TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Antoniu Obancia. Despre tenacitatea avocatului de drept penal
23.10.2013 | Alina MATEI


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

 Alina Matei: Bună ziua.

Antoniu Obancia: Bună ziua.

Alina Matei: Am bucuria astăzi de a sta de vorbă cu domnul avocat Antoniu Obancia, partner la una dintre cele mai prestigioase firme de avocatură din România, ZAMFIRESCU RACOȚI & PARTNERS. Mă bucur să vă revăd.

Antoniu Obancia: Și eu mă bucur.

Alina Matei: Coordonaţi departamentul de drept penal al acestei prestigioase firme de avocatură, şi infracţiunile din ziua de astăzi sunt cu precădere infracțiuni economice, astfel că, asistăm la o tranzactare oarecare de la infracţiunile contra persoanei la infracţiunile din această zonă. Care credeţi că sunt cauzele?

Antoniu Obancia: Întâi aş vrea să precizez că nu cred că asistăm la o creştere a ponderii infracţionalităţii economice în dauna celei tradiţionale. Cred că a devenit mai vizibilă, adică vorbim, pe de o parte, de criminalitate ca fenomen – aceasta  poate rămâne multă vreme ascunsă, dar faptele există, iar, pe de altă parte, ceea ce putem observa, în ultima vreme, este o mai mare vizibilitate a cazurilor penale cu infracţiuni zise economice. În acelaşi timp, penalul tradiţional, infracţiunile de violenţă rămân să umple listele sălilor de judecată. Însă vizibilitatea aceasta a infracţionalităţii economice este într-adevăr sporită. Abuzul în serviciu, de exemplu, a cunoscut o extensie neobişnuită în practică, vorbim de aşa-zisa criminalitate a bogaţilor, a gulerelor albe. Oamenii merg la serviciu şi la un moment sunt chemați să dea şi o explicaţie în legătură cu modul în care și-au îndeplinit sau nu și-au îndeplinit atribuţiile. Evaziunea fiscală iarăşi se înscrie în acest spectru de vizibilitate a infracţionalităţii economice pentru că este nevoie de bani la buget, prin reprimarea fenomentului, iar până la urmă şi procesul penal este un  mijloc de a atrage bani la buget.

Alina Matei: Vreau să vă întreb: această vizibilitate este dată cumva de emisiuni de la TV?

Antoniu Obancia: Da, anchetele televizate aduc în prim plan pe inculpat, cred totuşi că e mult mai spumos pentru public un caz de violenţă decât un caz de criminalitate economică. Dar sonoritatea numelui inculpatului, văzut ca om de afaceri sau funcţionar public sau privat, adusă în prim plan într-un cadru de anchetare cu sau fără cătuşe, face ca televiziunea să contribuie la vizibilitatea acestui fenomen al criminalităţii economice, prin prisma personalităţii celui care ajunge să fie învinuit sau inculpat. Deseori respectivul este cunoscut ca om politic, ca funcţionar sau ca om de afaceri. Dar, în România, după ’89, deşi excede juridicului acest subiect, afacerile au fost cu statul… Şi, de aceea, personalitatea unui învinuit poate să îmbine trăsături de business cu trăsături de politică, de aceea este atât de cunoscut încât o televizare a unei anchete scoate în evidenţă şi face preocuparea publicului.

Alina Matei: Codul Penal pare mititel în comparaţie cu infracţiunile economice pe care le regăsim în multitudinea de legi speciale, având în vedere că sunt în jur 1000 de infracţiuni, inclusiv economice, în peste 500 de acte normative.

Antoniu Obancia: Da, aceasta se cheamă şi s-a analizat ca fenomen de inflaţie legislativă. Până la urmă este grav că în multe cazuri particulare normele din aceste 500 de legi speciale sunt neclare. Sunt preluate din ţări occidentale sau din dreptul Uniunii Europene, dintr-o traducere mai bună sau mai puţin bună şi fenomenul are efect negativ asupra principiului: „Nicio infracțiune fără lege”, dacă norma penală nu mai este previzibilă, dacă ea nu mai ajunge, prin păienjenişul acesta de 500 de acte normative, să fie cunoscut omului. Nu vorbim de delicte naturale: să nu furi, să nu ucizi, cunoscute omului. În materia unor activităţi pentru derularea cărora există o normare foarte detaliată, abuzul în serviciu are o definiţie ultragenerală. Acele atribuţii de serviciu încălcate sau neîndeplinite se raportează întotdeauna la un statut, la un manual, la un act care reglementează acea activitate. Există situaţii în care chiar elementul material al infracţiunii rămâne undeva ascuns. Nu ne putem da seama care este fapta incrimintă penal, darămite să putem prevedea ce înseamnă de fapt efectul practic al principiului “Nicio infracțiune făra lege”. Acesta presupune că subiectul, cetăţeanul, cunoaşte conduita pe care trebuie să o adopte sau să o evite, norma este previzibilă şi atunci când este pe pragul de a săvârşi o infracţiune o face adesea deliberat pentru că are cunoaşterea interzisului şi optează pentru a face pe riscul său acea activitate interzisă de lege. Vorbim de un păienjeniş de norme care reglementează în sfera dreptului penal şi se ajunge la situaţia că acel învinuit poate să aibă o apărare serioasă din neclaritatea legii penale

Alina Matei: Apăraţi clienţii la audieri în faţa poliţiştilor, a procurorilor, dar şi în faţa judecătorilor. Cine este mai greu de convins: procurorul care poate să dispună netrimiterea în judecată sau judecătorul care pecetluieşte soarta?

Antoniu Obancia: Da, mă duc cu gândul la un argument statistic din practica mea, a firmei noastre, a departamentului de drept penal. Majoritatea dosarelor pe care le avem cantitativ sunt în faza de urmărire penală, mai puţine sunt în faza de judecată. Sigur că bine este pentru învinuit să aibă o soluţie de netrimitere în judecată. Lucrul acesta chiar se întâmplă: deci, dacă statistic avem mai multe dosare în faza de urmărire şi statistic reuşim să avem soluţii de netrimitere în judecată înseamnă că, pentru a răspunde la întrebare, deşi răspunsul aşa cum rezultă nu e foarte potrivit: e mai uşor să convingi un poliţist sau un procuror decât o instanţă. Diferenţa stă în faptul că instanţa are deja un rechizitoriu, munca procurorului este pusă într-un rechizitoriu şi deseori judecătorii tind să se limiteze cu studiul dosarului la studiul rechizitoriului. Adică, simpla existenţă a unui rechizitoriu, mai ales în cazurile cu arestare, dă prilej procurorului să susţină că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care este trimis în judecată. Iar judecătorul percepe, cel puţin pentru început, situaţia de fapt aşa cum este redată de rechizitoriu. Iar, în cursul cercetării judecătoreşti, puţin mai contează probele de la urmărirea penală, ci contează probele care se administrează în sală. Ca să conchid: de vreme ce există un rechizitoriu, e mai greu de convins organul judiciar care, în această fază, este instanţa. Ai un adversar mai puternic decât îl aveai la urmărire penală. Acolo aveai o rezoluţie de începere a urmăririi penale cu care te luptai, aici te lupţi cu un rechizitoriu. Procedura spune că în rechizitoriu sunt probele legal administrate şi sunt îndeplinite cerințele de responsabilitate penală. Deci, prin chiar definiţia rechizitoriului, dacă este să se respecte, potrivit art. 262, rechizitoriul înseamnă o greutate şi atunci ai de luptă cu aşa ceva. Totuşi, deseori spun în instanţă că am chiar bucuria, deşi firesc este sa nu mă bucur pentru clientul care din învinuit ajunge să fie trimis în judecată, totuşi am bucuria că ieşim din negura urmăririi penale unde, sub stindardul că urmărirea penală ar fi semi-secretă sau nepublică, dreptul la apărare se manifesta cu restricții, în tot cazul nu funcţionează principiul contradictorialităţii. Bucuria de care spuneam este că în instanţă probele se vor administra în regim de contradictorialitate, poţi să interoghezi martorii. Deci ai o gamă mult mai largă de mijloace de apărare. De aceea şi garanţia, cel puţin potrivit legii, este că judecătorul este un lector independent al dosarului în vreme ce procurorul este implicat în susținerea acuzației.  De aceea, ca să conchid, cred că statistic e mai uşor să convingi la urmărire penală, cel puţin pentru aceasta luptăm când reprezentăm clienţi în faza de urmărire penală. Prin faptul că mai puţine dosare ajung cu trimitere în judecată aceasta nu înseamnă că putem răspunde că e mai uşor de convins un procuror faţă de un judecător. Dar, în faza de judecată, deja cum am spus, rechizitoriul are o anumită greutate în defavoarea clientului.

Alina Matei: O să ţin minte, frumos spus: judecătorul lector independent.

Antoniu Obancia: E din jurisprudenţa CEDO.

Alina Matei: Da. Mersul la DNA sau la DIICOT este ca mersul la TV, multe camere, de obicei de live. Este aceasta o presiune, şi nu mă refer la procuror, având în vedere clientul pe care îl apăraţi?

Antoniu Obancia: Tot timpul am spus şi voi spune că mediatizarea dăunează în primul rând bunului mers al dosarului, fie că este în fază de parchet, fie că este în fază de instanţă şi dăunează situaţiei clientului. Un amănunt, să zic aşa picant: merg cu clientul la Parchet, ne concentrăm evident asupra declaraţiei date la Parchet, nu la presă. Dar clientul se concentrează mai mult asupra declaraţiei pe care urmează sa o dea la ieşire presei, în condiţiile în care aceasta nu are nicio valoare pentru dosar, dar pentru el tulburarea pe care i-o cauzează evenimentul, în special din punct de vedere mediatic, îl influenţează. Cel puţin pe moment presa îl deturnează de la concentrarea pe care trebuie să o aibă asupra declaraţiei din dosar, de învinuit. Presiunea mediatică este generată de multe ori chiar de către Parchet, înainte să se dea acel comunicat oficial, totuşi presa vine chemată. Clienţii nu au nevoie de presă şi până la urmă nici organul judiciar nu are nevoie de presă. Rezultatele se pot valorifica şi se aduc la cunostinţa publică. Legea spune, într-adevăr, că tot ce ţine de activitatea autorităţilor publice este public şi Parchetul este o autoritate publică. Bun, dar există bilanţuri, referitoare la rechizitorii, anuale sau bianuale. Deci, este posibil ca rodul activităţii de Parchet să fie cunoscut publicului chiar laudativ, apreciativ, în lupta împotriva corupţiei dar nu pe parcursul sau în timpul unor acte de urmărire penală, unor acte de procedură cum este până la urmă şi reţinerea.

Alina Matei: Spuneţi-ne, vă rog, din practica dumneavoastră, care este tendinţa judecătorilor în ceea ce priveşte măsura arestării preventive în cazul infracţiunilor economice? Şi mă refer la judecător. El nu soluţionează fondul, însă observă în raportul întocmit în cadrul urmăririi penale valoarea prejudiciului. Cum apreciază el în mod concret pericolul?

Antoniu Obancia: Nu există un caz stabilit de legi speciale în materie de măsuri preventive la infracţiuni economice. Pericolul social litera (f): pericol concret pentru ordinea publică. Mărimea prejudiciului şi de obicei alăturarea cu alte persoane, cunoscute sau necunoscute încă organului judiciar, aceasta cel puţin în susţinerea reprezentantului Ministerului Public, dă greutate noţiunii de pericol social. În cazul infracţiunii economice de obicei, este implicat un lanţ de societăţi, alte persoane, alte persoane care în hora procesuală pot veni ca martori şi aici Parchetul işi fondeză posibil, pe lângă litera (b) şi un alt caz de luare a măsurii arestării, posibilitatea de a altera bunul mers al procesului penal prin influenţarea martorilor sau a posibililor martori. De exemplu, prima posibilitate vizată este a alterării de înscrisuri: evidenţa contabilă a unei societăţi, în loc să o ia Parchetul pentru conservare și folosire ca probă într-o materie, de exemplu, de evaziune fiscală, se poate confrunta cu riscul să fie distrusă. Deci, deşi cum am spus, legea nu prevede reglementări speciale în materia reţinerii arestării la infracţiuni economice, totuşi, specificul acestor infracţiuni determină anumite canoane de încadrare în mod special, spre deosebire de argumentele care pot fonda pericolul concret pentru ordinea publică în cazul infractiunilor de violenţă. Oamenii se miră: de ce m-ați arestat? N-am furat, n-am dat în cap, este o chestiune îndoielnică, o chestiune financiară, ţine de expertiză. Deseori afacerile sofisticate sunt neînţelese de către Parchet, cel puţin pe moment, şi tind să fie calificate ca ilicite, dar ele pot fi foarte bine în regulă chiar dacă sunt sofisticate. Ai introdus un SPV, ai introdus CIPRUL şi deja poliţistului îi miroase a escrocherie. S-au creat anumite tipare care sunt invocate de Parchet pentru a susţine cazuri de arestare şi care, atunci când în propunerea luării măsurii sau referatul cu propunere de prelungire sunt admise de instanţă şi luată măsura sau prelungită măsura, sigur că aceste argumente le regăsim şi în considerentele instanţelor.

Alina Matei: Spuneţi-ne, vă rog, cât de respectate de procurori sau de poliţişti sunt drepturile procedurale când vorbim de audieri, măsuri asigurătorii, percheziţii, prezentări de materiale de urmărire penală, prejudiciu de sute de milioane de euro.

Antoniu Obancia: Da, multe se trec cu vederea.

Alina Matei: Cum ar fi?

Antoniu Obancia: Cum ar fi, de exemplu, doar prezentarea de material când volumul actelor legate încape într-un căruţ, totuşi acela e dosarul la singular, prezentarea materialui la singular. Atunci materialul trebuie sa fie şnuruit, finalizat, nu se mai adauge niciun fir de păr în dosar. Şi, deseori, acest lucru, mai ales când se zoreşte trimiterea în judecată cu inculpatul în stare de arest, acest lucru nu se respectă. Dosarul nu este în integralitate prezentat inculpatului, acestuia fiindu-i propus să înceapă studiul volumelor de la unu la patru, până ce, între timp, ofițerii încă mai au de numerotat volumele de la 5 până la 30. Nu e normal. Interceptările audio-video și înregistrările ambientale: în materie de interceptări, clar funcţionează regula că se transcriu printr-un proces-verbal care trebuie să respecte anumite rigori. Nu le regăsim, le sesizăm, bun, se trece peste, mai ales la prezentarea de material, când graba şi lipsa oamenilor, argumentul că “aceştia suntem, eu şi cu doi comisari, ce voiaţi să facem”? Nu este vina inculpatului sau a apărătorului că invocă pe moment, de exemplu, reluarea procedurii prezentării de material până când dosarul va îndeplini exigenţele procedurale. Transcripturile înregistrărilor să fie aşezate în pagină si vizate de procuror, cum zice procedura, iar dosarul să fie numerotat, pentru că eu ca apărător trebuie să fac referire în memoriu prin care, spre exemplu, solicit scoaterea de sub urmărire sau ulterior, în cadrul apărării în procesul penal, trebuie să fac referire la volum și filă. Dacă filele nu sunt numerotate sau numerotarea nu este finală, nu vorbim de ce garanţii există că nu se va mai adauga un înscris la final, nu vorbim de aceasta neapărat, pentru că nu prezumăm reaua credinţă, dar vorbim totuși că graba Parchetului motivată de cele câteva zile până să expire cele 6 luni maxime din perioada urmăririi în care poate fi ţinut inculpatul în arest nu justifică încălcări de procedură. Iar un dosar trimis în judecată în grabă și prin sacrificarea unor garanții procedurale poate aduce punerea în libertate la verificarea măsurii arestului pe care instanța o face la primirea dosarului. Multe dintre încălcări nu atrag chiar nulitatea absolută şi Parchetul pe aceasta mizează, ci atrag nulitatea relativă. Ce înseamnă că atrag nulitatea relativă? Trebuie invocate atunci, când le sesizez.nu mai târziu. Mai târziu, dacă le invoci, argumentul poate să fie ineficient. Invocat la timp, argumentul poate duce la refacerea actului, sau, chiar respins fiind, îți dă posibilitatea să invoci o nouă încălcare Alt exemplu, la percheziţii, se ridică nu file inventariate pe un proces verbal de ridicare, ci se ridică saci sau cutii şi se numerotează cutiile, nu și conţinutul cutiilor. Se ridică în original. Cum să-şi mai facă societatea comercială sau inculpatul apărări dacă toată arhiva a fost ridicată în original şi dosarul, cum spuneam, în faza de urmărire penală nu este public deci, nu ai acces decât cu programare de la procuror. De obicei, momentul studiului poate să vină doar la final, la prezentarea de material.

Alina Matei: Telefonul poate suna oricând şi să luaţi calea DNA-ului sau DIICOT-ului. Vreau să vă întreb: cât de importantă este echipa?

Antoniu Obancia: Echipa este foarte importantă pentru că în situaţia aceasta, în care plec de urgenţă, trebuie lăsate lucrurile în bună ordine cu celelalte dosare dar, nu mai puțin adevărat este că atunci când dosarul are, cum spuneam mai devreme, zeci de volume, ai un timp foarte scurt, 24 de ore sau câteva ore, ceri judecătorului sa lăse cauza la sfârşit, dați-mi trei ore, duceți dosarul în arhivă să-l studiez. Deci ai un timp scurt în care e bine să te foloseşti de colegi pentru a face structura dosarului şi a extrage esenţa a ceea ce trebuie studiat în acel moment. De aceea, echipa te ajută şi în dosarul care arde şi în dosarul care rămâne în urmă, pentru că te-ai dus la un dosar care arde.

Alina Matei: Am o rugăminte: un mesaj pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Antoniu Obancia: Un mesaj?

Alina Matei: Da, un mesaj.

Antoniu Obancia: Maestrul meu, în 2000-2001, dar şi înainte în 1999, lua 3-4 ziare sau chiar mai multe. Şi am reţinut că avocatul trebuie să fie întotdeauna informat. Acum cred că obiceiul de a lua ziare a căzut un pic în desuetudine si trebuie accesat JURIDICE, printre altele. Deci, continuaţi, pentru că avocatul trebuie să fie informat.

Alina Matei: Mulţumesc pentru că aţi stat de vorbă cu mine.

Antoniu Obancia: Mulţumesc şi eu.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate