ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Cum “supravieţuim” unei inspecţii fiscale? (III)
14.08.2013 | Gabriel SINCU

 
Competition Law

Chiar dacă suntem în plină perioadă de vacanţe (sau poate tocmai de aceea, întrucât aveţi mai mult timp liber pentru lectură) mergem mai departe cu serialul despre inspecţia fiscală. După ce în primul articol, am zăbovit asupra aspectelor de natură psihologică şi am continuat cu amănunte aferente etapelor premergătoare şi de inceput ale inspecţiei fiscale în partea a II-a, astăzi vom vedea ce avem de făcut pe durata verificării propriu-zise.

Vom detalia, aşadar, etapele de la T3 la T6, aşa cum le-am prezentat pe axa timpului în episodul anterior.

Pentru orice problemă delicată, descoperită pe parcursul investigaţiilor, inspectorii vă vor cere lămuriri. Atunci când nu sunt mulţumiţi cu acestea sau când consideră că problema este una serioasă, vă vor solicita explicaţii scrise (T3). De regulă, în acest caz, se prezintă contribuabilului o listă cu întrebări punctuale la care trebuie să se răspundă într-o perioadă de timp care va fi agreată de comun acord. Aşa cum spuneam şi în episodul anterior, nu vă grăbiţi cu răspunsurile şi nu scrieţi mai mult decât este necesar. Folosiţi un limbaj clar, concis şi la obiect, fără a face referinţă la elemente care nu au legătură cu subiectul. Recomandabil ar fi ca, înainte de a înmâna documentul cu răspunsurile echipei de inspecţie, să confirmaţi conţinutul acestuia cu avocatul sau consultantul dumneavoastră fiscal. O exprimare nefericită poate genera complicaţii mai mari decât vă puteţi aştepta.

Alte lucruri pe care ar trebui să le aveţi în vedere pe perioada inspecţiei propriu-zise:

Încercaţi să implicaţi în proces un număr cât mai mic de oameni. Cu cât sunt mai puţini oamenii care discută cu inspectorii, cu atât este mai mic riscul scurgerii de informaţii nesolicitate care pot deveni planuri de investigaţii suplimentare pentru aceştia.

Tot din aceeaşi categorie, în măsura în care vi se cere un anumit document care se află într-un dosar mai mare, faceţi efortul de a-l scoate de acolo şi nu prezentaţi inspectorilor întregul dosar. Nu are rost să îi faceţi să piardă timpul frunzărind prin informaţii pe care le-au primit nesolicitat! 🙂

Nu implicaţi în relaţia directă cu inspectorii angajaţi fără experienţă, foarte emotivi sau care pot fi uşor intimidaţi. Cum se spune în tenis, aceştia pot face erori neforţate, deci e mai bine să îi folosiţi doar pentru „operaţiuni în spatele frontului”.

În cazul unei dispute cu inspectorii pe o anumită temă, nu vă folosiţi toate argumentele o singură dată. Contraatacaţi cu o idee, lăsaţi inspectorilor timp să analizeze şi să revină cu punctul lor de vedere, ulterior introduceţi în discuţie un alt element şi tot aşa. Veţi reuşi să induceţi inspectorilor la nivel subliminal ideea că aveţi tot timpul răspunsul potrivit la toate problemele lor şi îi veţi face să renunţe la discuţii în care nu pot avea niciodată ultimul cuvânt.

În sfârşit, dar nu în cele din urmă, nu uitaţi că viaţa nu este colorată doar în alb şi negru, ci într-o infinitate de nuanţe de gri. Pot fi situaţii în care lucrurile nu sunt clare nici în favoarea inspectorilor, nici în favoarea dumneavoastră, întrucât legislaţia fiscală pur şi simplu nu acoperă acel caz. Acum e momentul să apelaţi la abilităţile de negociere pe care le folosiţi cu partenerii de afaceri. Convingeţi inspectorii să renunţe la a consemna o parte din astfel de elemente ambigue în raportul lor, acceptând altele pentru care plătiţi la bugetul de stat diferenţele de impozite rezultate chiar pe durata efectuării controlului. Inspectorii vor putea astfel demonstra şefilor că au avut rezultate bune în activitatea lor, iar dumneavoastră veţi elimina riscul unor dispute interminabile pe nişte teme neclare, ce pot genera procese îndelungate.

La final, verificaţi că inspectorii fiscali v-au înapoiat toate documentele care le-au fost puse la dispoziţie. Conform legislaţiei aplicabile, inspectorii pot solicita copii ale unor documente, dar nu pot reţine originalele. Dacă după încheierea inspecţiei descoperiţi că anumite documente au fost pierdute, nu mai aveţi nicio posibilitate de a vă îndrepta împotriva inspectorilor, iar refacerea lor poate fi dificilă sau costisitoare.

Ajungem în acest moment la etapa T4, când inspectorii au întocmit proiectul de raport de inspecţie şi vi-l pun la dispoziţie pentru a-l citi şi analiza. De regulă, veţi avea la dispoziţie aproximativ 24 de ore pentru a face acest lucru. Ideal ar fi ca, la acest moment, să ştiţi deja toate problemele înainte de a citi documentul. Dacă la prima lectură veţi descoperi surprize înseamnă că nu v-aţi descurcat prea grozav în etapele anterioare.

Citiţi cu atenţie, refaceţi calculele dacă vi s-au stabilit obligaţii suplimentare (oricând se poate strecura o greşeală a cărei reparaţie ulterioară va poate costa destul de scump), verificaţi că informaţiile menţionate sunt corecte, identificaţi împreună cu avocatul sau consultantul fiscal eventualele probleme formale şi stabiliţi împreună modalitatea de acţiune. Aşa cum spuneam în episodul 1, trăim încă în ţara formelor fără fond, iar un viciu de procedură poate fi exploatat în favoarea dumneavoastră!

Urmează apoi discuţia finală dintre inspectori şi contribuabil (T5) în care veţi prezenta punctul dumneavoastră de vedere şi veţi solicita corectarea eventualelor erori. Din experienţa personală vă pot spune că, de regulă, dacă aţi ajuns în acest punct este greu să mai schimbaţi ceva esenţial din proiectul de raport. Inspectorii şi-au format deja o opinie asupra problemelor şi cu greu mai pot fi convinşi să şi-o schimbe. Singurele elemente care mai pot fi corectate sunt cele legate de aspecte formale sau de calcule eronate pe care le menţionam mai sus.

În cazul în care aveţi totuşi divergenţe majore pe un subiect anume, legea vă dă posibilitatea de a prezenta organelor de inspecţie fiscală un punct de vedere scris (T6). Informaţi inspectorii de acest lucru la momentul discuţiei finale şi cereţi-le răgaz pentru a-l întocmi şi a-l depune. Acest punct de vedere va fi citit de către inspectori şi superiorii acestora şi trebuie să fie luat în considerare la definitivarea raportului de inspecţie. Practic în 99% din cazuri, acesta este însă tot atât de util contribuabilului precum o frecţie la un picior de lemn… Încăodată, subliniez importanţa atitudinii proactive pe durata inspecţiei prin care să evitaţi suprizele de la final. Pentru că acestea sunt foarte rar unele placute…

Gabriel SINCU


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.