Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene
10.10.2013 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Traian Băsescu, Președintele României, a trimis miercuri, 9 octombrie 2013, președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

Textul integral al sesizării:

Domnului Augustin ZEGREAN

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

În temeiul dispoziţiilor Art. 146 lit. a) din Constituţia României şi ale Art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulez următoarea

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

În forma legii adoptată iniţial de Senat, în calitate de cameră decizională, în data de 21 iunie 2012, la sesizarea înaintată de un grup de senatori, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 784 din 26 septembrie 2012 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Art. 2 lit. e), Art. 3, Art. 18 şi Art. 19 din Legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene și a constatat că sunt neconstituţionale prevederile Art. 3, Art. 18 şi Art. 19.

După reluarea procedurii legislative s-au operat unele modificări în vederea punerii în acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, iar, la data de 15 aprilie 2013 Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene.

Ulterior, Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, adoptată de Senat, în calitate de cameră decizională, la data de 15 aprilie 2013, a format obiectul cererii de reexaminare înaintate de Președintele României. Astfel, la data de 26 aprilie 2013, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi, în temeiul Art. 77 alin. (2) din Constituţia României, în vederea punerii în acord a dispozițiilor legii aflate la promulgare cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012.

În urma reexaminării legii, la data de 23 septembrie 2013, Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene pe care, în data de 30 septembrie 2013, Parlamentul a retransmis-o Preşedintelui României în vederea promulgării.

Motivele cererii sunt următoarele:
Prevederile Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, transmisă Președintelui României spre promulgare, sunt neconstituţionale deoarece contravin dispoziţiilor Art. 1 alin. (5) și Art. 147 alin. (2) și (4) din Constituţia României, republicată, întrucât conservă soluţiile legislative constatate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 701/2012, pentru considerentele pe care urmează să le detaliem.

De asemenea, unele prevederi ale legii, aşa cum vom expune, sunt neconstituţionale deoarece contravin Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4) din Constituția României, republicată, în ceea ce priveşte dreptul Președintelui României, în calitate de șef al statului și conducător al politicii externe a statului român de a emite mandate de reprezentare la Consiliul European, atunci când consideră necesar, fără alte condiționări din partea puterii legislative sau executive.

Având în vedere că, potrivit dispozițiilor Art. 1 alin. (5) din Constituţia României, republicată „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”, coroborate cu prevederile Art. 147 alin. (2) și (4) din Legea fundamentală, conform cărora „(2) În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale. (4) Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, rezultă obligația Parlamentului de a pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar autoritățile publice, printre care și Parlamentul, nu pot neglija sau respinge o decizie a Curții Constituționale. Or, în cazul de față, Parlamentul a adoptat Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, fără a pune în acord prevederile legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, respectiv cu Decizia nr. 683/2012.

În forma iniţială a legii supusă controlului de constituţionalitate, Art. 18 avea următorul cuprins:
„(1) Conducătorul delegației României la reuniunile Consiliului European este președintele României sau primul-ministru al Guvernului României.
(2) Stabilirea conducătorului delegației României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României și Instituția Prezidențială, cu cel puțin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii.
(3) În situația în care acordul prevăzut la alin. (2) nu se realizează în termen, Parlamentul, în ședință comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegației României la respectiva reuniune a Consiliului European.”, iar la Art. 19 din aceeași lege, se prevedeau următoarele:
„(1) Guvernul, transmite celor două Camere ale Parlamentului, în termen de minimum 7 zile lucrătoare, înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegația României intenționează să o prezinte.
(2) Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul adoptă mandatul.
(3) În cazul în care conducătorul delegației României la reuniunea Consiliului European susține altă poziție decât cea primită prin mandat, Guvernul va motiva în scris respectiva poziție.”.

Prin Decizia nr. 784/2012, Curtea Constituţională a constatat că prevederile Art. 18 mai sus-menționat aduc atingere dispozițiilor Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4) din Constituţie şi a reluat, în esenţă, argumentele principale pe care şi-a întemeiat Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479/2012. Astfel, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că: „În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru.”. Totodată, Curtea a reţinut că: „Potrivit Art. 80 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele României reprezintă statul român, ceea ce înseamnă că în planul politicii externe conduce şi angajează statul. Acest text constituţional îi permite să traseze liniile viitoare pe care statul le va urma în politica sa externă, practic să îi determine orientarea în planul relaţiilor externe, ţinând cont, desigur, de interesul naţional. O atare concepție este legitimată de caracterul reprezentativ al funcției, Președintele României fiind ales de cetățeni prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.”. În plus, în aceeaşi decizie se stipulează că „rolul Guvernului în politica externă este unul mai degrabă tehnic, el trebuind să urmeze şi să îndeplinească obligaţiile la care România s-a angajat la nivel de stat” şi că „acest rol este unul de execuţie, aşadar, unul derivat, şi nu originar, cum este cel al Preşedintelui României”.

De asemenea, în ceea ce privește Art. 19, în forma iniţială a legii, supusă controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 784/2012, Curtea a constatat că dispozițiile Art. 19 sunt neconstituţionale, „Contravenind atât Art. 1 alin. (5), cât şi Art. 80 alin. (1) coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4) din Constituţie, deoarece nu statuează cu privire la atribuţiile Preşedintelui ce trebuie exercitate în procesul de elaborare şi adoptare a mandatului. O atare omisiune legislativă apărută ca urmare a pronunțării de către Curtea Constituțională a Deciziei nr. 683 din 27 iunie 2012 are relevanță constituțională, Curtea fiind, în acest caz, competentă să o analizeze, așa cum a statuat în jurisprudența sa, de exemplu, prin Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010.”

După reluarea procedurii legislative, deși Parlamentul a operat unele modificări în vederea punerii în acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 784/2012, vă rugăm să observați că la Art. 18 din Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, retransmisă Președintelui României spre promulgare, sunt cuprinse dispoziții cu privire la procesul de elaborare şi adoptare a mandatelor, însă rolul Președintelui României este deformat în substanța sa. Astfel, la Art. 18 din legea transmisă spre promulgare, se prevăd următoarele:
„(1) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegația României intenționează să o prezinte.
(2) Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul.
(3) Propunerile adoptate în conformitate cu alin. (2) se includ în proiectul de mandat formulat de Guvern.
(4) Președintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-și prezenta mandatul.”.

Din analiza acestui text, remarcăm că Președintele României își pierde atribuția de a emite mandatul de reprezentare la reuniunile Consiliului European, deși acest drept îi este conferit de Constituție, în virtutea prevederilor Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4). Prin Art. 18 din legea retrimisă spre promulgare, în procedura de emitere a mandatului se interferează Parlamentul României, aspect care vine în contradicție cu textele constituționale menționate. Astfel, din jurisprudența Curții Constituționale a României, cât și din Constituția României, Președintele României, în calitate de șef al statului și conducător al politicii externe a statului român, are dreptul de a emite mandate, atunci când consideră necesar, fără alte condiționări din partea puterii legislative sau executive.

Chiar în ipoteza în care viciul de neconstituționalitate sesizat ar fi interpretat în sensul unei omisiuni legislative, întrucât în legea ce face obiectul sesizării de neconstituționalitate nu se stipulează cu privire la rolul Președintelui României în procedura de elaborare şi adoptare a mandatului la Consiliul European, cât timp generează încălcarea dispozițiilor Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4) din Constituţie, considerăm că nu poate fi ignorat. Curtea Constituțională, potrivit Art. 142 din Legea fundamentală, este garantul supremației Constituției, ceea ce presupune, printre altele, conformitatea întregului drept cu Constituția, precum și controlul constituționalității legilor. Or, potrivit Art. 147 alin. (2) din Constituție, era de competența exclusivă a Parlamentului reexaminarea dispozițiilor constatate ca fiind neconstituționale și punerea lor în acord cu textele constituționale încălcate, cu respectarea considerentelor care au stat la baza Deciziilor Curții Constituționale nr. 784/2012 respectiv nr. 683/2012.

Menţionăm că, potrivit Art. 80 alin. (1) din Constituţia României, „Preşedintele României reprezintă statul român […]”, iar, potrivit Art. 10 alin. (2), a doua teză, al Tratatului privind Uniunea Europeană, „statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor”. Din coroborarea celor două texte juridice, rezultă că atribuţia de participare la Consiliul European, având în vedere că actorii reprezentaţi sunt statele, revine Preşedintelui României. În ceea ce priveşte Consiliul European, textul Tratatului oferă dreptul de reprezentare şefilor de stat „sau” de guvern. Aceste două variante de reprezentare s-au impus în textul Tratatului din raţiuni ce ţin de structura constituţională internă specifică fiecărui stat membru (monarhie constituţională, republică parlamentară, republică semiprezidenţială, etc.). Prin raportare la specificul constituţional al României, aşa cum este consacrat la nivel constituţional, şeful statului este Preşedintele României, care are atribuţia constituţională a reprezentării României. Având în vedere că acesta este un drept al său, originar, Președintele României poate delega, printr-un act de voință expres, atribuția de a participa la reuniunile Consiliului European, atunci când consideră necesar, elaborând și aprobând mandatul. De aceea, apreciem că mandatul propus de Guvern şi amendat de Parlament este neconstituțional având în vedere Legea fundamentală, precum și regulile impuse de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, potrivit noilor prevederi, Art. 18 alin. (4) din Legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene poate fi interpretat în sensul existenţei a două mandate necorelate între ele, unul al Guvernului, ce poate fi cenzurat de către Parlament şi altul al Preşedintelui României, încredinţat Guvernului, ceea ce este de natură să creeze confuzie și să conducă la un alt blocaj de natură constituţională. Mai mult, asemenea atribuţii ale Preşedintelui României pe planul politicii externe nu le regăsim nici în alte articole ale legii, ele fiind ignorate de către legiuitor, deşi reprezentantul statului în plan extern este Preşedintele României.

În ceea ce privește elaborarea „mandatului” la Consiliu astfel cum este definit la Art. 2 lit. e) din legea retransmisă Președintelui României spre promulgare, potrivit căruia „mandatul” reprezintă „poziția de negociere a României, pentru temele aflate pe agenda Consiliului, inclusiv pentru proiectele de acte legislative de la nivelul Uniunii Europene”, precum și la Art. 2 lit. f) din aceeași lege, prin care „mandatul general” reprezintă „poziția de negociere a României, elaborată de către Guvern, pentru temele aflate pe agenda Consiliului, inclusiv pentru proiectele de acte legislative de la nivelul Uniunii Europene, în cazul în care implicațiile economice, sociale sau de mediu ale proiectelor de acte legislative de la nivelul Uniunii Europene au importanță majoră sau privesc mai multe domenii sectoriale”, considerăm că acesta trebuie corelat cu susținerile șefului delegației la Consiliul European. Având în vedere că între Consiliul European și Consiliu este o strânsă legătură, Consiliul European fiind instituția ce trasează liniile politice de dezvoltare a Uniunii Europene, potrivit Art. 15 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, iar Consiliul este instituția ce elaborează ulterior actele de transcriere a acestor orientări în politici publice, nu se poate realiza o separare a mandatului la Consiliu, elaborat de Guvern față de poziția susținută de șeful delegației în cadrul Consiliului European. Pentru ca România să aibă, pe plan extern, o poziție comună în cadrul celor două instituții este necesară o unitate de abordare a activităţii Uniunii Europene în Consiliu şi în Consiliul European, ceea ce se poate realiza doar prin corelarea mandatului la Consiliu cu susținerile șefului delegației în cadrul Consiliului European.

Omisiunea textului legislativ cu privire la atribuţiile Preşedintelui în ceea ce priveşte pregătirea participării României la procesele decizionale ale Uniunii Europene se manifestă în cuprinsul Art. 2 şi art. 3 din legea retransmisă la promulgare.

Dorim să reţinem atenţia Curţii asupra faptului că participarea puterii executive a statului român la activităţile decizionale ale Uniunii Europene, aşa cum sunt stabilite de tratatele constitutive ale Uniunii, respectiv la Consiliul Uniunii Europene şi la Consiliul European, nu poate fi separată în funcţie de participare, între Consiliu şi Consiliul European, astfel încât nu poate fi considerată decât artificială separarea mandatelor de reprezentare a României în mandate pentru Consiliu şi mandate pentru Consiliul European. Operarea unei separări procedurale, în funcţie de autoritatea naţională care aprobă mandatul, între mandatul de participare la Consiliul Uniunii Europene şi mandatul de participare la Consiliul European este neconformă cu litera şi spiritul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene. Potrivit Art. 15 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, „Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile politice generale”, ceea ce, în practică, se traduce prin stabilirea unei secvenţialităţi în elaborarea politicilor Uniunii Europene în sensul determinării de către Consiliul European a liniilor politice de dezvoltare a Uniunii şi al elaborării ulterioare de către Consiliu a actelor de transcriere a acestor orientări în politici publice.

Totodată, ţinem să reamintim Curţii că, potrivit Art. 10 alin. (2), a doua teză, din Tratatul privind Uniunea Europeană, „statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor”, ceea ce transcrie principiul că Uniunea Europeană este o uniune de state şi popoare, de interes pentru argumentul de faţă fiind faptul că la activitatea Uniunii Europene participă statele membre.

Având în vedere că la activitatea Uniunii Europene, inclusiv cea decizională, participă statele, constatăm că acest enunţ este adevărat indiferent de instituţia decizională la care ne referim, Consiliul Uniunii Europene sau Consiliul European. Astfel, rezultă că activitatea Guvernului în cadrul Consiliului Uniunii Europene este una de execuţie, derivată, şi nu originară, cum este cea a Preşedintelui României în cadrul Consiliului European.

În acest sens, considerăm că atribuţiile Preşedintelui în ceea ce priveşte elaborarea şi aprobarea mandatelor trebuie să se exercite şi în legătură cu participarea puterii executive la activitatea Consiliului Uniunii Europene. În acest fel, este asigurată respectarea ordinii constituţionale, respectiv Art. 80 alin. (1) coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4), pe de o parte, şi unitatea de abordare a activităţii Uniunii Europene în Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European, pe de altă parte.

Faţă de aceste aspecte, considerăm că definiţiile stabilite la Art. 2 lit. (e) şi lit. (f) încalcă art. 80 alin. (1) coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4), prin omiterea atribuţiilor Preşedintelui în materia elaborării şi aprobării mandatelor, pe de o parte, şi prin promovarea unei separări arbitrare între Consiliul Uniunii Europene şi Consiliul European sub aspectul mandatului, afectând, astfel, exercitarea atribuţiilor precizate anterior.

Teza elaborării de către Guvern a mandatelor, introduse prin definiţia de la Art. 2 lit. (f), este reflectată şi în Art. 3 alin. (2) – prin termenul „definitivare” – şi în Art. 3 alin. (4) – prin termenul „întocmire”. Considerăm că cele două alineate sunt neconstituţionale întrucât se încalcă prevederile Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4), care stabilesc autoritatea Preşedintelui de a finaliza procesul de elaborare a mandatelor de participare la activitatea Uniunii Europene.

În jurisprudenţa sa, cu privire la efectele deciziilor sale, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1018/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511/2010, că “Adoptarea de către legiuitor a unor norme contrare celor hotărâte printr-o decizie a Curţii Constituţionale, prin care se tinde la păstrarea soluţiilor legislative afectate de vicii de neconstituţionalitate, încalcă Legea fundamentală. Or, într-un stat de drept, astfel cum este proclamată România în Art. 1 alin. (3) din Constituţie, autorităţile publice nu se bucură de nicio autonomie în raport cu dreptul, Constituţia stabilind, în Art. 16 alin. (2), că nimeni nu este mai presus de lege, iar, în Art. 1 alin. (5), că respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

Totodată, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 738/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 690/2012, că „forţa obligatorie a actelor jurisdicţionale, deci şi a deciziilor Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijină acesta. Aşadar, atât considerentele, cât si dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor Art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.”

Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale,
Distinşi membri ai Plenului Curţii Constituţionale,

În considerarea argumentelor expuse vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că dispoziţiile Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene au fost adoptate cu nerespectarea prevederilor Art. 1 alin. (5), Art. 147 alin. (2) și (4), precum și ale Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate