Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

O viață de judecător. Episodul 6: Vă rog să vă legitimați!

22.08.2013 | Ion TURCU
Abonare newsletter

Ar fi o extrem de gravă și neplăcută eroare dacă lectura episoadelor mele ar crea impresia falsă că toți procurorii sunt oameni răi și abuzivi. Realitatea este că și printre procurori, ca și în alte profesii, se numără și indivizi obișnuiți să abuzeze de putere. Aceștia sunt cei care ies în evidență și lasă impresia că toți ar fi la fel. Procurorii corecți și omenoși rămân în planul secund și trec neremarcați. Nu pot să-mi explic logic senzația că, în calitate de judecător, m-am înțeles mai bine cu procurorii unguri decât cu cei români. Ruth Cinniger, procuror în Portland (Oregon), este cea mai luminoasă amintire despre un procuror. O deosebită admirație nutresc pentru talentul de eseist și pentru erudiția lui Marian Nazat. Aș mai avea de adăugat multe alte nume.

Prin 1970, mi-a fost dat să trăiesc o experiență inedită într-un proces penal. Eram judecător la Judecătoria Cluj-Napoca și președintele tribunalului m-a delegat să prezidez completul de judecată într-un dosar penal pe rolul judecătoriei Turda, pentru că ceilalți judecători de acolo s-au abținut justificat. Urma să fac complet de judecată cu președinta Judecătoriei Turda care a formulat rugămintea să conduc eu dezbaterile.

În ziua începerii procesului, m-am prezentat la cabinetul tovarășei președinte. O scurtă discuție a evocat circumstanțele cazului. Medicul ginecolog, judecat în stare de arest pentru repetate avorturi ilicite, făcuse o greșeală fatală. Se spune că un individ pe care Cel de Sus vrea să-l piardă, își pierde mai întâi mințile. Acest medic era cunoscut în cercul celor interesați că face avorturi și în cazurile grave din punct de vedere social (nu medical), contra-cost. Banii mulți și ușor obținuți i-au indus o stare euforică și l-au condus la un gest necugetat. La Revelion, s-a deplasat din Turda la Cluj, în clădirea unde petrecea Revelionul Biroul Comitetului județean de partid. Aici a dat un bacșiș unui ospătar și acesta a dus o ladă de șampanie la masa unde se afla primul secretar. Tovarășul prim-secretar l-a întrebat încă o dată pe ospătar cine a trimis lada, iar acesta a indicat cartea de vizită pe care medicul o lăsase în lada cu șampanie. Primul-secretar i-a consultat pe colaboratori dacă acesta este medicul despre care se primiseră sesizări referitoare la avorturi. Colaboratorii au confirmat, iar prim-secretarul a rostit un singur cuvânt care a decis soarta medicului pentru restul vieții: ”CERCETAȚI!” (ce stranie coincidență!).

Așa se face că procurorul-șef al județului, fost activist cu probleme speciale la Comitetul Regional de partid al fostei regiuni Cluj, l-a desemnat ca șef al anchetei pe procurorul celebru pentru cruzimea și patima cu care cerceta cazurile încredințate. Același procuror anchetase la Dej un denunț pentru homosexualitate, inculpații fiind patru călugări din claustrul Bisericii Catolice, indivizi slabi de minte, analfabeți și necunoscători ai limbii române, care, în banca acuzaților, se strângeau unii în alții ca niște pui de vrabie speriați, în timp ce el vitupera și perora cu citate din Rabelais (scriitor francez din secolul XVI!!).

În treacăt, tovarășului procuror i-a venit chef să o seducă pe soția medicului, ceea ce a și izbutit, dar cum Cel de Sus nu iartă la infinit, pedeapsa lui a fost dublă: a rămas cu ea pe cap tot restul vieții și și-a pierdut vederea.

După finalizarea anchetei și investirea instanței, procuror de ședință a fost mâna dreaptă a procurorului-șef al județului, cel care ocupa funcția de procuror-șef al Procuraturii Turda.

Această persoană ne aștepta, pe mine și pe tovarășa președinte, în camera de deliberare prin care se trecea pentru a intra în sala de ședință. Eu eram în robă, cu dosarul sub braț și însoțit de președinta Judecătoriei Turda. Tovarășa președinte m-a prezentat spunându-mi numele și funcția și informându-l pe procurorul-șef că am fost delegat în scris să conduc dezbaterile în acest dosar. Procurorul-șef m-a măsurat din priviri și mi-a pretins pe un ton autoritar să mă legitimez cu buletinul de identitate. M-am executat pentru că aveam două motive: 1) nu voiam să creez o situație tensionată pentru că și așa sala arăta ca o bombă gata să explodeze; 2) știam că eu voi conduce în continuare dezbaterile și nu voiam să las sălii impresia că s-a creat o divergență între noi. În orele care au urmat, procesul s-a desfășurat fără incidente majore, dar întâmplător sau nu, tovarășul procuror de ședință a comis câteva erori procedurale pe care eu le-am judecat, deliberând cu tovarășa președinte și citind cu glas tare articolul din Codul de procedură penală aplicabil. După culorile feței procurorului, am înțeles că a încasat o lecție, dar cu efect efemer.

Seara târziu, întorcându-mă la Cluj, mă aștepta președintele Tribunalului să primească raportul meu. Când i-am relatat episodul cu legitimarea a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe procurorul-șef al județului, relatându-i întâmplarea.

Reacția a fost promptă:” Turcu minte!”.

”N-ar fi mai bine să-l întrebăm și pe procurorul-șef de la Turda?”

Tovarășul procuror-șef al Procuraturii Turda, care mă legitimase a confirmat spusele mele și replica lui a fost: ”Păi ce, era să îi permit să intre în ședință fără să-l legitimez?”. Incidentul s-a terminat aici și nu a avut urmări.

Nu am mai auzit niciun alt caz similar și trebuie să admitem că a fost un gest singular, care, la fel ca și gestul procurorului de la Zalău în procesul de tăgadă a paternității, nu îi caracterizează pe toți procurorii.

prof. univ. dr. Ion TURCU
magistrat-pensionar

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “O viață de judecător. Episodul 6: Vă rog să vă legitimați!”

  1. Cătălin OROVICEANU spune:

    Si ce s-a intamplat cu doctorul? Si, daca nu supralicitez, si cu cei patru calugari?
    Dincolo de acestea, Domnule Profesor, astept cu nerabdare urmatorul episod si va doresc spor la scris.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week