Regulile publicării hotărârilor judecătorești
23 august 2013 | Adrian Toni NEACȘU

Consider că publicarea hotărârilor judecătorești pe internet trebuie făcută în mod sistematic, programatic și organizat. Iată câteva din premisele care trebuie să circumscrie punerea în practică a principiului accesului liber al publicului la hotărârile judecătorești, în viziunea mea.
1. Dreptul publicului la transparența instanțelor este o regulă constituțională fundamentală în România
Principiul publicității ședințelor de judecată garantează nu numai faptul că publicul are dreptul de a participa liber la o procedură în sala de judecată, dar și că toate informațiile în legătură cu o astfel de procedură, în măsura în care nu există o excepție de confidențialitate anume prevăzută de lege sau regulamente, trebuie să rămână deschise accesului și controlului publicului.
2. Obligația de transparență aparține instanțelor înseși
Responsabilitatea asigurării transparenței actului de justiție aparține direct instanțelor de judecată, hotărârile judecătorești fiind documente publice produse, stocate și diseminate în exercitarea atribuțiilor lor de autoritate publică. Instanțele de judecată trebuie să aibă în permanență control, drept de supraveghere și protecție asupra hotărârilor produse și a bazelor de date în care acestea sunt stocate. Hotărârile judecătorești stocate în evidențele scriptice sau informatice ale instanțelor nu pot fi în mod legitim manipulate de o autoritate din afara puterii judecătorești, simplul fapt al accesului la ele, în forma lor originală, ridicând mari întrebări în ce privește violarea dreptului la viață privată a cetățenilor, iar în unele cazuri chiar a caracterului confidențial a unor documente. Având în vedere că această obligație revine direct instanțelor, acestea trebuie să ia toate acele măsuri de natură să faciliteze în cele din urmă accesul publicului în siguranță la hotărârile judecătorești, inclusiv cele privind standardizarea editării hotărârilor judecătorești și a folosirii datelor cu caracter personal în cuprinsul acestora.
3. Obligația la transparență a instanțelor, consecventă principiului constituțional al publicității procedurilor judiciare, nu înlătură obligația de a se avea în vedere protejarea drepturilor la viață privată, intimă și de securitate a persoanelor
Avantajele accesului liber la hotărâri, în contextul utilizării noilor tehnologii informaționale, sunt evidente, însă, în același timp, prezintă unele riscuri în ceea ce privește violarea dreptului la confidențialitate și folosirea necorespunzătoare a unor informații obținute ca urmare a unor infracțiuni informatice sau utilizare abuzivă. Amenințările posibile ca urmare a accesului la informații prin utilizarea noilor tehnologii pot fi de pildă data mining, furtul de identitate, hărțuirea, publicitatea negativă excesivă ori discriminarea. Mai mult, în măsura în care înregistrările puse la dispoziție de instanțe sunt accesate şi utilizate pentru scopuri necorespunzătoare sau într-un mod ilicit, atunci chiar încrederea publică în administrarea justiţiei ar putea fi afectată.
Existența unor astfel de riscuri nu poate afecta însuși dreptul publicului de acces liber la documentele publice produse de instanțe, ci trebuiesc minimizate și avute în vedere la construirea arhitecturilor rețelelor de acces public.
4. Publicitatea ședințelor de judecată include atât dreptul publicului de a fi prezent în sala de judecată, cât și dreptul de a afla informațiile în legătură cu cauzele instanței de la distanță. În mod corespunzător, caracterul public al oricărei hotărâri judecătorești presupune dreptul oricărei persoane de a le accesa și de la distanță
Conținutul noțiunii de „ședință publică” a evoluat odată cu dezvoltarea tehnologiei. „Publicul” reprezintă un concept elastic, care, în condițiile tehnice actuale, nu mai este limitat de spațiul fizic în care are loc ședința de judecată.
5. Dreptul de acces al publicului la hotărârile judecătorești ale instanțelor înseamnă atât dreptul de a o vizualiza, cât și de a obține o copie după aceasta
Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de judecată sunt documente prin excelență de interes public. Ele sunt rezultatul realizării activității de autoritate publică cu care sunt învestite instanțele. În mod curent, hotărârile judecătorești se comunică parților, sunt accesibile avocaților sau reprezentanților mass-media. Ele circulă într-un mod mai pronunțat ori mai puțin pronunțat public, fiind folosite fie pentru obținerea unor drepturi în fața altor autorități, fie pentru a face dovada unor anumite pretenții, fie drept model de practică judiciară ori în scop documentar sau științific. Circulația hotărârilor judecătorești odată pronunțate de instanțe nu poate fi îngrădită nici prin voința persoanelor la care se referă și cu atât mai puțin a instanței înseși. Dreptul cetățeanului de a cunoaște hotărârile judecătorești include dreptul de a obține copii după acestea, fie pe suport fizic, fie în format electronic, astfel încât acest drept să fie efectiv și adaptat intereselor particulare ale persoanei.
Adrian NEACŞU
redactor șef Monitorul Jurisprudenței
* editorial Monitorul Jurisprudenței nr. 6/2013; mulțumim Wolters Kluwer