Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Investiții pentru modernizarea Facultății de Drept a Universității din București
04.10.2013 | JURIDICE.ro

Secţiuni: UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a dat publicității marți, 1 octombrie 2013, un comunicat privind lucrările de restaurare și modernizare efectuate la Aripa ”Vasile Pârvan” a Facultății de Drept din cadrul Universității din București. Corpul de clădire a fost consolidat și modernizat prin Programul pentru prevenirea riscului la dezastre naturale, componenta B: Reducerea riscului seismic, program gestionat de MDRAP și finanțat cu fonduri de la Banca Mondială.

Valoarea investiției: peste opt milioane de lei, din care peste două milioane de lei reprezintă co-finanțarea MDRAP, din creditul extern asigurat de Banca Mondială, și co-finanțarea Guvernului, diferența reprezentând contribuția financiară a Facultații de Drept și a Ministerului Educației Naționale.

Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: ”Mă simt onorat că am avut eu ocazia să inaugurez acest corp de clădire și doresc să le transmit aprecierea mea reprezentanților Facultății de Drept, pentru faptul că au avut o contribuție financiară comparabilă cu cea a ministerelor care au co-finanțat proiectul. Este o dovadă că Guvernul poate face lucruri bune împreună cu mediul universitar, de altfel am avut o discuție și despre alte facultăți din București unde trebuie să investim. Vă asigur că de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice veți avea sprijin pentru orice fel de investiții și sperăm ca aici să creșteți generațiile viitoare de juriști așa cum trebuie.”

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti