Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Interviuri
6 comentarii

Interviu Radu Chiriță. Despre situația dramatică a învățământului juridic
15.10.2013 | Alina MATEI

JURIDICE - In Law We Trust

Alina Matei: Mulțumim că ați acceptat să acordați un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Radu Chiriță: Eu vă mulţumesc pentru solicitare.

Alina Matei: De ce avocat? De ce nu notar sau magistrat?

Radu Chiriță: De ce avocat? Ca să fiu extrem de sincer, pentru că altceva nu ştiu să fac. De multe ori mă gândesc că ar fi mult mai simplă viaţa dacă aş fi softist, agricultor sau proprietar de cârciumă. Nu ştiu dacă ar fi mai frumoasă, dar sigur mai simplă. Pe de altă parte, am mai spus-o: a fi avocat e un drog. Nu te ajută la sănătate deloc, nu prea mai ai viaţă personală, lucrezi cu materialul clientului şi nu e întotdeauna de cea mai bună calitate etc. Cu toate astea, nu te poţi lăsa. Adrenalina din anumite momente, satisfacţiile atunci când se obţine un succes nu îţi permit să te apuci de agricultură şi anulează toate frustrările pe care le aduni, indiferent că o recunoşti sau nu. Pentru cineva care lucrează în penal, tot ce am spus mai sus e la puterea a treia.

Judecător nu cred că aş putea să fiu. Cred că dacă vrei să o faci ca lumea şi să dormi cu conştiinţa împăcată noaptea, slujba de judecător e între cele mai grele din lume şi nu cred că poate să o facă oricine. Pe lângă ştiinţă de carte şi bună credinţă, mai trebuie să ai nişte calităţi pe care nu ştiu dacă le am. După atâția ani de avocatură, în care inevitabil descoperi că există o diferenţă între adevărul adevărat şi cel care ţi se pune în braţe într-o sală de judecată, nu cred că aş fi în stare să cred cu tărie în toate soluţiile pe care le dau. Îţi trebuie o doză de nonşalanţă sau de trai în glob de sticlă ca să fii convins că orice decizi tu e corect, iar eu nu am aceste calităţi. Procuror nu cred aş putea fi, pentru că nu mă împac bine cu ideea de a avea o grămadă de şefi, iar notariatul mi se pare, cu tot respectul pentru colegii notari, o meserie plictisitoare, în care lipseşte adrenalina de care vorbeam mai sus.

Alina Matei: Îi învățați pe studenții de la Facultatea de Drept a UBB Drept constituțional, dar și Protecția europeană a drepturilor omului. La ce curs sunt mai receptivi studenții? Care li se pare mai interesantă, reglementarea națională, legea fundamentală, sau Convenția Europeană a Drepturilor Omului?

Radu Chiriță: Nu ştiu, cred că ar trebui să îi întrebaţi pe ei. Aşa, din percepţia mea, cred că li se pare mai interesant cursul din anul II legat de drepturile şi libertăţile fundamentale decât cel din anul I care vizează dreptul constituţional instituţional. Într-un fel, e oarecum firesc, pentru că în anul I, semestrul I, nici nu ştii bine pe ce lume te afli, iar bombardamentul cu informaţii, care se suprapune peste un nou statut, un nou oraş etc. poate să te lase oarecum în ceaţă. În viziunea mea, dreptul constituţional instituţional este însă mai important decât cel privind protecţia drepturilor omului. Până la urmă, dacă instituţiile statului nostru ar funcţiona de o manieră perfect constituţională, cel de-al doilea curs ar trebui să fie unul opţional, aşa, pentru cultura generală. Modul în care funcţionează, în realitate, instituţiile statului face probabil ca al doilea curs să fie mai interesant sau măcar mai aproape de realitate.

Alina Matei: Studiul jurisprudenței CEDO este principala dumneavoastră preocupare științifică. Astăzi nu se mai poate fără CEDO. La admitere, în orice profesie cu iz juridic, se cere să cunoști jurisprudența CEDO. Hotărâri judecătorești frumos motivate poartă în ele sâmburi de CEDO. Avocații, nu doar odată, invocă în fața judecătorului o speță a Curții. De ce e atat de important să cunoaștem cum au spus judecătorii de la Strasbourg de-a lungul timpului? Parcă seamănă cu un drept de veto, jurisprudența CEDO.

Radu Chiriță: Cred că instanţa de la Strasbourg este mai degrabă un mit. Încrederea oarbă în tot ce vine de la Strasbourg nu este normală, din punctul meu de vedere, deşi am fost multă vreme unul dintre cei mai activi promotori ai cunoaşterii jurisprudenţei CEDO. Cred însă că nu reuşim să pricepem deloc vreo două-trei chestii. În primul rând, cred că nu reuşim să înţelegem faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt interese protejate în favoarea unei persoane, nu a statului. Când văd câte un judecător care arestează în temeiul jurisprudenţei CEDO îmi vine să urlu la lună. Cum poţi să spui că protejezi dreptul la libertate al unei persoane, că aia spune art. 5 din Convenţie, când o bagi la puşcărie, e unul dintre misterele vieţii mele.

În al doilea rând, Convenţia a fost creată ca să ofere un minim de protecţie. Nu să stabilească, de o manieră completă, un model de protejare a drepturilor fundamentale. Or, eu nu vreau ca judecătorul naţional să îmi protejeze acel minim acceptabil, ci vreau să simt că trăiesc într-un stat care îmi protejează la maxim drepturile şi libertăţile fundamentale. Cu alte cuvinte, dacă CEDO spune că un anumit act al statului nu este contrar art. 1 din Protocolul nr. 1 (ca să dau un exemplu), asta nu înseamnă că acel act nu ar putea să fie totuşi contrar dreptului de proprietate într-un stat normal la cap.

În al treilea rând, cred că sistemul nostru suferă masiv de invocarea de toată lumea a unei jurisprudenţe extrem de prost cunoscute. Nu încetează să mă surprindă râvna cu care ignoră jurisprudenţa cu privire la alte state. De asemenea, nu încetează să mă uimească modul în care lumea se aruncă peste unele hotărâri ale Curţii care devin brusc vedete – Anghel vs. România, de exemplu – deşi Curtea nu spune mare lucru în ele, în timp ce altele cu implicaţii mult mai importante sunt complet ignorate (Ieremeiov c. România, ca să aleg una la întâmplare). Sincer să fiu, cred că judecătorii se fac că respectă minimul de care vorbeam mai sus, fiind de fapt indiferenţi la el, iar avocaţii invocă hotărâri pe care nu le-au citit niciodată, ca să nu pară mai fraieri decât ceilalţi şi „să bage ceva şi de la CEDO”.

Alina Matei: Sunteți coordonatorul societății de avocați CHIRIȚĂ & ASOCIAȚII. Aveți o experiență bogată în susținerea cauzelor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Cum ați perceput judecătorii Curții? Cum e trecerea, apoi, la judecătorii de la Cluj sau de la alte instanțe naționale?

Radu Chiriță: Cred că jurisprudenţa Curţii a scăzut mult din punct de vedere calitativ în ultimii 10 ani, iar asta se datorează în principal unor modificări în structura de personal a Curţii, cu care nu pot să fiu de acord. Curtea europeană s-a umplut de specialişti în internaţional public, iar modul de tratate a plângerilor şi soluţiile pronunţate reflectă acest lucru. Nu în sensul în care dreptul internaţional public ar fi veriga slabă a dreptului, dar CEDO se afirmase ca un fel de instanţă constituţională a continentului, nu ca o instanţă de drept internaţional. Consecinţa este scăderea calitativă şi cantitativă masivă a jurisprudenţei pe art. 6, 8, 10 etc. ceea ce nu mă încântă deloc. Pe de altă parte,noua politică a Curţii, care a devenit obsedată de a scoate cauze de pe rol, de a refuza înregistrarea lor şi de a respinge cât mai rapid orice nu li se pare suficient de interesant, o apropie suficient de mult de politica multor judecători naţionali, fericiţi să respingă o acţiune ca inadmisibilă. Deşi am criticat frecvent şi virulent judecătorii români, nu cred că sunt mai slabi decât cei de la Strasbourg. Sigur că cei de la Strasbourg sunt mai bine pregătiţi în ceea ce priveşte drepturile omului, dar de multe ori se dovedesc nişte penalişti ori civilişti mai slabi decât judecătorii de la Curtea de Apel Cluj. Şi, de multe ori, mi-aş dori ca cei de la Strasbourg să se dovedească mai puţin influenţaţi de presiuni exterioare, punct în care cred că judecătorii naţionali sunt mai independenţi, deşi nu sunt nici ei vreo culme a independenţei şi rezistenţei la presiune.

Alina Matei: Aveți blog, “Radu Chiriță, Despre drept și alte chestii”. Îi indemnați pe studenți să-și facă bloguri, să scrie, să fie activi, să nu lenevească?

Radu Chiriță: Cred că nu doar studenţii, ci toți ar trebui să scriem şi să fim activi. Dacă tăcem, cu siguranţă că nu o să ne audă nimeni, iar dacă nu facem nimic, cu siguranţă că nu se va întâmpla nimic. Adică, haideţi să ne uităm la lumea din jurul nostru şi să ne întrebăm: ne place ce vedem? Ne convine cum funcţionează societatea română? Ne place ce se întâmplă în sistemul juridic, la CSM, la instanţa, la parchete, la barouri sau în facultăţile de drept? Cu oricine vorbeşti, afli numai răspunsuri negative. Dar toată lumea tace. Sunt prea puţini care spun cu toată gura ce au de spus, iar asta prelungeşte marasmul în care ne învârtim de atâția ani. Poate că oi fi naiv, dar cred cu tărie că grosul oamenilor, din sistemul juridic şi din afara lui, sunt de bună credinţă. Totuşi, toţi ăştia uită că pentru ca răul să învingă este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Iar grosul oamenilor buni, studenţi la drept, profi de drept, avocaţi, judecători, notari ori procurori de bună credinţă, nu fac absolut nimic. Discuţiile cu colegul despre cât de maro este situaţia nu ajută pe nimeni, de aceea încurajez pe oricine să scrie. Orice, de la critici, la articole de drept, de la culegeri de jurisprudenţă la opinii despre un curs sau un seminar.

Şi mai cred că trebuie să învăţăm ceva: libertatea de exprimare înseamnă şi obligaţia de a suporta critici, indiferent că le considerăm fondate sau nu. Libertatea de exprimare înseamnă şi obligaţia de a ţi se spune ceea ce nu vrei să auzi. Libertatea de exprimare înseamnă şi dreptul de a spune afirmaţii care lezează, şochează sau îngrijorează anumite persoane (Handyside c. Marii Britanii, dacă tot vorbeam mai sus de vremurile în care CEDO crea dreptul pe care îl învăţăm). Am scris acum ceva vreme un text pe blogul meu care mi-a pus în cap o grămadă de judecători . După aia, am fost sunat de cel puţin 20 de persoane, inclusiv judecători, care mi-au spus că am dreptate şi că lucrurile sunt de rahat. Totuşi, niciunul dintre cei care au fost atât de impresionaţi de ceea ce am scris încât să mă sune, deşi cu unii de-abia mă cunoşteam, nu au făcut nimic altceva decât acel telefon. Iar asta nu e bine. Nu ştiu dacă am avut dreptate sau nu în ceea ce am scris. Poate am greşit, poate nu. Dar toate reacţiile au fost complet tăcute. Unii m-au înjurat şi nu mai vorbesc cu mine, alţii mă simpatizează. Dar lumea în jurul nostru nu s-a schimbat cu nimic, iar asta e trist. Pentru că poate că ne dorim cu toţii liniştea, dar nu trebuie să uităm că cel mai liniştit loc din lume este în cimitir şi nu ne dorim să ajungem acolo.

Alina Matei: La începutul anului universitar trecut, scriați pe JURIDICE.ro despre situația dramatică a învățământului juridic și despre dorința de schimbare, dar nu știați cum. Ceva idei dospite despre cum să arate, ce să se facă?

Radu Chiriță: Ăăăăăăăăăăăă, nu! Sunt în continuare la fel de prost ca şi în urmă cu un an. Şi mi-e teamă că unica modalitate de a găsi soluţii de ieşire din acest cerc vicios nu poate fi decât una radicală, de genul: radem jos totul şi o luăm de la capăt. Mă uitam zilele trecute pe subiectele date la admiterea la INM şi în avocatură. Sincere felicitări celor care au promovat aceste examene, dar sincer să fiu nu cred că ăla care o auzit vreodată de concursul cu conexitate topografică va fi un avocat mai bun decât ăla care nu a auzit de aşa ceva. Ştiu că e aproape imposibil într-un sistem dominat de corupţie şi incompetenţă să dai examene de admitere în profesii juridice în care elementul de bază să nu fie capacitatea de a reproduce cantităţi uluitoare de informaţii, dar ceva nu e bine aici. Sigur că un jude, un procuror sau un avocat trebuie să ştie drept, iar dreptul înseamnă inclusiv o chestie de toceală, de memorare de informaţii, dar nu e suficient. Cunosc judecători care ştiu mai puţină carte decât alţii, dar sunt judecători mai buni. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar cred că dacă am lua toţi judecătorii de tribunal din ţară şi i-am pune să dea examenul de admitere la INM nu ştiu dacă ar trece vreunul. Cu toate astea, sunt judecători mai buni decât INM-iştii. Idem la avocaţi.

Singura concluzie pe care pot să o trag este că nu suntem în stare să evaluăm performanţa. Nu avem nici un criteriu real care să ne spună care sunt judecătorii buni şi care cei slabi, care sunt procurorii buni şi care cei slabi etc. Criterii gen: câte rechizitorii ai scris în ultimul an sunt penibile, dar altele mai bune nu suntem în stare să promovăm. Or, dacă nu ştim cum evaluăm performanţa, nu ştim foarte exact nici ce căutăm. Dacă noi căutăm avocaţi care sunt în stare să sufle din memorie toate agravantele de la o infracţiune, căutăm în direcţia opusă ăleia corecte. Şi creăm un cerc vicios. Pentru că eu, în facultate, trebe să îl învăţ pe copil nu cum să scrie ori cum să susţină un recurs, ci să ştie ca pe “Tatăl nostru” toate motivele de recurs. Pentru că degeaba ştie unul cum să scrie un recurs, pentru că nu asta îl întreabă la examen, ci îl pun să sufle o toceală enormă în dimensiune. Degeaba ştie un viitor lawyer pe de rost toate efectele evicţiunii, dacă habar nu are dacă pe clientul lui îl ajută un contract de vânzare sau un alt contract. O să spunem că: „lasă, bă, că învaţă el asta după aia”, dar mă întreb şi eu dacă nu ar fi mai bine să înveţe înainte, în loc să îşi umple capul cu tot felul de informaţii care sunt scrise în coduri şi în cărţi.

Pe scurt, eu nu văd uşoară ieşirea din acest sistem. Toată facultatea, toate examenele de admitere în profesii sunt construite pe ideea geniului reproducerii de informaţii, în timp ce toată munca pe care o va face tânărul jurist mai încolo va fi una creativă. Admitem în profesii avocaţi pe care nu i-am verificat dacă ştiu să ofere un argument şi judecători care nu ştiu să aprecieze un argument şi ne întrebăm apoi de ce judecătorii aplică legea mecanic, iar grosul avocaţilor au prestaţii penibile.

Alina Matei: Un mesaj, va rog, pentru utilizatorii JURIDICE.ro.

Radu Chiriță: Deşi ziceam mai sus că ar fi bine să scriem, e destul de important să scriem mai puţin decât am citit. În consecinţă, le urez tuturor spor la citit.

Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.

Radu Chiriță: Şi eu.



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “Interviu Radu Chiriță. Despre situația dramatică a învățământului juridic”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    cred că singurul mod prin care se va scăpa de evaluarea pe criterii de „cine are memoria de nota 7” va fi atunci când pe bune cineva va invoca încălcarea principiului egalității – raportat la faptul că vor fi primiți în barou în .ro, avocați dintr-un barou dintr-un alt stat membru UE care nu au fost evaluați pe baza „cine are memoria de nota 7”.
    Mai propun invocarea art. 3 CEDO, just in case. (asta că vorbim de creație juridică). Și da, interpretarea evolutivă a Convenție it’s a must! Se ocupă CJUE de acest aspect ce se va impune și asupra instanțelor naționale nolens, volens (din seria: coming soon)

  2. Florin RADU spune:

    exista cateva fraze extrem de adevarate si la care ader:
    „Procuror nu cred aş putea fi, pentru că nu mă împac bine cu ideea de a avea o grămadă de şefi, iar notariatul mi se pare, cu tot respectul pentru colegii notari, o meserie plictisitoare, în care lipseşte adrenalina de care vorbeam mai sus.”
    „Cred că jurisprudenţa Curţii a scăzut mult din punct de vedere calitativ în ultimii 10 ani”
    „Sigur că un jude, un procuror sau un avocat trebuie să ştie drept, iar dreptul înseamnă inclusiv o chestie de toceală, de memorare de informaţii, dar nu e suficient. Ştiu judecători care ştiu mai puţină carte decât alţii, dar sunt judecători mai buni.”
    „Criterii gen: câte rechizitorii ai scris în ultimul an, sunt penibile, dar altele mai bune nu suntem în stare să promovăm. Or, dacă nu ştim cum evaluăm performanţa, nu ştim foarte exact nici ce căutăm. Dacă noi căutăm avocaţi care sunt în stare să sufle din memorie toate agravantele de la o infracţiune, căutăm în direcţia opusă ăleia corecte. Şi creăm un cerc vicios. Pentru că eu, în facultate, trebe să îl învăţ pe copil nu cum să scrie ori cum să susţină un recurs, ci să ştie ca pe “Tatăl nostru” toate motivele de recurs. Pentru că degeaba ştie unul cum să scrie un recurs, pentru că nu asta îl întreabă la examen, ci îl pun să sufle o toceală enormă în dimensiune.”

    chestia cu toceala, ca forma total inadecvata de intrarea in profesiile juridice, o spun si eu de mult timp si altii fac la fel.
    dar nu ne baga nimeni in seama …

  3. Florin-Iulian HRIB spune:

    Sint de acord cu d-l R. Chirita in multe privinte, insa voi comenta un anumit pasaj care mi-a atras atentia in mod deosebit, citez: „Sunt prea puţini care spun cu toată gura ce au de spus, iar asta prelungeşte marasmul în care ne învârtim de atâția ani. Poate că oi fi naiv, dar cred cu tărie că grosul oamenilor, din sistemul juridic şi din afara lui, sunt de bună credinţă.”

    Din pacate, chiar si cei care indraznesc sa critice sistemul (nu numai cel national, ci si cel international, cum ar fi, de pilda, conduita CEDO) ajung sa fie acuzati de rea-credinta si dispretuiti intr-o tara care isi promoveaza constant non-valorile, unde si cele mai marunte joburi au ajuns sa fie ocupate pe pile si/sau pe spagi, nicidecum pe merit, unde pina si facultatea de drept a devenit un SRL strimb.

    Romania musteste de resurse de top, atit umane, cit si de alta natura, dar nu stim si/sau nu vrem sa le exploatam, deoarece la virf s-au cocotat niste specimene de proasta calitate, care isi urmaresc doar popriile interese, fara sa le mai pese de bunastarea cetatenilor si, implicit, prosperitatea tarii. Iar pestele de la cap se impute!

    Eu unul chiar am incercat, atit cit mi-a stat in putinta, sa schimb ceva din conduita si mentalitatea autoritatilor romane, insa oriunde am vorbit sau scris, m-am trezit ca mi se scuipa in cap si mi se spune ca, de fapt, ploua…

    In alta ordine de idei, observ numarul urias de citiri ale acestui interviu si numarul la fel de impresionant de recomandari, ceea ce in sine constituie o performanta de invidiat. Dar fac pariu cu autorul ca tot nu se va schimba nimic (in bine) in sistem. E de-ajuns sa amintesc doar initiativa extraordinara a judecatorilor de la inceputul lui 2013, referitoare la revocarea unor membri din CSM, sau referendumul de demitere a presedintelui din 2012… In Romania s-a compromis insasi ideea de „democratie”, asa ca degeaba scriem si vorbim; tot cum vor „alesii neamului” se va face orice, inclusiv in invatamint si justitie.

  4. Mihaela DRAGOMIRESCU spune:

    Subscriu si eu acestor opinii foarte bine conturate si la care am si cateva comentarii in calitate de viitor licentiat in stiinte juridice ,acum in formare dar si in calitate de economist cu experienta si cadru didactic in domeniul relatiilor internationale
    1. dreptul constitutional mai important decat protectia drepturilor omului- Nu ,eu cred ca ambele sant fundamentale pentru orice viitor jurist , deci nici una din discipline nu trebuie sa fie optionala sau facultativa,ca multe altele trecute la aceasta categorie in multe din facultatile de drept romanesti(logica juridica, retorica juridica, etica juridica)
    2. jurisprudenţa CEDO extrem de prost cunoscuta, ignorarea jurisprudenţei cu privire la alte state.- da!Lipsa aceasta poate fi in primul rand o oportunitate pentru edituri de profil!. De asemenea ar fi o optiune pentru o cercetare /carte legata de cauze refuzate, respinse, neinregistrate, scoase de pe rol, oportunitate pe care tin sa o iau si eu in considerare A la bon entendeur salut!
    3.lipsa de reactie la ineficientele sistemului juridic.Consider ca nu trebuie sa reinventam roata,exista modele si practici ce pot fi transferate adaptate din alte sisteme de drept si chiar din alte domenii pe principiile benchmarkingului si managemntului calitatii totale aplicate domeniului juridic.
    4.„Degeaba ştie un viitor lawyer pe de rost toate efectele evicţiunii, dacă habar nu are dacă pe clientul lui îl ajută un contract de vânzare sau un alt contract.” De ce nu stie? Pentru ca poate nu e invatat sa gandeasca sa foloseasca in mod pragmatic teoria, sa compare si sa analizeze si mai ales sa coreleze cunostinte din diferite discipline (fiscal comercial,dreptul muncii etc)Dar aceasta deficienta e generalizata in tot sistemul universitar( inclusiv in domeniul medical si economic)
    5.”Toată facultatea, toate examenele de admitere în profesii sunt construite pe ideea geniului reproducerii de informaţii, în timp ce toată munca pe care o va face tânărul jurist mai încolo va fi una creativă.”.Solutia probata de mine direct, ca studenta la Universitatea Bocconi e adevarat in domeniul economic ar fi „Cu cartile pe masa „,testul fiind un studiu de caz ( in domeniul dreptului ar fi solutionarea unei spete in acelasi conditii de informare libera din practica,cu toate sursele de documentare pe masa inclusiv internet )
    6.”….situația dramatică a învățământului juridic… Şi mi-e teamă că unica modalitate de a găsi soluţii de ieşire din acest cerc vicios nu poate fi decât una radicală, de genul: radem jos totul şi o luăm de la capăt.”Eu nu cred ca aceasta este solutia, sant si lucruri bune in sistem, sant profesori buni ,sant carti bune,sant practicieni profesionisti, doar abordarea educatiei trebuie schimbata.Trebuie mai mult pragmatism insotit si de teorie bine fundamentata( jurisprudenta, doctrina, legislatie, cazuistica reala de la mari case de avocatura preluata si adaptata” pentru ratiuni pedagogice”) obligativitatea mai multor discipline considerate acum doar optionale sau facultative sau …. care lipsesc si chiar un studiu mai intensiv.( mai multe ore/disciplina /saptamana)
    7.Abordarea mea ,solutia mea ar fi pentru educatie inclusiv pentru cea juridica acela de benchmarking educational inovativ adica evitarea reinventarii rotii,preluarea si adaptarea in mod inteligent a celor mai bune si potrivite practici din lume ( best fit practices)de la universitatile de top( practici care sant atat de vizibile si care sincer nu inteleg de ce nu sant preluate) si nu numai adica si practici din trecutul invatamantului nostru ( nu tot ce e vechi e perimat)impletite cu tehnici inovative cu mai multe elemente de e-learning, cu folosirea tehnologiilor educationale moderne si in domeniul educatiei juridice……si daca nu ne baga nimeni in seama vom persevera iar si iar pana solutiile inovative vor fi impuse

  5. ANONIM spune:

    Inainte instantele aveau dactilografi si judecatori. Urmare transformarilor din sistem, judecatorii au ajuns dactilografii instantelor. Drept pentru care copiaza paragrafe din hotarari pe care le pun in alte hotarari. Nu stiu daca mai este asa, cand am plecat eu din sitem, ieseam din sedinta la la ora 5, 6 seara dupa care scriam minutele, dupa care le treceam in condica, dupa care le treceam in Ecris. Nu grefierul facea asta. Acum nu mai este condica, stiu. Pe la ora 11 sau 12 noaptea ma trezeam ca puneam in Ecris solutia dintr-un dosar in alt dosar. Dupa care faceam referat pentru a-mi explica greseala.

    Si da, CEDO a devenit altceva, de care a inceput sa imi fie frica.

  6. Liviu BORDAS spune:

    Finalul spune totul. Şi pune punctul exact unde trebuie, pe i:

    „Pe scurt, eu nu văd uşoară ieşirea din acest sistem. Toată facultatea, toate examenele de admitere în profesii sunt construite pe ideea geniului reproducerii de informaţii, în timp ce toată munca pe care o va face tânărul jurist mai încolo va fi una creativă. Admitem în profesii avocaţi pe care nu i-am verificat dacă ştiu să ofere un argument şi judecători care nu ştiu să aprecieze un argument şi ne întrebăm apoi de ce judecătorii aplică legea mecanic, iar grosul avocaţilor au prestaţii penibile.”

    Aferim!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.