ICCJ. Dizolvarea societăţii ca urmare a neînţelegerilor dintre asociaţi
6 septembrie 2013 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 227 lit. e) din Legea nr. 31/1990, societatea se poate dizolva dacă există neînţelegeri grave între asociaţi, cu condiţia ca aceste neînţelegeri să împiedice funcţionarea societăţii. În speţă, Înalta Curte a constatat că, deşi neîndoielnic există neînţelegeri între asociaţi, totuşi, potrivit situaţiei economico financiare, societatea a funcţionat şi a înregistrat profit, iar pe de altă parte, reclamanta deţine majoritatea absolută a capitalului social, votul acesteia fiind decisiv la adoptarea hotărârilor adunării generale a asociaţilor. Mai mult, reclamanta deţine şi funcţia de administrator al societăţii, putând conduce activitatea curentă a acesteia, astfel că nu poate fi dispusă dizolvarea societăţii. (Decizia nr. 935 din 7 martie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect dizolvare societate cu răspundere limitată)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro