BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
PIPEREA & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Scurte consideraţii pe marginea proiectului de Lege privind procedurile de pre-insolvenţă şi insolvenţă

17.09.2013 | Nicoleta STOIAN
Abonare newsletter

Legea  nr. 85/2006, publicata in M.Of. nr. 359/21.04.2006, este actul normativ care reglementeaza in prezent procedurile insolventei si falimentului. Dispozitiile acestui act normativ, care reprezinta dreptul comun in materie, sunt completate prin dispozitiile unor legi speciale, precum Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si a mandatului ad-hoc, Legea nr. 637/2002 privind reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei, Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, OG nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit.

Actuala lege a insolventei a suferit de-a lungul timpului mai multe modificari, determinate de catre dinamica pietei insolventei, piata care si ea cunoaste un caracter fluctuant, precum si de necesitatile evidentiate in numeroasele dosare de insolventa inregistrate pe rolul instantelor de judecata. Cu toate acestea, intregul cadru normativ care priveste procedura insolventei ramane unul divizat, cu norme care sunt pe alocuri neclare sau contradictorii, fiind necesar a se recunoaste ca se impune unificarea acestora intr-un corp comun, sistematizarea si corelarea lor si, nu in ultimul rand, instituirea unor norme care sa raspunda noilor realitati ale pietei insolventei prin eficientizarea si reducerea duratei procedurii, asigurarea unui echilibru intre interesele creditorilor si debitorului si cresterea gradului de recuperare a creantelor.

Proiectul Legii privind procedurile de pre-insolventa si insolventa, lansat pentru dezbatere publica pe site-ul Ministerului Justitiei, are ca principal scop codificarea tuturor normelor specifice procedurii insolventei si complinirea lipsurilor actualului cadru normativ prin prevederi ce converg catre eficientizarea procedurii si asigurarea echilibrului intereselor in concurs.

Primul scop pe care si l-au propus initiatorii proiectului pare a fi fost atins, intrucat proiectul include norme care reglementeaza instrumentele de prevenire a starii de insolventa – mandatul ad–hoc si concordatul preventiv – , norme care reglementeaza procedura falimentului societatilor de asigurare/reasigurare si a institutiilor de credit sau raporturile de drept international privat in acest domeniu, aspect care conduce la abrogarea legilor speciale in aceste materii.

Ca prim aspect, este de mentionat faptul ca proiectul stabileste principiile de baza ale procedurilor de pre–insolventa si insolventa si ofera inclusiv definitiile notiunilor utilizate, intr-o sectiune destinata exclusiv acestora.

In ceea ce priveste procedurile de pre – insolventa, acestea se regasesc in normele privind mandatul ad–hoc si concordatul preventiv, norme sistematizate in titlul special destinat procedurilor de prevenire a insolventei, Titlul I.

Rezumand, concordatul preventiv este un contract incheiat intre debitorul aflat in dificultate financiara si creditorii care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate, contract prin care debitorul propune un plan de redresare si acoperire a creantelor acestor creditori, acestia din urma acceptand sa sprijine efortul debitorului de redresare financiara.

Procedura concordatului preventiv se judeca in camera de consiliu, de urgenta si cu precadere precum si cu citarea partilor in termen de 48 de ore de la primirea cererii.

Judecatorul sindic va numi administratorul concordatar, va constata si omologa concordatul preventiv, va constata indeplinirea/neindeplinirea conditiilor de catre creditorii nesemnatari de a fi inscrisi pe lista creditorilor ce au aderat la concordatul preventiv, va judeca actiunile in nulitate sau in rezolutiune ale concordatului preventiv, hotararile sale fiind executorii si atacabile doar cu apel, in termen de 7 zile de la comunicare, pentru absenti, si de la pronuntare, pentru prezenti.

Proiectul de lege are in vedere si atributiile adunarii creditorilor concordatari si ale administratorului concordatar precum si continutul proiectului de concordat preventiv; de asemenea, sunt reglementate incheierea, constatarea si omologarea concordatului preventiv si incheierea procedurii.

In ceea ce priveste mandatul ad–hoc, acesta este definit ca fiind o procedura confidentiala, declansata la cererea debitorului in dificultate financiara, prin care un mandatar ad–hoc, desemnat de catre instanta, negociaza cu creditorii in scopul realizarii unei intelegeri intre unul sau mai multi dintre acestia si debitor, in vederea depasirii starii de dificultate.

Capitolul II al Titlului I instituie norme care detaliaza procedura numirii mandatarului, scopul acestuia si incetarea mandatului.

Cu privire la procedura propriu-zisa a insolventei, prima modificare ce se face remarcata este incercarea de a egaliza regimul deschiderii procedurii in cazul concursului dintre cererea creditorilor si a debitorului.

Potrivit art. 66 din proiect, daca exista o cerere a debitorului la momentul depunerii cererilor creditorilor, acestea din urma se inregistreaza direct in dosarul constituit pentru cererea debitorului, care va fi judecata in termen de 10 zile, in procedura necontecioasa. In situatia in care cererea debitorului se va inregistra ulterior celor ale creditorilor, se va solutiona cererea debitorului.

In cazul admiterii cererii debitorului, cererile creditorilor se vor califica drept declaratii de creanta iar in cazul in care cererea debitorului se va respinge se vor solutiona cererile creditorilor.

Conform dispozitiilor art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/2006, valoarea prag necesara formularii cererii de deschidere a procedurii insolventei este de “45000 lei (n.n. pentru creditor), iar pentru salariati, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat”, cererea debitorului nepresupunand atingerea unei valori prag.

In scopul uniformizarii conditiilor a caror indeplinire este necesara pentru admiterea cererii, proiectul de lege stabileste prin art. 5 pct. 70 valoarea prag de „40.000 lei atat pentru creditori cat si pentru debitor (…) iar pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat”.

Stabilirea unei valori prag atat pentru creditori cat si pentru debitori urmareste limitarea fenomenului de introducere a cererilor cu rea-credinta de catre acestia din urma. Consideram insa ca prevederea nu va constitui o solutie viabila a acestei probleme si, mai mult, este de natura sa puna in dificultate instantele judecatoresti prin raportare la prevederile art. 5 pct. 29 potrivit carora „insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, astfel:

a) insolventa debitorului se prezuma atunci cand acesta, dupa 60 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;

b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei”. De asemenea, sunt de avut in vedere si prevederile art. 66 alin. 4 conform carora „va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentului titlu si debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta”.

Literatura juridica si jurisprudenta in materie au demonstrat faptul ca debitorii se pot afla in stare de insolventa chiar daca pasivul lor este inferior valorii prag instituite prin noul proiect. Pornind de la definitia notiunii de insolventa, definitie pe care proiectul de lege o preia din actuala reglementare cu modificari nesemnificative, trebuie admis faptul ca, in functie de suficienta fondurilor banesti pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, debitorii se pot afla in stare de insolventa chiar daca aceste datorii sunt inferioare sumei de 40.000 lei.

Instantele judecatoresti, intalnind asemenea situatii, au aratat ca nu este nici prematura, nici introdusa cu rea-credinta cererea debitorului in cazul in care si-a incetat activitatea, nu poseda numerar si nu are sold creditor in contul bancar (CA Cluj, sect. Com. cont. Adm. Fisc., dec. nr. 271/22.02.2005, in B.D. 2005, p. 520). Intr-o atare situatie, atingerea valorii prag apare ca fiind nu doar nenecesara dar si prejudiciabila, fapt care contravine total scopului actului normativ.

In cazul in care debitorul se afla intr-o reala stare de insolventa fiind insa impiedicat sa depuna cererea intrucat aceasta nu indeplineste conditia atingerii valorii prag, acestuia nu i-ar ramane decat sa astepte ca datoriile sale sa creasca pana la cuantumul necesar, altfel spus sa determine voluntar si intentionat cresterea debitului, prejudiciindu-se prin aceasta atat pe sine cat si pe creditorii sai.

Valoarea prag impusa debitorului lasa sub semnul intrebarii si disp. art. 66 alin. 4 potrivit carora debitorul poate formula cererea si atunci cand aparitia starii de insolventa este iminenta. Mai este tinut in aceasta situatie debitorul de atingerea valorii prag?

O alta noutate adusa prin proiect o constituie ideea acordarii unui termen pentru plata creantei creditorului declansator pana la ramanerea in pronuntare asupra cererii de deschiderea a procedurii, formulate de catre creditor (art. 72 alin. 5 proiect). In fapt, aceasta solutie era acceptata de catre instantele judecatoresti si in lipsa unei reglementari exprese prin legea speciala, in virtutea dispozitiilor dreptului comun. Cu toate acestea, reglementarea expresa nu poate fi decat bine-venita.

Proiectul, prin disp. art. 159 alin. 1 pct. 2, instituie o prioritate la distribuirea sumelor obtinute din vanzarea bunurilor si drepturilor grevate de cauze de preferinta, in favoarea creditorului beneficiar al unei astfel de cauze care detine o creanta nascuta in timpul procedurii. Prin raportare la aceste prevederi, art. 87 alin. 4 stabileste o prioritate la restituire pentru finantarile acordate in timpul procedurii, finantari ce „se vor garanta, in principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formeaza obiectul unor cauze de preferinta, iar in subsidiar, daca nu exista astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferinta. In ipoteza in care acordul acestor creditori nu va fi obtinut, prioritatea la restituire instituita de acest alineat va diminua regimul de indestulare al creditorilor beneficiari ai cauzelor de preferinta, proportional, prin raportare la intreaga valoare a bunurilor sau drepturilor care formeaza obiectul acestor cauze de preferinta”.

Prioritatea la distribuire astfel stabilita urmareste incurajarea creditorilor de a finanta activitatea debitorului in scopul redresarii acesteia. Consideram ca instituirea unor norme menite sa creeze premisele necesare obtinerii refinantarilor reprezinta o solutie pentru reducerea numarului debitorilor asupra carora se deschide procedura falimentului dar nu putem omite nici faptul ca se creeaza, totodata, premise si pentru diminuarea regimului de indestulare al creditorilor beneficiari ai cauzelor de preferinta prin contractarea unor finantari mai mult sau mai putin realiste fata de posibilitatea efectiva de redresare a activitatii debitorului.

In planul eficientizarii procedurii, initiatorii proiectului propun, intre altele, inlocuirea termenului de continuare a procedurii cu un termen adminisitrativ de control. Art. 59 alin. 3 prevede, in acest sens, ca „la fiecare 120 de zile, judecatorul sindic va analiza si se va pronunta asupra stadiului continuarii procedurii, printr-o rezolutie, prin care va putea pune in sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar anumite masuri si va acorda un termen administrativ de control sau de judecata, dupa caz”. Inlocuirea termenului acordat pentru continuarea procedurii, in sedinta publica, cu un termen de control pentru care nu este necesara o asemenea sedinta atata timp cat nu exista cereri ale partilor, are un dublu avantaj: pe de o parte va conduce la reducerea numarului de cauze aflat pe listele de sedinta iar, pe de alta parte, este de natura sa asigure o gestionare mai eficienta a dosarului intrucat se vor putea dispune masuri in sarcina administratorului / lichidatorului judiciar fara a se mai amana cauza de la un termen la altul, fapt care, in final, asigura o mai rapida solutionare a cauzei.

In acelasi scop, se introduc si alte masuri, precum cele instituite prin art. art. 45 alin. 1 lit. o care confera posibilitatea judecatorului sindic de a debloca anumite situatii ce se pot ivi in cursul procedurii, posibilitate pe care actuala reglementare nu o prevede. Astfel, instanta poate fi sesizata de catre administratorul judiciar / lichidatorul judiciar in situatiile in care nu se poate lua o hotarare in sedintele comitetului creditorilor sau ale adunarii creditorilor din lipsa de cvorum cauzat de neprezentarea creditorilor legal convocati.

De asemenea, sunt reglementate masuri precum instituirea obligatiei judecatorului sindic de a se pronunta asupra viabilitatii planului de reorganizare, propus de catre creditori sau de catre debitor si aprobat de catre adunarea creditorilor. Astfel, potrivit art. 139 alin. 1 lit. F, judecatorul va confirma planul daca acesta indeplineste cumulativ conditiile prevazute de lege, intre care si aceea de a fi legal si viabil.

O alta bine-venita noutate o reprezinta introducerea unor prevederi exprese cu privire la tratamentul contractelor de leasing si a creantelor provenite din aceste contracte. Reglementarea modalitatii in care se vor inregistra aceste creante era necesara fata de faptul ca practica instantelor este neunitara cu privire la acest aspect. Mai mult, lipsa prevederilor exprese in acest sens conducea la formularea a numeroase contestatii avand la baza modalitatea de inscriere in tabelul creantelor.

Prin urmare, transand problema, art. 105 alin. 3 prevede ca aceste creante vor fi inregistrate prin deducerea din valoarea totala a creantei a valorii de piata a bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing stabilita de un evaluator independent, in cazul in care bunurile au fost recuperate sau prin deducerea pretului obtinut din vanzarea bunurilor daca acestea au fost recuperate si vandute de catre societatea de leasing, pana la data intocmirii tabelului preliminar al creantelor.

Concluzionand, proiectul aduce numeroase modificari al caror impact va putea fi analizat in lumina sa reala doar dupa aplicarea lor efectiva si crearea unei practici judiciare.

Nu putem insa omite ca iniatiatorii proiectului au scapat din vedere faptul ca promovarea unui asemenea proiect si aducerea sa in dezbatere reprezinta o sansa pentru transarea unor probleme cauzate de lacune legislative sau reglementari imprecise ale actualei legi aplicabile.

Pentru a exemplifica cu o singura asemenea situatie, reamintim ca doctrina a semnalat problema cauzata de conturarea imprecisa a atributiilor judecatorului sindic prin Legea nr. 85/2006 cu referire la solutionarea cererilor prin care se urmareste valorificarea drepturilor debitorilor fata de alte persoane.

Aceasta problema ar fi meritat atentie mai ales in contextul in care proiectul se vrea a fi un instrument pentru eficientizarea procedurii insolventei, avand in vedere ca eficientizarea este indisolubil legata si de celeritate.

Ca prim aspect, este de mentionat faptul ca formularea art. 11 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este preluata fara nicio modificare semnificativa asupra a ceea ce ne intereseaza in art. 45 alin. 1 din proiect.

Pe scurt, in absenta unor norme explicite referitoare la competenta judecatorului sindic de a solutiona cererile pentru valorificarea drepturilor debitorului fata de terti, altfel spus, pentru reintregirea averii acestuia, practica judiciara a decis ca asemenea cereri nu intra in competenta judecatorului sindic, ele urmand a fi solutionate de catre alte instante, in conformitate cu prevederile Codului de Procedura Civila.

In combaterea acestei opinii, majoritare de altfel, s-a argumentat ca textul art. 11 – „principalele atributii ale judecatorului sindic” – are in mod indubitabil caracter exemplificativ iar interpretarea sa extensiva este in acord cu concluzia ca judecatorul sindic este competent sa solutioneze si alte cereri „aferente procedurii insolventei”, intre care si acele cereri care urmaresc intregirea averii debitorului intrucat scopul procedurii il reprezinta maximizarea recuperarii creantelor prin maximizarea valorii averii debitorului (I.Turcu, Legea procedurii insolventei, comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2009).

Proiectul preia integral aceasta lacuna intrucat, daca art. 45 alin. 1 enumera „principalele atributii ale judecatorului sindic”, in alin. 2 se arata ca atributiile acestuia sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului / lichidatorului judiciar si la „procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei”.

Consideram ca ar fi fost benefic ca proiectul sa stabileasca competenta judecatorului sindic in ceea ce priveste solutionarea acestor cereri tocmai pentru ca se doreste a se eficientiza procedura or, in conditiile in care acesta va fi obligat sa astepte ca alti judecatori sa pronunte hotarari irevocabile in aceste litigii, scopul eficientizarii va ramane un miraj pentru ca durata acestei asteptari nu poate fi prevazuta dar, mai important, nu corespunde notiunii de celeritate, notiune intrinseca celei de eficienta.

In concluzie finala, nu putem spune decat ca, fie chiar si in urma unei analize superficiale precum cea de fata, proiectul propus, privit in ansamblu, nu pare a fi solutia care va conduce la o eficientizare reala si efectiva a procedurii insolventei, unul dintre scopurile sale declarate. Daca multe dintre reformele propuse pot accelera desfasurarea procedurii, nu trebuie trecut sub tacere nici faptul ca nu au fost corectate o serie de imperfectiuni care incetinesc intregul proces si care au creat controverse.

av. Nicoleta STOIAN
senior associate, BĂDIŢĂ ŞI POP

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate