BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte Șimandan. Cauza de nepedepsire, evaziune fiscală și drept la recurs

02.10.2013 | Teodor PAPUC, Teodor PAPUC
Abonare newsletter

Cererea nr. 31081/12
Gheorghe ŞIMANDAN c. României

I. Situaţia de fapt:

Reclamantul, dl Gheorghe Şimandan, este un cetăţean român născut în 1944 şi care locuieşte în Arad.

În 2003, reclamantul, în calitate de administrator al S.C. Californ Construction S.R.L. („prestatorul de servicii”), a semnat un contract cu P.T., administrator al S.C. Gomera Arizona S.R.L. („beneficiarul”), obligându-se să construiască o casă de vacanţă în Moneasa.

Reclamantul a emis opt facturi pentru serviciile prestate. Costul total al acestora era de 858,796 lei.

În martie 2004, P.T. a depus un decont de TVA pentru beneficiar, pentru perioada 1 noiembrie 2003 – 31 martie 2004.

Autorităţile fiscale din Arad au efectuat un audit al TVA la beneficiar. Reclamantul a fost mandatat de către P.T. să reprezinte beneficiarul în faţa autorităţilor fiscale, în timpul auditului.

Autorităţile fiscale au dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea valorii reale a serviciilor oferite de către prestatorul de servicii, întrucât a considerat exagerat costul serviciilor menţionate în facturi. Potrivit raportului de expertiză, valoarea lucrărilor efectuate de către prestatorul de servicii era de aprx. 165,000 lei. Prin urmare, autorităţile fiscale au ajuns la concluzia că unele servicii menţionate în facturi nu au fost, de fapt, niciodată furnizate. S-a decis că beneficiarul nu avea dreptul să deducă TVA-ul pentru aceste servicii. După recalcularea TVA-ului deja dedus în legătură cu aceleaşi investiţii, beneficiarului i s-a impus plata TVA-ului stabilit, plus dobândă şi penalităţi.

În noiembrie 2004, autorităţile fiscale au emis un ordin de sechestru asupra bunurilor beneficiarului, în scopul de a se asigura plata obligaţiilor sale fiscale.

În decembrie 2004, Oficiul Fiscal Arad a depus o plângere penală împotriva reclamantului, administratorului şi fiului beneficiarului (implicat şi acesta în administrarea companiei) pentru evaziune fiscală şi fals. S-a susţinut că preţul real al serviciilor oferite de prestator nu era de 858,796, ci de 165,000 lei.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu a ordonat două noi expertize. Raportul realizat la cererea reclamantului a stabilit valoarea investiţiei la 938,847, iar celălalt la 860,549 lei.

În octombrie 2006, Parchetul a decis încetarea urmăririi penale, stabilind că „valoarea investiţiei a fost corect calculată şi trecută în registrele contabile ale S.C. Gomera Arizona S.R.L., fapt confirmat de ultimele două rapoarte de expertiză”.

Autorităţile fiscale au formulat o acțiune în faţa Judecătoriei Ineu.

În martie 2007, prima instanţă a respins cererea, reţinând că situaţia descrisă de către autorităţile fiscale nu aveau vreo relevanţă penală. Actele comise de către inculpaţi puteau fi considerate contravenţii, iar nu infracţiuni.

Autorităţile fiscale au înaintat recurs, susţinând că instanţa de fond a apreciat greşit probele din dosar.

În aprilie 2007, Tribunalul Arad a admis recursul şi a anulat hotărârea primei instanţe. Instanţa de recurs a considerată necesară o nouă expertiză, pentru a se clarifica dacă au fost efectuate anumite lucrări. Prin urmare, a retrimis dosarul la Parchet şi a dispus redeschiderea urmăririi penale.

În iulie 2011, Parchetul a constatat, urmare a unei adrese din partea autorităţilor fiscale, că inculpaţii şi-au îndeplinit obligaţiile fiscale. S-a mai menţionat că, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, inculpatul putea evita răspunderea penală pentru faptele sale în cazul în care obligaţiile fiscale erau mai mici de 50,000 euro şi le-ar fi lichidat în cursul urmăririi penale. Având în vedere principiul legii penale mai favorabile, Parchetul a considerat că aceste dispoziţii normative erau aplicabile şi în cazul inculpaţilor, chiar dacă acestea nu erau în vigoare la momentul săvârşirii faptelor. În consecinţă, Parchetul a dispus încetarea urmăririi penale şi aplicarea unei amenzi administrative de 1000 lei pentru fiecare dintre inculpaţi. S-a mai dispus înregistrarea amenzilor în cazierele lor judiciare.

Reclamantul a contestat decizia, susținând că nu a recunoscut comiterea vreunei infracţiuni. Acesta a mai menţionat că instanţa de recurs a dispus redeschiderea urmăririi penale pentru efectuarea unei noi expertize. Obligaţiile fiscale au fost îndeplinite de către beneficiarul serviciilor sale, iar nu de către acesta ori de compania sa, singurul scop al plăţii fiind să nu se suporte dobânzi şi penalităţi în plus.

În august 2011, procurorul-şef a confirmat ordonanța din iulie 2011, fără a lua în considerare argumentele invocate de către reclamant.

Reclamantul a depus o plângere în faţa Judecătoriei Ineu, susţinând că, în conformitate cu art. 13 CPP, era îndrituit să solicite continuarea procesului penal, chiar dacă s-a constatat existenţa unei cauze de nepedepsire. Acesta a reiterat toate argumentele expuse în faţa procurorilor.

În noiembrie 2011, Judecătoria Ineu a respins cererea reclamantului, fără a se referi la vreunul dintre argumentele sale. Mai mult, aceasta a redat motivarea procurorilor. Hotărârea era definitivă şi nu putea fi supusă vreunei căi de atac.

II. Capete de cerere:

1. Reclamantul se plânge în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, susţinând că Judecătoria Ineu nu a examinat în mod corespunzător toate argumentele invocate în cererea formulată împotriva deciziei procurorului de a întrerupe urmărirea penală în cazul său. Acesta susţine că procurorul şi prima instanţă nu au respectat decizia pronunţată de către instanţa de recurs, iar în loc de redeschiderea anchetei penale şi dispunerea unei noi expertize, s-a preferat încetarea urmăririi penale pe un alt temei juridic.

2. Invocând art. 13 din Convenţie, acesta se plânge de lipsa unui remediu eficient pentru plângerea sa împotriva procedurilor inechitabile.

3. De asemenea, reclamantul se plânge că i s-a încălcat dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, drept garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

III. Întrebări adresate părţilor:

1. Dacă reclamantul a avut parte de o audiere echitabilă în stabilirea acuzaţiilor penale împotriva sa, în concordanţă cu art. 6 § 1 din Convenţie? Dacă Judecătoria Ineu a examinat în mod corespunzător argumentele reclamantului şi şi.a motivat în mod adecvat hotărârea?

2. Dacă reclamantul a avut un drept de recurs prevăzut de art. 2 § 1 din Protocolul nr. 7?

3. Dacă lipsa unui recurs în cazul de faţă este cuprinsă în lista excepţiilor prevăzute de art. 2 § 2 din Protocolul nr. 7?

Teodor PAPUC
Mihaela MAZILU-BABEL (coordonator proiect)
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate