ICCJ. Contract de antrepriză cu element de extraneitate
26 septembrie 2013 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001, dacă părţile, dintre care cel puţin una are domiciliul pe teritoriul unui stat membru, au convenit că instanţa sau instanţele dintr-un stat membru urmează să fie competente pentru soluţionarea eventualelor litigii cu privire la raportul juridic dintre ele, competenţa aparţine în mod exclusiv acelei instanţe sau instanţelor respective, cu excepţia unei convenţii contrare a părţilor. În speţă, părţile dintr-un contract de antrepriză au stabilit ca litigiile dintre acestea să fie supuse spre soluţionare instanţelor judecătoreşti material competente de la sediul antreprenorului general, care se află în Austria. Înalta Curte a apreciat că, prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor române, nu se poate reţine că una dintre părţi a renunţat la clauza atributivă de competenţă din contract, întrucât simpla introducere a unei acţiuni pe rolul acestor instanţe nu are valoarea unei convenţii a părţilor de stabilire a competenţei instanţelor române, în sensul prevederilor art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001. Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte a statuat că se impune repingerea cererii formulate de reclamantă, ca nefiind de competenţa instanţelor române. (Decizia nr. 1856 din 22 aprilie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect remediere lucrări)
