Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

O viață de judecător. Episodul 4: Poate fi conștiința judecătorului garanția dreptății?
08.08.2013 | Ion TURCU

Zilele trecute am citit un comunicat al CSM privind programul de lucru al judecătorilor. Acest program este flexibil și poate să difere de programul de lucru al instanței. Judecătorul este obligat să fie prezent la ora stabilită pentru ședințele de judecată și la alte activități în care este planificat sau pe care și le-a stabilit.

Apropo, din primul CSM, ales de camerele reunite ale Parlamentului, am făcut și eu parte, ca urmare a voturilor ”pentru” cu 100 de voturi mai numeroase decât cele ”contra”.

Comunicatul, din care am reprodus esența, mi-a dat de gândit.

După ce s-a acordat, în pripă și cu puternic iz electoral și de imagine externă, inamovibilitatea judecătorilor, rezultatul a fost inducerea, la prea mulți magistrați, a sentimentului de impunitate și de atotputernicie care uneori s-a reflectat negativ în calitatea actului de justiție.

Profesorul Iuliu Hațieganu spunea că ”medicina este știință și conștiință”. În cartea Dreptul sănătății  pe care am publicat-o în 2010, am pus pe copertă afirmația ”Cea mai bună garanție a pacientului este conștiința medicului”.

Acum rectific: nu este cea mai bună, este singura garanție.

Despre judecători cred că se poate raționa în același mod. Singura garanție a dreptății este conștiința judecătorului. Un sceptic umorist britanic afirma că atunci când aude că justiția caută dreptatea, gândul îl duce la un orb, într-o încăpere obscură, care caută o pălărie neagră, dar care nici măcar nu este acolo.

Poporul căruia îi aparțin nu are reputația de hard worker, dar nu lipsesc excepțiile.

La vârsta de 6 ani, am primit cea dintâi lecție la acest capitol. La o razie a Miliției populare, am asistat la următorul dialog între un milițian tânăr și un domn impunător prin ținută și vestimentație:

”Milițianul: Domiciliul?

Cetățeanul: Cel din buletin.

Milițianul: Vezi că verificăm.

Cetățeanul: Puteți verifica oricând!

Milițianul: Locul de muncă? Te-am întrebat unde muncești! De ce nu muncești?

Cetățeanul: Păi dacă muncesc, când mai câștig un ban?”

Concluzia: munca nu rentează!

Deși cunoșteam această concluzie,  nu am reușit să o aplic fiind prea sărac, asemenea lui Ion Creangă, și pentru că părinții mi-au transmis spiritul hărniciei și modestiei.

Un exemplu ar fi probabil edificator.

La 1 ianuarie 1969, a intrat în vigoare Noul Cod penal și printre măsurile obligatorii care trebuiau să fie luate în acea zi de 1 ianuarie se număra și aplicarea obligatorie, din oficiu, a legii penale mai favorabile. De exemplu, se eliminau din hotărârile judecătorești definitive pedepsele aplicate, aflate în curs de executare, care prin specia pedepsei și prin cuantumul acesteia nu se mai regăseau în noul Cod penal.

Penitenciarul Gherla, care aparținea atunci de Judecătoria Dej, a trimis 60 de dosare în care trebuia să fie operată modificarea sus-menționată. Dând dovadă de cruzime nescuzabilă, președintele judecătoriei a desemnat completul ad-hoc  pentru aceste dosare alcătuit din subsemnatul, cel mai tânăr dintre magistrați și colegul K., care făcea naveta de la Cluj. Cu o săptămână înainte, am tot studiat la dosare și am făcut fișe pentru fiecare dosar. În ziua de 1 ianuarie 1969, la ora 8:30 (fix) am declarat deschise dezbaterile, deși în sală era prezent numai avocatul desemnat din oficiu pentru toate dosarele. Mai târziu a apărut și colegul K. Grefierul și procurorul au lipsit, dar în încheierea ședinței este consemnat că au fost prezenți, cu concluzii.

Avocatul a pledat o singură dată în toate dosarele și apoi s-a făcut ghem pe prima bancă. În ziua aceea, focurile nu s-au aprins, pentru economie. Așa că am fost obligat să suflu mereu în degete. Din noapte în noapte am izbutit să scriu câte o pagină de text la fiecare dosar: identificarea condamnărilor și a condamnaților, descontopirea pedepselor, ștergerea pedepselor care trebuiau înlăturate, recontopirea, stabilirea pedepsei de executat și deducerea părții executate. La  60 de dosare nu era un  fleac! Desigur că puteam să scriu hotărârile în zilele premergătoare, dar nu m-a lăsat conștiința. Nu am omis nici citirea cu glas tare a sentințelor (nu prea tare, ca să nu-i trezesc pe cei doi – avocatul si colegul meu de complet). Am declarat ședința închisă și am părăsit clădirea, recomandând paznicului să-i supravegheze pe cei rămași în sală.

Cum stăm cu conștiința profesională a unora dintre judecătorii de azi, este o apreciere de la caz la caz.

Voi relata un alt exemplu.

În recurs la ICCJ, la Secția comercială, am pledat într-un proces cu miza de multe zeci de milioane de euro în care îl aveam adversar pe un coleg de catedră. Eu am început să susțin recursul, dar, după câteva secunde, s-a ridicat adversarul meu și a susținut, cu argumente care nu aveau nicio legătură cu procesul, teza respingerii recursului. Când el s-a oprit, eu mi-am continuat plodeoaria, dar din nou am fost întrerupt în același mod. Și a treia oară s-a repetat scena, iar eu am raționat în felul următor: Distinșii magistrați cunosc dosarul și fără îndoială că și-au dat seama că adversarul meu a vorbit în afara dosarului, dar l-au lăsat să spună ce vrea. Eram în eroare pentru că mi s-a respins recursul. Am căutat motivarea deciziei și am constatat că nu conținea niciun rând în partea care trebuia să reprezinte analiza motivelor de recurs. Decizia conținea în considerente numai relatările magistratului asistent.

Am avut autorizarea părții interesate să formulez contestație în anulare, care a fost admisă și un alt complet al aceleași secții a desființat decizia atacată, stabilind termen pentru rejudecare. Noua decizie a admis recursul declarat de partea pe care o asistam și a admis pretențiile acesteia în întregime. Am citit motivarea acestei decizii și am constatat că nici aceasta nu conține analiza motivelor de recurs, deși a rejudecat recursul și l-a admis.

Încă un exemplu.

La Tribunalul București, în procedura de insolvență, un creditor a cerut judecătorului sindic să fie admisă cererea sa de înscriere pe tabelul definitiv de creanțe, a creanței sale de peste 25 mil. euro, reprezentând TVA plătit odată cu prețul de cumpărare de la debitor a unor active. Administrația finanțelor publice a avut o poziție oscilantă în ce privește TVA, într-o perioadă, susținând că se datorează și, ulterior, susținând că nu se datorează. Acest aspect litigios făcea obiectul altui proces de contencios administrativ și fiscal, pe rolul  altei  instanțe. Creditorul a cerut ca suma, reprezentând TVA, să fie înscrisă în tabelul creanțelor față de debitor și contestația acestui creditor la tabelul de creanțe să fie judecată separat și prioritar față de celelalte contestații ale altor creditori. Acei alți creditori, precum și debitorul și administratorul judiciar au învederat judecătorului sindic că, potrivit art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic este obligat să soluționeze toate contestațiile deodată, printr-o singură încheiere, datorită caracterului colectiv al procedurii. Creditorul contestatar a indicat drept temei al cererii sale art. 75 alin.  (2) și (3). Primul alineat al art. 75 este premisa aplicării textelor din alin. (2) și (3). Astfel, alin. (1) al art. 75 reglementează contestația împotriva înscrierii unei creanțe în tabelul definitiv, evident, nu a propriei sale creanțe, ci a creanței  altui creditor, invocând descoperirea unui fals, a unui dol sau a unei erori esențiale sau descoperirea unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute care au determinat admiterea creanței. Judecarea contestației de către judecătorul sindic se face după ce se citează atât cel ce contestă creanța altuia, cât și creditorul titular al acelei creanțe (alin (2)).

Cel de-al treilea alineat al art. 75 prevede că, până la judecarea irevocabilă a contestației, judecătorul sindic va putea să declare creanța ca fiind admisă numai provizoriu.

Așadar, art. 75 reglementează ștergerea unei creanțe din tabelul definitiv pentru descoperirea unor împrejurări noi și nicidecum nu reglementează înscrierea în tabelul creanțelor a altei creanțe omise. În reglementarea art. 75, textul se aplică unui contestator care nu trebuie să fie neapărat creditor, dar care are motive să ceară eliminarea unei creanțe din tabel. Contestația prin care se cere ștergerea din tabel a unei creanțe se judecă cu citarea contestatorului, dar cel de-al treilea alineat menționează că, înainte de a se judeca irevocabil contestația, judecătorul sindic poate să declare acea creanță ca fiind numai provizoriu înscrisă.

Judecătorul sindic a admis în temeiul art. 75 alin. (2) contestația creditorului, în sensul de a dispune ca ea să fie înregistrată ca admisă numai provizoriu, deși i-a fost învederată inaplicabilitatea textului art. 75 pentru că acest articol reglementează excluderea din tabel și nu înregistrarea în tabel. Pentru înregistrarea în tabel se aplică prevederile art. 73 care obligă pe judecătorul sindic, din motive care țin de caracterul colectiv al procedurii, să judece toate contestațiile care privesc cereri de înscriere în tabel a creanțelor, deodată și printr-o singură hotărâre. Judecătorul sindic a dat o hotărâre de înfrângere a normei legale, cu toate că a amânat de două ori pronunțarea încheierii.

Revenind la comunicatul CSM, aș putea avansa ideea că dacă până în prezent exista, mai mult sau mai puțin, obligația de a petrece 8 ore în biroul instanței și aceste ore puteau fi consacrate studiului dosarelor, jurisprudenței și doctrinei, acum permisiunea de a lipsi ar putea fi însoțită de tentația de a abuza în sensul consacrării unui timp insuficient activităților obligatorii pentru judecător. Nu ignor faptul că, la unele instanțe și mai ales în capitală, se regăsește o criză cronică de spațiu, dar mă întreb în ce măsură conștiința judecătorului îl va feri de tentația de a coborî nivelul performanței prin economisirea forțelor? O altă întrebare: Știe cineva  de unde și-ar putea procura justiția destui îngeri pentru a ocupa toate posturile de judecător?

Și așa s-a  semnat actul de naștere al unei categorii de bugetari, care va fi cea mai atractivă  din România, pentru că este plătită și pentru zilele în care nu face nici act de prezență la locul de muncă.

În mod firesc, de același tratament trebuie să beneficieze și grefierii, pentru că nu sunt decât umbra judecătorilor.

Dar ceilalți bugetari, de ce nu ar fi și aceștia o castă privilegiată? De exemplu, medicii  bugetari?

În conjunctura economică actuală, nu exclud ca actul de naștere al noii categorii de bugetari să prevestească actul de deces al DREPTĂȚII.

Cine va trăi, va vedea.

Te vei duce la ei, însă din partea lor, ei nu te vor asculta. (Dumnezeu: ultimele instrucțiuni date profetului biblic Ieremia).         

prof. univ. dr. Ion TURCU
magistrat-pensionar


Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.