ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Revista de note şi studii juridice (RNSJ)
Condiţii de publicareDespre revistă
 
JURIDICE
11 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre mediere. Câteva considerații critice
23.08.2013 | Cosmin Radu MITROI


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Prin art. VI1 din Legea nr. 214/2013 s-au adus modificări importante Legii nr. 192/2006 privind Medierea, modificări cu un impact deosebit asupra activităţii de mediere, dar mai cu seamă asupra activităţii instanţelor de judecată ce vor fi învestite cu soluţionarea litigiilor care, prin efectul legii speciale, sunt supuse obligativităţii efectuării şedinţei de informare privind avantajele medierii.

Având în vedere importanţa pe care a căpătat-o instituţia medierii începând cu data de 1 august 2013, mai exact a şedinţei de informare privind avantajele medierii, în economia procesului civil declanşat sub imperiul noului Cod de procedură civilă, considerăm că se impune o scurtă analiză critică a noilor modificări arătate mai sus precum şi a altor aspecte importante legate de instituţia medierii.

1. Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii de către judecător

Potrivit art. 2 alin. 13 din Legea 192/2006 efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.

Prin introducerea noului alineat al art. 2 din Legea nr. 192/2006, în opinia noastră, legiuitorul s-a îndepărtat foarte mult de la raţiunea instituţiei medierii şi de la scopul acesteia, acela de a facilita şi promova metode alternative de soluţionare a litigiilor prin posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară, care implică instituţii noi, printre care cea mai importantă cea a mediatorului.

Considerăm că, pentru a asigura succesul pe termen mediu şi lung al implementării noilor metode alternative de soluţionare a conflictelor, legislatorul român trebuia să se asigure ca dispoziţiile adoptate în materie vor duce treptat la formarea în rândul justiţiabililor şi nu numai, a unei conştiinţe a medierii  şi a soluţionării unor diferende pe căi extrajudiciare.

Apreciem că acest deziderat se poate atinge,  în principal, prin promovarea şi consolidarea imaginii profesiunii de mediator, şi prin prezentarea acesteia către justiţiabili ca o instituţie independentă și total diferită de celelalte, şi prin delimitarea clară şi exactă a mediatorului şi a competenţelor acestuia faţă de cele ale judecătorului, procurorului, consilierului juridic, avocatului, sau notarului.

Aşadar, în efortul de promovare şi de particularizare a noii instituţii a mediatorului, era foarte important ca legiuitorul să evite situaţiile în care competenţele şi activitatea mediatorului să poată fi exercitate şi de alţi participanţi judiciari.

Posibilitatea exercitării, chiar în parte, a unor atribuţii ale mediatorilor de către judecători, procurori, avocaţi, sau notari, duce inevitabil la confuzii în rândul justiţiabililor, slăbind în acelaşi timp specificitatea şi trăsăturile particulare ale activităţii mediatorului, acesta pierzându-şi individualitatea sa ca instituţie.

Or, prin introducerea art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006, legiutorul a reușit să creeze tocmai această situație de nedorit, competențele mediatorului putând fi confundate cu ușurință de către justițiabili cu cele ale judecătorilor, procurorilor, avocaţilor sau notarilor, ipoteză care compromite din start speranța creării în rândul cetățenilor a unei educații și conștiințe privind medierea.

Mai mult decât atât, considerăm că art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006 nu se încadrează nici în scopul declarat al modificărilor legislative şi al raţiunii pentru care a fost introdusă instituţia medierii, respectiv degrevarea instanţelor de judecată, ci, din contră, chiar crează premisele unor sarcini în plus instanţelor, chiar dacă efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii este doar o posibilitate lăsată la îndemâna judecătorului.

Pe de altă parte, instituţia medierii are ca temei fundamental încrederea părţilor pe care o acordă mediatorului ales, iar activitatea de mediere presupune cunoştinţe specifice metodelor de negociere şi de soluţionare amiabilă a conflictelor, cunoştinţe pe care judecătorii nu şi le-au aprofundat.

Aşadar, cu toate că judecătorul, procurorul, notarul, avocatul au sau cel puţin se presupune că au temeinice cunoştinţe juridice, totuşi aceştia nu dispun de pregătirea specifică activităţii de mediator, pregătire ce implică cunoaşterea şi stăpânirea unor tehnici de negociere şi comunicare, care nu au nicio legătură cu chestiunile de drept ale litigiului.

În acest context, chiar dacă judecătorul sau ceilalţi participanţi judiciari, nu fac o veritabilă activitate de mediere, nu trebuie totuşi minimalizat rolul şedinţei de informare, care reprezintă de fapt premisa şi punctul de plecare al posibilităţii oricărei medieri.

În aprecierea noastră, tocmai această procedură, a şedinţei de informare cu privire la avantajele medierii, este cea mai importantă în parcursul pe care litigiul dintre părţi urmează să îl aibă  în viitor.

Şedinţa de informare este hotărâtoare, întrucât în cadrul ei, cel chemat să efectueze procedura de informare, trebuie să îşi dovedească abilităţile de negociere şi comunicare (şi nu numai, așa cum vom arăta la pct. 4), pentru a convinge părţile să renunţe la modalitatea judiciară de tranşare a litigiului dintre ele şi să aleagă, în schimb, varianta medierii.

Pentru aceste motive, consider că, în ciuda faptului că vor respecta obligaţia impusă de art. 6 din Legea nr. 192/2006 şi vor informa şi îndruma părţile către mediere, instanţele nu îşi vor exercita foarte des dreptul de a efectua ele însele şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii în condiţiile art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006.

În orice caz, chiar dacă instanţa va proceda la efectuarea şedinţei de informare cu privire la avantajele medierii, acest demers va fi unul formal, lipsit de substanţă şi de utilitatea în vederea căreia a fost instituită această procedură, devenind o simplă metodă formalistă de a suplini lipsa certificatului sau procesului-verbal de informare.

2. Obligaţia prevăzută de art. 6 din Legea nr. 192/2006

Potrivit art. 6 din Legea nr. 192/2006, instanţa este obligată să informeze părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi să le îndrume să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.

La prima vedere, am fi tentaţi să credem că, în virtutea acestui articol, instanţa ar avea obligaţia de a efectua şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, sau că, în orice caz, această dispoziţie intră în contradicţie flagrantă cu art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006.

Pentru rezolvarea acestei aparente probleme, este important să distingem între obligaţia generală prevăzută în sarcina instanţelor prin art. 6 alin. 1 din Legea nr. 192/2006 şi posibilitatea pe care o recunoaşte art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006 judecătorului de a efectua el însuşi procedura de informare asupra avantajelor medierii într-o anumită cauză.

Într-adevăr, din redactarea art. 2 alin. 13 din Legea nr. 192/2006 reiese că nu există pentru judecător obligaţia de a efectua procedura de informare asupra avantajelor medierii într-o anumită cauză, ci exisă doar o facultate, o posibilitate în acest sens.

Pe de altă parte, potrivit art. 6 din Legea nr. 192/2006, instanţa este obligată să informeze părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi să le îndrume să recurgă la această cale pentru soluţionarea conflictelor dintre ele.

Aşa cum s-a mai arătat[1], respectarea obligaţiei prevăzută de art. 6 din Legea nr. 192/2006 se mărgineşte doar la oferirea unor informaţii generale asupra posibilităţii şi avantajelor instituţiei medierii şi la îndrumarea către un mediator şi soluţia medierii, fără a se face referiri concrete, de ordin particular, specifice cauzei dintre părţi.

Astfel, se poate observa că îndeplinirea acestei obligaţii, este doar o manifestare generală a principiului rolului activ al instanţei în soluţionarea pe cale amiabilă a litigiilor şi nu poate fi în nici un caz echivalată cu procedura şi şedinţa de informare prevăzută de art. 2 şi  601,  602 din Legea nr. 192/2006.

