Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 1 comentariu

Reorganizarea judiciară – realitate sau miraj?
11.10.2013 | Dorin PETCU

Secţiuni: Insolvență, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Principalul scop al Codului Insolvenței a fost de a concentra într-un singur document legislația aplicabilă în materie de insolvenţă şi prevenire a insolvenţei, aici referindu-ne la mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv. Din această perspectivă putem aprecia că textul de lege în mare parte şi-a atins obiectivul. Rămâne echivocă prevederea prin care procedura insolvenţei reglementată prin cod se aplică şi regiilor autonome. Considerând faptul că patrimoniul acestora este preponderent public, că acestea deservesc un interes public şi mai mult, beneficiarii finali nu au calitate într-o eventuală procedură de insolvență şi nu îşi pot apăra interesele, în opinia noastră, pentru regiile autonome ar trebui un cadru legal distinct care sa aibă în vedere aspectele prezentate şi prin care soluția falimentului să nu poată fi considerată.

Dorin Petcu_TZA Insolventa SPRL

În acest context ar trebui sa ne referim la câteva aspecte esențiale privind modificările în materie de reorganizare judiciară. O primă modificare semnificativă este durata de executare a planului, care s-a redus de la 3 ani la 12 luni, cu posibilitatea prelungirii pentru maxim 12 luni. Observând această măsură, la prima vedere am putea spune că face dificilă reorganizarea, dar legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca plăţile creanţelor sa exceadă durata planului. Astfel, prin plan ajungem de fapt la implementarea măsurilor structurale şi operaționale necesare pentru ca debitorul din activitatea curentă să poată efectua plăţile programate către creditori conform programului de plăţi. Măsura pune accent pe capacitatea debitorului şi a administratorului judiciar de a propune un plan de reorganizare care din punct de vedere al viabilității şi fezabilității convinge creditorii că îşi vor recupera creanțele şi mai puțin pe modalitate de reorganizare prin reducerea totală sau parțială a unor categorii de creanțe. Dintr-o perspectivă practică, pentru societățile capabile în mod real a se restructura şi reorganiza, noul cadru legal duce la scăderea perioadei insolvenței. Controversa este mai degrabă legată de modul în care aplicarea imediată a codului insolvenței procedurilor în curs va afecta sau nu procedurile de reorganizare în derulare.

Din perspectiva modalității de aprobare a planurilor de reorganizare, procedura prevede același vot pe categorii de creditori, dar introduce un prag de 50% din totalul valoric al masei credale. Deși măsura este mult comentată, considerată prea drastică şi un obstacol în șansele de reorganizare, credem în același timp că este o măsură corectă. Dacă ne raportăm la modalitatea prin care se iau deciziile într-o societate comercială funcțională, respectiv cu majoritatea voturilor acționarilor, iar în anumite situații special reglementate cu o pondere chiar mai mare, considerăm o măsură justă ca şi într-o reorganizare să avem un plan de reorganizare aprobat doar cu votul cel puțin al majorităţii creditorilor, atât pe categorii, cât şi din total creanțe. Măsura subliniază încă odată că accentul este pus de acum pe capacitatea şi abilitatea debitorului şi a practicianului în insolvență de a reorganiza o societate, şi nu de a reduce obligațiile de plată la nivelul capacității de rambursare care o are debitorul.

Controversată rămâne însă posibilitatea creditorilor cu creanțe născute în cadrul procedurii de a iniția proceduri execuționale în afara procedurii insolvenței. Această măsură va crea un disconfort din perspectiva aplicării, întrucât va duce la conflicte inerente între creditorii înscriși în procedură şi cei pentru ale căror creanțe se vor iniția procedurile executorii, interesele fiind în mod evident divergente, conflicte care va duce la creșterea cauzelor aflate pe rolul instanțelor. De asemenea, creează un dezechilibru între creanțele fiscale şi creanțele comerciale, întrucât doar pentru primele există posibilitatea emiterii unui titlu şi punerea lui în executare. Practic o sancțiune corectă pentru debitorii care nu fac faţă la plăţile curente din procedură ar trebui să fie falimentul, nu generarea de proceduri execuționale paralele.

O măsură interesantă din perspectiva confirmării planului de reorganizare este dată de atribuția judecătorului sindic de a verifica dacă planul respectă din punct de vedere al legalității şi a viabilității planul de reorganizare. Verificarea viabilității cel mai probabil se va face prin consultare cu un specialist, acesta urmând sa-şi exprime o opinie cu privire la viabilitatea planului. Măsura o vedem benefică pe de o parte, întrucât judecătorul poate observa dacă planul este realist şi nu este doar rezultatul unui vot negociat cu o parte dintre creditori. Pe de altă parte reglementarea este insuficientă întrucât nu există o categorie profesională distinctă de experţi în restructurări, iar legea nu clarifică ce calificări sunt necesare unui astfel de specialist şi nici cu privire la modalitatea de selecție a specialistului de către judecătorul sindic.

Cu toate controversele generate de noul cod, considerăm apariţia acestuia este un pas înainte în reglementarea mai clară a insolvenţei.

Dorin PETCU
Asociat al TZA Insolvenţă S.P.R.L., divizia de insolvenţă a ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti