ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Revista de note şi studii juridice (RNSJ)
Condiţii de publicareDespre revistă
 
JURIDICE
13 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre mediere și informarea asupra acesteia. Aspecte critice
23.08.2013 | Florin RADU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

1. Concept. Termenul ”mediere” are înțelesul de mijlocire a unei înțelegeri între două sau mai multe părți adverse, pentru a preveni sau pentru a pune capăt ostilităților dintre ele [1]. Particularizând definiția la specificul domeniului juridic, medierea are rolul de a facilita evitarea unui litigiu, judiciar ori extrajudiciar (denumim „litigiu extrajudiciar” o procedură notarială, spre exemplu sau o cercetare diciplinară – adică acea procedură de natură juridică, ce se desfăşoară în afara instanţelor de judecată ori parchetelor) sau măcar de a încheia pe cale amiabilă un astfel de proces, început deja.

Ea este, deci, o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.

După cum vom vedea mai jos, alături de mediere, regăsim în legislația românească și instituția juridică a informării asupra (avantajelor) medierii, pe care o vom analiza pe larg mai jos.

2. Cadru legal. În România, sediul materiei în ceea ce privește medierea îl regăsim în Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator [2]. În esență, acest act normativ cuprinde: norme generale, introductive; reguli privind organizarea profesiei de mediator (drepturile și obligațiile mediatorilor, răspunderea mediatorilor, condițiile de admitere în profesie, organizarea și funcționarea organelor de conducere ale profesiei etc.); procedura medierii (etapa prealabilă, contractul de mediere, acordul de mediere, cazurile în care se poate face mediere etc.).

De asemenea, pe lângă legea cadru menționată mai sus, noul Cod de procedură civilă (NCPC) [3] cuprinde câteva norme de trimitere la mediere.

Astfel, art. 21 al. 1 din NCPC arată că ”Judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere, potrivit legii speciale (Legea nr. 192/2006 – n. n., F. R.)”. De asemenea, art. 227 al. 2 NCPC precizează că, ”în litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părțile să participe la o ședință de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri”.

3. Obligativitatea medierii și a informării asupra avantajelor medierii. Problema centrală a interesului publicului în materia medierii (lato sensu) o reprezintă chestiunea obligativității acesteia. Mai întâi, art. 227 al. 2 teza a III-a NCPC ne edifică în privința medierii, stipulând fără echivoc că ”Medierea nu este obligatorie pentru părți”. Așadar, nici o procedură judiciară sau extrajudiciară nu este condiționată de parcurgerea medierii, ceea ce înseamnă că lipsa acesteia nu atrage nici o sancțiune procesuală, de genul anulării actelor de procedură ori respingerii unor cereri ca inadmisibile sau ca premature.

Cu totul altfel stă situația, însă, în cazul așa numitei informări asupra medierii. Art. 2 al. 1 din Legea nr. 192/2006 precizează: ” Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii, inclusiv, dacă este cazul, după declanşarea unui proces în faţa instanţelor competente, în vederea soluţionării pe această cale a conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum şi în alte materii, în condiţiile prevăzute de lege”.

Sancțiunea nerespectării acestei obligații este una drastică: ”Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată (…)”.

Aceste dispoziții imperative și prea puțin suple au fost relativizate și atenuate recent, prin introducerea al. 13 la art. 2 din aceeași lege, acolo unde se arată că ”Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.”

Observăm lesne că atât avocatul (care, deocamdată cel puţin, și, potrivit opiniei dominante în materie, nu este considerat mediator de drept de legea specială în materie, ci doar poate avea astfel de atribuții, dacă devine mediator), cât și judecătorii și procurorii au o nouă atribuție, suficient de stranie și atipică – informarea asupra avantajelor medierii.

Iată deci că, dacă medierea în sine nu este obligatorie, informarea asupra medierii este obligatorie, neefectuarea ei atrăgând respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă. Procedura informării poate fi adusă la îndeplinire nu doar de către mediator, ci și de către avocat, consilier juridic, notar, procuror sau judecător. Contrar unor alte interpretări, în opinia noastră, în faţa acestor organe ori persoane, trebuie să se prezinte exclusiv reclamantul, nu şi pârâtul, ca într-o procedură de mediere propriu–zisă.

Chiar dacă legea nu prevede nimic în această privinţă, apreciem că informarea asupra medierii trebuie efectuată şi de către cei care formulează cereri de intervenţie în interes propriu, în procese declanşate anterior de alte personae.

4. Critica instituției. Ca orice noutate, informarea asupra avantajelor medierii a creat și produce în continuare puternice reacții în lumea juridică, problemele identificate fiind, în esență, cele ce urmează.

a) Mai intâi, frapează, din punctul nostru de vedere, obligarea justițiabililor de a se informa asupra unei proceduri prevăzute de lege, în condițiile în care principiul fundamental al oricărui sistem de drept constă în prezumția cunoașterii legii de către toți adresanții acesteia. Dacă legea – deci, inclusiv Legea nr. 192/2006 privind medierea – se presupune în mod absolut că este cunoscută de publicul larg, prin publicarea ei în Monitorul Oficial, cum poate fi justificată o procedură specială de informare asupra cuprinsului acestei legi? Din păcate, doar legiuitorul, eventual, ne-ar putea răspunde la această întrebare.

b) Apoi, numeroase voci au ridicat problema în sensul că obligativitatea acestei informări și sancțiunea procesuală pe care o atrage nerespectarea ei, ar aduce (încă o) restrângere a dreptului de acces la justitiție. Fără să intrăm în amănunte, amintim lapidar că unul din drepturile civile fundamentale ale oricărui cetățean este acela de a se adresa unei instanțe de judecată, în mod liber și fără a i se îngrădi ori îngreuna această posibilitate.

Reputați autori de drept, la a căror opinie ne raliem total, au concluzionat că această procedură încalcă liberul drept de acces la o instanță ori la justiție, condiționând nejustificat sesizarea instanțelor de parcurgerea unei proceduri care se vrea a informa publicul despre o lege adusă în mod legal și anterior la cunoștința publicului, dar și îngreunând – material și temporal – sarcina unui justițiabil în a îndeplini condițiile de bază pentru sesizarea unui organ judiciar [4].

Chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omlui a statuat în hotărârile sale că orice procedură prealabilă deschiderii unui proces trebuie să fie temeinic fundamentată [5].

c) O altă chestiune inoportună în ce privește medierea, deci implicit informarea asupra medierii, este aceea că, potrivit legii speciale ce constituie sediul materiei, dobândirea calității de mediator nu este condiționată de calitatea de absolvent al unei facultăți de drept. Apreciem că aceasta este o gravă anomalie a legii, fiind greu de înțeles cum va putea realiza o informare asupra medierii (darmite o mediere propriu-zisă) o persoană care nu are studii juridice, în contextul în care chiar și cel mai ”facil” litigiu presupune numeroase şi complexe elemente de formalism, dar şi de fond, a căror nerespectare atrage sancţiuni procesuale dure.

Mai mult decât atât, România cunoaște în acești ani (2011-2014) intrarea în vigoare a nu mai puțin de patru noi coduri (civil, penal, de procedură civilă și de procedură penală – adevărate legi fundamentale ale unei țări), acestea cuprinzând foarte multe elemente de noutate, greu deocamdată de descifrat și aplicat inclusiv de juriștii cu mare experientă.

În sfârșit, necunoașterea practicii judiciare (care, la nivel informal, este, totuși, izvor de drept) este încă un mare handicap profesional pentru mediatorul nejurist.

În nici un caz, cursul pentru formarea mediatorilor (prevăzut de art. 7 al. 1 lit. f din Legea nr. 192/2006) nu va putea suplini lipsa pregătirii juridice de specialitate, acesta nedepășind, din nefericire, nivelul unui banal și ineficient modul de studii.

5. Concluzii

i) Procedura informării asupra medierii apare ca fiind o piedică în calea realizării si obținerii de către cetățean a drepturilor sale în justiție. Este adevărat, limitarea accesului la instanță în acest caz nu este una foarte mare, însă ea se adaugă altor îngrădiri, considerate, însă, a fi firești, în contextul în care accesul la justitiție se face nu haotic și arbitrar, ci în anumite condiții, în special de formă și procedură. Mai mult, orice nouă limitare, cât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depășesc posibilele avantaje. O procedură constând în informarea asupra existenței unei legi – iată o încălcare a dreptului de acces la justitițe (la o instanță), ce pune asupra justițiabilului o sarcină inoportună și frustrantă.

ii) Lipsa studiilor juridice, dar și formalismul facil, însă costisitor, al așa-zisului curs de formare profesională, aruncă profesia de mediator în derizoriu, în contextul în care medierea privește conflicte de ordin juridic.

iii) Campania de publicitate în forță, din mass–media [6], efectuată de mediatori și materializată în anunțuri nominale și articole, dar și numeroasele anunțuri publicitare aflate în sediile instanțelor de judecată și chiar prezența fizică a unor mediatori în sediile instanțelor – toate acestea comportă un important element de nelegalitate, anume că, potrivit unui principiu general valabil și recunoscut în material organizării și funcționării profesiilor liberale, publicitatea este permisă în condiții limitate și bine determinate.

Că este așa, o demonstrează însăși o auto – reglementare a profesiei de mediator. Art. 3 al. 3 din Anexa la Hotărârea nr. 184 din 19 februarie 2010 a Consililui de Mediere, arată că: ”Mijloacele de publicitate ale mediatorilor şi ale formelor de exercitare vor fi folosite numai pentru promovarea şi ofertarea serviciilor de mediere şi nu pot fi folosite pentru reclamă în scopul dobândirii de clientelă pentru altă activitate proprie sau în interesul unor terţi” [7].

iv) Nu în ultimul rând, apreciem că, generic vorbind, societatea românească actuală nu este pregătită pentru a primi şi aplica procedura medierii, indiferent cum este ea reglementată. Fără a fi  în sinea ei o instituţie juridică negativă ori inoportună, medierea juridică presupune, totuşi – ca premisă sine qua non de aplicare cu succes – o societate cu un ridicat nivel de cultură socială.


[1] A se vedea www.dexonline.ro.
[2] Publicată în M. Of., partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificări și completări ulterioare.
[3] Republicat în M. Of., partea I, nr.  545 din 3 august 2012.
[4] A se vedea: I. Leș, Sancțiunile aplicabile în cazul neparticipării părților la ședința de informare asupra avantajelor medierii, potrivit NCPC si recentelor modificări ale Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de meditor, în Revista Dreptul, nr. 6/2013; Ș. Beligrădeanu, O. Puie, Discuții referitoare la unele aspecte în legătură cu soluționarea conflictelor de muncă în lumina reglementărilor legale recente, în Revista Dreptul, nr. 6/2013.
[5] A se vedea, exempli gratia, CEDO – cauza Parohia Greco-Catolică Sâmbăta Bihor vs. România, dosar nr. 48107/99, hotărârea din 12 ianuarie 2010. Pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), în componenta sa – lipsa accesului efectiv şi eficient la o instanţă, prin instituirea unei proceduri prealabile împovărătoare, CEDO a condamnat statul român la despăgubiri în cuantum de 15.000 EUR.
[6] A se vedea, de exemplu: http://www.lugojonline.ro/portal/index.php/actualitate/item/4122-aveti-un-proces-care-dureaza-de-ani-de-zile-si-va-doriti-o-alta-rezolvare?-apelati-la-biroul-de-mediatori-asociati-marius-martinescu-si-mihai-teleaba
[7] Pentru discuții privind publicitatea profesiei de avocat, aplicabile mutatis- mutandis și profesiei de mediator, a se vedea F. Radu, Limitele publicității în profesia de avocat, publicat în Revista de Note și Studii juridice din 9 aprilie 2013.


Florin RADU
avocat, consilier Baroul Hunedoara

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 13 de comentarii cu privire la articolul “Despre mediere și informarea asupra acesteia. Aspecte critice”

  1. Dorin ILIE spune:

    Autorul confunda GRAV medierea cu tranzactia juridica. Sunt doua institutii complet diferite, care desi au acelasi obiect, sunt au proceduri si moduri de interventie pe conflict specifice. Tranzactia juridica este pentru specialistii in drept, si este normal acest lucru, iar medierea este pentru specialistii in comunicare si negociere, care s-au format si se formeaza continuu pe aceste discipline – daca le putem numi asa. Mai mult decat atat, „ingradirea”accesului la justitie de care vorbeste autorul nu este in concordanta cu conceptul european de justitie. Citez din Recomandarea (2000)9″ Anumite căi alternative, cum ar fi recursul administrativ intern, concilierea, medierea şi tranzacţia, pot fi folosite înaintea de a recurge la instanţa judecătorească. Utilizarea acestor moduri ar putea fi obligatorie, constituind o condiţie prealabilă declanşării procedurilor legale” Din Recomandarile si Directivele europene se poate observa negru pe alb ca medierea si toate formele de solutionare amiabila sunt inglobate in conceptul de acces la justitie. Autorul mai confunda deasemeni informarea despre mediere facuta de juristi si chiar de judecatori in baza art 6 din Legea de Mediere, cu sedinta de Mediere care este un atribut specific si exclusiv al mediatorului. Citez tot din doscumentele europene, acestea avand valoare in fata dstra, Recomandarea (98) 1 „Statele sunt libere să stabilească, în cazuri specifice, metodele adecvate de informare cu privire la mediere ca proces alternativ de soluţionare a litigiilor familiale (de exemplu, prevăzând o întâlnire între părţi şi mediator), şi permiţând prin aceasta părţilor să hotărască dacă este posibil şi indicat pentru ele să recurgă la mediere asupra chestiunilor care fac obiectul litigiului” Deci observati ca informarea la care se refera si Recomandarea nu este de tip infopoint, ci este un dialog – o sedinta aprtilor din conflict – toate partile din conflict, cu mediatorul, in vederea gasirii unei solutii amiabile prin mediere. Din articolul d-stra mai reiese faptul ca societatea noastra nu este pregatita pentru dialog, pentru mediere. Cu alte cuvinte „sa lasam bolnavul sa nmoara, pentru ca nu e gata de tratament, desi tratamentul exista”…. Managementul conflictelor a evoluat.Medierea este o dovada a evolutiei procedeelor de solutionare pe cale amiabila a conflictelor.

  2. Florin RADU spune:

    daca chiar dv., d-le ilie dorin, spuneti ca medierea nu e pt. specialisti in drept, ci pt. specialisti in comunicare, atunci ce cauta medierea in raporturile juridice ?!
    se deduce ca mediatorii trebuie sa se ocupe de acele cazuri care exced juridicul, cu ar fi, de exemplu, situatia in care un cetatean urca pe o cladire si ameninta ca se sinucide, daca nu i se indeplineste de catre autoritati o anumita dorinta/nevoie sociala. aici e locul mediatorului, a specialistului in comunicare.
    in probleme juridic – tehnice, trebuie sa fie implicati exclusiv specialisti in drept.
    carevasazica, fiecare cu domeniul lui, sa nu le amestecam.
    nici eu, ca avocat, nu ma duc sa negociez cu cetateanul respectiv, nici nespecialistul in drept sa nu se amestece in chestiuni juridice.

    • Dorin ILIE spune:

      daca cititi si ce spune domnul judecator Cosmin Mitroi in articolul de azi de pe http://mediere.juridice.ro/, va puteti lamuri si mai usor in ceea ce priveste separarea necesara intre mediere si profesiile juridice. „Aşadar, cu toate că judecătorul, procurorul, notarul, avocatul au sau cel puţin se presupune că au temeinice cunoştinţe juridice, totuşi aceştia nu dispun de pregătirea specifică activităţii de mediator, pregătire ce implică cunoaşterea şi stăpânirea unor tehnici de negociere şi comunicare, care nu au nicio legătură cu chestiunile de drept ale litigiului.” Articolul este foarte obiectiv si clar.

  3. Florin RADU spune:

    as vrea sa ii intreb in special pe mediatorii care citesc aceste randuri: ce parere au despre pagina de internet care se deschide accesand link-ul de la nota de subsol nr. 6 ?

  4. eu nu inteleg nici sub tortura cum se pot obtine aceasta „pregătire ce implică cunoaşterea şi stăpânirea unor tehnici de negociere şi comunicare”in cursul a 80 de ore de scoala.

    mai stie cineva alte tehnici ce se pot obtine in atit de putin timp? in problemele legate de minori, de exemplu, exista oameni cu scoli de 4 ani care asta fac: discuta cu minorii si le afla problemele din familie si perceptia lor fata de situatia existanta apoi se decid cui il incredinteaza spre crestere si educare.

    si acum vin mediatorii si imi spun ca pot face acelasi lucru in baza unui curs de 80 de ore? sau nici macar nu discuta cu minorii ca sa identifice interesul acestuia?

    apoi nu ma mir ca instantele de judecata le resping acordurile de mediere care nu respecta principiul californian al custodiei sau NCC.

    or fi suficiente 80 de ore ptr problemele de vecini care se cearta pe locul de parcare dar nu in cazuri de viol, probleme de minori si alte aspecte sensibile.

    iar in cazurile de parjae si mosteniri este simplu sa arunci responsabilitatea in spatele justitiabililor spunind ca este culpa lor daca nu au venit cu avocati si din aceasta cauza acordul este varza si nul ptr incalcarea drepturilor succesoral reglementate de norme imperative.

    ptr ca in final, mediatorul nu are nici o raspundere fata de rezultatul muncii sale – acordul de mediere. Avocatii / notarii pot fi sanctionati daca actele redactate sunt nule insa mediatorii nu au nici o raspundere – singura lor treaba este sa stea la taclale cu partile si atit.

    ar fi OK daca partile au avocati; dar daca nu au bani ptr avocati, a cui este culpa? de ce sa mai mearga la mediator? ar fi mai ieftin si mai sigur sa stringa banii sa mearga direct la notar!

  5. Florin RADU spune:

    hai sa tragem niste concluzii, pe scurt:
    1. informarea asupra medierii, chiar facuta de specialisti in drept,este total inoportuna si nu are nici un efect practic (decat, eventual, unul frustrant, generat de faptul ca este vazuta ca o piedica suplimentara in realizarea si obtinerea drepturilor legitime).
    2. medierea propriu – zisa ar putea (in foarte rare cazuri, oricum) avea un rezultat doar daca este facuta de un specialist in drept.
    parcurgerea unei medieri in fata unei persoane specialista in comunicare, dar care nu stie drept, nu are nici un sens.
    justitiabilii vor solutii la problemele lor juridice, vor sa stie ce sanse au de castig, cum este practica judiciara in materie, ce pot obtine si ce nu etc.
    un om care le vorbeste frumos nu ii ajuta, din pacate.
    3. daca chiar se vrea instituirea unei proceduri reale si oportune de mediere JUDICIARA in societatea romaneasca, trebuie ca mediatorii sa fie absolventi de drept si sa aiba un minim de experienta practica in domeniu.
    4. mediatorii care nu au cunostinte de drept isi pot gasi locul si menirea in chestiuni, conflicte si probleme care exced domeniul juridic (probleme sociale, in special). de asemenea, trebuie sa aiba o pregatire temeinica, ceea ce in prezent in romania nu se intampla catusi de putin.

    • Dorin ILIE spune:

      toate cele 4 puncte se refera EXCAT LA TRANZACTIA JURIDiCA DLE RADU. Aveti perfecta dreptate in concluziile trase, insa vorbiti despre tranzactie nu despre mediere. MEDIEREA E MEDIERE, tranzactia juridica e tranzactie juridica, ca e inaintea procesului ori in timpul, nu conteaza. Daca d-stra refuzati sa auziti de mediere, nu inseamna ca aceasta nu exista si nu are efecte. Va urez tranzactii placute! Medierea nu suprima dreptul avocatilor – specialisti in drept – , de a face tranzactii! Sunt metode diferite de un management avantajos
      al conflictului.

      • Florin RADU spune:

        sa luam un exemplu concret:
        partaj succesoral, cu un grad de complexitate relativ ridicat (mai multi succesibili, unii predecedati, eventual vreunul posibil ndemn, mai multe bunuri, un testament, o donatie care ar urma sa fie redusa etc.). succesibilii sunt in conflict in legatura cu dezbaterea mostenirii.
        sa presupunem ca succesibilii merg la un meditor care nu are cunostinte de drept, pt a-si rezolva problema.
        sunt curios (fara sa fiu malitios) ce le va spune mediatorul. ceva de genul: „dragii mei, sa stiti ca nu este oportun sa va certati, cel mai e sa va intelegeti bine, fiti cetateni model, va rog eu frumos…” ?!

        • Dorin ILIE spune:

          acel mediator pur si simplu va refuza acel caz. Imi este greu sa cred ca un mediator care nu stie ce se intampla intre mostenitori, care vede ca problema are implicatii juridice foarte nuantate, va prelua la mediere acel conflict. Ca mediator, daca nu intelegi despre ce e vorba in conflict, nu poti media. Nu ai ce sa facilitezi si cum sa patrunzi in zona de solutii, daca tu nu ai indetificat si analizat bine cauzele si continutul conflictului. Deci, in speta d-stra, mediatorul s-ar abtine pur si simplu. Chair daca are studii juridice, si este o speta ca cea de sus, cu multe probleme juridice la mijloc, nu prea este loc de mediere, decat daca mostenitorii vor cu totii mediere si sunt si asistati de vreun avocat. Asta ca rezultatul medierii sa fie unul OK si Acordul de Mediere un document care va putea fi incuviintat de instanta, ori autentif de notar. Nu orice speta se preteaza medierii. Sunt grade de dificultate a conflictelor, unele au implicatii juridice mai multe, unele au implicatii juridice mai putine.

  6. ANONIM spune:

    Stimate Domn’ Florin Radu, la articolul pe care l-ati scris, doar cateva observatii la concluziile dvs, si anume:
    – la pct. i) – informarea nu se face „asupra existentei unei legi” ci asupra avantajelor parcurgerii procedurii de mediere;
    – la pct. ii) – la fel ca in orice profesie liberala, concurenta si profesionalismul vor face diferenta….unii vor profesa, altii nu;
    – la pct. iii) – toti raspundem in fata legii iar pana acum nu exista cazuri in care cineva sa fie sanctionat;
    – la pct. iv) – eu apreciez ca nu ati citit Legea 192/2006 cu modificarile si completarile ulterioare sau ca nu ati inteles ce ati citit.

    • Florin RADU spune:

      i) „avantajele” medierii sunt parte componenta a legii; facandu-se informarea asupra „avantajelor”, se face automat asupra legii, ceea ce este absurd.
      ii) sunt de acord cu dv., dar e preferabil sa avem oameni bine pregatiti, ceea ce nu se intampla.
      iii) ma indoiesc serios ca organele de conducere ale profesiei de mediator se vor sesiza pt a cerceta disciplinar pe mediatorii care isi fac publicitate ilegal;
      iv) ce sa zic ? … fie ca dv – nu am citit legea 🙂

  7. Florin RADU spune:

    haideti sa tragem o prima ocncluzie, dupa doua luni de aplicare a informarii obligatorii asupra avantajelor medierii, luand ca exemplu experienta proprie:
    din 1 septembrie si pana acum, am fost in postura de a face informare de vreo 10 ori.
    doar o singura data a venit cineva la sedinta de informare – mi-a spus ca nu e de acord cu ce vrea clientul meu si a plecat.
    rezultatul ?! – o pierdere de vreme si o intarziere de vreo 2-3 saptamani in sesizarea instantei.
    in celelalte 9 cazuri nu a venit nimeni la sedinta. rezultatul ?! – ati ghicit: o pierdere de vreme si o intarziere de vreo 2-3 saptamani in sesizarea instantei.
    in plus, aceste sedinte inseamna si timpul pierdut pt pregatirea lor – redactarea notificarii/invitatiei, costuri de posta, asteptatul aiurea la birou dupa cai morti etc.
    am vorbit, desigur, cu zeci de alti colegi, iar experientele lor sunt identice.
    si, poate cel mai important, ceea ce era lesne de anticipat, iar eu am facut acest lucru: justitiabilii sunt foarte iritati de aceste intarzieri nejustificate, fiind foarte greu sa le explic ce e cu procedura asta, mai ales ca nici eu nu sunt de acord cu ea.
    ceva comentarii din partea mediatorilor ?! …

    • maestre, iti spun eu care este problema – lipsa cursurilor de pregatire este un mare handicap; iti lipsesc acele skill-uri de comunicare si nu-mai-stiu-ce ca sa convingi persoanele sa apeleze la mediere 🙂

      acum serios vorbind, eu am aceleasi rezultate atit ptin informarile proprii (oops, poate primim vreo plingere penala pentru emiterea certificatelor de informare) cit si prin cele facute de catre mediatorii cu care colaborez.

      eu am incercat informarea in ambele variante, in pararel, ca sa vad daca exista vreo diferenta de perceptie asupra informarii facute de avocat fata de cea facuta de mediator.

      Concluzia mea este ca perceptia nu difera, partea care se stie culpabila nu va veni la mediere doar pentru ca astfel intirzie procesul iar partea care doreste sa isi se faca dreptate este enervata de intirzierea in initierea procesului (ea stiind deja ca adversarul nu va reactiona pozitiv la propunerea de mediere).

      exista insa dosare unde medierea are un relativ succes si unde poate rezolva multe probleme – divorturile. Nu activez in domeniul dreptului familiei dar din ce aud si discut cu colegi avocati sau mediatori aceasta este impresia mea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate