« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii
4 comentarii

Justiția română: Lost in Translation
12.09.2013 | Cosmin Flavius COSTAȘ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

1. La început de septembrie, aplicarea Noului Cod de Procedură Civilă este încă o himeră. Astfel, deşi oficial, pentru raportările la Comisia Europeană şi la alte instituţii europene sau internaţionale, Codul se aplică de la 15 februarie 2013, realitatea mioritică e cu totul alta. În acest sens, credem că sunt elocvente trei răspunsuri primite de la instanţe diferite, la întrebarea privind stadiul dosarelor înregistrate de ceva vreme pe rolul instanţei şi în care nu s-a întâmplat nimic:

Tribunalul Sălaj, adresa din 11 septembrie 2013: „În dosarul nr. 2999/84/2013 înregistrat la data de 18 iunie 2013, ţinând cont de optimizarea volumului de activitate/judecător, sistemul ECRIS a stabilit data recomandată pentru declanşarea procedurii prealabile potrivit art. 200 NCPC data de 5.06.2014„.

Tribunalul Neamţ, adresa din 6 septembrie 2013: „Cauza a fost repartizată aleatoriu la data de 19.07.2013, pentru verificarea regularităţii acţiunii fixându-se data de 22.05.2015 (…). Gestiunea dosarului aparţine judecătorului învestit cu soluţionarea aleatorie a cauzei”.

Tribunalul Maramureş, adresa din 2 septembrie 2013: „Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secţiei II în data de 11.06.2013 (…) având data recomandată generată de programul ECRIS (data pentru verificarea cererii de chemare în judecată) în 28.03.2014. (…) Singurul care poate să treacă înainte de data recomandată la verificarea cererilor de chemare în judecată este completul de judecată legal învestit, în funcţie de posibilităţile concrete de gestionare a volumului propriu de muncă şi în ordinea înregistrării cererilor”.

2. Pentru că am mai scris despre programul privind volumul optim de activitate al judecătorilor şi despre lipsa lui de fundament juridic şi de sens, în ambianţa dreptului la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil ori a dreptului la judecarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, nu voi reveni asupra temei. Merită doar subliniate două gesturi ale Consiliului Superior al Magistraturii, făcute probabil în vederea bunei şi imediatei aplicări a Noului Cod:

– Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 161 din 13 februarie 2013 s-a decis continuarea Programului privind volumul optim de activitate şi după data de 15 februarie 2013 şi au fost interpretate dispoziţiile art. 200 alin. (1) NCPC în sensul demarării procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată la „data recomandată” fixată de sistemul ECRIS.

– Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 714 din 27 iunie 2013 s-a decis că „data recomandată” a dosarului, stabilită de sistemul ECRIS, este un termen administrativ şi nu unul procedural, astfel încât acesta nu poate fi preschimbat în temeiul art. 230 NCPC.

3. În acest context, ne întrebăm şi noi ce a adus oare nou, în mod concret, Noul Cod de Procedură Civilă, sub aspectul duratei procedurii? Desigur, la nivel pur teoretic, art. 6 NCPC consacră, inovator, dreptul la judecarea cauzelor într-un termen „optim” şi „previzibil”. În realitate însă, aplicarea acestui principiu este actualmente o himeră, din cel puţin următoarele motive:

– Deşi numărul de dosare nu a crescut exponenţial în anul 2013, numărul completelor de judecată s-a dublat, funcţionând în paralel „complete vechi” şi „complete NCPC”. Pe cale de consecinţă, sistemul ECRIS acordă „date recomandate” după tipicul şi măsura Înaltei Curţi, după unul sau doi ani de la înregistrarea dosarului. Cu alte cuvinte, termenul nu e „optim”, din moment ce durează doi ani pentru ca un judecător să verifice dacă ai plătit sau nu taxa de timbru în acţiune.

– Termenul, administrativ fiind el ca natură juridică, graţie interpreţilor legii din Consiliul Superior al Magistraturii, este în principiu nepublic (şi, în plus, nesusceptibil de preschimbare). Altfel spus, termenul nu e nici „previzibil”.

– Actorul principal rămâne judecătorul, căruia îi este încredinţată „gestiunea dosarului”. Prin urmare, dacă judecătorul apreciază că are suficient timp la dispoziţie, va începe „de îndată”, aşa cum o spune răspicat art. 200 NCPC, procedura de regularizare a cererii. Dacă interpretarea e alta (indiferent dacă judecătorul este într-adevăr supraaglomerat sau pur şi simplu nu simte nevoia să judece dosarele cu termene de recomandare în 2015), dosarul rămâne în arhivă şi nimeni nu poate face nimic.

– Deşi n-a spus-o încă, intuiesc faptul că în viitorul imediat Consiliul Superior al Magistraturii va interpreta Noul Cod în sensul că în asemenea situaţii sunt inadmisibile contestaţiile privind tergiversarea procedurii, din moment ce procedura nu debutează decât la „data  recomandată”.

– Practic, prin acest artificiu, de la intrarea în vigoare a Noului Cod termenele sunt mai lungi decât cele acordate conform Vechiului Cod: dosarele stau în nelucrare în arhivă până la data recomandată; nu se începe procedura prevăzută de art. 200 NCPC nici în cauzele urgente vara pentru că judecătorii sunt în concediu şi nu se pot întoarce pentru a dispune comunicarea întâmpinării ş.a.m.d.

– Nimeni nu are nicio responsabilitate pentru această stare de lucruri: Consiliul Superior al Magistraturii a făcut doar „recomandări” pentru Colegiile de Conducere ale instanţelor, iar „gestiunea dosarului” a fost plasată în sarcina judecătorului; Colegiul de Conducere nu răspunde, pentru că doar a pus în practică hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii; sistemul judiciar nu e responsabil pentru că formal a consacrat, prin art. 6 şi 200 – 201 NCPC, un mecanism pentru desfăşurarea rapidă a procesului; judecătorul nu răspunde pentru că el este obligat, disciplinar, să respecte hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii şi ale Colegiilor de Conducere. Kafkian.

4. Semnele că s-ar putea schimba ceva sunt palide. Am remarca totuşi, în context, o hotărâre pronunţată cu majoritate de voturi de Curtea de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă şi de Contencios Administrativ şi Fiscal prin care s-a admis plângerea justiţiabilului şi a fost fixată obligaţia judecătorului Tribunalului Cluj de a începe imediat procedura prevăzută de art. 200 – 201 NCPC, din care extragem frazele-cheie:

” … Astfel, art. 200 NCPC prevede că verificarea şi regularizarea acţiunii se face de îndată după repartizarea aleatorie a dosarului, prevăzând termene pe zile pentru complinirea eventualelor lipsuri şi pentru exercitarea unei eventuale cereri de reexaminare. (…) Din cele mai sus expuse rezultă aşadar că neluarea măsurilor stabilite de lege în art. 200 şi 201 NCPC pentru verificarea şi regularizarea cererii de chemare în judecată şi după caz fixarea termenului de judecată se încadrează în situaţiile de inacţiune avute în vedere de art. 522 alin. (2) pct. 4 NCPC şi prin care instanţa şi-a nesocotit obligaţia soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil. (…) Existenţa Hotărârilor CSM nr. 161/2012 şi nr. 714/2013, cât şi a Hotărârii Colegiului de Conducere a Tribunalului Cluj indicate în încheierea atacată în cauză nu pot conduce la concluzia contrară, existenţa lor fiind indiferentă în analiza incidenţei textului de lege sus menţionat. Aceste hotărâri nu modifică şi nici nu pot modifica prevederile art. 200 şi 201 NCPC. Ca atare, chiar şi în condiţiile existenţei acestor hotărâri obligaţiile stabilite în sarcina instanţei de acest text de lege au rămas aceleaşi”  (Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, încheierea civilă nr. 7972 din 20 august 2013, nepublicată).

5. Pe front, se ascut cuţitele. Avocaţii, deposedaţi de posibilitatea formulării unor contestaţii privind tergiversarea procedurii (devenite, în mod straniu, taxabile) şi de iluzia c-ar putea avea succes prin formularea unei cereri de preschimbare a „datei recomandate”, scriu memorii. Judecătorii, deranjaţi de insistenţa justiţiabililor şi a avocaţilor, anulează cererile de chemare în judecată pentru faptul că tanti Floare dintr-un sat fără canalizare nu a indicat contul bancar. Justiţiabilii, nemulţumiţi de faptul că justiţia, finanţată şi din taxele de timbru pe care ei le plătesc cu doi ani înainte de momentul începerii procedurii, e în concediu, ameninţă că se duc la Haga, la Luxemburg şi la Strasbourg. În rest, nimic nou pe frontul justiţiei române.

6. Dacă Sofia Coppola ar fi scris scenariul pentru Lost in Translation (2003) cu 10 ani mai târziu, ar fi putut găsi în România, în sistemul judiciar, suficiente teme de reflecţie. Niciodată nu e însă prea târziu. Nici pentru Sofia Coppola şi nici pentru justiţia română, actualmente Lost in Translation.

avocat Cosmin Flavius COSTAŞ
COSTAŞ, NEGRU & ASOCIAȚII

 
Secţiuni: Opinii, Procedură civilă, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Justiția română: Lost in Translation”

  1. Claudiu DINU spune:

    Problema celeritatii judecarilor cauzelor va ramine si in continuare, si eu am remarcat, din practica, ca termenele dupa NCPC sunt mai lungi decit cele dupa vechiul cod. Explicatiile, oricit ar fi de pertinente, nu ma incalzesc cu nimic, atita timp cit stau si astept luni si luni de zile sa inceapa judecata, prin acordarea unui termen. Am un dosar pe rolul Judecatoriei Focsani inregistrat din data de 24.04.2013, o obligatie de a face, destul de urgenta, si, desi suntem in data de 12.09.2013, nu am primit nici pina acum un termen. Probabil, ca pina va veni acest termen, voi incerca si alte modalitati de solutionare, evident ca voi si contesta aceasta durata, nejustificat de mare, intr-o cauza cu caracter urgent. Asadar, cum se zice, rabdare si tutun, caci nu toate reglementarile legale sunt bune si in practica, caci teoria e frumoasa intotdeauna, dar, ca de obicei practica ne omoara lent…

  2. Ioana CORNESCU spune:

    Domnule avocat Costas, v-am apreciat acest articol tot atat de mult ca si precedentele. Situatia este grava, intr-adevar, si trebuie expusa.

    Domnule Dinu, v-ati gandit sa incercati medierea? am vazut ca pomeniti in comentariul dv „alte modalitati de solutionare”.

  3. Ioan PITICAR spune:

    Daca asa ceva au dorit sa iasa „bilduitorii” noilor Coduri (Dl prof. BOROI si ceilalti distinsi coegi) atunci este grav…
    Daca au dorit sa iasa cu totul altceva, dar este …ceea ce este – adica o struto-camila canadiano-franco-romana – atunci este la fel de GRAV.
    Ca si Consumatori de servicii de justitie, Cetateanul roman este pur si simplu batjocorit si se pune serios problema unei restructurari profunde a Just-RO prin indepartarea din magistratura a judecatorilor si procurorilor incapabili/corupti/rau-voitori.
    Iar curatenia ar trebui inceputa de la …Sindicatul CSM SI DE LA PALIERUL EDUCATIONAL.
    Pentru ce plateste Cetateanul onest taxe de justitie marite recent si de 20 de ori?
    Pentru un prim termen la 2 ani -in bataie de joc?
    Magistratii nu au auzit de termenul de „eliberare din functie” ??
    Poate fi asta numita capacitate administrativa in Just-RO??
    Coruptia extinsa endemic si incapacitatea de administrare a Just-RO va scoate oamenii in strada cat de curand.
    Suntem la un sfert de pas de blocaj in acest sector si nimeni NU FACE nimic serios.
    Blocarea accesului la justitie -sub diferite mecanisme perfide – inclusiv prin sporirea exacerbata a taxelor judiciare si nejustificata in raport cu o calitate extrem de slaba si corupta a actului de justitie din spatiul national, NU POATE REPREZENTA O SOLUTIE SUSTENABILA.
    Cat despre Platforma Anticoruptie si mediatizata Strategie (SNA)…NO COMMENT!

  4. Claudiu DINU spune:

    D-na Cornescu, nu m-am gandit la mediere, si nici nu o sa ma gandesc vreodata, pe acest site gasiti multe comentarii negative despre procedura medierii, si ale mele si ale altor profesionisti. Cand am zis de alte modalitati de solutionare, nu inseamna ca e vorba neaparat de mediere, (sunteti sigur mediator dupa cum vorbiti), dar, sincer, nu ma intereseaza medierea si nici nu ma va interesa.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD