Principii aplicabile inspecţiilor inopinate ale Comisiei Europene în lumina jurisprudenţei recente. Dreptul la apărare şi limitele acestuia

În data de 6 septembrie 2013[1], Tribunalul (reprezentând al doilea nivel al autorităţii judiciare la nivelul Uniunii Europene) a emis o hotărâre extrem de interesantă, ce consacră anumite principii juridice, dar şi aspecte practice importante privind dreptul la apărare al entităţilor supuse unei inspecţii inopinate din partea Comisiei Europene şi limitele acestuia în cadrul unei asemenea proceduri.

Înainte de a puncta principiile consacrate în cadrul hotărârii citate, prezentăm pe scurt istoricul acestei speţe.

În 2011 Comisia Europeană a dispus ca Deutsche Bahn („DB”) şi toate persoanele juridice controlate direct sau indirect de aceasta să se supună mai multor inspecţii inopinate, în temeiul Regulamentului 1/2003[2], privind posibile comportamente anticoncurenţiale.

Prima inspecţie a fost iniţiată în data de 14 martie 2011[3], Comisia având suspiciuni privind comportamente susceptibile de o încălcare a articolului 102 TFUE în sectorul transportului feroviar şi prestării de servicii accesorii în anumite state membre, dar în special în Germania.  Pe scurt, entităţile supuse inspecţiei erau suspectate de comportamente potenţial anticoncurenţiale constând in tratamentul preferenţial potenţial nejustificat acordat de o entitate din grup altor filiale din grup, în special sub forma unui sistem de reduceri privind aprovizionarea cu energie electrică de tracţiune şi care permite grupului DB să creeze obstacole concurenţiale pe pieţele din aval. Prima inspecţie a Comisiei a fost demarată efectiv în data de 29 martie 2011 în mai multe locaţii ale reclamantelor situate in Germania, iar reclamantele (asistate de avocaţi) nu au ridicat obiecţiuni cu privire la inspecţie, pe parcursul derulării acesteia, şi nu au invocat nici faptul că nu a fost prezentată o autorizare judiciară (mandat).

Cu ocazia primei inspecţii însă, inspectorii Comisiei au descoperit documente care induceau suspiciuni cu privire la existenţa unui alt comportament potenţial anticoncurenţial, ce ar avea drept scop discriminarea concurenţilor din domeniul transportului feroviar prin intermediul infrastructurii administrate de reclamante şi al anumitor servicii conexe acesteia. Comisia a considerat necesar să declanşeze o investigaţie distinctă care să acopere aceste fapte, ceea ce a dus la adoptarea unei a doua decizii de inspecţie in 30 martie 2011[4]. A doua inspecţie a fost demarată efectiv la data de 30 martie 2011, societăţile supuse inspecției fiind DUSS şi societăţile din grupul DB, suspectate de o altă posibilă încălcare a articolului 102 TFUE.  Nici în cadrul celei de a doua inspecţii nu au fost ridicate obiecţiuni, respectiv nu s-a invocat faptul că nu a fost prezentată o autorizare judiciară (mandat).

Oarecum la scurt timp după finalizarea celor două inspecţii, Comisia a mai iniţiat o a treia inspecţie în iulie 2011, având ca obiect comportamente ale societăţilor din grupul DB susceptibile de încălcarea articolului 102 TFUE, constând într-o eventuală discriminare nejustificată a concurenţilor grupului DB de către DUSS, materializată prin practici privind accesul la terminale şi formarea preţurilor cu privire la terminale, precum şi servicii conexe, pe baza unor indicii şi informații oferite de inspecţiile desfăşurate anterior. La 26 iulie 2011 a fost iniţiată cea de-a treia inspecţie, din nou reclamantele neridicând obiecţiuni cu privire la inspecţie, pe parcursul derulării acesteia, şi neinvocând faptul că nu a fost prezentată o autorizare judiciară (mandat).

În faţa Tribunalului, reclamantele au invocat o serie de argumente menite să atragă anularea deciziilor menţionate, precum şi a măsurilor luate în cadrul inspecţiilor, cum ar fi:

• încălcarea unor drepturi fundamentale[5]: (i) dreptul la inviolabilitatea domiciliului, din cauza lipsei unei autorizări judiciare prealabile; şi (ii) dreptul la o cale de atac jurisdicţională efectivă, din cauza lipsei unei autorizări judiciare prealabile şi a lipsei controlului judiciar complet al deciziilor de inspecţie, în fapt şi în drept, într-un termen rezonabil;
• faptul că a doua şi a treia inspecţie ar fi fost întemeiate pe informaţii obţinute ilegal în cadrul primei inspecţii, respectiv că inspectorii Comisiei ar fi căutat în mod deliberat informaţii privind DUSS cu ocazia acesteia;
• obiectul inspecţiilor a fost descris într-o manieră excesiv de largă (în special în ce priveşte natura comportamentelor incriminate, piaţa geografică şi durata presupuselor încălcări);
• încălcarea principiului proporţionalităţii (respectiv inspectorii ar fi depăşit ceea ce era necesar şi adecvat pentru atingerea scopului urmărit).

Capetele de cerere ale reclamantelor au fost respinse de către Tribunal. Prin hotărârea pronunţată în această speţă însă, Tribunalul a reiterat, respectiv consfinţit, o serie de principii aplicabile inspecţiilor inopinate ale Comisiei, urmând să punctăm în cele ce urmează anumite aspecte practice ce pot fi de interes pentru orice entitate în contextul unei inspecţii inopinate:

• Comisia nu trebuie să realizeze o calificare juridică exactă a încălcărilor prezumate, nici să aducă la cunoştinţa întreprinderii toate informaţiile de care dispune, nici să indice perioada în care ar fi avut loc presupusa încălcare; Comisia trebuie în schimb să indice, cât mai precis cu putinţă, prezumţiile pe care intenționează să le verifice (și anume ce anume se caută şi ce elemente trebuie să privească inspecţia). Hotărârea Tribunalului menţionează că „sistemul de preţuri […] este într-adevăr obiectul cvasi-exclusiv (s.n.) al inspecţiei” şi conchide că prezumţiile pe care Comisia intenţionează să le verifice sunt specificate clar; în orice caz, nu trebuie respinsă posibilitatea ca o inspecţie să privească toate comportamentele unei întreprinderi, mai ales dacă aceasta are un volum limitat de activităţi. În plus, Comisia nu are obligaţia să delimiteze piaţa geografică şi nici durata presupusei încălcări în decizia de inspecţie.
• Decizia de inspecţie trebuie să conţină anumite elemente formale şi o descriere a caracteristicilor presupusei încălcări (spre exemplu denumirea destinatarilor, motivele care au ridicat suspiciuni, tipul practicilor anticoncurenţiale suspectate, piaţa relevantă, agenţii abilitaţi să efectueze inspecţia, mijloacele avute la dispoziţie de aceştia şi obligaţiile întreprinderii, data şi locaţiile supuse inspecţiei, sancţiuni prevăzute în caz de obstrucţionare, posibilitatea contestării deciziei).
• Comisia trebuie să acorde întreprinderii un termen rezonabil, dar scurt, pentru a examina decizia de inspecţie împreună cu avocaţii săi. In caz de opoziţii formale la inspecţie, Comisia are obligaţia de a recurge la asistenţa autorităţilor naţionale ale statului pe teritoriul căruia trebuie efectuată inspecţia, asigurându-se astfel respectarea drepturilor întreprinderii.
• Comisiei îi sunt impuse anumite limite la desfăşurarea unei inspecţii (spre exemplu asistenţa juridică de care poate beneficia întreprinderea, protejarea confidenţialității corespondenţei dintre avocaţii externi şi clienţi, notele explicative notificate întreprinderilor odată cu deciziile de inspecţie etc.).
• Inspectorii nu pot forţa accesul în locații sau la mobilier ori constrânge personalul întreprinderii să le furnizeze acces, nici să realizeze percheziţii fără autorizarea primită din partea managementului întreprinderii; cu toate acestea, controlul amănunţit al anumitor birouri sau clasoare este permis, incumbând întreprinderii să probeze existenţa unei căutări dirijate nelegale a anumitor documente care nu au legătură cu investigaţia în cauză.
• Reprezentanţii întreprinderii au dreptul de a dispune consemnarea oricăror posibile neregularităţi sau obiecţiuni cu privire la desfăşurarea inspecţiei într-un proces-verbal ce va fi încheiat cu prilejul inspecţiei, fără a se opune însă formal inspecţiei. Este foarte important ca toate posibilele obiecţiuni sau neregularităţi să fie consemnate în scris, cu ocazia desfăşurării inspecţiei, iar nu ulterior.

În acest sens, reclamantele au susţinut că agenţii Comisiei ar fi utilizat anumite cuvinte-cheie referitoare exclusiv la DUSS în cadrul primei inspecţii şi ar fi fotocopiat anumite documente care nu aveau legătură cu obiectul primei inspecţii, dar nu au facut opoziţie sau nu au înregistrat vreo obiecţiune în procesul-verbal semnat. În hotărârea Tribunalului, a fost reiterat faptul că informaţiile obţinute în cursul investigațiilor nu trebuie utilizate în alte scopuri decât cele indicate în decizia de inspecţie; cu toate acestea, nu rezultă de aici că este interzis Comisiei să iniţieze o procedură de investigaţie nouă pentru a verifica anumite informaţii de care a luat cunoştinţă întâmplător în cursul unei investigaţii anterioare. Aşadar, dat fiind că în acest caz Comisia a obţinut din nou aceste documente în temeiul unor decizii noi şi le-a utilizat în scopul care era indicat în aceste decizii, Tribunalul a considerat că dreptul la apărare al întreprinderilor a fost respectat. S-a reiterat totodată nevoia consemnării unor eventuale obiecţiuni sau neregularităţi în procesul-verbal aferent procedurii de inspecţie, notiţele avocaţilor sau ale reprezentanţilor consemnate ulterior încheierii inspecţiilor (la o  lună sau două distanţă) nefiind relevante şi nefiind reţinute ca elemente probatorii.

• Există un control jurisdicţional a posteriori, realizat de instanţa competentă, al legalităţii deciziei prin care se dispune inspecţia, control ce compensează lipsa unui mandat judiciar prealabil; instanţa competentă (în acest caz Tribunalul) exercită un control atât de drept, cât şi de fapt şi are puterea de a aprecia probele şi de a anula decizia atacată.
• Comisia poate dispune iniţierea de noi inspecţii, respectiv poate dispune verificări suplimentare în vederea dovedirii existenţei unei posibile încălcări, chiar dacă ar dispune deja de indicii sau chiar de elemente de probă referitoare la existenţa unei încălcări obţinute cu ocazia unor inspecţii anterioare. S-a considerat în speţă că deciziile de inspecţie adoptate de Comisie (într-un interval scurt de timp) nu sunt disproporţionate.

[1] Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 6 septembrie 2013 în cauzele conexate T-289/11, T-290/11 și T-521/11, Deutsche Bahn AG, DB Mobility Logistics AG, DB Energie GmbH, DB Nets AG, DB Schenker Rail GmbH, DB Schenker Rail Deutschland AG, Deutsche Umschlaggesellschaft Schiene-Straße (DUSS) mbH împotriva Comisiei Europene
[2] Regulamentul (CE) 1/2003 al Consiliului din data de 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 [CE] (101 TFUE) si 82 [CE] (102 TFUE)
[3] Decizia C (2011) 1774 din 14 martie 2011 (cazurile COMP/39.678 si COMP 39.731)
[4] Decizia C (2011) 2365 din 30 martie 2011 (cazurile COMP/39.678 si COMP 39.731)
[5] Consfinţite de Carta Drepturilor Fundamentale a UE şi Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Georgiana BĂDESCU
Managing Associate VOICU & FILIPESCU

Citeşte mai mult despre Comisia Europeana, drept la aparare, Georgiana BĂDESCU, inspecţii inopinate, TFUE, Voicu & Filipescu! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.