ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

O viață de judecător. Episodul 10: După cina la o cârciumă dubioasă

23.09.2013 | Ion TURCU
Abonare newsletter

După doi ani de activitate ca judecător stagiar la Tribunalul Popular al Raionului Zalău și la Tribunalul Popular al Raionului Dej, câte un an în fiecare, am fost pus în situația de a mă prezenta la examenul pentru definitivarea profesională la București, la Ministerul Justiției, care era situat pe B-dul Kogălniceanu, în fața parcului Cișmigiu.

Examenul s-a desfășurat în două etape. Mai întâi, era o probă scrisă din cele patru materii de bază (Dreptul civil, Dreptul penal și cele două Proceduri), iar după promovarea acestor examene scrise se prezentau cei reușiți la șase probe orale.

Cu ocazia deplasării mele la București pentru proba orală, colegii de facultate și promoție care intraseră în Securitate ne-au oferit o cină la o cârciumă dubioasă, unde cred că s-a servit un vin alterat. Efectul s-a simțit în ziua următoare, în ziua examenului. Am făcut o migrenă biliară cumplită și insuportabilă, mai ales că era prima mea migrenă biliară. Îmi pleznea capul și nu puteam ține ochii deschiși. Alteori parcă pluteam, dar durerea era persistentă și sfredelitoare. Am decis că nu mă pot prezenta la examen și că nu voi fi crezut dacă voi invoca migrena, pentru că ea nu avea niciun semn de exteriorizare. Am coborât treptele și  m-am pregătit să traversez strada spre Cișmigiu, dar conștiința ”nu și nu!”. Am făcut stânga-mprejur, am urcat la etajul doi unde erau sălile cu comisiile de specialitate și, în acel moment, cineva mi-a spus pe nume, mi-a spus că am fost deja apelat și pot să intru la prima comisie de Drept penal.

În clipa în care am apăsat clanța ușii, durerea s-a șters ca și când ar fi fost un  rest de țigară pe care îl arunci la gunoi. Interesant este că durerea nu a mai revenit nici în aceeași zi, mai târziu, nici în zilele următoare. Ulterior, am aflat din lecturi că s-a produs fenomenul excitației dominante. Pe cortex s-a creat un focar de excitație mai puternic decât durerea și a estompat integral migrena.

Comisia de examen alcătuită din trei persoane era prezidată de președintele Secției penale a Tribunalului Suprem, care, nefiind un  profesionist al examinării didactice, m-a purtat timp de 45 de minute prin toată practica Tribunalului Suprem, fără să țină seama de întrebările de pe bilețelul pe care nici eu nu mai apucasem să-l citesc. După trecerea acestui interval de timp, care era alocat pentru cel puțin trei candidați, unul dintre membrii comisiei l-a informat respectuos pe președintele Secției penale, o somitate în profesie, că ar fi cazul să mai examineze și pe alții.

În sala de examen era prezent, de la intrarea mea, un  candidat mai în vârstă cu cel puțin 20 de ani, care fusese ziarist la Scînteia (pentru cei născuți mai recent, acesta era organul de presă al Comisiei Superioare a Partidului Comunist). Această persoană a fost impresionată de bagajul meu de informații, mai ales că la acest capitol el era deficitar. Eu avusesem avantajul că,  fiind la o instanță mică și cu puține procese, am avut posibilitatea să mă pregătesc teoretic la cel mai bun  nivel. Domnul despre care vă relatez a luat o hotărâre și a pus-o în aplicare. Îi cunoștea pe mulți dintre membrii comisiilor și a intrat pe rând în sălile de examen pentru a comunica membrilor celorlalte comisii de examinare că ”urmează unul care le știe pe toate”. M-a așteptat la ieșirea din sala de examen pentru Dreptul penal și m-a însoțit în celelalte săli procedând autoritar și cu o forță de convingere demnă de o cauză mai bună. Intra împreună cu mine, scotea și el un bilet, se așeza lângă mine la masă, îmi lua biletul meu și îmi dădea biletul lui spunându-mi să scriu tot ce știu despre subiectele de pe biletul lui. În ce privește biletul meu, aveam dreptul să-l citesc numai în clipa în care urma să răspund… așa am terminat toate examenele orale după care ne-am despărțit.

Notele mele erau cele mai mari din grilă, pentru că am avut condiții suficient de bune pentru pregătire. Mă gândesc cu groază care ar fi fost soarta mea profesională dacă nu mă prezentam, fără justificare controlabilă în ziua aceea  la examenul de definitivat? Cred că acest eșec m-ar fi declasat odată pentru totdeauna.

Douăzeci de ani mai târziu urma să fiu confruntat cu o situație similară la examenul  susținut în fața decanului Facultății Internaționale de Drept Comparat din cadrul Universității Robert Schumann din  Strasbourg, domnul Alfred Rieg. Despre aceasta, cu alt prilej!

prof. univ. dr. Ion TURCU
magistrat-pensionar

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate