« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Întrebare preliminară cu privire la contractul de locațiune de bunuri viitoare. UPDATE: decizia
06.01.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

6 ianuarie 2016: După ce Curtea de Justiție a stabilit că:

1) Articolul 1 litera (a) din Directiva 93/37/CEE a Consiliului din 14 iunie 1993 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări trebuie interpretat în sensul că un contract care are ca obiect principal realizarea unei lucrări care răspunde necesităților formulate de autoritatea contractantă constituie un contract de achiziții publice de lucrări și, prin urmare, nu intră în domeniul de aplicare al excluderii prevăzute la articolul 1 litera (a) punctul (iii) din Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de servicii, chiar dacă acesta conține un angajament de locațiune a lucrării în cauză.

2) În măsura în care normele de procedură interne aplicabile autorizează acest lucru, o instanță națională precum instanța de trimitere, care s‑a pronunțat ca instanță de ultim grad fără a sesiza în prealabil Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu titlu preliminar în temeiul articolului 267 TFUE, trebuie fie să completeze lucrul judecat prin decizia sa care a condus la o situație incompatibilă cu reglementarea Uniunii privind contractele de achiziții publice de lucrări, fie să revină asupra acestei decizii, pentru a ține seama de o interpretare a acestei reglementări reținută ulterior de Curtea menționată.

Judecătorul suprem de contencios administrativ din Italia a preluat în data de 17 iulie 2015 cele statuate de Curtea de Justiție la 10 iulie 2014 și a trimis cauza Adunării Plenare spre a fi judecată:

Rilevato che la sentenza della Corte UE, Sezione II, 10 luglio 2014, C-213/13 ha stabilito che l’art. 1, lett. a), Direttiva 93/37/CEE del Consiglio, del 14 giugno 1993, che coordina le procedure di aggiudicazione degli appalti pubblici di lavori, deve essere interpretato nel senso che un contratto che abbia per oggetto principale la realizzazione di un’opera che risponda alle esigenze formulate dall’amministrazione aggiudicatrice, come nell’ipotesi in esame, costituisce un appalto pubblico di lavori e non rientra, pertanto, nell’esclusione di cui all’articolo 1, lett. a), III), Direttiva 92/50/CEE del Consiglio, del 18 giugno 1992, che coordina le procedure di aggiudicazione degli appalti pubblici di servizi, anche quando comporti un impegno a locare l’opera di cui trattasi, come nell’ipotesi in esame;

:: decizia

Considerato che la già citata sentenza della Corte UE, Sezione II, 10 luglio 2014, C-213/13 ha statuito che “se le norme procedurali interne applicabili glielo consentono, un organo giurisdizionale nazionale, come il giudice del rinvio, che abbia statuito in ultima istanza senza che prima fosse adita in via pregiudiziale la Corte di giustizia ai sensi dell’articolo 267 TFUE, deve o completare la cosa giudicata costituita dalla decisione che ha condotto a una situazione contrastante con la normativa dell’Unione in materia di appalti pubblici di lavori o ritornare su tale decisione, per tener conto dell’interpretazione di tale normativa offerta successivamente dalla Corte medesima”;

Ritenuto, tuttavia, che tale esito del giudizio comporterebbe una palese violazione del diritto comunitario, come sancito dalla predetta sentenza della Corte UE, Sezione II, 10 luglio 2014, C-213/13, con evidenti implicazioni in punto di responsabilità dello Stato Italiano, per di più provocate da decisioni di questa Sezione;

Il Consiglio di Stato in sede giurisdizionale (Sezione Quinta), rimette l’esame della controversia all’Adunanza Plenaria, ai sensi dell’art. 99 c.p.a.

*

8 august 2013: Judecătorul suprem italian se întreabă dacă un contract de locațiune de bunuri viitoare poate fi, în anumite condiții, un contract de achiziție publică de lucrări. (C-213/13 Impresa Pizzarotti)

Situația de fapt:
1. contract de locațiune a unui imobil care urmează să fie construit, care trebuie încheiat sub forma unui angajament de a da în locațiune respectivul imobil
2. posibilitatea instanței naționale de a nu executa o hotărâre contrară dreptului Uniunii Europene, care are autoritate de lucru judecat.

Dispoziții incidente: articolul 16 din Directiva 2004/18/CE

Articolul 16

Excluderi speciale

Prezenta directivă nu se aplică contractelor de achiziții publice de servicii:
(a) care au ca obiect achiziția sau locațiunea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, de construcții existente sau de alte bunuri imobile sau referitoare la drepturile asupra respectivelor bunuri; cu toate acestea, contractele de servicii financiare încheiate în paralel, înainte sau simultan cu contractul de achiziție sau de închiriere, indiferent de formă, sunt reglementate de prezenta directivă;
(b) care au ca obiect achiziția, dezvoltarea, producția sau coproducția de programe destinate difuzării de către organele de radiodifuziune și privind timpii de emisie;
(c) care au ca obiect servicii de arbitraj și de conciliere;
(d) care au ca obiect servicii financiare referitoare la emisiunea, cumpărarea, vânzarea și transferul de titluri sau de alte instrumente financiare, în special operațiunile de strângere de bani sau de capital ale autorităților contractante, precum și servicii furnizate de băncile centrale;
(e) care au ca obiect contractele de muncă;
(f) care au ca obiect servicii de cercetare și de dezvoltare, altele decât cele ale căror beneficii revin exclusiv autorităților contractante pentru uz propriu în cadrul propriilor activități, cu condiția ca serviciul prestat să fie integral remunerat de către autoritatea contractantă. (s.n. – M.M.-B.)

Mihaela Mazilu-Babel
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova

Adina Mihalache
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Achiziții publice, CJUE, Drept civil, Dreptul Uniunii Europene, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD