Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Opinii

UJmag.ro – primii 5 ani…

5 octombrie 2013 | Nicolae CÎRSTEA

Tot într-o zi de sâmbătă, pe 4 octombrie 2008, ne-am reunit cei câţiva entuziaşti care am contribuit la construcţia site-ului devenit între timp un brand, www.ujmag.ro, cu speranţa că vom face ultimele retuşuri şi, săptămâna următoare, într-una dintre zile, vom reuşi să urcăm site-ul pe tărâm virtual.

Am lucrat destul de intens pe parcursul zilei, apoi al după-amiezii şi serii respective. Aproape de miezul nopţii am concluzionat că am putea să-l lansăm chiar în acea seară, deși nu toate facilităţile erau definitivate şi chiar dacă nu reuşiserăm să remediem toate problemele care apăruseră sau care ar fi putut apărea odată cu existenţa online a acestuia.

Emoţia a fost mare când am văzut cum prinde viață o idee ce se născuse în urmă cu mai bine de un an și la care lucrasem intens de atunci cu colegii mei. Aproape de ora unu noaptea a venit şi prima comandă în urma newsletter-ului pe care l-am trimis.

Este onorant pentru noi să sărbătorim astăzi împreună cu dumneavoastră primii cinci ani de la apariţia UJmag.ro. Au fost cinci ani de evoluție continuă, în care am crescut adaptându-ne cerințelor și implementând sugestiile dumneavoastră.

UJmag.ro a devenit astfel extrem de cunoscut. Nu mai este un simplu site de carte juridică, ci un barometru al unui segment de piaţă editoriă căruia sintagma PROMOŢII ŞI INIŢIATIVE UNICE i se potriveşte cel mai bine, deoarece a schimbat extrem de multe lucruri în ceea ce priveşte comerţul online de carte juridică din România, în care, aducând o serie de noutăţi, inventând tot felul de functionalităţi şi rulând permanent campanii si promoţii, a adus marketingul online la parametri pe care piaţa de carte juridică nu îi atinsese până atunci.

Anul trecut toată această muncă pe care echipa Editurii Universul Juridic a pus-o în realizarea acestui site ne-a fost certificată prin câştigarea premiului e-Commerce Romania 2012 la categoria Cărţi şi Reviste, concurând cu www.elefant.ro, redutabilul nostru coleg care acţionează în zona pieţei de carte generaliste. Această înaltă distincție ne-a onorat şi a validat munca noastră și standardele atinse de ujmag, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost conferită după patru luni de analiză aprofundată a diverselor facilităţi pe care le oferă site-ul, analiză realizată de o echipă de specialiști, membri ai juriului care a conferit acest premiu.

Pentru că dorim să împărtășim cu dumneavoastră această bucurie, azi aniversăm cinci ani de ujmag desfășurând o campanie dedicată acestui eveniment, pe care vă invităm să o descoperiți!

Suntem convinşi că este doar un început pentru noi şi ne vom strădui să consolidăm acest proiect prin promotii şi iniţiative unice şi de acum înainte.

Vă mulţumesc tuturor!

Nicolae CÎRSTEA

Citeşte mai mult despre ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership