TOP LEGAL
Transmisiunile live, înregistrarile video şi transcripturile conferinţelor şi dezbaterilor JURIDICE.ro sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj şi Timiş. 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti şi membrii UNELM.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

14 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre (im)posibilitatea executării silite a părților sociale. UPDATE

09.08.2018 | Petre PIPEREA
Petre Piperea

Petre Piperea

8  august 2018: Mors certa, hora incerta

Prin modificarea operată de Legea nr. 152/2015 asupra art. 66 din Legea nr. 31/1990 s-a instituit expres posibilitatea executării silite asupra părților sociale, iar interesele creditorilor au prevalat asupra regimului juridic tradițional al societăților cu răspundere limitată.

Această modificare a Legii nr. 31/1990 a ignorat, în mod mai mult sau mai puțin voit, faptul că societăţile cu răspundere limitată sunt, în primul rând, societăţi de persoane, nu de capitaluri, iar elementul esenţial al constituirii unei astfel de societăţi îl reprezintă acordul de voinţă al asociaţilor şi intenţia lor de asociere[1].

Este adevărat că problema executării silite asupra părților sociale a fost tranșată de legiuitor în favoarea creditorilor, dar asociații care nu doresc să rămână prizonierii propriilor părți sociale (în sensul de a fi obligați să primească în societate terți neagreați/indezirabili și să coopereze cu aceștia) au la îndemână un remediu pentru asigurarea lui affectio societatis și pentru respectarea caracterului intuitu personae al asocierii:

1. În vederea păstrării caracterului intuitu personae al asocierii, respectiv al protejării față de intruziunea unor terți în societate (în mod evident, mă refer la situațiile în care elementul intuitu personae este determinant pentru asociere), este recomandabil ca înseși actele constitutive ale societății cu răspundere limitată să stipuleze că aceasta este fondată pe baza deplinei încrederi dintre asociați[2], în considerarea calităţilor personale ale acestora, iar asociații nu pot fi constrânși să accepte un terţ ca asociat.

Elementul intuitu personae este fundamentat pe încrederea reciprocă a asociaților la constituirea societății, iar încrederea reprezintă un element subiectiv și nu poate fi impusă sau cenzurată.

Încrederea, ca element subiectiv, poate fi rezultatul aprecierii aptitudinilor, calităților sau pregătirii profesionale a asociaților sau poate fi, pur și simplu, rezultatul atașamentului dintre asociați (sunt frecvente cazurile în care societățile cu răspundere limitată sunt constituite de soț și soție sau de rude apropiate).

Un element definitoriu al societății comerciale este affectio societatis, care înseamnă atitudinea de responsabilitate a asociaților, unii față de alții și a tuturor față de societate, exercitarea activă și cu bună-credință a drepturilor aferente părților sociale și obligația de fidelitate față de societate.

Așa cum am arătat deja, regula instituită de art. 1881 NCC stipulează că, prin contractul de societate, două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi, ceea ce înseamnă că asociații au nu numai dreptul de a colabora și de a participa activ la ”viața” societății, ci au chiar obligația de a colabora.

Or, nu se poate admite că această colaborare se poate realiza împotriva voinței asociaților inițiali, cu o altă persoană decât cea agreată.

Principiul libertății de asociere implică indubitabil și ideea că un subiect de drept nu poate fi obligat să se asocieze cu un alt subiect de drept, ceea ce conduce la concluzia că asociaţii existenţi într-o societate cu răspundere limitată nu pot fi obligaţi să se asocieze cu creditorii asociatului executat silit.

2. Executările silite asupra părților sociale nu vor putea fi blocate prin invocarea caracterului intuitu personae al asocierii, însă actul constitutiv poate să prevadă ab initio dreptul asociatului rămas de a se retrage din societate în ipoteza în care un terț dobândește prin executare silită părțile sociale ale asociatului inițial.

În conformitate cu art. 226 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, ”asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate (…) a) în cazurile prevăzute în actul constitutiv.

Retragerea din societate este tot o expresie a principiului libertății de asociere/libertății contractuale, întrucât un asociat nu poate rămâne prizonier al propriilor părți sociale, nu poate fi obligat să rămână asociat într-o societate în care condițiile esențiale avute în vedere la fondarea acesteia s-au modificat substanțial[3].

3. În conformitate cu art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal.

Așadar, nu numai că este posibil, dar este recomandabil ca asociații să evalueze convențional – prin actul constitutiv – ”drepturile asociatului retras”, respectiv să stabilească prin intermediul unei clauze penale suma datorată asociatului pus în situația de a se retrage din societate pentru a nu fi constrâns să coopereze cu un terț neagreat/indezirabil (clauza penală poate fi activată pentru încălcarea clauzei de agrement din actul constitutiv, fapt care deschide posibilitatea invocării unui pact comisoriu și a rezilierii contractului de societate în ceea ce-l privește pe asociatul retras).

4. Efectele juridice și financiare ale retragerii vor fi suportate de societatea cu răspundere limitată, iar asociatul care se retrage ca urmare a executării silite a fostului său asociat va fi îndreptățit să primească de la societate suma cuantificată prin clauza penală inserată în actul constitutiv. În situația în care această valoare nu este precizată ab initio în actul constitutiv, suma la care va fi îndreptățit asociatul retras va fi stabilită de comun acord cu ceilalți asociați sau va fi stabilită de un expert desemnat în acest sens.


[1] St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, Ediţia 4, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 752
[2]  Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Universul Juridic, București, 2012, p. 364.
[3] Gheorghe Piperea, Drept comercial, întreprinderea, CH Beck, București, 2012, p. 256.


 

***

9 octombrie 2013: Principiul libertății de asociere implică indubitabil și ideea că un subiect de drept nu poate fi obligat să se asocieze cu un alt subiect de drept, ceea ce conduce la concluzia că asociaţii existenţi într-o societate cu răspundere limitată nu pot fi obligaţi să se asocieze cu creditorii asociatului executat silit.

Frecventele executări silite asupra părților sociale ”emise” de societățile cu răspundere limitată ridică o problemă juridică foarte sensibilă, iar această problemă este departe de a fi tranșată în favoarea practicii amintite.

În dezacord cu practica executării silite a părților sociale, apreciez că legislația actuală conduce la concluzia că, de principiu, părțile sociale nu pot fi executate silit pentru că s-ar aduce atingere caracterului intuitu personae al societății cu răspundere limitată.

În opinia mea, din analiza textelor legale incidente, rezultă în mod univoc că executarea silită a părților sociale nu este posibilă, cu precizarea că această concluzie nu este valabilă pentru ipotezele speciale ce vor fi indicate mai jos.

1. Precizări terminologice

2. Interpretarea normelor incidente

3. Situații speciale

4. Concluzii

1. Analiza posibilității executării silite a părților sociale are ca premisă câteva precizări terminologice: 

1.1. Societatea simplă

În conformitate cu art. 1881 NCC, ”Prin contractul de societate două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta.”

1.1.1. Prin definiția dată contractului de societate la art. 1881 NCC, definiție care se apropie foarte mult de acea dată în doctrină[1], elementului affectio societatis, legiuitorul trasează cele trei elemente definitorii ale contractului de societate: intenția/obligația de a coopera la desfășurarea unei activități, aportul, împărțirea beneficiilor sau suportarea pierderilor.

Aceste elemente sunt indispensabile pentru existența contractului de societate; în absența unuia dintre ele, contractul nu va fi nul, dar el nu va fi un contract de societate[2]. 

1.1.2. Este important de subliniat că sintagma utilizată de legiuitor – ”să coopereze pentru desfășurarea unei activități” – demonstrează faptul că activitatea unui asociat este necesară, ba chiar obligatorie, dar nu este și suficientă dacă această activitate nu este în consonanță cu interesul social și cu activitățile celorlalți asociați, ipoteză care ar expune pe asociatul culpabil sancțiunilor specifice (cum ar fi excluderea prevăzută de art. 1928 NCC). 

1.2. Societatea comercială

1.2.1. Într-o definiție dată în considerarea noilor reglementări instituite de NCC de reputatul nostru profesor, dl. Stanciu Cărpenaru[3], se arată că ”societatea comercială este o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate și beneficiind de personalitate juridică, în care asociații se înțeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru desfășurarea unei activități comerciale (activități de producție, comerț sau prestări servicii), în scopul realizării și împărțirii profitului realizat.” 

1.3. Societatea cu răspundere limitată

1.3.1. Societatea cu răspundere limitată este o societate constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai multe persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfășura o activitate comercială (activitate de producție, comerț sau prestări de servicii), în vederea împărțirii profitului și care răspund pentru obligațiile sociale în limita aportului lor[4].

1.3.2. Societatea cu răspundere limitată prezintă anumite trăsături specifice prin care se distinge de celelalte forme societare.

Unul dintre elementele distinctive este reprezentat de accentuatul caracter intuitu personae al contractului de societate.

Datorită acestui fapt, numărul asociaților este limitat, iar părțile sociale nu sunt liber cesibile[5].

Elementul intuitu personae este fundamentat pe încrederea reciprocă a asociaților la constituirea societății, iar încrederea reprezintă un element subiectiv și nu poate fi impusă sau cenzurată.

Încrederea, ca element subiectiv, poate fi rezultatul aprecierii aptitudinilor, calităților sau pregătirii profesionale a asociaților sau poate fi, pur și simplu, rezultatul atașamentului dintre asociați (sunt frecvente cazurile în care societățile cu răspundere limitată sunt constituite de soț și soție sau de rude apropiate).

1.3.3. Legea protejează societatea cu răspundere limitată de terţii interesaţi de preluarea societăţii prin caracterul intuitu personae al societăţii, concretizat în regulile de transmitere a părţilor sociale, mai precis în dreptul de agrement al asociaţilor existenţi la intrarea terţilor neasociaţi, dobânditori ai părţilor sociale în societate[6]. 

1.4. Părțile sociale 

Părțile sociale reprezintă titluri de participare la capitalul social – atribuite asociaților în schimbul aporturilor lor – și conferă calitatea de asociat, cu toate drepturile și obligațiile aferente[7].

Trebuie arătat că, pentru asigurarea caracterului intuitu personae al societății cu răspundere limitată, transmiterea părților sociale prin cesiune are ca premisă consimțământul asociaților[8].

Părţile sociale nu sunt acţiuni pentru a se  putea vorbi despre libera transmitere a acestora, ci reprezintă titluri de participare la capitalul social al unei societăţi construite pe principiul încrederii între asociaţi şi pe principiul mutualităţii acordului asociaţilor, atât cu privire la constituirea societăţii, cât şi cu privire la  modificarea premiselor iniţiale ale societăţii.

Certificatele de părţi sociale sunt titluri de legitimare emise pentru a confirma calitatea titularului său de deţinător de părţi sociale şi, implicit, de asociat.

1.5. Affectio societatis (intenția/obligația de cooperare la desfășurarea unei activități) 

Affectio societatis reprezintă voința comună a asociaților de a coopera în cadrul societății în scopul realizării obiectului de activitate al acesteia și al obținerii de beneficii.

Asociații au nu numai dreptul de a colabora și de a participa activ la ”viața” societății, ci și obligația de a colabora. 

Affectio societatis înseamnă atitudinea de responsabilitate a acționarilor, unii față de alții și a tuturor față de societate, exercitarea activă și cu bună-credință a drepturilor aferente acțiunilor și obligația de fidelitate față de societate.

În dreptul american, un acționar poate fi ținut să răspundă față de ceilalți pentru dereliction (abandonarea societății, de la res derelictae)[9].

Fiind un element definitoriu al societății comerciale, elementul affectio societatis trebuie să existe nu numai la data constituirii societății, ci și în cursul existenței societății. Dispariția lui poate duce chiar la dizolvarea societății în condițiile art. 227 alin. (1) lit. e din Legea 31/1990[10].

Principiul spiritului de affectio societatis, care domină societăţile comerciale de persoane, este nu numai o condiţie de valabilitate a contractului de societate, ci şi o condiţie de valabilitate a modificărilor survenite în persoana asociaţilor.

2. Interpretarea normelor incidente

2.1. Conform art. 66 din Legea 31/1990, ”pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului din bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Creditorii prevăzuţi la alin. (1) pot totuşi popri, în timpul duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde acţiunile debitorului lor. 

2.1.1. Textul precitat reglementează în termeni expliciți posibilitățile pe care le au creditorii personali ai asociatului de realizare a creanțelor lor, atât pe durata societăţii, cât şi după ce aceasta îşi încetează existenţa.

2.1.2. Așadar, conform art. 66 alin (1), pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după întocmirea situaţiei financiare anuale, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce li s-ar cuveni prin lichidare.

Părţile din beneficii sau cuvenite în urma dizolvării şi lichidării pot fi urmărite deoarece ele aparţin asociatului, iar nu societăţii. 

2.1.3. Excepția (faptul că alin. 2 este o excepție este subliniat nu numai de topografia sa, respectiv de așezarea după alin. 1, ci și de utilizarea formulei ”pot totuși”) permite creditorilor poprirea părților ce s-ar cuveni asociaților din lichidare sau sechestrarea și vinderea acțiunilor debitorului lor.

2.1.4. Ab initio, trebuie precizat că ”poprirea părților ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare” are ca premisă o decizie de dizolvare a societății (fie prin AGA, fie prin hotărâre judecătorească), întrucât lichidarea este o fază consecutivă dizolvării, iar părțile ce s-ar cuveni în urma lichidării reprezintă o necunoscută totală în lipsa… lichidării.

2.1.5. Având în vedere că bunurile aportate de asociaţi ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniul societăţii, iar asociaţii nu mai au niciun drept asupra acestor bunuri, în mod evident, nici creditorii personali ai asociaţilor nu mai pot urmări aceste bunuri, indiferent de data creanţei lor[11].

2.1.6. În ceea ce priveşte măsura sechestrului, textul se referă în mod expres numai la acţiuni, nu şi la părţile sociale. Prin urmare, după cum s-a reţinut şi în doctrină, numai în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, creditorii asociaţilor pot pune sub sechestru şi vinde acţiunile debitorilor lor[12].

2.1.7. De altfel, interpretarea textului referitor la măsura sechestrului trebuie realizată prin aplicarea regulii de interpretare exceptio est strictissimae interpretationis, conform căreia normele de excepţie, în cazul nostru alin. (2) al art. 66 LSC, nu pot fi extinse şi la alte cazuri. 

2.1.8. Mai mult, un reper semnificativ pentru aplicarea corespunzătoare a acestui text este reprezentat de art. 10 NCC, care stabilește că legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres prevăzute de lege.

2.1.9. De asemenea, chiar și menționarea regulii ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus sprijină această interpretare, de vreme ce, în cazul nostru, legea distinge şi arată că acţiunile pot fi executate silit, fără a menționa părţile sociale sau părţile de interes. 

2.1.10. Raportat la argumentele expuse mai sus, apreciez că prevederile art. 66 alin. (2) din Legea 31/1990 nu pot fi extrapolate şi aplicate prin analogie în privința părților sociale. 

2.1.11. Acest punct de vedere a fost exprimat în doctrină[13] și în alt context: s-a reţinut că părţile sociale nu pot fi executate silit, astfel că sunt nelegale procesele verbale ale organelor fiscale prin care se instituie sechestre asupra părţilor sociale pe care un debitor le deţine la o societate comercială.

Un astfel de punct de vedere se întemeiază pe dispoziţiile art. 149 alin. (1) C. proc. fiscală care impun, ca măsură de executare asupra bunurilor mobile necorporale poprirea, şi nu sechestrul şi, pe de altă parte, caracterul intuitu personae al societăţilor cu răspundere limitată care fac  imposibilă vânzarea silită a părţilor sociale aparţinând unui asociat. 

2.1.12. Opinii asemănătoare au fost exprimate și în jurisprudenţă. Exempli gratia,  prin decizia nr. 209/21.02.2005, pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a statuat că poprirea se poate înfiinţa asupra părţilor ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare şi nu asupra părţilor sociale pe care aceştia le deţin în societate. Ca urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de contestatori va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anulării formelor de executare efectuate asupra celor 19 părţi sociale pe care debitorul de deţine la societatea contestatoare.

2.1.13. Caracterul insesizabil al părţilor sociale rezultă și din coroborarea art. 66 din Legea 31/1990 cu art. 202 alin. (2), care impune condiţii restrictive pentru transmiterea părţilor sociale către persoane din afara societăţii, prevăzând că transmiterea către terți este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social.

2.2. Prevederile cuprinse în NCC în materia societăților constituie argumente și mai puternice împotriva executării silite a părților sociale.

Astfel, potrivit art. 1887 alin. (1) NCC, ”Prezentul capitol (n.n, Capitolul VII, Contractul de societate) constituie dreptul comun în materia societăţilor”.

Art. 1887 NCC trebuie coroborat cu art. 1908 NCC, care stabileşte că: (1) Un asociat îşi poate asocia o terţă persoană la drepturile sale sociale fără consimţământul celorlalţi asociaţi, dar persoana respectivă nu va putea deveni asociat al societăţii fără consimţământul celorlalţi asociaţi, care trebuie dat în condiţiile dispoziţiilor art. 1.901.

(2) Asociatul nu poate ceda, fără consimţământul tuturor celorlalţi asociaţi, drepturile sale sociale, sub sancţiunea aplicării prevederilor art. 1.901 alin. (2) şi (3).

(3) Asociatul nu poate garanta în niciun fel obligaţiile personale sau ale vreunui terţ cu drepturile sociale, fără consimţământul tuturor asociaţilor, sub sancţiunea nulităţii absolute a garanţiei. 

Ţinând cont de principul libertăţii de asociere şi de elementul affectio societatis, care trebuie să subziste pe toată durata societăţii, textul prevede că asocierea unei terţe persoane la drepturile sociale fără consimţământul celorlalţi asociaţi nu îi conferă terţei persoane calitatea de asociat al societăţii, pentru aceasta fiind necesar acordul celorlalţi asociaţi.

Potrivit doctrinei[14], art. 1908 alin. (3) NCC consacră regula insesizabilităţii drepturilor sociale. Soluţia prescrisă de art. 1908 este în consonanță cu dispoziţia art. 66 alin. (1) din LSC, pe care o și completează (norma specială se completează cu norma generală[15]). 

Prin interdicţia garantării obligaţiilor cu drepturile sociale, legiuitorul a împiedicat eventuale executări silite care ar fi eludat interdicția referitoare la cedarea drepturilor sociale către terți fără consimțământul celorlalți asociați.

Astfel, ca și interdicția referitoare la cedarea către terți a drepturilor sociale,  interdicția garantării obligaţiilor cu drepturile sociale are ca finalitate protejarea caracterului intuitu personae al contractului de societate.

În concluzie, o garanţie personală oferită de asociatul debitor va însemna că acesta  garantează cu toate bunurile din patrimoniul său, cu excepția acelor bunuri declarate de lege insesizabile, bunuri printre care se află și părțile sociale.

Încălcarea interdicţiei instituite de art. 1908 NCC poate atrage sancţiunea nulității pentru orice formă de garantare a unei creanţe cu părţi sociale.

Cu alte cuvinte, chiar dacă părţile sociale se află în patrimoniul asociatului debitor, acestea nu pot face obiectul garanţiei, întrucât art. 1908 NCC interzice expres acest lucru.

2.3. Regulile instituite de NCPC în materia executării silite constituie inadvertențe aparente în raport de dispozițiile speciale precitate 

Astfel, art. 756 alin. (3) și (4) și art.  NCPC, intitulat ”vânzarea titlurilor de valoare și a unor bunuri cu regim de circulație special”, se referă, în mod mai mult sau mai puțin surprinzător, la executarea silită a părților sociale și la vânzarea acestora prin licitație publică.

Dispozițiile art. 756 NCPC referitoare la executarea silită a părților sociale au primit într-o lucrare publicată recent[16] o interpretare diferită de cea propusă în lucrarea de față.

Nu pot fi de acord cu soluția propusă de colegul meu, Alexandru Dimitriu, în sensul că ar trebui să se dea preferință art. 756 NCPC în conflictul cu dispozițiile speciale care conturează regimul juridic al părților sociale[17].

Consider că opinia respectivă este fundamentată pe o premisă greșită, respectiv aceea a existenței unui conflict între dispozițiile art. 756 NCPC, art. 66 din LSC și art. 1908 NCC.

Se constată că suntem, pe de o parte, în prezența unor norme generale de procedură privind executarea silită, iar, pe de altă parte, în prezența unor norme speciale de drept material care stabilesc regimul juridic al societăților cu răspundere limitată și al părților sociale, ceea ce conduce la concluzia că nu există un conflict real între normele analizate.

Imposibilitatea existenței unui asemenea conflict rezultă chiar din definiția dată dreptului procesual civil[18] ca fiind ”ansamblul normelor juridice care reglementează modul de judecată de către instanțele judecătorești a pricinilor privitoare la drepturi civile ori la interese legitime care se pot realiza numai pe calea justiției, precum și modul de executare silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii”.

”Conduita” de care se ocupă normele dreptului procesual civil privește modul de judecată a pricinilor civile și punerea în executare a titlurilor executorii[19].

De altfel, dreptul procesual civil garantează eficacitatea și respectarea normelor de drept material care consacră aceste drepturi[20]. 

Față de aceste precizări, rezultă că art. 756 NCPC prevede doar modalitatea în care părțile sociale pot fi valorificate, ipoteză care nu presupune că toate părțile sociale pot fi executate silit oricând și oricum.

Așadar, art. 756 NCPC nu urmărește să aducă modificări regimului juridic al părților sociale și nici nu stabilește faptul că părțile sociale pot fi executate silit, ci reglementează doar modalitatea în care acestea pot fi executate dacă sunt îndeplinite condițiile.

Cu alte cuvinte, art. 756 NCPC nu spune că se poate executa, ci spune cum se face executarea atunci când se poate.

În acest context, se constată că o executare silită a părților sociale este posibilă doar cu respectarea regimului juridic specific al acestora, fapt care implică agrementul tuturor celorlalți asociați cu privire la acest fapt.

În opinia mea, această procedură de executare, deși pare să-și aibă originea în neglijarea regimului juridic al societăților cu răspundere limitată și al părților sociale, nu este o veritabilă excepție de la regimul specific al părților sociale, ci poate fi pusă în aplicare doar în ipoteza în care există acordul prealabil unanim al asociaților cu privire la executarea părților sociale.

Exempli gratia, în conformitate cu art. 1908, asociatul poate garanta obligațiile sale personale cu drepturile sociale dacă există consimțământul tuturor asociaților în acest sens.

Or, într-o asemenea ipoteză, este de presupus că asociații respectivi s-au declarat de acord cu o eventuală executare silită asupra drepturilor sociale și cu înlocuirea asociatului respectiv cu un terț în caz de neexecutare a obligațiilor asumate de asociatul debitor, ipoteză în care devine aplicabilă procedura instituită de art. 756 NCPC.

În sprijinul afirmațiilor de mai sus, se cuvine subliniat că art. 11 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 instituie interdicția emiterii titlurilor de valoare ce încorporează părțile sociale: ”părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile”. 

Caracterul ferm al acestei interdicții este subliniat și de art. 275 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 31/1990, care califică drept infracțiune fapta de a emite titluri negociabile reprezentând părți sociale ale unei societăți cu răspundere limitată.

Concluzia care se impune în urma lecturării art. 11 alin. (2) și art. 275 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 31/1990 este aceea că referirea la părțile sociale prin sintagma ”titluri de valoare”  este una eronată și chiar… riscantă.

De asemenea, prin raportare la interdicția emiterii titlurilor negociabile, vânzarea părților sociale prin licitație publică reprezintă un anacronism, fiind necesară abordarea cu maximă prudență a acestei probleme, ba chiar intervenția legiuitorului pentru lămurirea acestei situații.

Așadar, chiar dacă produce puțină confuzie, art. 756 NCPC se află doar într-un conflict aparent cu dispozițiile speciale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 31/1990 și art. 1908 NCC.

În consecință, normele speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990 și NCC guvernează în continuare regimul juridic al părților sociale.

3. Situații speciale 

3.1. Existența unor persoane juridice printre asociații unei societăți cu răspundere limitată

Existența unui asociat persoană juridică în cadrul unei societăți cu răspundere limitată nu trebuie să conducă automat la concluzia că societatea cu răspundere limitată nu ar avea un caracter intuitu personae, dar apreciez că acest caracter nu mai rezultă doar pe baza unor prezumții. 

Dacă o persoană juridică deține părți sociale într-o societate cu răspundere limitată, calitățile personale esențiale care să impună un caracter intuitu personae societății se estompează, fapt care ar putea afecta și elementul affectio societatis, mai precis intenția de a colabora doar cu o anumită persoană pentru atingerea scopului societății.

Totuși, soluția nu este una simplă nici măcar în acest caz, întrucât este posibil ca  asocierea să se fi făcut și în acest caz tot în considerarea „calităților” asociatului persoană juridică.

Astfel, pentru asociații din cadrul societății cu răspundere limitată, este posibil să fi fost determinantă încrederea/aprecierea față de reprezentantul/asociații persoanei juridice, notorietatea asociatului persoană juridică pe piața relevantă, bonitatea acestuia în fața instituțiilor de credit, a furnizorilor și a altor parteneri contractuali, deținerea exclusivă a unui know-how.

Spre exemplu, actele constitutive ale societății cu răspundere limitată ar putea să conțină clauze de agrement în sensul că asociații din cadrul asociatului persoană juridică nu se pot schimba fără acordul asociaților din societatea cu răspundere limitată.

Consider că executarea silită a părților sociale ar putea fi blocată și în această ipoteză prin invocarea și demonstrarea caracterului intuitu personae al societății.

Evident, executarea silită asupra părților sociale va putea fi realizată cu succes în ipoteza în care se va demonstra că asocierea respectivă prezintă trăsăturile unei societăți de capitaluri mascată sub forma unei societăți cu răspundere limitată din varii motive: asociații nu au dorit să constituie capitalul social minim necesar la societățile pe acțiuni, asociații au dorit să beneficieze de un regim fiscal favorabil etc.

3.2. Situația părților sociale ”emise” de o societate cu răspundere limitată unipersonală

Dincolo de oximoronul rezultat din alăturarea cuvintelor ”asociat” și ”unic” (asocierea presupune cel puțin două persoane care să se unească, nefiind posibil ca o persoană să se asocieze cu sine însăși), trebuie observat că, în acest tip de societate, nu există adunare generală și, de regulă, ”asociatul” unic cumulează și calitatea de administrator și de salariat al propriei societăți, iar noțiunea de contract de societate aplicată acestei instituții devine un non-sens.

Noțiunea de affectio societatis și limitele răspunderii asociatului pentru datoriile societății capătă în această ipoteză accepțiuni foarte speciale.

La constituirea societății unipersonale, ”asociatul” unic desprinde din patrimoniul său o fracțiune, pe care o afectează scopului întreprinderii, adică al afacerii organizate sub această formă.

Fracțiunea de patrimoniu astfel desprinsă capătă personalitate juridică, ceea ce reprezintă o bună tehnică de limitare temporară a răspunderii.[21]

Așadar, în ipoteza societății unipersonale, de vreme ce lipsește chiar asocierea, nu ne aflăm în prezența unui caracter intuitu personae al… asocierii.

Societatea cu răspundere limitată unipersonală este dotată cu o ”personalitate de împrumut” și reprezintă doar o tehnică de limitare a răspunderii asociatului unic[22].

În concluzie, în contextul în care nu există asociați ai debitorului care să fie prejudiciați prin executarea silită a părților sociale ”emise” de o societate cu răspundere limitată unipersonală, apreciez că această executare este posibilă.

4. Concluzii 

Din analiza textelor de lege incidente şi a opiniilor doctrinare, rezultă că societăţile cu răspundere limitată sunt, în primul rând, societăţi de persoane, nu de capitaluri.

Elementul esenţial al constituirii unei astfel de societăţi îl reprezintă acordul de voinţă al asociaţilor şi intenţia lor de asociere[23].

Societatea cu răspundere limitată este o societate constituită , în considerarea calităţilor personale ale acestora, ceea ce implică restricții evidente cu privire la transmiterea părţilor sociale către terţi (neasociaţi).

Nu se poate accepta ideea transmiterii către terți a părţilor sociale în cadrul executării silite, deoarece ar însemna că asociaţii debitorului vor fi constrânși să accepte un terţ ca asociat, deşi au constituit societatea în considerarea calităţilor personale ale asociatului executat silit.

O atare situaţie reprezintă o încălcare a drepturilor asociaţilor care nu sunt supuşi executării silite.

În consecinţă, nu este permis ca un creditor să-l substituie pe debitorul său și să devină asociat într-o societate cu răspundere limitată tocmai pentru că asociaţii din această societate au convenit să coopereze cu asociatul urmărit silit în considerarea calităților sale personale. 

Nu trebuie omisă regula stipulată de art. 1881 NCC, conform căreia, prin contractul de societate, două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi, ceea ce înseamnă că asociații au nu numai dreptul de a colabora și de a participa activ la ”viața” societății, ci au chiar obligația de a colabora.

Or, nu se poate admite că această colaborare se poate realiza – împotriva voinței asociaților inițiali – cu o altă persoană decât cea cu care s-a încheiat contractul de societate.

Este adevărat însă că această interpretare poate crea consecințe inechitabile pentru creditorii unui asociat dintr-o societate cu răspundere limitată, aceștia fiind puși în situația de a aștepta distribuirea unor eventuale dividende către debitorul lor.

Mai mult, asociații din cadrul societății cu răspundere limitată pot extrage lichiditățile din societate prin diferite modalități care ar asigura evitarea distribuirii dividendelor la sfârșitul exercițiului financiar (însă această metodă implică uneori riscuri penale).

Totuși, principiul libertății de asociere implică indubitabil și ideea că un subiect de drept nu poate fi obligat să se asocieze cu un alt subiect de drept, ceea ce conduce la concluzia că asociaţii existenţi într-o societate cu răspundere limitată nu pot fi obligaţi să se asocieze cu creditorii asociatului executat silit.

Este demn de reținut însă că rațiunea imposibilității executării silite a părților sociale se estompează în ipoteza existenței unei persoane juridice printre asociații societății cu răspundere limitată, iar această rațiune nu se mai regăsește deloc în ipoteza societății cu răspundere limitată unipersonală.


[1] Gheorghe Piperea, Drept comercial, Curs universitar, CH Beck, București, 2008, vol. I, p. 140
[2] Stanciu D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Universul Juridic, București, 2012, p. 125
[3] Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 121
[4] Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 364
[5] Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 364
[6] Stanciu D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, Ediţia 4, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, pp. 747-748
[7] Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 376
[8] Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 376
[9] Gheorghe Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, CH Beck, București, 2012, p. 158 și urm.
[10] Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 135
[11] St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op. cit., p. 262
[12] St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op. cit., p. 262
[13] Lucian Săuleanu, Societăţi comerciale. Studii, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 71
[14] Gheorghe Piperea, comentariul articolului 1908 în Noul Cod civil. Comentariu pe articole, coordonat de Flavius A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, p. 1932
[15] Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Hamangiu, București, 2011, p. 14, ”pentru aspectele pe care nu le reglementează, norma specială se completează cu normele generale în materie”.
[16] Alexandru Dimitriu, comentariul articolului 756 NCPC în Noul Cod de procedură civilă. Note, corelații, explicații, coordonat de Gheorghe Piperea, CH Beck, București, 2012, p. 763
[17] Disputa noastră nu a fost mereu așa de elegantă…
[18] Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil. Teoria generală, Universul Juridic, București, 2013, p. 8
[19] Mihaela Tăbârcă, op. cit., p. 12
[20] Mihaela Tăbârcă, op. cit., p. 9
[21] Gheorghe Piperea, Drept comercial, Întreprinderea, CH Beck, București, 2012, p. 302
[22] Gheorghe Piperea, Drept comercial. Întreprinderea, CH Beck, București, 2012, p. 302
[23] St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, op. cit., p. 752
[24]  Stanciu D. Cărpenaru, op. cit., p. 364


Petre Piperea
Avocat Partener PIPEREA & ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “Despre (im)posibilitatea executării silite a părților sociale. UPDATE”

  1. Radu RIZOIU spune:

    Un articol excelent argumentat si cu un aparat critic bogat. Tocmai de aceea, m-as fi asteptat sa (re)gasesc si argumente legate de incidenta art. 1887 alin. (2) NCC (respectiv art. 138 LPA) prin raportare atat la art. 1908 NCC, cat si la art. 202 LSC, precum si o analiza a situatiilor in care devine aplicabil art. 2389 lit. (d) NCC.

    • Petre PIPEREA spune:

      Stimate domnule profesor,

      Va multumesc mult pentru calificativul acordat si pentru sugestiile facute.

      Trebuie sa recunosc ca am mai primit aceleasi intrebari/sugestii si de la alte persoane, ceea ce ma face sa-mi reconsider optiunea de a nu extinde analiza si la art. 2389 NCC si art. 202 LSC. Din considerente de ordin practic, nu am dorit sa dau un volum si mai mare expunerii, considerand ca unele raspunsuri rezulta din argumentele prezentate deja.

      Asadar, pana la redactarea unei variante mai extinse a materialului, fac cateva precizari:

      1. Consider ca este necesar ca art. 2389 lit. d) NCC sa fie coroborat cu art. 1908 NCC, deci constituirea ipotecii mobiliare asupra partilor sociale se poate realiza doar cu acordul tuturor asociatilor.

      2. Art. 202 LSC poate fi interpretat in sensul ca vizeaza doar transferul voluntar, iar nu si executarile silite. E adevarat ca textul nu distinge in privinta transferului (voluntar sau silit), dar am considerat ca art. 1908 NCC este mult mai relevant in speta.

      Aici as semnala o alta problema referitoare la calculul celor trei patrimi din capitalul social care trebuie sa aprobe transferul:
      Se includ in calcul partile sociale ce urmeaza sa fie transferate sau se voteaza doar cu partile sociale nevizate de transfer? Eu opinez ca partile sociale vizate de transfer nu trebuie incluse in calcul, deoarece este posibil ca acestea sa insemne chiar trei patrimi sau mai mult, iar asociatii ceilalti nu ar mai avea posibilitatea sa-si exprime agrementul cu privire la tertul dobanditor.

      3. Apreciez ca art.1887 alin. (2) NCC nu schimba cu nimic datele problemei, intrucat art. 1887 alin. (1) NCC stabileste ca ”Prezentul capitol (Capitolul VII, Contractul de societate) constituie dreptul comun în materia societăţilor”.
      Or, conform principiului generalia specialibus non derogant, normele instituite prin legi speciale in materia societatilor se completeaza cu normele generale prevazute de NCC.

      Cu deosebita stima,
      PP

  2. Cătălin OROVICEANU spune:

    Mi-a placut articolul. Destul de greu de combatut concluziile, mai ales din partea creditorilor.
    Singura observatie pe care as face-o: nu stiu cat de actuala mai este ideea de affectio societatis. Sigur, profesorii nostri ne vorbesc despre ea la scoala si o luam ca pe un dat. Dar ce ne facem, spre exemplu, cu abordarea instantei supreme, care a respins cererea de dizolvare a unui SRL pentru neintelegeri intre asociati pe motivul ca societatea functioneaza si are profit in continuare (imi cer scuze, imi scapa acum numarul deciziei)?

    • Petre PIPEREA spune:

      La cunostinta mea, practica judiciara este majoritara in privinta respingerii cererii de dizolvare pentru neintelegeri grave intre asociati, daca aceste neintelegeri nu impiedica functionarea societatii.
      Se considera ca imposibilitatea functionarii societatii este impusa de art. 227 lit. e) LSC ca o conditie cumulativa, pe langa neintelegerile dintre asociati.

      Din pacate, practica la nivelul ICCJ nu este unitara pe acest aspect; am avut o speta recenta in care s-a dispus dizolvarea societatii chiar daca neintelegerile dintre asociati nu impiedicau functionarea societatii.

      In alta ordine de idei, apreciez ca ideea de affectio societatis ramane in continuare de actualitate.

      PS: Multumesc pentru sustinere!

  3. Corneliu HIRJOGHE spune:

    Dilema tratată de autor este veche şi, în multe situaţii, o anumită soluţie dată în contestaţia la executare într-un sens ori altul capătă o dezlegare contrară în căile de atac.
    Prin urmare, argumente există atât în favoarea caracterului sesizabil al părţilor sociale, cât şi în favoarea caracterului insesizabil.
    Autorul de pildă are în vedere principiul libertăţii de asociere şi deduce de aici că interesele coasociaţilor debitorului executat nu trebuie vătămate prin „aducerea” intempestivă la asociere a creditorului care a iniţiat executarea. Se opune unei asemenea soluţii – susţine autorul – caracterul intuitu personae al asocierii.
    Acest argument însă poate fi cu uşurinţă demontat prin prisma faptului că executarea silită este parte a procesului civil, iar creditorul are dreptul de a-şi satisface creanţa chiar şi în contra intereselor asociaţilor debitorului.
    Practic, îmbrăţişând punctul de vedere al autorului ar însemna că ori de câte ori se alterează înteresele unor terţi, creditorul să nu îşi poată executa creanţa.
    De pildă, creditorul chirografar care execută un imobil grevat de o ipotecă ar trebui să ceară voie creditorului ipotecar pentru iniţierea executării. Mergând pe aceeaşi logică, adjudecatarul unui alt imobil ar trebui să aibă consimţământul vecinilor mărginaşi pentru a nu le nesocoti interesele şi afinităţile izvorâte din raporturile de vecinătate.
    Separat de acest aspect, premisa – corectă, desigur – de la care se porneşte este aceea de executare silită a părţilor sociale. Adică ÎN SILĂ, în contra voinţei debitorului, constrânsă. Or, caracterul intuitu personae, cu alte cuvinte încrederea între asociaţi este un derivat al consensualismului iniţial al societăţii de persoane. Consensualism care însă nu mai are ce căuta în cazul executării silite. În altă ordine de idei, dacă libertatea contractuală este compatibilă cu asocierea liberă de persoane, executarea silită poate impieta această libertate, întrucât este în joc o obligaţie a unui asociat executată silit şi nu rezultă de niciunde că interesele creditorului care execută sunt inferioare celor ale asociaţilor debitorului executat.
    De altfel şi filozofia mai nouă a dreptului – prin prisma soluţiilor Curţii EDO – consfinţeşte punctul de vedere din precedent, în sensul că executarea silită este parte a procesului civil, iar dreptul la un proces echitabil implică realizarea integrală a creanţei.
    În fine, în sprijinul caracterului sesizabil al părţilor sociale vom reţine – ceea ce autorul nu a făcut – dispoziţiile art. 726 şi următoarele C.pr.civ., potrivit cărora în afară de bunurile acolo prevăzute, orice alte bunuri pot fi urmărite. Or, printre bunurile exceptate de la executare (neurmăribile) nu se numără părţile sociale.
    Chiar admiţând că art. 66, alin. (2) din legea 31/1990 se opune executării silite a părţilor sociale, conflictul dintre legea societăţilor şi codul de procedură civilă capătă următoarea dezlegare: potrivit art. 83, lit. k) din Legea nr. 76/2012, la data intrarii in vigoare a Codului de procedura civila se abroga orice alte dispozitii contrare, chiar daca sunt cuprinse in legi speciale. Prin urmare, cum dispozitiile art. 66, alin. (2) din legea nr. 31/1990 sunt contrare dispozitiilor art. 726 şi următoarele C.pr.civ., cele dintai au fost abrogate in baza textului de lege din precedent.
    Mai mult, nu există nicio raţiune ca părţile sociale să fie insesizabile, dar să fie sesizabil în schimb de exemplu imobilul cu destinaţie de locuinţă (a cărui importanţă socială este de prisos a o mai demonstra).
    Pentru toate aceste motive apreciem că dau o dezlegare corectă problemei în discuţie acele instanţe care resping punctul de vedere îmbrăţişat în acest articol.

    • Dragoș NICU spune:

      ”Practic, îmbrăţişând punctul de vedere al autorului ar însemna că ori de câte ori se alterează înteresele unor terţi, creditorul să nu îşi poată executa creanţa. De pildă, creditorul chirografar care execută un imobil grevat de o ipotecă ar trebui să ceară voie creditorului ipotecar pentru iniţierea executării.” <<– Nu, fiindcă ipoteca îi e opozabilă dobânditorului bunului – precizare frivolă, ține de domeniul evidenței. În rest, discuția rămâne interesantă. 🙂

      • Corneliu HIRJOGHE spune:

        Greşiţi. Ipoteca nu îi este opozabilă dobânditorului bunului atunci când bunul ipotecat a fost adjudecat. Această eroare o fac mulţi colegi. Cercetaţi dispoziţiile art. 518, art. (2) C.pr.civ. de la 1865 şi disp. art. 865, alin. (3) C.pr.civ. În această privinţă nu există controversă. Adjudecarea şi întabularea dreptului adjudecatarului are ca efect dobândirea imobilului LIBER DE IPOTECĂ ori de alte sarcini.
        Prin urmare, este exact invers decât aţi spus dumneavoastră – cum că precizarea opozabilităţii este frivolă şi ţine de domeniul evidenţei. Dimpotrivă, este exact pe dos, ca să zic aşa. Pentru viitor folosiţi vă rog expresii precum în opinia mea, apreciez că, cred că, aşa gândesc eu. Evitaţi expresii precum: este evident, e o precizare frivolă, este clar, e de domeniul evidenţei, este indubitabil, e de prisos să contraargumentăm, este fără putinţă de tăgadă.

  4. Mihai MACOVEI spune:

    In ceea ce priveste societatile comerciala cu raspundere limitata cu asociat unic, ce parere aveti? Ar mai fi vreun impediment la executare?
    In acest caz affection societatis e inexistent, la fel si ceilalti asociati pentru care se instituie insesizabilitatea partilor sociale.

    • Petre PIPEREA spune:

      Executarea silita a partilor sociale este posibila in ipoteza societatii unipersonale.
      Asa cum am aratat la pct. 3.2, societatea unipersonala este doar o tehnica de limitare a raspunderii asociatului unic, nefiind o asociere propriu-zisa.

  5. Alin DUBĂU spune:

    Stimate domnule avocat,

    Felicitari pentru articol! Interesant si bine documentat.

    Scrieti dumneavoastra la pct. 2.1.4. ca, „Ab initio, trebuie precizat că ”poprirea părților ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare” are ca premisă o decizie de dizolvare a societății (fie prin AGA, fie prin hotărâre judecătorească), întrucât lichidarea este o fază consecutivă dizolvării, iar părțile ce s-ar cuveni în urma lichidării reprezintă o necunoscută totală în lipsa… lichidării”.

    Totusi, in mod similar dispozitiilor de la retragerea asociatilor, nu credeti ca ar fi posibil de determinat „partea ce s-ar cuveni asociatului prin lichidare” prin expertiza de specialitate?
    Cred ca trebuie sa reflectam mai mult asupra acelui „s-ar cuveni”. Deci nu se cuvin, ca sa vorbim de dizolvare/lichidare, ci s-ar cuveni (cu sensul de ce ar fi daca?).
    Nu mi-am dat seama din articol ce interpretare conferiti dumneavoastra dispozitiilor art. 66 alin. 2 din Legea societatilor.
    Ce credeti dumneavoastra ca a vrut sa spuna legiuitorul?

    Referitor la opinia consemnata de domnul Hirjoghe, as adauga ca argument art. 780 alin. (5) NCPC care stabileste excluderile de la poprire.
    Partile sociale nu se regasesc in cuprinsul acestui text de lege.

    Cu stima!

    • Petre PIPEREA spune:

      Iar eu va felicit pentru atentia la detalii!
      1. Constatarea mea de la 2.1.4. este facuta chiar in considerarea acelui conditional-optativ.
      2. Sunt nevoit sa ma repet cu privire la pretinsul conflict dintre normele instituite de NCPC si normele speciale de drept material: acest conflict nu poate exista, intrucat normele de drept procesual civil nu sunt edictate pentru a contrazice normele de drept material, ci ele sunt edictate tocmai pentru a garanta eficacitatea și respectarea normelor de drept material.

      Cu stima,
      PP

  6. Chestiunea dezbătută:
    În urma vânzării silite a părţilor sociale deţinute de un asociat-debitor într-o SRL, pot fi constrânşi ceilalţi asociaţi să accepte un terţ ca asociat?

    Transmiterea părţilor sociale către persoane din afara societăţii este permisă doar dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social (art. 202(2) LSC)
    Actul constitutiv poate stipula un cvorum diferit.
    Scopul executării silite este recuperarea debitului de către creditor.
    Art. 66(1) din LSC permite creditorilor asociatului executarea părţilor sociale DIRECT prin indisponibilizarea părţilor sociale şi încasarea beneficiilor – dividende sau orice alte forme de bonus născute din titlul de proprietate asupra părţilor sociale, sau asupra părţii cuvenite asociatului în caz de dizolvare.
    Art. 66(2) permite realizarea creanţei prin vânzarea părţilor sociale către terţe persoane.
    Dar în virtutea art. 202 LSC dreptul de proprietate deplin (inclusiv dreptul de vot) asupra părţilor sociale nu poate fi transmis unor terţe persoane în lipsa aprobării AGA.
    Rezultă că executarea silită asigură doar transmiterea dreptului de a lichida părţile sociale prin răscumpărarea acestora de către societate.
    Tranzacţia este similară situaţiei în care moştenitorii unui asociat decedat nu sunt acceptaţi de către ceilalţi asociaţi să înlocuiască defunctul în cadrul AGA.
    Societatea va fi obligată la plata contravalorii părţilor sociale către succesori (art. 202(3)) la valoarea de piaţă, stabilită prin evaluarea întreprinderii iar capitalul social se diminuează în consecinţă.
    Părţile sociale răscumpărate se anulează.
    O eventuală clauză penală care să stabilească o valoare fixă de răscumpărare a părţilor sociale executate silit nu va fi acceptată de instanţă pentru mai multe motive, şi anume:
    1. actul constitutiv creează obligaţii doar între asociaţi şi nu poate impune unui terţ creditor preţul cu care să vândă bunurile recuperate (părţile sociale) prin executare silită.
    2. în ipoteza în care ar fi obligat asociatul falit(executat) să se retragă, impunerea unui preţ fix de răscumpărare ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză pentru asociaţii rămaşi. Clauza penală nu poate depăşi cuantumul unor pagube rezonabile şi nici nu poate fi aplicată aici deoarece executarea silită nu este un eveniment previzibil într-un contract de societate.
    3. chiar dacă asociatul falit exclus ar accepta o sumă mai mică decât valoarea de piaţă, societatea îmbogăţită devine responsabilă în faţa creditorilor asociatului executat pentru diferenţa dintre valoarea de piaţă a părţilor sociale şi valoarea de răscumpărare. În cadrul procedurii de faliment ar fi similară procedurii de anulare a tranzacţiilor suspecte din perioada de observaţie de dinaintea falimentului.
    Deci, în virtutea teoriilor juridice de mai sus, utilitatea unei astfel de „clauze penale” este foarte indoielnică.
    Părţile nu pot încălca normele de ordine publică prin convenţii private.
    În concluzie, Legea de executare a părţilor sociale, în redactarea curentă, nu obligă asociaţii rămaşi să accepte o terţă persoană ca asociat într-o SRL.
    Societatea va fi obligată să răscumpere şi să anuleze părţile sociale executate silit.

  7. Petre PIPEREA spune:

    Am avut impresia că expunerea a fost destul de clară, dar se pare că m-am înșelat: clauza penală menționată în update operează cu privire la părțile sociale ale asociatului neexecutat silit, adică acela rămas în societate (nu pentru mult timp). Astfel, asociatul neexecutat silit, pentru a evita să coopereze cu un terț neagreat (dobânditorul părților sociale în procedura executării silite), va putea să invoce clauza penală, să se retragă din societate la momentul începerii executării silite părților sociale deținute de asociatul său și să încaseze de la societate suma deja stabilită. Terțul dobânditor al părților sociale în procedura executării silite nu va mai avea astfel probleme cu agrementul asociatului rămas în societate (asociatul neexecutat silit), întrucât, în această ipoteză, asociatul neexecutat se va retrage din societate.

  8. Clauza penală are mari şanse să nu fie admisă de judecător în caz de litigiu dacă depăşeşte o sumă rezonabilă, aproximativ egală cu daunele-interese pe care le-ar primi asociatul rămas pentru paguba creată.
    De regulă clauza penală poate fi o sumă fixată de părţi în cazul în care are loc o încălcare a unui termen contractual sau are loc un eveniment prestabilit.
    Trebuie să existe o pagubă. În acest caz nu prea poate fi dovedită paguba.
    Executarea silită sau falimentul personal nu sunt evenimente previzibile şi cuantificabil astfel încât să stea la baza unor daune fixate mai dinainte. Niciun asociat nu intră în asociere cu gândul ca o să fie executat sau o să intre în faliment şi va pierde părţile sociale.
    În plus, chiar în ipoteza existenţei unei clauze penale în actul constitutiv, asociatul care invocă activarea clauzei nu are prioritate în faţa executării silite. Există posibilitatea să nu recupereze mai nimic. Sau să se ajungă la dizolvare.
    Sau să fie mai profitabil pentru asociat să solicite 25% din toată firma decât 200 lei capital iniţial si „penalitate” de 1000 euro. Dar asociatul poate alege varianta cea mai profitabila.

    Nu neg posibilitatea unei clauze penale, dar nu văd o utilitate foarte mare deoarece este greu să prevezi cu rezonabilitate cuantumul despăgubirii pentru o eventuală insolvenţă a unui asociat. Şi oricum se ajunge la instanţă în atmosfera litigioasă din România.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Oana Ispas


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan