Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Scurte considerații privind constituționalitatea dispozițiilor legale privind grațierea individuală

30.09.2013 | Alexandru IAVORSCHI, Alexandru IAVORSCHI, Valeriu SOLCANU, Andrei NICOLAE
Abonare newsletter

In ultima perioada, in spatiul public, a fost abordata problema gratierii individuale a unor persoane si conditiile prescrise de lege care ar trebui intrunite in cazul acestora.

Gratierea individuala este reglementata de art. 94 lit. d) din Constitutia Romaniei, ca fiind un drept exclusiv si absolut al Presedintelui Romaniei. Pe de alta parte, art. 73 alin. (3) lit. i) din Legea fundamentala reglementeaza posibilitatea adoptarii unei legi organice in materia gratierii colective de catre Parlamentul Romaniei. Din analiza acestor dispozitii rezulta o concluzie simpla: Presedintele Romaniei decide in materia gratierii individuale, fara a fi necesara indeplinirea unor conditii suplimentare, Parlamentului Romaniei revenindu-i dreptul de a decide in materia gratierii colective prin lege organica, fiind liber sa instituie orice conditii si exceptii in aceasta materie.

Prin Legea nr. 546/2002 privind gratierea si procedura acordarii gratierii (denumita in continuare „Legea nr. 546/2002”), Parlamentul Romaniei a reglementat procedura acordarii gratierii colective (Cap. III, art. 12-15), avand “mandat” din partea legiuitorului constituant in virtutea art. 73 alin.(3) lit. i) din Constitutia Romaniei, republicata. Totusi, la Cap. II, art. 3-11 din aceeasi lege, Parlamentul reglementeaza si procedura gratierii individuale, insa fara a avea vreun suport constitutional in acest sens, acest drept revenindu-i Presedintelui Romaniei, Legea fundamentala nefacand trimitere la necesitatea adoptarii unei legi speciale in aceasta materie.

Atunci cand legiuitorul constituant a dorit sa acorde mandat Parlamentului pentru a dezvolta sau completa anumite dispozitii constitutionale, acesta a facut-o in mod expres in corpul Legii supreme, exemplele fiind urmatoarele: art. 3 alin. (2) si (3); art. 5 alin.(1); art. 8 alin. (2); art. 9; art. 12 alin. (4); art. 16 alin. (3) si (4); art. 18 alin. (2); art. 19 alin. (2); art. 23 alin. (2), (6), (7), (9), (12); art. 25 alin. (1); art. 27 alin. (2) si (3); art. 29 alin. (3); art. 30 alin. (5), (7) si (8); art. 31 alin. (5); art. 32 alin. (2), (3), (4), (5) si (7); art. 33 alin. (1); art. 34 alin. (3); art. 35 alin. (2); art. 40 alin. (3); art. 41 alin. (2); art. 42 alin. (2) lit. a) si c); art. 43 alin. (2); art. 44 alin. (1), (2), (3) si (9); art. 45; art. 47 alin. (2); art. 48 alin. (2); art. 52 alin. (2); art. 53 alin. (1); art. 54 alin. (2); art. 55 alin. (2) si (3); art. 56 alin. (3); art. 58 alin. (3); art. 59 alin. (1); art. 62; art. 64 alin. (1) si (3); art. 65 alin. (2); art. 70 alin. (1); art. 79 alin. (2); art. 83 alin. (3); art. 91 alin. (1); art. 93 alin. (1); art. 94 lit. c); art. 102 alin. (3); art. 105 alin. (2); art. 106; art. 107 alin. (3); art. 109 alin. (3); art. 112 alin. (1); art. 115 alin. (1)-(3); art. 117; art. 118 alin. (1), (2), (3) si (5); art. 120 alin. (2); art. 121 alin. (1) si (2); art. 122 alin. (2)art. 123 alin. (3); art. 125; art. 126 alin. (1), (2), (4) si (5); art. 127; art. 128 alin. (2); art. 129; art. 131 alin. (2) si (3); art. 134 alin. (1), (2) si (4); art. 136 alin. (2)-(5); art. 137; art. 138 alin. (4); art. 139; art. 140 alin. (1), (4), (5) si (6); art. 141; art. 142 alin. (5); art. 146 lit. l); art. 148 alin. (1), art. 149.

Mai mult decat atat, chiar in cuprinsul art. 94 din Constitutie, la lit. c), legiuitorul constituant acorda Parlamentului mandat pentru adoptarea unei legi speciale: Presedintele Romaniei “numeste in functii publice, in conditiile prevazute de lege.” Un alt exemplu in acest sens il constituie dispozitiile art. 93 alin. (1) din Legea fundamentala potrivit carora “Presedintele Romaniei instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara [..].

Avand in vedere aceste aspecte, consideram ca art. 3-11 din legea speciala care reglementeaza procedura acordarii gratierii individuale, privite in ansamblul lor, adauga la textul Constitutiei. Parlamentul ar putea sa reglementeze doar procedura acordarii gratierii colective pe taramul art. 73 alin. (3) lit. i) din Constitutie.

Lasand la o parte acest aspect si prezumand constitutional demersul Parlamentului in materia reglementarii procedurii acordarii gratierii individuale prin lege, vom observa coliziunea intre anumite dispozitii din Legea nr. 546/2002, luate individual, si textul Constitutiei.

Potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 546/2002 “Nu pot fi gratiate pedepsele deja executate, pedepsele a caror executare nu a inceput din cauza sustragerii condamnatului de la executare, condamnarile cu suspendarea executarii pedepsei, pedepsele complementare si cele accesorii.

Din continutul art. 9 alin. (3) al Legii nr. 546/2002, rezulta ca nu pot fi gratiate urmatoarele categorii de pedepse:

a) pedepsele deja executate;

b) pedepsele a caror executare nu a inceput din cauza sustragerii condamnatului de la executare;

c) condamnarile cu suspendarea executarii pedepsei;

d) pedepsele complementare;

e) pedepsele accesorii.

Astfel, desi Legea nr. 546/2002 interzice acordarea gratierii in cazul condamnarilor cu suspendarea executarii pedepsei, pedepsele complementare si cele accesorii, dispozitiile art. 120 (Efectele gratierii) din Codul penal, prevad contrariul, recte:

(1) Gratierea are ca efect inlaturarea, in totul sau in parte, a executarii pedepsei ori comutarea acesteia in alta mai usoara.

(2) Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat. In acest caz, partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntata de instanta se reduce in mod corespunzator. Daca suspendarea conditionata este revocata sau anulata, se executa numai partea de pedeapsa ramasa negratiata.

(3) Gratierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, afara de cazul cand se dispune altfel prin actul de gratiere.

(4) Gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative.

In concluzie, desi Legea nr. 546/2002 interzice in mod expres acordarea gratierii individuale in cazul condamnarilor/pedepselor mentionate supra, art. 120 din Codul Penal ofera posibilitatea gratierii acestora. Avand in vedere “coliziunea” intre aceste dispozitii din legea generala si legea speciala, revine instantei de judecata rolul de interpreta si aplica textul de lege in conformitate cu principiile generale ale dreptului.

Totusi, exceptia o reprezinta sintagma “Nu pot fi gratiate [..] pedepsele a caror executare nu a inceput din cauza sustragerii condamnatului de la executare [..]”, aceasta nefiind “acoperita” si de dispozitiile Codului Penal. Chiar daca ratiunea instituirii unei asemenea interdictii ar fi justificata si ar putea fi inteleasa, Parlamentul este liber sa instituie o astfel de interdictie in cazul gratierii colective, in temeiul competentei pe care o are pe taramul art. 73 alin. (3) lit. i) din Constitutie, nu insa si in materia gratierii individuale.

In consecinta, consideram ca aceste dispoziti sunt in contradictie cu dispozitiile art. 94 lit. d), art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 73 alin.(3) lit. i) si art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

a) Incalcarea art. 94 (Alte atributii) lit. d) din Constitutia Romaniei, republicata

Potrivit art. 94 lit. d) din Constitutia Romaniei, republicata, “Presedintele Romaniei [..] acorda gratierea individuala.

Dispozitiile art. 9 alin.(3) din Legea nr. 546/2002, in partea ce priveste “Nu pot fi gratiate [..] pedepsele a caror executare nu a inceput din cauza sustragerii  condamnatului de la executarevin in contradictie cu dispozitiile art. 94 lit.d) din Constitutia Romaniei, republicata.

Art. 94 lit.d) din Constitutie nu distinge caror persoane le poate fi acordata gratierea individuala, avand in vedere tocmai scopul gratierii. Prin Decizia nr.89/2003, Curtea Constitutionala a stabilit ca “Gratierea este o masura de clementa care consta in iertarea unui condamnat de executarea in tot sau in parte a pedepsei ori in comutarea pedepsei intr-una mai usoara [..]”.

Dispozitiile art. 9 alin.(3) din Legea nr. 546/2002, prin care se interzice acordarea gratierii individuale in cazul pedepselor “a caror executare nu a inceput din cauza sustragerii condamnatului de la executare vin in conflict cu art.94 lit.d) din Constitutie intrucat adauga la Constitutie si restrang o putere constitutionala a Presedintelui Romaniei, Parlamentul actionand in afara componetentei sale constitutionale.

Potrivit art. 94 lit. d), Presedintele Romaniei acorda gratierea individuala, fara a a se prevedea cazuri de exceptie si fara a se face distinctia intre categorii de persoane sau pedepse/condamnari. Or, in virtutea principiului ubi lex non distinguit, nec non distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge), Parlamentul, adoptand Legea nr. 546/2002, nu putea sa instituie exceptii si sa limiteze aceasta atributie constitutionala a Presedintelui, neavand “acceptul”  si “mandatul” legiuitorului constituant. Presedintele Romaniei are posibilitatea de a decide liber, potrivit constiintei sale, avand mandat direct din partea Constitutiei, fara a fi necesara interventia Parlamentului.

Prin Avizul Curtii  Constitutionale nr. 1/2007, instanta de contencios constitutional a statuat ca “Referitor la gratierea individuala a unor persoane condamnate, Curtea a retinut ca aceasta este un apanaj traditional al sefului statului, care nu are obligatia sa-si motiveze masura luata, astfel ca orice explicatie ar da, inclusiv aceea ca nu a fost convins de justetea pedepselor aplicate, nu-i poate fi reprosata.

Presedintele Romaniei poate gratia orice persoana si pentru orice fapta. Legea (a se citi “Constitutia” n.a.) nu interzice acordarea gratierii individuale pentru anumite categorii de persoane sau pentru savarsirea anumitor fapte. Spre exemplu, unele Constitutii prevad in mod expres faptul ca anumite persoane sau anumite fapte nu pot fi gratiate. Astfel, Constitutia Belgiei, in art. 110, prevede ca “Regele are dreptul de a anula sau de a reduce pedepsele pronuntate de judecatori, cu exceptia celor aplicate ministrilor si membrilor guvernelor comunitatilor sau regiunilor” iar Constitutia Danemarcei, in art. 24, stabileste ca “Regele are dreptul de gratiere si amnistie. El nu poate gratia ministrii de pedepsele aplicate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu consimtamantul Parlamentului.” (coordonatori I. Muraru, E.S. Tanasescu, Constitutia Romaniei, comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008, pag. 886).

Astfel, daca legiuitorul constituant ar fi dorit sa instituie anumite conditii sau exceptii in cazul gratierii individuale, acesta ar fi facut-o chiar in textul Constitutiei sau ar fi facut trimitere la legea speciala, asa cum a facut-o la art. 94 lit. c) sau la art. 93 alin. (1) din Legea fundamentala.

b) Incalcarea art. 1 alin. (4) (Statul roman) coroborat cu art. 73 (Categorii de legi) alin.(3) lit. i) si cu art. 94 lit. d) din Constitutia Romaniei, republicata

Potrivit art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata “Romania se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.

Potrivit art. 73 alin. (1) Parlamentul adopta legi constitutionale, legi organice si ordinare. De asemenea, potrivit art. 73 alin. (3) lit. i) din Constitutie, prin lege organica se reglementeaza, inter alia, acordarea amnistiei sau a gratierii colective.

Astfel, din interpretarea dipozitiilor art. 73 alin. (3) lit. i) si art. 94 lit. d) din Constitutia Romaniei, republicata, deducem ca Parlamentul ar putea sa reglementeze, prin lege organica, doar in ceea ce priveste procedura si conditiile acordarii gratierii colective. In cazul gratierii individuale, autoritatea legiuitoare nu poate adauga la Constitutie si nici nu poate restrange un drept discretionar, absolut si exclusiv al Presedintelui, cel de a “ierta”. Spatiul de manevra, pe plan legislativ, in materia gratierii individuale este mult mai restrans decat in cazul gratierii colective, unde Parlamentul are dreptul exclusiv de a institui procedura si conditiile gratierii colective. Dreptul Presedintelui de a gratia nu se intemeiaza pe mandatul din partea Parlamentului, ci pe “mandatul Constitutiei”.

In cazul in care Parlamentul ar institui o reglementare in dezacord cu dispozitiile art. 94 lit. d), acesta si-ar depasi propriile atributii si ar interfera cu cele ale puterii executive, incalcand in mod flagrant dispozitiile art. 1 alin. (4), prin raportare la dispozitiile art. 73 alin. (3) lit. i) si la dispozitiile art. 94 lit. d) din Constitutia Romaniei, republicata.

Stabilirea prin lege a categoriilor de pedepse/condamnari in cazul carora este interzisa gratierea individuala, reprezinta un amestec al Parlamentului in exercitarea atributiilor exclusive care-i sunt conferite prin Constitutie Presedintelui si, ca atare, o nesocotire a principiului separatiei si echilibrului puterilor in cadrul democratiei constitutionale (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia Curtii Constitutionale nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului).

De asemenea, pentru identitate de ratiune (ubi eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet), putem face o analiza similara prin raportare la autoritatea judecatoreasca. In acest context mentionam ca decretul de gratiere si de revocare a gratierii nu pot face obiectul contenciosului administrativ, fiind aplicabile dispozitiile art. 126 alin. (6) din Constitutie si ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, legea contenciosului administrativ (ICCJ, sectia de contencios administrativ si fiscal, decizia nr. 1840/2005). “De altfel, indiferent de solutia pe care instanta de contencios administrativ ar pronunta-o, avand ca rezultat, dupa caz, mentinerea gratierii, acordarea ei in ipoteza refuzarii cererii de gratiere, revocarea gratierii acordate, ea s-ar substitui prerogativelor constitutionale exclusive ale Presedintelui Romaniei, incalcand dispozitiile art. 1 alin.(4) din Constitutie privind principiul separatiei puterilor.” (Ion Deleanu, Institutii si proceduri constitutionale – in dreptul roman si in dreptul comparat -, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, pag. 735).

c) Incalcarea art. 16 (Egalitatea in drepturi) alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata

Potrivit art. 16 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.

Consideram ca dispozitiile art. 9 alin. (3), in partea ce priveste sintagma “Nu pot fi gratiate [..] pedepsele a caror executare nu a inceput din cauza sustragerii condamnatului de la executare” vin in contradictie cu principiul egalitatii si nediscriminarii, intrucat genereaza un regim diferit pentru persoanele care executa efectiv pedeapsa si cele care, in viziunea legiuitorului, nu au inceput executarea pedepsei din cauza “sustragerii de la executare”.

Legiuitorul constituant a lasat acest lucru la stricta apreciere a Presedintelui, in virtutea dreptului absolut si exclusiv pe care acesta il are pe taramul art. 94 lit. d) din Constitutie. Daca Presedintele nu ar dori sa gratieze o persoana care, in viziunea lui sau potrivit informatiilor pe care le are “se sustrage de la executarea pedepsei”, este liber sa adopte aceasta pozitie, textul din Constitutie lasand la libera apreciere a acestuia atitudinea pe care o va adopta in fiecare caz in parte in functie de circumstantele speciale ale spetei. Or, atata timp cat dispozitiile art. 94 lit. d) din Constitutie nu circumstantiaza si nu instituie exceptii de la regula gratierii individuale, consideram ca interzicerea prin lege, de catre Parlament, a gratierii pedepselor “a caror executare nu a inceput din cauza sustragerii condamnatului de la executare” duce, pe langa incalcarea art. 94 lit. d) si art. 1 alin. (4), la incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Asa cu am mentionat supra, chiar daca ratiunea instituirii unei asemenea interdictii ar fi justificata si ar putea fi inteleasa, Parlamentul este liber sa instituie o astfel de interdictie in cazul gratierii colective, in temeiul competentei pe care o are pe taramul art. 73 alin. (3) lit. i) din Constitutie. In ceea ce priveste, insa, gratierea individuala, prin reglementarea unei astfel de interdictii prin lege, Parlamentul nu face decat sa infranga dispozitiile constitutionale privind egalitatea si nediscriminarea, prescrise de art. 16 alin.(1), precum si cele ale art. 94 lit. d) din Constitutie unde nu se face nicio distinctie sub acest aspect, prezumandu-se ca legiuitorul constituant a acordat Presedintelui dreptul de a acorda gratierea individuala oricarei persoane si pentru orice pedepeasa/condamnare, fara nicio discriminare. Or, ubi lex non distinguit, nec non distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge).

Incalcarea dispozitiilor constitutionale mentionate supra duce implicit la incalcarea dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutia Romaniei, republicata, potrivit carora “In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.

De asemenea, nerespectarea dispozitiilor constitutionale mentionate supra duce la incalcarea principiului “preeminentei dreptului”, astfel cum acesta este reglementat in Preambului Conventiei europene a drepturilor omului. Principiul preeminentei dreptului este o componenta estentiala a patrimoniului comun de idealuri si de traditii politice ale statelor semnatare, acesta presupunand, inter alia, ca atat indivizii, cat si puterile publice, sa se supuna legii, ceea ce inseamna respectarea principiului egalitatii si a principiului legalitatii.

In concluzie, consideram ca instituirea prin lege a oricaror conditii si exceptii in ceea ce priveste gratierea individuala adauga la textul Constitutiei, plasand de plano aceste dispozitii legale in afara albiei constitutionalitatii.

Alexandru IAVORSCHI, Senior Associate MUŞAT & ASOCIAŢII
Valeriu SOLCANU, Associate MUŞAT & ASOCIAŢII
Andrei NICOLAE, avocat

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Scurte considerații privind constituționalitatea dispozițiilor legale privind grațierea individuală”

  1. Marius GAVRILĂ spune:

    Pe acelasi rationament ar trebui ca si acordarea gradelor de maresal, general sau amiral, in conditiile art.94 lit.b, sa se realizeze tot discretionar,adica, de ex. fara ca subiectul sa aiba calitatea de militar. Nici textul asta nu face trimitere la lege. Apoi, gratierea presupune iertarea condamnatului de la executarea pedepsei. Daca in privinta celor care se conformeaza si nu este vina lor ca nu a inceput executarea pedepsei, este normal sa beneficieze si ei de gratiere, situatia celor care se sustrag cu rea-credinta este esential diferita pentru ca ea presupune, in fapt, si nerespectarea unei hotarari judecatoresti. Or, in opinia mea, presedintele poate exonera subiectul de executarea pedepsei corespunzatoare hot. judecatoresti, dar Constitutia nu ii da dreptul sa dispuna si cu privire la o alta fapta care aduce atingere justitiei. Chiar daca aceasta sustragere nu este incriminata penal, nu se poate face abstractie de ea. In fond, condamnatul doreste, in acelasi timp, si clementa legii si sa nu o respecte.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week