BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Aspecte privind imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii

02.08.2013 | Artin SARCHIZIAN
Abonare newsletter

Premisă: O situaţie cel puţin interesantă, întâlnită în practică, este aceea a introducerii unei acţiuni în stabilirea paternităţii de către o persoană cu  statutul de copil din afara căsătoriei, după modificarea art. 60 din fostul Cod al familiei[1], realizată în 08.11.2007[2], (şi) prin adăugarea alineatului (4) ce prevedea că, acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia dar, cu particularitatea că naşterea a avut loc anterior modificării legii, context în care se pune întrebarea, dacă şi pentru acesta, acţiunea în stabilirea paternităţii devine imprescriptibilă.

Cadrul legal: Dacă, în prezent, este cert că acţiunea în stabilirea paternităţii este imprescriptibilă[3] în privinţa copiilor născuţi după data intrării în vigoare a Codului Civil (actual), nu aceeaşi certitudine există şi în privinţa copiilor născuţi anterior acestui moment, câtă vreme, acestora din urmă le vor fi aplicabile dispoziţiile legii vechi (anterioare noului Cod civil)[4], mai precis, sub aspectul prescripţiei prevăzute de art. 60 alin. 4 din Codul Familiei, ce declară, după cum am arătat, că acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia, alineat ce a fost introdus prin  art. I punctul 5 din Legea nr. 288/2007 începând cu 08.11.2007.

Ba chiar mai mult, incertitudinea se adânceşte atunci când ne referim la copiii născuţi anterior datei de 08.11.2007, când încă erau în vigoare dispoziţiile art. 60 din Codul Familiei, în forma sa nemodificată şi care prevedea că, acţiunea de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului.

Iar aceasta, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 1345/2008 Curtea Constituţională a declarat neconstituţional art. II din Legea nr. 288/2007 potrivit căruia dispoziţiile prezentei legi privind […], precum şi acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată.

Problema: În acest context, se pune întrebarea dacă, un copil născut anterior datei de 08.11.2007, mai poate introduce, acum, cu succes o acţiune în stabilirea paternităţii, fără ca demersul să fie paralizat de o eventuală excepţie a prescripţiei dreptului material la acţiune, cu dubla precizare că, în această problematică, nu voi include copiii născuţi anterior anului 1954, dată la care a intrat în vigoare Codul Familiei[5] şi nici pe cei în privinţa cărora, termenul de prescripţie nu fusese împlinit încă, la data de 08.11.2007.

În alţi termeni fiind spus, întrebarea se pune dacă, de “beneficiul” imprescriptibilităţii acţiunii în stabilirea paternităţii, consacrată de art. 60 alin. 4 din fostul Cod al Familiei şi, în prezent, de art. 427. alin. (1) Cod Civil, se pot bucura şi copiii născuţi înaintea datei de 08.11.2007 şi în privinţa cărora termenul de prescripţie fusese deja împlinit.

O observaţie preliminară se impune a fi făcută, anume că, din chiar datele problemei, mai precis, din faptul punerii în discuţie a unui eventual tratament juridic deosebit, între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică (de copii din afara căsătoriei, fără o filiaţie paternă stabilită), diferenţa între acestea ţin numai de momentul naşterii, cu drept cuvânt, s-ar putea abate asupra mea, grave acuzaţii de discriminare, aspect care îl voi atinge în sfârşitul expunerii de faţă.

Tot cu titlu preliminar, atenţionez că, succinta abordare de faţă, ar putea părea total inoportună şi neavenită câtă vreme, Curtea Constituţională, a reţinut ca şi considerent decizoriu la adoptarea Deciziei nr. 1345/2008 împrejurarea că neconstituţionalitatea reglementării rezultă din faptul că legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluţionare, de vreme ce aceasta se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi, de unde, eo ipso am putea considera că, de dispoziţiile art. 60 alin. 4 din fostul Cod al Familiei, ce consacra imprescriptibilitatea, nu s-ar putea bucura şi copiii născuţi anterior anului 2007.

Ei bine, fără intenţia de a nega justeţea soluţiei curţii şi, cu atât mai puţin de a înfrânge obligativitatea acesteia, dar, amintind că rolul curţii este acela de a verifica constituţionalitatea legilor[6] şi nu de a interpreta normele juridice[7], de unde rezultă că obligativitatea vizează strict soluţia de sancţionare a unei legi, prin declararea ei drept neconstituţională[8], consider că, în continuare, devine actuală, oportună şi pertinentă analiza aplicabilităţii art. 60 alin. 4 din fostul Cod al Familiei tuturor persoanelor ce se subsumează ipotezei normei, inclusiv celor născuţi anterior intrării normei in vigoare, în forma modificată.

De fapt, socot că problema analizată, este intim legată (dar nu exclusiv) de chestiunea aplicării legii în timp a cărei rezolvare se va realiza, pe de o parte, prin raportare la teoriile din acest domeniu (al dreptului intertemporal) cât şi, pe de altă parte, ţinând cont de principiile generale de drept, inerente unei societăţi democratice şi fondată pe valorile statului de drept.

Din perspectiva teoriei dreptului intertemporal, în abordarea subiectului de faţă, trebuie avute în vedere, în primul rând, cele trei reguli capitale, şi anume: principiul constituţional al neretroactivităţii legii, apoi, principiul aplicării imediate a legii civile noi şi, nu în ultimă măsură, excepţia permisă la cel din urmă principiu, anume, ultraactivitatea legii civile vechi.

Tot astfel, vorbind despre succesiunea legii în timp, în mod cert, noţiunea de referinţă va trebui să fie aceea a “situaţiilor juridice”, definită de doctrina recentă[9], drept acea noţiune sintetică… creată de doctrină în cadrul unui efort de generalizare a regulilor aplicabile diferitelor soluţii teoretice în materia dreptului tranzitoriu… Noţiunea de situaţie juridică înglobează lato sensu: raporturile juridice concrete, faptele juridice (lato sensu) generatoare, modificatoare sau stingătoare de raporturi juridice concrete, stările juridice ale subiectelor individuale sau constituite (artificiale) de drept (capacitatea juridică, cetăţenia sau naţionalitatea, starea sau statutul civil al persoanei etc.) precum şi însuşirile şi regimul juridic al bunurilor (mobil sau imobil, alienabil sau inalienabil, domenial sau nedomenial etc.)…”

Nu mai puţin relevant, sub aspectul subiectului abordat, consider a fi şi distincţia pe care doctrina, de această dată clasică[10], o face în raport cu natura situaţiei juridice, între: situaţiile juridice obiective (legale), respectiv toate acele situaţii juridice al căror conţinut şi efect sunt imperative, stabilite de lege, fiind situaţii permanente care suportă, în principiu, efectele oricărei schimbări a normelor legale, fără ca aceasta să fie retroactivă şi situaţiile juridice subiective (individuale), anume, cele create prin acte juridice atât în ce priveşte naşterea, cât şi în principiu, privitor la conţinutul lor, ele fiind socotite că sunt şi rămân guvernate de legea în vigoare la data când s-au format[11].

Reţinând aceste elemente teoretice şi amintind că soluţionarea conflictului legilor în timp se bazează inevitabil pe criteriul situării în timp faţă de momentul intrării în vigoare a legii noi a faptelor constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice când se deosebesc cele trei categorii de situaţii juridice: facta praeterita, ce desemnează faptele constitutive, modificatoare, consumate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi; fapta pendentia, sau faptele pendinte, ce desemnează situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării în vigoare a legii noi, iar facta futura se leagă nemijlocit, de efectele viitoare ale raporturilor juridice petrecute, poate fi evocată ideea, unanim acceptată, că legea nouă trebuie să respecte suveranitatea legii vechi, astfel că, legea nouă nu poate nimici sau modifica trecutul juridic, numit facta praeterita.[12]

Invers, legea veche trebuie să respecte suveranitatea legii noi, fiind motivul pentru care se acceptă unanim, principiul aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia acţiunea legii noi, se întinde exclusiv asupra a tot ce înseamnă facta pendentia şi facta future (efectele viitoare ale raporturilor juridice trecute)[13].

În raport de aceste succinte consideraţii teoretice, calificăm situaţia jurică a copiilor născuţi în afara căsătoriei (ce doresc a-şi clarifica statutul, prin stabilirea filiaţiei faţă de un anumit bărbat, printr-o acţiune în stabilirea paternităţii), drept o veritabilă situaţie juridică obiectivă durabilă în timp (permanentă) neconsumată sub legea veche[14]. Putem spune că legea nouă, în analiza noastră, art. 60 alin. 4 din Codul familiei, în forma sa modificată în 08.11.2007, se va aplica oricărei persoane existente la data intrării sale în vigoare (modificări), ce are statutul unui copil din afara căsătoriei, aceasta, ca efect al principiului aplicării imediate a legii civile, de vreme ce, în acest caz, nu se observă vreo derogare legală expresă.

Făcând o paralelă cu legislaţia actuală în domeniu, reglementare cuprinsă în noul Cod Civil, observăm cum legiuitorul a prevăzut o astfel de excepţie, derogatorie de la regula aplicării imediate a legii noi, prin instituirea art. 47 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil ce prevede că stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare.

Per a contrario, dacă nu ar fi fost instituită o astfel de excepţie însemnând că legea nouă era de imediată aplicare a situaţiei durabile continue din materia filiaţiei, astfel încât, textul se aplică oricărui destinatar al normei, indiferent de data naşterii.

Or, acest argument de text, confirmă teza mai sus expusă, că art. 60 alin. 4 din Codul familiei, astfel cum a fost modificat la 08.11.2007, va avea o aplicare imediată, în privinţa oricărui destinatar al normei, inclusiv în privinţa persoanelor născute sub legea veche, de vreme ce, cum în cazul noului Cod Civil s-a întâmplat, legiuitorul nu a voit să deroge de la regula aplicării imediate a legii.

Bunăoară, un alt exemplu reţinut de doctrină şi qvasi similar celui analizat, îl reprezintă dezbaterea iscată în jurul chestiunii dacă Decretul nr. 130/1949 pentru reglementarea privind reglementarea condiţiunii juridice a copilului natural şi Codul familiei (din anul 1956), norme ce introduceau posibilitatea cercetării judecătoreşti a paternităţii copilului din afara căsătoriei[15] ce reprezentau atunci legea nouă, se vor aplica şi copiilor născuţi anterior intrării în vigoare a legii noi[16] când, conform legii vechi (art. 307 Cod Civil[17]) era interzisă cercetarea judecătorească a paternităţii din afara căsătoriei.

Soluţia unanim recunoscută de doctrină şi îmbrăţişată de practică a fost aceea că legea nouă se va aplica şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, cu argumentul convingător că, nu există teama ca legea să retroactiveze (interdicţie existentă şi atunci potrivit art. 1 din Codul Civil[18]), căci, dacă faptul procreării s-a consumat în întregime în trecut, legătură de filiaţie între tată şi copil având caracterul unei stări de fapt durabile în timp, legea cea nouă o cuprinde şi o stăpâneşte ca pe un fapt actual[19].

Din aceasta, se poate reţine teza doctrinară[20] că legile privitoare la statutul civil al persoanei se aplică de la data intrării lor în vigoare, în puterea efectului imediat al legii civile, chiar şi copiilor născuţi inainte de această dată[21] afară de cazul în care, legea (cum se întâmplă în cazul noului Cod Civil) nu derogă expres de la regulă şi alege soluţia ultraactivităţii legii vechi.

Pentru rigoare, subliniez că, şi dacă la acea vreme principiul neretroactivităţii legii nu avea valoarea constituţională, acest fapt, în momentul de faţă, nu prezintă importanţă, deoarece, singurul interes avut în enunţarea acestui exemplu a fost acela de a reliefa, deosebirea pe care doctrina o făcea între cele două reguli (neretroactivitatea şi aplicarea imediată a legii noi) şi cum explică aceasta, aplicarea legii noi, la o situaţie pendinte, fără a fi considerat că retroactivează.

Din cele prezentate până acum, se pot observa, chiar dacă, despărţite în timp, dar legate prin subiectul abordat, cel putin două teze, anume, teza doctrinară, ce considera că aplicarea legii noi, privind stabilirea filiaţiei, se poate face inclusiv copiilor născuţi anterior momentului intrării în vigoare a acesteia şi teza Curţii Constituţionale, care consideră că, dimpotrivă, aplicarea legii noi, nu se poate face copiilor născuţi anterior momentului intrării în vigoare a acesteia.

Compatibilitatea celor două teze: În contextul dat, se pune întrebarea, în ce măsură, cele două teze, se pot concilia, câtă vreme, sentenţioasa statuare a Curţii ce este în sensul că “neconstituţionalitatea reglementării rezultă din faptul că legea nouă se aplică şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de soluţionare, de vreme ce aceasta se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi”, iar mai apoi, dacă o astfel de contradicţie este definitiv ireconciliabilă, în ce măsură, o instanţă ar putea pronunţa o altă soluţie în sensul aplicabilităţii legii noi (art. 60 alin. 4 C. Fam, în forma modificată) şi copiilor născuţi anterior modificării.

Sub aspectul “concilierii” celor două teze, se impune a observa că, deşi, ambele abordează aceeaşi problematică, anume, a vocaţiei unui copil născut anterior intrării în vigoare a legii noi, de a invoca această nouă lege, totuşi, acestea, se deosebesc prin modul de abordare, altfel spus, se au în vedere perspective diferite.

Concret, dacă instanţa de contecios constituţional, a avut în vedere strict respectarea principiului neretroactivităţii, în schimb, teoria doctrinară are în vedere prioritar, principiul  aplicării imediate a legii noi, fără însă a neglija interdicţia retroactivităţii legii, împrejurare din care putem conchide că faţă de abordările diferite, chiar şi a aceleiaşi problematici, cele două teze, nu se găsesc într-o contrarietate ireconciliabilă.

Însă, cu toată speranţa de conciliabilitate, cele două teze, rămân pentru moment contrare și, de aceea, socot, că trebuie determinate “prioritatea juridică” între cele două, care, dincolo de justeţea argumentelor ce le fundamenetează, stabileşte care, se va aplica în mod obligatoriu, evident, dacă o astfel de obligativitate există.

Altfel spus, existenţa hotărârii Curţii Constituţionale zădărniceşte ab initio orice demers judiciar al unei persoane aflată într-o astfel de postură, ce promovează o acţiune în stabilirea paternităţii şi care, în mod obligatoriu, ar fi paralizaţă de o eventuală excepţie a prescripţiei dreptului material la acţiune?

Pentru a da răspuns la această întrebare, se cere a sublinia faptul că, prin decizia pronuntaţă, Curtea numai a sancţionat ca neconstituţional articolul ce prevedea expressis verbis aplicarea legii noi şi pentru copiii născuţi anterior acesteia, iar efectul obligatoriu al soluţiei curţii, consistă şi se rezumă numai la imposibilitatea de a mai aplica acest text, deci, pe viitor se va face abstracţie de acest text, ca şi cum nu ar fi existat.

Ei bine, în opinia mea, oricum acest text – ce va fi ignorat pe viitor – era neoportun, câtă vreme, pentru consideraţiile în precedent expuse, dată fiind natura situaţiei juridice reglementate (obiectivă şi durabilă) legea nouă era, imediat aplicabilă, inclusiv situaţiilor pendinte, deci, şi copiilor născuţi anterior.

Dimpotrivă, dacă legiuitorul ar fi urmărit să deroge de la principiul aplicării imediate a legii noi, atunci, printr-o normă specială, trebuia să prevadă această excepţie, de altfel permisă, caz în care, legea veche ultraactivă, exact cum se întâmplă în prezent, când noul Cod civil, nu se aplică, în privinţa filiaţiei, copiilor născuţi anterior intrării sale în vigoare.

Notez şi subliniez completator, chiar dacă am mai făcut-o pe parcursul materialului, că rolul Curţii nu este de a interpreta legile ci, numai de a verifica constituţionalitatea acestora, în rest, astfel încât, statuările făcute chiar în cursul examenului de constituţionalitate (în decizit), în lipsa unei dispoziţii speciale[22], nu leagă prin ele însele (nu au un caracter obligatoriu), chiar şi dacă “explică dispozitivul”, având astfel o forţă juridică egală cu a oricărei alte hotărâri judecătoreşti ce nu constituie izvor de drept, ci eventual datorită valorii argumentului adus, reţinută cu titlu de practică judiciară.

Drept consecinţă, în mod obligatoriu (ca efect al deciziei Curţii Constituţionale) se va ignora textul declarat neconstituţional, care, în cazul analizat, oricum era neavenit, drept pentru care, consider că ar fi pe deplin permis, ca expresie a unităţii şi plenitudinii de competenţa jurisdicţională, în aplicarea şi interpretarea legii, ca o instanţă să analizeze aplicabilitatea textului art. 60 alin. 4 din fostul Cod al Familiei şi celor născuţi anterior momentului modificării legii.

În aceste condiţii, reţinând caracterul de lege nouă al art. 60 alin. 4 din Codul familiei, în forma sa modificată, notând că filiaţia reprezintă o situaţie durabilă în timp (obiectivă) cu valoare de facta preterita, şi asigurând respectarea principiului aplicării imediate a legii civile noi, care în privinţa situaţiilor juridice pendinte obiective, dictează, că se va aplica şi acestora (pentru viitor), ar fi permisă, legitimă şi corectă soluţia aplicării textului şi copiilor născuţi înainte de data modificării art. 60 din Codul Familiei.

Altfel, ar însemna să se recunoască supravieţuirea legii vechi, situaţie permisă, având în vedere că aplicarea imediată a legii noi este numai un principiu de interpretare susceptibil de înlăturat, dar care, ar putea opera, numai în prezenţa unei norme legale speciale, care în situaţia de faţă lipseşte.

Teza susţinută, nu ar fi subminat nici de eventualul argument că, deja prescripţia ar fi fost împlinită la data intrării în vigoare a legii noi, deoarece, pe de o parte, prescripţia extinctivă stinge numai dreptul material la acţiune şi nu însăşi dreptul subiectiv, de unde rezultă că, după împlinirea termenului de prescripţie, dreptul subiectiv civil şi obligaţia corelativă, supravieţuiesc[23], rămânând astfel dezarmat, însă, susceptibile de a fi revigorate. Iar, pe de altă parte, în condiţiile în care,  prescripţia extinctivă in genere a încetat să mai fie de ordine publică (şi chiar la vremea cât majoritar era considerat astfel, tot contestată era soluţia) nimic nu s-ar opune ca, printr-o lege nouă, un astfel de drept să fie “reînarmat” cu atributul dreptului material la acţiune, cu atât mai mult cu cât, este declarat drept imprescriptibil, de unde rezultă că, prin voinţa legiuitorului, această categorie de drepturi au fost scoase din sfera interesului particular (susceptibil de a cădea în prescripţie) şi trecut în rândul drepturilor imprescriptibile, deci, într-un alt registru de importanţă socială.

Şi dacă, prin susţinerea acestei teze, deloc facilă, mi-am asumat riscul criticii şi dezaprobării, nicio teamă nu mă cuprinde când, în susţinerea sa, aduc argumentul decisiv, al interzicerii discriminării de orice tip, aceasta deoarece, dacă, am admite că, dreptul material la acţiune în stabilirea a paternităţii este imprescriptibil numai pentru cei născuţi după data intrării în vigoare a textului (modificat) excluzându-i de la aplicarea acestui text, pe cei care deşi în viaţă, sunt născuţi anterior momentului modificării legii, cu siguranţă am fi în prezenţa unei discriminări, deoarece, şi unii şi alţii se găsesc într-o situaţie juridică identică (a copilului din afara căsătoriei, dornici a-şi stabili filiaţia), deosebirea între aceştia făcând-o numai hazardul momentului naşterii.

Iar, argumentul că, s-a produs modificarea legislativă şi ordinea naţională, legea nu poate fi aplicată retroactiv şi celor născuţi înaintea momentului întrării în vigoare, nu poate să constituie o justificare rezonabilă şi cu atât mai puţin, obiectivă[24], deoarece, aceasta de îndată ar fi combătută prin evocarea obligaţiei pozitive a statului de a-şi crea şi respectiv adapta legislaţia în vederea asigurării respectării egale a drepturilor resortisanţilor săi, şi tot astfel, obligaţia negativă, de a se abţine de la orice tratament discriminator.

Astfel, în opinia mea, am fi în prezenţa unei veritabile violări a art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului, unde, cu denumirea marginală “interzicerea discriminării” se prevede că: Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Concluzionând, opinez că, dreptul material la acţiune în stabilirea paternităţii este şi trebuie să fie în mod egal, recunoscut tuturor subiecţilor aflaţi în această situaţie juridică, indiferent de data naşterii, fără teamă de a considera că legea ar retroactiva, deoarece, aplicabilitatea imediată a textului, s-ar asigura doar de la momentul intrării normei în vigoare, inclusiv, în cazul situaţiilor obiective şi durabile a copiilor existenţi, şi născuţi înainte.

O soluţie contrară, în lipsa unor justificări obiective şi rezonabile, ar reprezenta o veritabilă violare a dispoziţiilor art. 8 şi 14 în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.


[1] Înainte de modificare, art. 60 din Codul Familiei, prevedea că: Acţiunea de stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de un an de la naşterea copilului.
Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă.
În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii.
[2] După modificarea art. 60 din Codul Familiei, prin art. I punctul 5 din Legea nr. 288/2007 începând cu 08.11.2007 , textul prevede că: Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului.
Dacă, în cazul prevăzut în art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din căsătorie prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de un an pentru pornirea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei va curge de la data când acea hotărâre a rămas definitivă.
În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tată ori dacă acesta din urmă a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii.
Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.
[3]  Art. 427 alin. (1) Noul Cod Civil: Dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului.
[4] Potrivit art. 47 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, prevede că Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare.
[5] Anterior acestui moment, în materie, era incident art. 301, din C.Civ. 1864 “Acţiunea pentru reclamarea stării civile, este neprescriptibilă în privirea copilului”
[6] Conform art. 2 din Legea 47 (r3)/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,  Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului.
[7] Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea 47 (r3)/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
[8] Art. 31 alin.(1) din Legea 47(r3)/1992: Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
[9] prof. Marin Nicolae, Probleme de drept tranzitoriu. Legea aplicabilă nulităţii actului juridic civil (I), în RRDP nr. 6/2007, p. 100.
[10] Matei Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Bucureşti, 1921, p. 27-28.
[11] Mihail Elescu, Aplicarea Legii civile în timp şi spaţiu. Conflictul de legi, în Tratat de Drept Civil, Editura Academiei RSR, Bucuresti 1967, p. 87.
[12] Matei Cantacuzino, op cit. p. 25.
[13] Pavel Perju, în Jurisprudenţa civilă comentată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a altor instanţe judecătoreşti, Ed .C. H. Beck, p. 3.
[14] Este unaninim exprimată opinia conform căreia raporturile de filiaţie reprezintă o situaţie juridică obiectivă, durabilă în timp, în acest sens, a se vedea: Pavel Perju, op. cit p. 2; M. Elescu, op. cit. p. 107 s.a.
[15] Art. 8  din Decretul 130/1949: Acţiunea în căutarea paternităţii poate fi pornită numai de copilul natural, prin reprezentantul său legal cu încuviinţarea instanţei tutelare; Ea se îndreaptă împotriva presupusului tată sau moştenitorilor acestuia.
[16] Potrivit art. 20 din Decretul 130/1949: Acţiunea în cercetarea paternităţii naturale va putea fi exercitată, potrivit dispoziţiilor prezentului decret, şi de copiii născuţi înainte de intrarea sa în vigoare
[17] Art. 307 din Codul Civil 1864: Cercetarea paternităţii este oprită. La cazul de răpire, când epoca răpirii va corespunde cu aceea a zămislirii copilului, răpitorului va putea fi declarat după cererea parţilor interesate de părinte al copilului.
[18] Art. 1. – Legea dispune numai pentru viitor; ea n’are putere retroactivă.
[19] În acest sens, Tribunalul Suprem, Col. Civ. dec. nr. 351 din 26 aprilie 1954; Judecătoria popular mixtă Dec. încheiere civilă din 1 nov. 1949 în Justiţa Nouă, nr. 5, p .655-656 cu nota de Nicolae Stănescu, practica judiciară citată în Tratat de Drept Civil, Editura Academiei RSR, Bucureşti 1967, p. 100.
[20] Sigur, nefiind probat că această concepţie a strâns unanimitatea opiniei doctrinărilor de atunci, o voi reţine drept o opinie exprimată, dar care, prin autoritatea emitentului – Dr. Doc. Mihail Elescu, capătă valoare cel puţin reprezentativă.
[21] Mihail Eliescu, op. cit. p. 100.
[22] Bunăoară, după ce doctrina o recunoştea, legiuitorul a prevăzut în art. 430 alin. (2) din Noul Cod de Procedură civilă că Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă; din acaesta, retinem ca, suvernaitatea leguiorului de a onferi carcater de obligativitat unei hotararii sau partii din acaesta, ce trebuie materializata intr-un text expres.
[23] Gabriel Boroi, Curs de Drept Civil, Parte Generală, ed. Hamangiu, 2011. p. 270.
[24] Chiar dacă acesta a fost argumentul decizoriu în pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale  nr. 1062 din 11/12/2012.


dr. Artin SARCHIZIAN
Avocat, Baroul Bucuresti

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Aspecte privind imprescriptibilitatea acţiunii în stabilirea paternităţii”

  1. Mihaela ENACHE spune:

    Foarte constructiv acest articol, se intampla sa am o astfel de problema de solutionat, fapt pentru care va multumesc pentru reflectiile dumneavoastra si analiza legala temeinic realizata in acest material.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week