Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Experți ai CE în vizită la ICCJ

27.09.2013 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Joi, 26 septembrie 2013, experții Comisiei Europene s-au întâlnit cu judecători ai Înaltei Curți de Casație si Justiție, în cadrul misiunii de evaluare privind MCV, potrivit unui comunicat al ICCJ.

S-a discutat despre reforma Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, implementarea noilor Coduri, unificarea jurisprudenţei, măsurile organizatorice adoptate pentru asigurarea celerităţii în procesele privind cauzele de corupţie la nivel înalt şi revizuirea Constituţiei. Au fost evidențiate progresele înregistrate de instanţa supremă, în special, în punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă şi în pregătirea pentru punerea în aplicare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală, în unificarea jurisprudenţei, precum şi în aplicarea măsurilor organizatorice adoptate pentru asigurarea celerităţii în procesele privind cauzele de corupţie la nivel înalt.

 

 

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week