Într-adevăr, şedinţa de informare prevăzută de dispoziţiile menţionate, reprezintă mai mult decât o prezentare generală a avantajelor medierii ca instituție, obligaţie impusă în sarcina instanţelor de art. 6 din Legea nr. 192/20006, întrucât o veritabilă şedinţă de informare cu privire la avantajele medierii într-o anumită cauză trebuie să se facă în mod aplicat şi ţinând cont de circumstanţele concrete ale pricinii, pentru a se putea identifica o soluţie de maximă eficienţă pentru ambele părţi.

În aceste condiții, rezumând cele expuse,  este important să nu confundăm obligația pe care o are instanța de a informa părțile despre posibilitatea rezolvării litigiului dintre ele pe calea medierii, cu facultatea pe care o are judecătorul de a efectua el însuși procedura de informare cu privire la avantajele medierii.

3. Gratuitatea şedinţei de informare

Cu privire dispoziţiile art. 2 alin.  14 din Legea nr. 192/2006, considerăm că aceste dispoziţii constituie încă o evidentă piedică în atingerea scopului iniţial urmărit prin instituirea obligativităţii procedurii de informare cu privire la avantajele medierii. Acest aliniat face practic imposibilă aplicarea dispoziţiilor referitoare la  efectuarea procedurii de informare de către mediator.

Într-adevăr, considerăm că este cel puţin nerezonabilă pretenţia legiuitorului ca efectuarea şedinţei de informare de către mediator să se facă absolut gratuit, în condiţiile în care, aşa cum am mai arătat, apreciem că această şedinţă preliminară are o mult mai mare importanţă în economia procedurii medierii decât i se acordă prin Legea nr. 192/2006.

La edictarea dispoziţiilor ce prevăd gratuitatea şedinţei de informare, în mod inexplicabil, legiuitorul a scăpat din vedere că, pe lângă onorariul la care oricum suntem de părere că ar fi îndreptăţit mediatorul, procedura şi şedinţa de informare implică şi alte resurse materiale şi de timp ale mediatorului, inclusiv cheltuieli cu privire la comunicarea invitaţiilor părţilor la şedinţa de informare.

Or, nu se poate susţine cu temeinicie că mediatorul trebuie să facă aceste eforturi în mod gratuit şi că are obligaţia să suporte personal cheltuielile necesare întocmirii şi comunicării actelor şi invitaţiilor către părţi.

Pe de altă parte, aceste dispoziţii anulează practic, de facto, posibilitatea efectuării procedurii de informare privind avantajele medierii de către mediator, având în vedere faptul că potrivit art. 27 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 mediatorul are dreptul de a refuza preluarea unui caz.

În aceste condiţii, dispoziţiile art. 2 alin. 14 din Legea nr. 192/2006 vor genera, în privinţa efectuării şedinţei de informare, două situaţii posibile, ambele cu consecinţe negative prin raportare la scopul pentru care instituţia medierii a fost consacrată legislativ.

Astfel, într-o primă ipoteză, mediatorii nu vor respecta dispoziţiile art. 2 alin. 14 din Legea nr. 192/2006 şi vor solicita şi primi, cu orice titlu, anumite sume de bani pentru eliberarea certificatului sau procesului-verbal de informare, situaţie care poate atrage răspunderea, poate chiar penală,  a mediatorului.

Iar în cealaltă situaţie posibilă, mediatorii îşi vor exercita dreptul art. 27 alin. 2 din Legea nr. 192/2006 şi vor refuza justiţiabililor efectuarea şedinţei de informare.

Aşa cum arătam, ambele ipoteze nedorite sunt rezultatul dispoziţiilor de instituire a gratuităţii şedinţei de informare efectuată de mediator, iar aplicarea acestui text de lege, în fapt, duce inevitabil la o situaţie cel puţin ciudată, dacă nu chiar paradoxală, în care şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii se poate efectua de către oricine (judecător, procuror, notar, avocat, consilier juridic), însă în niciun caz de către mediator.

Desigur că suntem de acord şi cu opinia potrivit căreia obligarea justiţiabililor la cheltuieli suplimentare cu ocazia şedinţei de informare ar reprezenta o oarecare piedică în accesul la justiţie (alături de noile dispoziţii privind taxele judiciare de timbru).

Însă, în aceeaşi măsură, considerăm că legiuitorul putea să găsească o soluţie mai înţeleaptă, care să pună în balanţă dreptul de acces la justiţie şi dreptul mediatorului de a-i fi răsplătită munca. O modalitate posibilă de atingere a acestui deziderat ar fi putut fi propunerea unor taxe fixe, care să nu reprezinte o povară pentru justiţiabil, dar care să acopere măcar cheltuielile mediatorului făcute cu ocazia efectuării şedinţei de informare.

4. În fine, țin să aduc în discuție o chestiune care cu siguranță îmi va aduce antipatia unora dintre mediatori, dar asumându-mi acest aspect, consider totuși că, pentru atingerea scopului pentru care a fost instituită procedura medierii, pe lângă necesarele viitoare modificări legislative, ar fi ideal ca mediatorii să aibă, dacă nu studii juridice, măcar cunoștințe legate de instituțiile fundamentale ale dreptului.

În acest sens, s-ar putea gândi un sistem în virtutea căruia, la cursurile de formare ale mediatorilor, să existe o importantă componentă de teorie a instituțiilor elementare de drept, măcar în materiile în care medierea începe să devină frecvent utilizată (divorț și cereri accesorii, partaj etc.).

Dacă mai devreme recunoșteam importanța pe care metodele de negociere și comunicare ale mediatorului o au chiar în etapa ședinței de informare și constatam lipsa acestor abilități și cunoștințe din arsenalul judecătorului, în aceeași măsură apreciem că suntem obligați să recunoaștem, că în lipsa unor minime cunoștințe juridice ale mediatorului, procedura de mediere poate fi viciată, dacă nu chiar împiedicată, cu tot efortul negociator depus.

Credem că, înșiși mediatorii care nu au cunoștințe de drept, s-au găsit de multe ori în situația delicată de a nu ști să răspundă la unele întrebări legate de drepturile și obligațiile ce revin ambelor părți în litigiul dintre ele, și mai ales, ce se întâmplă dacă nu este aleasă calea medierii și se merge pe varianta procedurii judiciare.

În fond, în opinia noastră, acest lucru se dorește a fi făcut în cadrul ședințelor de informare: ca mediatorii să poată explica părților avantajele medierii prin prisma particularității litigiului dintre ele și să prezinte dezavantajele concrete ale unei proceduri judiciare prin comparație cu o metodă alternativă de soluționare a diferendelor.

Consider că prezentarea avantajelor și dezavantajelor medierii prin raportare la un anumit litigiu concret, făcându-se, practic, o prezentare comparativă a variantelor de proceduri (judiciară și alternativă), nu se poate face exclusiv prin folosirea mijloacelor de negociere și determinare, întrucât din cauza specificității domeniului dreptului, la un moment dat aceste instrumente devin insuficiente.

Astfel, mediatorul ar trebui să fie în măsură să poată explica părților care sunt drepturile și obligațiile lor în cadrul litigiului ivit, consecințele și efectele juridice ale unor posibile acte sau fapte ale părților, șansele de câștig pe care părțile le pot avea într-o procedură clasică judiciară, care ar fi avantajele unei proceduri judiciare (întrucât nu în toate cazurile mediarea reprezintă soluția de maximă eficiență juridică), instituțiile de drept care pot contribui la aplanarea conflictului sau la stingerea lui (novația, aducerea de garanții etc.), precum și alte aspecte de drept, pe care mediatorul fără cunoștințe juridice, în ciuda efortului de negociere,  nu le poate furniza cu acuratețea necesară.

În acest sens, am convingerea că unii judecători s-au întâlnit cu diferite situații în care instanța nu a putut lua act de acordul de mediere în forma în care a fost depus și nu a putut fi introdus în dispozitivul hotărârii, din cauza clauzelor lacunare și lipsite de orice eficiență juridică și a formulărilor total străine de instituțiile de drept incidente în cauză.

Așadar, fără a nega și a pune în discuție importanţa şi prestigiul altor profesiuni, apreciem totuşi, că, un participant atât de important pe cât se vrea a fi mediatorul în economia justiţiei, nu poate să contribuie la o bună administrare a acesteia şi să informeze părţile cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au, în condiţiile în care el însuşi nu este capabil să identifice corect din punct de vedere juridic natura şi configuraţia litigiului dintre părţi precum şi drepturile şi obligaţiile acestora.

Rezumând cele expuse, constatăm cu insatisfație că, după aproximativ 7 ani de la adoptarea Legii nr. 192/2006, legiutorul român s-a dovedit incapabil să reglementeze corect și coerent o instituție atât de importantă și de complexă cum este medierea, pentru a o face să fie considerată o procedură benefică pentru justițiabil și administrarea justiției,  și nu o piedică în calea accesului la justiție, așa cum este percepută în prezent.


[1] Cristi Danileţ, “De la 1 august 2013 informarea privind medierea e obligatorie”, www.juridice.ro, 01.08.2013


Cosmin Radu MITROI
judecător, Judecătoria Roșiorii de Vede

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 11 de comentarii cu privire la articolul “Despre mediere. Câteva considerații critice”

  1. Iată ce întrebări naște textul Dvs.
    1. Afirmati : „…de a facilita şi promova metode alternative de soluţionare a litigiilor prin posibilitatea recurgerii la o procedură extrajudiciară, care implică instituţii noi, printre care cea mai importantă cea a mediatorului.”
    INTREBARE : Care sunt „institutiile noi” la care faceți Dvs. referire și unde este legiferate aceste instituții ?
    2. Pornind de la principiul de drept „Nimeni nu poate invoca necunoasterea legii in apărarea sa” explicați de ce a fost necesara această inventată procedură a „informării obligatorii” .
    3. Daca conform statisticilor CSM, vor fi necesare in urmatoarele luni intre 150.000 si 200.000 de astfel de informări PE LUNA, cum credeți ca va fi posibil ca cei 2.000 – 3.000 de mediatori care accepta să muncească GRATUIT sa facă fata acestor informari care durează intre 15 si 60 de minute ?
    Este evident ca legiutorul s-a gandit la o astfel de inerenta blocare a procesului de justiție atunci cand a prevazut posibilitatea efectuarii acestei informări de catre toti factorii cu studii juridice care conlucrează la punerea in aplicare a acestei prevederi.
    Ma tem insa că desi s-a largit area celor care pot efectua inutila informare, procesul judiciar va avea parte de grave sincope și în final guvernul si parlamentul vor abroga aceasta aberanta prevedere.

  2. Dorin ILIE spune:

    Subscriind la cele spune de dl judecator, adaug faptul ca, intr-o lume moderna, managemntul conflictului a evoluat si s-a structurat in mai multe trepte. Intr-un conflict partile au urmatoarele optiuni, trepte de solutionare a conflictului: negocierea directa intre ele – puterea unei solutii/decizii si solutia/decizia este in mana lor; negocierea mediata/asistata – puterea unei solutii/decizii si solutia/decizia este in mana lor, ele fiind de asta data asistate si facilitate in gasirea solutiei optime de un tert neutru si impartial – mediatorul; arbitrajul- partile sunt asistente la solutionarea conflictului de catre un tert decis de ele, puterea unei decizii si decizia/solutia o are arbitrul; instanta de judecata – partile nu mai au nici o putere de decizie, nu controleaza procesul, decizia/solutia nu le apartine, este impusa si executorie. IN ROMANIA, primele 2 trepte din managementul conflictului au fost sarite ca urmare a unei justitii invechite si cu radacini socialiste. Curentul american si european de managementul conflictelor aduce in prim plan negocierea directa, dar mai ales negocierea mediata, oferind foarte multe avantaje justitibililor care apeleaza la mediere. Consider o normalitate inaintea unui proces judiciar, faptul ca partilor lise da sansa unui dialog intre ele, sa vada daca este loc de o solutie amiabila, daca pot negocia ajutate, daca pot ajunge la niste concluzii. Dialogul este un drept al partilor. Partile dintrun conflict trebuie sa arda etapele de negociere directa si negociere mediata, si doar apoi, daca discutiile nu au avut roade, sa se faca apelul la instantele de judecata sa transeze conflictul. Nu este acest lucru o dovada de normalitate si stabilitate a raporturilor sociale?

  3. Florin RADU spune:

    observ (si nu doar eu) ca exista judecatori (in frunte cu revocatul din csm) care manifesta public o subita dragoste pt mediere/mediatori.
    ce sa fie, oare, la mijloc ?…

  4. Cosmin Radu MITROI spune:

    Nu va lăsați domnule Florin Radu, sunteți pe cale să descoperiți o mare conspirație a judecătorilor și a mediatorilor !

    • Florin RADU spune:

      eu nu vreau sa descoper nimic. pur si simplu, constat si incerc (desi e din ce in ce mai greu, in RO) sa imi exprim gandurile in mod liber si, mai ales, fara sa imi iau bobarnace peste nas de la adeptii cenzurii.
      cat despre conspiratiile din justitie, daca le-am stii macar pe jumatate din ele …

      • Cosmin Radu MITROI spune:

        Domnule Florin Radu, sunt de acord cu libertatea de exprimare și consider ca adevărurile trebuie spuse chiar și atunci când ele deranjează.
        Însă, în aceeași măsură, cred ca nu trebuie sa devenim suspicioși și vedem conspirații chiar și în câteva discuții publice despre un anumit subiect juridic de interes și de actualitate pentru toți actorii judiciari (avocați, judecători, mediatori,etc.). Dacă există conspirații în justiție, ele sunt în cu totul altă parte, și în niciun caz în articolele publicate pe juridice.
        De asemenea, dacă dvs. considerați din start că a susține o instituție relativ nouă – medierea, consacrată legislativ, din ce în ce mai prezentă în activitatea judiciară, echivalează cu participarea la o conspirație, consider că ar fi o pierdere de timp pentru toți să căutăm argumente care să vă convingă în sens contrar.
        Cât despre cenzură, sper ca nici opiniile dvs. și nici ale mele să nu fie cenzurate niciodată atâta timp cât ele păstrează limitele unei dispute de idei și principii, în acord cu buna cuviință.

        P.S.”…daca le-am stii macar pe jumatate din ele …”-greșit
        ”le-am ști” se scrie cu un singur ”i” – această observație nu este una malițioasă și sunt convins că graba și neatenția sunt sursa erorii.

        O zi buna!

      • Dorin ILIE spune:

        judecatorii , mai ales cei care profeseaza in Judecatorii, si in special reprezentantul lor din CSM DL JUD CRISTI DANILET, sunt adeptii medierii si a implementari ei, deoarece ei zilnic judeca spete care nu au ce cauta in sala de judecata, ci pur si simplu sunt cazuri mediabile. Cand zic mediabile ma refer la spete in care un dialog al partilor ar avea sanse enorme de a gasi o solutie amiabila care sa puna capat conflictului. Am in vedere conflicte ca, raporturi de vecinate, custodii de minori, creante mici de cateva mii de lei, succesiuni cu un grad redus de dificultate, diverse conflicte in care pur si simplu partile nu au avut ocazia sa participe la un dialog si sa vada cum ar putea gasi si analiza o solutie care sa le satisfaca nevoile. Din acest motiv, in principal, judecatorii, repet – mai ales cei din Judecatorii, sunt interesati de mediere, si de eficacitatea acestei institutii. Acest aspect este reliefat si de dl judecator Mitroi in articolul de sus. Eficacitatea medierii presupune anumite standarde minimale, si anumite principii capitale. Formarea initiala si continua, si respectarea principiilor de neutralitate si impartialitate, sunt premisele functionarii corespunzatoare a medierii. Iar daca medierea functioneaza corespunzator, eficacitatea ei nu intarzie sa dea roade. Iar roadele medierii sunt solutii amiabile transacrise in Acorduri de Mediere. Mediatorii trebuie doar lasati sa isi faca treaba. Daca toti trag de ei si de profesia lor, existand mereu o tensiune si o instabilitate la nivel legislativ, medierea e clar ca nu functioneaza la capacitate maxima. Din acest motiv cateva mii bune de mediatori inca nu se autorizeaza.

  5. MODERAT spune:

    va inteleg MODERAT pricinuite de modificarea legislativa, pricinuita de MODERAT.
    dar, „consideratiile critice” ar trebui indreptate impotriva unor indivizi de MODERAT dvs, care isi inchipuie ca pot jigni o intreaga breasla. vorbesc aici de judecatori, care au aparut de muuuuuult, prin antichitate parca sau avocati, notari, pe cind mediatorii sint proaspat inventati.

    iata ce afirmatii isi permite un individ sa faca, pe un site dedicat si i se permite postarea articolului (MODERAT, cite comentarii mi-ati cenzurat ?):

    „Pe de altă parte, instituţia medierii are ca temei fundamental încrederea părţilor pe care o acordă mediatorului ales, iar activitatea de mediere presupune cunoştinţe specifice metodelor de negociere şi de soluţionare amiabilă a conflictelor, cunoştinţe pe care judecătorii nu şi le-au aprofundat.

    Aşadar, cu toate că judecătorul, procurorul, notarul, avocatul au sau cel puţin se presupune că au temeinice cunoştinţe juridice, totuşi aceştia nu dispun de pregătirea specifică activităţii de mediator, pregătire ce implică cunoaşterea şi stăpânirea unor tehnici de negociere şi comunicare, care nu au nicio legătură cu chestiunile de drept ale litigiului.”

    stimati colegi avocati, notari, judecatori si procuri ! sinteti niste indivizi care se presupune ca in cei 4 ani de facultate plus alti citiva de specializare (stagiaturi, inm … etc), ati dobindit ceva cunostinte juridice. sau nu.
    pe cind mediatorul in urma cursului de 1 saptamina a dobindit cunostinte profunde de „negociere si solutionare amiabila a conflictelor” ( a se remarca limbajul de lemn).
    in consecinta, stimati avocati, judecatori, notari si procurori sinteti niste untermensch-i ai aparatului de justitie, justitie oricum pe cale de disparitie inlocuita de mediere… avind in vedere ca partile vor avea o mare incredere in mediator (bazata pe ce? dobindita cind ? unde?)
    mai departe nu are rost sa mai comentez o MODERAT de articol.

  6. Cosmin Radu MITROI spune:

    Pentru domnul care a scris comentariul MODERAT:

    Vă rog să citiți din nou cu atenție articolul! Constat cu dezamăgire ca nu ați înțeles ceea ce era mai important.
    1. Nu consider că am insultat pe nimeni prin opiniile mele. In continuare sustin că unii dintre judecători, procurori, notari, sau avocati au cunostințe juridice TEMEINICE, iar alții MAI PUȚIN TEMEINICE. Este firesc să fie așa. Nu putem susține cu pretenția de a fi luați în seamă că TOTI judecătorii, procurorii, notarii, și avocatii, au toti TEMEINICE cunoștințe juridice. Putem spune eventual că toți au cunoștințe juridice.
    2. In articol tocmai am arătat că ar trebui ca mediatorii să aibă obligatoriu studii juridice.
    3. Încrederea de care se bucură mediatorul, este cea cu care părțile îl învestesc de comun acord, alegându-l.

    Oricum, modul in care înțelegeți sa reacționați la o opinie expusa in mod public si civilizat, mă face să mă îndoiesc cu privire la bunele dvs. intenții, dar mai cu seama și la capacitatea dvs de înțelegere corectă a unui text.

    • ANONIM spune:

      capacitatea mea de intelegere este „limitata” atunci cind va ca un judecator face prozelitisdm pentru o profesie!
      indiferent care! si aici nu am nicio buna intentie!

      • Cosmin Radu MITROI spune:

        Domnule ANONIM,

        Daţi-mi voie ca prin acest mesaj să închid seria răspunsurilor postate de mine cu privire la acest subiect.
        Din păcate discuţia cu dvs. este aridă şi absolut inutilă pentru oricine fiind departe de a fi o dezbatere echilibrată pe o temă juridică, întrucât toate susţinerile dvs., având un evident şi asumat caracter rău intenţionat, se reduc doar la argumentum ad hominem.

        Încercând să păstrez bunele intenţii în orice situaţie (chiar şi în discuţiile cu anonimii),
        Cosmin Radu Mitroi

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate