BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Octavian Blaga. Răpirea internațională de copii și tergiversarea procesului

19.09.2013 | Teodor PAPUC, Teodor PAPUC
Newsletter
Instagram
Facebook
Octavian BLAGA c. României

I. Situaţia de fapt:

Reclamantul, dl. Octavian Blaga, cu dublă cetăţenie – americană şi română, s-a născut în 1967 şi locuieşte în Suwanee, Statele Unite ale Americii.

În 1993, acesta s-a căsătorit cu D.B., ambii soţi având dublă cetăţenie. Căsătoria civilă a fost oficiată în SUA, statul Georgia. Aceştia au făcut trei copii, A.H.B – născut în 1998, şi gemenii N.A.B. și P.N.B. – născuţi în 2000. Părinţii aveau custodia comună a copiilor, potrivit legii americane. Cu toţii locuiau în Suwanee.

În august 2008, reclamantul a semnat o procură notarială prin care îi permitea soţiei sale să părăsească teritoriul SUA pentru a-i aduce pe cei trei copii într-o scurtă vacanţă, în România. Procura a fost semnată de către reclamant sub condiţia ca soţia sa să-i aducă înapoi pe copii, în SUA, la sfârşitul vacanţei.

Soţia reclamantului nu a mai adus copii în SUA, iar în octombrie 2008 a intentat o cerere de divorţ în faţa Judecătoriei Braşov, cerând, în acelaşi timp, custodia copiilor.

Printr-un ordin din mai 2007, Curtea Supremă a districtului Forsyth din SUA a dispus ca cei doi soţi să se abţină de la a-i duce sau a le schimba reşedinţa în afara circumscripţiei sale, în lipsa unei decizii exprese a acesteia.

În decembrie 2008, reclamantul a intentat o cerere de divorţ în faţa Curţii Supreme a districtului Forsynth, cerând custodia copiilor. Procesul este încă pendinte pe rolul instanţei americane.

Reclamantul a depus o cerere de aducere a celor trei copii minori în SUA, în temeiul art. 3 din Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, în faţa Autorităţii Centrale a SUA responsabilă de îndeplinirea obligaţiilor decurgând din Convenţia de la Haga. În decembrie 2008, autorităţile SUA au remis cererea Ministerului Justiţiei din România. Reclamantul a invocat faptul că cei trei copii au fost scoşi ilegal de pe teritoriul SUA de către soţia sa, încălcându-se regimul custodiei comune a soţilor, existent la acea dată.

În februarie 2009, Ministerul Justiţiei a intentat un proces în numele reclamantului, în faţa Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a respins, provizoriu, cerințele reclamantului, în baza declaraţiilor şi a actelor probante, precum şi în temeiul unui raport de anchetă socială întocmit de Autoritatea tutelară Braşov. Instanţa i-a ascultat şi pe cei trei copiii, după care a reţinut că reclamantul a beneficiat de custodia comună asupra copiilor şi a avut dreptul de a decide în privinţa stabilirii reşedinţei acestora. Mai mult, refuzul dnei D.B. de a se întoarce cu copiii în SUA era ilegal, iar argumentul acesteia privind educaţia strictă a copiilor ce avea semnificaţia unui risc deosebit, odată cu revenirea lor în SUA, ei putând fi supuşi la vătămări fizice şi psihice, în sensul art. 13 § 1 (b) din Convenţia de la Haga, era nefondat. Cu toate acestea, citând din Raportul explicativ Elisa Perez-Vera şi din art. 13 § 2 al Convenţiei de la Haga, instanţa a reţinut că punctul de vedere al copiilor referitor la problema esenţială a revenirii sau rămânerii era concludent, dată fiind vârsta lor şi gradul de maturitate suficient pentru a se ţine cont de părerile acestora, acesta fiind singurul motiv pentru care nu s-a dispus revenirea în SUA.

Reclamantul şi Ministerul Justiţiei au înaintat un recurs separat împotriva încheierii Tribunalului București. Reclamantul a susţinut că Tribunalul a interpretat greşit prevederile Convenţiei de la Haga, hotărârea acestuia interferând cu competenţa instanţelor americane privind chestiunile custodiei. De asemenea, Tribunalul nu a motivat de ce îi consideră pe copii suficient de maturi astfel încât să se bazeze pe opiniile lor. Ministerul Justiţiei a susţinut că prima instanţă a apreciat greşit probele din dosar, considerând suficiente, pentru hotărârea sa, opiniile unui copil de 11 ani. De vreme ce nicio probă din dosar nu sugera că revenirea copiilor în SUA i-ar expune la vătămări grave, autorităţile române aveau, aşadar, obligaţia de a-i trimite pe aceştia în statul lor de reşedinţă obişnuită.

Printr-o hotărâre definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul reclamantului, a anulat hotărârea Tribunalului şi a dispus rejudecarea cauzei. Aceasta a statuat, din oficiu, că încheierea interlocutorie privind amânarea datei hotărârii lipsea de la dosar. Aşadar, instanţa de recurs nu putea să determine dacă drepturile reclamantului la un proces echitabil şi accesul la un tribunal au fost respectate de către autorităţile judiciare.

În rejudecarea încheierii, Tribunalul a respins acţiunea reclamantului. Acesta a admis că reclamantul deţinea şi el custodia copiilor, că scoaterea lor din SUA a fost ilegală şi că revenirea lor acolo nu i-ar expune la vătămări fizice sau psihice în înţelesul art. 13 § 1 (b) al Convenţiei de la Haga. Cu toate acestea, dorinţa copiilor a fost considerată concludentă pentru ca instanţa să respingă acţiunea reclamantului, odată ce aceştia s-au adaptat foarte bine la mediul de trai din România, exprimându-se liber şi fără echivoc în privinţa rămânerii în ţară.

Reclamantul, împreună cu Ministerul Justiţiei, au înaintat iar un recurs împotriva acestei hotărâri. Aceştia au susţinut, inter alia, că Tribunalul a eşuat în a constata scoaterea ilegală a copiilor din SUA, precum şi faptul că mama lor a încălcat legile acestui stat. Mai mult, instanţa a ignorat legislaţia SUA, precum şi hotărârile curţilor americane. Ea a luat greşit în considerare opiniile unor copii ce nu au atins o vârstă şi un grad de maturitate care să permită acest lucru. Mai mult, instanţa a interpretat eronat prevederile Convenţiei de la Haga şi legislaţia internă.

În februarie 2010, întemeindu-se pe art. 11 din Convenţia de la Haga, reclamantul a depus o cerere privind tergiversarea procedurilor iniţiate de acesta pentru revenirea copiilor, în faţa Tribunalului Bucureşti. Acesta a susţinut că tergiversările repetate provocate de către autorităţile române în soluţionarea cazului său i-au încălcat dreptul la judecarea cauzei sale în termen rezonabil, drept garantat de art. 6 din Convenţie.

Tribunalul Bucureşti i-a admis cererea, informându-l că hotărârea sa a fost deja comunicată părţilor.

Printr-o hotărâre definitivă din martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul al doilea al reclamantului.

Aceasta a constatat că:

1.reclamantul deţinea custodia comună asupra copiilor şi că scoaterea lor din SUA a fost ilegală, dar a confirmat hotărârea Tribunalului de a refuza revenirea copiilor în SUA

2.prevederile Convenţiei de la Haga, aşa cum erau interpretate în Raportul explicativ Elisa Perez-Vera, conduceau la concluzia că interesul superior al copilului era în centrul principiilor şi excepţiilor conţinute de această Convenţie. Prin urmare, hotărârea primei instanţe de a nu dispune revenirea copiilor în SUA, întemeindu-se pe art. 13 § 2 al Convenţiei de la Haga, după ce a declarat scoaterea lor ilegală, nu era contradictorie.

3.copiii au fost ascultaţi de către prima instanţă în prezenţa unui psiholog şi după ce au avut loc mai multe şedinţe de consiliere. În mod liber şi neechivoc, ei au declarat că nu doreau să se întoarcă în SUA. Copiii au manifestat un grad de maturitate suficient în exprimarea opiniilor lor, aşa cum îşi înţelegeau situaţia, făcând evaluări logice lipsite de contradicţie în privinţa relaţiei cu părinţii lor, perspectivele viitoare în cele două state şi opiniile lor în legătură cu viaţa de familie. În plus, referirea instanţei inferioare la dispoziţiile art. 13 § 2 al Convenţiei de la Haga era justificat, de asemenea, prin refuzul clar al lui A.H.B. de a se întoarce în SUA.

4. nu exista nicio probă la dosar care să confirme susţinerea reclamantului potrivit căreia soţia i-ar fi interzis accesul la copii. Prezenta cauză nu privea drepturile de custodie;

În consecinţă, instanţa a respins susţinerea reclamantului potrivit căreia, în conformitate cu legislaţia internă, nu se putea da o mai mare importanţă opiniilor copiilor, în detrimentul celor ale părintelui care îşi exercita drepturile părinteşti.

Printr-o hotărâre interlocutorie, Judecătoria Braşov a admis cererea reclamantului prin care solicita suspendarea custodiei şi a procesului de divorţ până la soluţionarea procesului privind revenirea copiilor, intentat în temeiul Convenţiei de la Haga, dispunând suspendarea procesului.

Printr-o hotărâre interlocutorie, Judecătoria Braşov a redeschis procesul privind divorţul şi încredinţarea minorilor, permiţându-le părţilor să prezinte probe.

Reclamantul a ridicat, într-o şedinţă, o excepţie preliminară, susţinând că, potrivit Convenţiei de la Haga, instanţele române nu au competenţă în privinţa divorţului şi a încredinţării minorilor, din moment ce era pendinte o acţiune similară în faţa instanţelor americane. În plus, reşedinţa obişnuită a copiilor avea prioritate în faţa celei de după scoaterea ilegală din SUA. În consecinţă, instanţele din SUA aveau competenţa în materia încredinţării minorilor. În cele din urmă, instanţele din SUA au interzis scoaterea copiilor din circumscripţia lor. Printr-o hotărâre interlocutorie, Judecătoria Braşov a respins excepţia preliminară a reclamantului. Aceasta a reţinut că, potrivit legislaţiei interne relevante, instanţele române aveau competenţa în privinţa proceselor de divorţ şi încredinţare a minorilor intentate de către cetăţenii români cu domiciliul în afara ţării. Reclamantul, soţia sa, precum şi copiii săi erau cetăţeni români, iar actele lor de stare civilă erau transcrise în România. Mai mult, instanţele române au respins cererea reclamantului de a fi dispusă revenirea copiilor în SUA, ilegal scoşi de acolo. De asemenea, copiii îşi aveau reşedinţa în România, împreună cu mama lor, adaptându-se corespunzător la noul lor mediu de trai. În consecinţă, în temeiul Convenţiei de la Haga, instanţele americane şi-au încetat competenţa din moment ce reşedinţa obişnuită a copiilor a fost stabilită în România, după ce instanţele române au respins cererea reclamantului privitoare la revenirea lor.

Procesul intentat de către D.B. a fost reunit cu cel intentat de către reclamant privitor la divorţ şi încredinţarea minorilor.

Printr-o hotărâre interlocutorie, Judecătoria Braşov a respins excepţia preliminară a reclamantului în legătură cu lipsa de competenţă a instanţelor române privind procesul referitor la interdicţia solicitată de către D.B., pe motiv că procesele amintite erau subsidiare divorţului şi încredinţării minorilor şi că instanţa a hotărât deja asupra competenţei instanţelor române în chestiuni matrimoniale şi de custodie. Instanţa a mai respins cererea reclamantului privind suspendarea procesului din faţa instanţelor române până la soluţionarea procesului de divorţ intentat de către reclamant împotriva lui D.B. în faţa instanţelor americane. Aceasta a reţinut că a fost deja hotărâtă competenţa instanţelor române în privinţa procesului la care reclamantul era parte, Curtea Supremă a districtului Forsyth din SUA fiind înştiinţată referitor la această hotărâre.
Procesul este încă pendinte în faţa primei instanţe.

II. Capete de cerere:

1. Invocând art. 6 din Convenţie, reclamantul se plânge de inechitatea procesului privind Convenţia de la Haga, odată ce hotărârea interlocutorie din aprilie 2009 lipsea de la dosar, iar autorităţile naţionale nu i-au trimis o copie a hotărârii finale din martie 2010. Acesta se mai plânge în legătură cu durata excesivă a procesului, precum şi asupra faptului că instanţele nu au motivat suficient ignorarea interdicţiilor impuse de instanţele americane şi documentele prezentate de către autorităţile SUA.

2. Invocând art. 8, 14, 17, 18, 1 ale Protocolului nr. 12 şi 5 al Protocolului nr. 7 la Convenţie, reclamantul se plânge că prin înlăturarea procedurilor impuse de Convenţia de la Haga, instanţele române i-au încălcat dreptul la viaţa de familie, discriminându-l şi dezavantajându-l net în comparaţie cu soţia sa. Instanţele au interpretat greşit prevederile Convenţiei de la Haga, bazându-se exclusiv pe opiniile copiilor de a nu se întoarce în SUA. De asemenea, ele nu au oferit suficiente motive pentru ignorarea interdicţiilor impuse de instanţele americane şi a documentelor furnizate de către autorităţile SUA. În plus, durata procesului l-a împiedicat să-şi exercite drepturile părinteşti, întrucât copiii au rămas sub supravegherea mamei. Acesta a suportat cheltuieli de judecată mult mai mari, în comparaţie cu mama copiilor, competenţa materială asupra problemelor legate de custodie fiind transferată, de facto, instanţelor statului de refugiu, prin încălcarea dispoziţiilor Convenţiei de la Haga.

3. În cele din urmă, reclamantul se plânge în temeiul art. 6 din Convenţie cu privire la durata procedurii divorţului şi a încredinţării minorilor.

III. Întrebări adresate părţilor:

1. Dacă a existat o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea vieţii de familie, în înţelesul art. 8 § 1 din Convenţie, urmând procesului început în temeiul Convenţiei de la Haga în faţa instanţelor române şi care s-a încheiat prin hotărârea definitivă din martie 2010?
Dacă este aşa, era ingerinţa în concordanţă cu legea şi necesară, în înţelesul art. 8 § 2?

2. Dacă durata procesului privind custodia şi divorţul intentat de către soţia reclamantului împotriva reclamantului a încălcat cerinţa „termenului rezonabil”, impusă de art. 6 § 1 din Convenţie?

Teodor PAPUC
Mihaela MAZILU-BABEL (coordonator proiect)
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova

Newsletter
Instagram
Facebook

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate