BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Print Friendly, PDF & Email

Liberarea debitorului prin darea în plată

16.10.2013 | Gheorghe PIPEREA

Obligatia juridica (juris vinculum) se stinge prin plata, atunci cand prestatia datorata este executata de buna voie; plata (solutio) reprezinta executarea obiectului insusi al obligatiei, asa cum rezulta din art. 1469 C. civ. Daca nu se efectueaza plata de buna voie, creditorul poate sa treaca la executarea silita a obligatiei sau, la alegerea sa, sa foloseasca alte mijloace legale pentru realizarea drepturilor sale ori sa ceara incetarea prin rezolutiune sau reziliere a contractului, pastrand dreptul la daune-interese (art. 1516 C. civ). Daca plata de buna voie sau silita nu mai este posibila, creditorul are si dreptul la despagubiri (raspundere contractuala), asa cum rezulta din art. 1530 C. civ. Cu acordul creditorului, debitorul se poate libera si daca executa alta prestatie (art. 1492 C. civ). Darea in plata (datio in solutum) este o novatie prin schimbarea obiectului obligatiei, care nu mai este platita in natura, ci printr-un alt bun sau o alta prestatie echivalente, conform intelegerii partilor, pre-existenta sau survenita. Darea in plata (i) este o exceptie de la regula executarii in natura a obligatiei; (ii) presupune acordul creditorului; (iii) determina stingerea acelei obligatii pentru care exista acordul creditorului.

Datio in solutum in cazul ipotecii imobiliare este evocata in mai multe randuri de Codul civil roman. Spre exemplu, art. 2325 C. civ. permite ca debitorul si creditorul sa convina limitarea dreptului creditorului de a urmari bunurile care nu ii sunt ipotecate, ceea ce reprezinta o exceptie evidenta de la principiul nelimitarii raspunderii. Poate fi vorba de o conventie concomitenta nasterii obligatiei garantate sau, dupa caz, de o conventie contemporana executarii contractului ori executarii silite a obligatiei. Poate fi vorba si de o dare in plata anticipata in contractul originar sau, dupa caz, convenita ulterior, inclusiv in cursul executarii silite. Este o limitare a dreptului de a executa si alte bunuri decat cele ipotecate, fara sa implice neaparat descarcarea de datorii, dar nimic nu impiedica debitorul si creditorul (creditorii) sa convina in acest sens[1]. Poate fi vorba, deci, de o datio in solutum conventionala.

O aplicatie a principiului raspunderii nelimitate este reglementata de art. 2478 C. civ., conform caruia creditorul beneficiar al unei ipoteci imobiliare nu poate urmari bunurile care nu ii sunt ipotecate decat in cazul in care acestea nu sunt suficiente pentru acoperirea creantei (restul de creanta neacoperit fiind, desigur, o creanta chirografara, care intra in concurs cu celelalte creante chirografare). Asadar, desi norma citata este de natura a crea o facilitate debitorului, un beneficiu de discutiune, care ii permite acestuia sa pretinda creditorului ipotecar sa isi orienteze urmarirea silita mai intai asupra bunului ipotecat, si doar ulterior asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului; in final, acest beneficiu temporar dispare, redevenind aplicabil principiul raspunderii nelimitate. Spre comparatie, tertul proprietar al bunului ipotecat nu poate fi supus urmaririi silite derulata de creditorul beneficiar al bunului ipotecat dincolo de limitele valorice ale acestuia. Astfel, conform art. 2361 alin. 1 teza 1 C. civ., daca bunul ipotecat trece in proprietatea unui tert, tertul raspunde cu acel bun pentru toate datoriile ipotecare; creditorul beneficiar al ipotecii nu il poate urmari pe tert pentru eventualul rest de creanta ramas neacoperit; situatia tertului garant ipotecar este similara (cu exceptia situatiei in care tertul garant, constituitor al garantiei reale, pentru a asigura o preferinta creditorului, este si fideiusor, caz in care va raspunde nelimitat, ca si debitorul principal; desigur, tertul va avea regres in contra debitorului principal, dar va suporta riscul insolvabilitatii acestuia). Pe de alta parte, conform art. 2364 C. civ., daca creditorul ipotecar executa bunul, el il poate urmari in paralel sau succesiv (pentru restul creantei ramas neacoperit, care devine, astfel creanta chirografara) si pe debitorul principal, dupa principiul raspunderii nelimitate, prevazut de art. 2324 alin. 1 C. civ.

Datio in solutum in cazul ipotecii mobiliare este evocata, de asemenea, in mai multe dispozitii ale Codului civil roman. De exemplu, conform art. 2435 C. civ., drepturile creditorului beneficiar al ipotecii mobiliare, in caz de neexecutare a obligatiei ipotecare, sunt, la alegerea sa: (i) să vândă bunul ipotecat[2]; (ii) să îşi însuşească bunul pentru a stinge creanţa ipotecară[3]; (iii) să preia bunul în scop de administrare. Pe de alta parte, potrivit art. 2325 C. civ. (inainte de executare) si art. 630 C.p.civ. (in timpul executarii silite), debitorul isi poate da acordul ca creditorul sa preia in contul creantei bunul ipotecat. In legatura cu problema de a sti daca restul creantei/creantelor ramas neacoperit se stinge, raspunsul cel mai probabil este ca partile se vor putea intelege si cu privire la stergerea restului creantei, din moment ce acestea au fost de acord cu darea in plata[4].

Plata partiala nu este liberatorie pentru restul datoriei. La fel, plata unei datorii nu duce la liberarea de celelalte datorii. Principiul raspunderii nelimitate a debitorului, reglementat de art. 2324 alin. 1 C. civ. este in continuare aplicabil. Afirmatia este valabila si in cazul stingerii partiale a datoriei prin dare in plata. Dar daca debitorul, desi ar vrea, nu poate sa efectueze plata? Daca singurul bun de valoare (si urmaribil) al debitorului este cel ipotecat? In mod evident, dupa executarea acestuia, debitorul este insolvabil, plata nemaifiind posibila.

Observam, din dispozitiile art. 1492 C. civ., ca legiuitorul roman a impus mai multe conditii pentru ca darea in plata sa aiba efect liberatoriu pentru debitor. In primul rand, efectul liberator al darii in plata este exceptia, si nu regula („debitorul nu se poate libera executind o alta prestatie decat cea datorata, chiar daca valoare prestatiei ar fi egala sau mai mare, decat daca creditorul consimte la aceasta”). Intr-adevar, regula este executarea in natura, ea putand imbraca si forma executarii silite (art. 1469 alin. 2 C. civ.; art. 1516 C. civ.). Efectul de liberare este subordonat, de asemenea, conditiei consimtamantului creditorului. Intr-adevar, darea in plata este o novatie prin schimbarea obiectului obligatiei, ceea ce inseamna, de principiu, acordul creditorului, care contracteaza din nou, o alta obligatie. Si, in fine, art. 1492 C. civ. limiteaza efectul liberatoriu al darii in plata la acea obligatie, efectul liberatoriu fiind punctual, si nu generic.

Pentru a putea raspunde la intrebarea daca darea in plata poate fi o solutie de protectie a consumatorului aflat in stare de insolvabilitate sau de supra-indatorare (solutie care, asa cum s-a putut observa mai sus, este recomandata de expertii si oficialii CE), trebuie vazut daca : (i) darea in plata poate fi impusa creditorului care refuza sa acorde liberarea debitorului, solutie care sa fie in competenta judecatorului; (ii) darea in plata poate fi extinsa la totalitatea datoriilor celui care cere protectia tribunalului pe aceasta cale.

Darea in plata poate fi impusa de judecator, chiar si in lipsa unei dispozitii legale exprese. Acest lucru este posibil, in virtutea dreptului judecatorului de a revizui un contract aflat in suferinta, pentru a-l reechilibra. Se poate ajunge la acest final fie prin apelul la mecanismul adaptarii contractului pentru impreviziune (art. 1271 C. civ.), fie prin apelul la echitate, ca mijloc de completare a contractului (art. 1272 C. civ.), fie prin aplicarea regulilor referitoare la leziune, pentru disproportie vadita a prestatiilor partilor (art. 1221 C. civ.), fie, in fine, prin eliminarea din contract a unor clauze abuzive (conform Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele profesionistilor cu consumatorii).

Restabilirea echilibrului contractual inseamna ca, in caz de criza a contractului, partile impart riscul, fie de comun acord, fie in urmarea unei decizii judecatoresti (lose-lose situation). Daca a ajuns sa fie executat, bunul care a ajuns la o valoare mult scazuta fata de valoare initiala nu va acoperi decat in parte creanta, iar debitorul care nu are alt bun urmaribil, in mod evident, nu va putea plati acest rest de creanta ramas neacoperit. Creditorul, care ar primi in plata bunul executat, ar putea marca mai rapid pierderea (pe care o va marca oricum, dar mult mai tarziu si cu mai multe costuri). Asadar, o datio in solutum ar salva atat situatia debitorului (care va „scapa” de raspunderea nelimitata, primind sansa unui nou si proaspat inceput, a unui fresh new start), cat si cash-flow-ul creditorului (care nu va mai trebui sa constituie provizioane si sa suporte costuri legale). Debitorul va partaja, astfel, riscul pierderii valorii proprietatii cu creditorul.

Datio in solutum poate fi utilizata nu doar ca o solutie pentru o singura datorie garantata cu ipoteca, ci si ca solutie a supra-indatorarii. Multiple datorii, cu sau fara ipoteci aferente, care nu mai pot fi platite, pot fi stinse prin datio in solutum, cu efectul corelativ al stingerii restului de creante ramase neacoperite. Un debitor care nu detine decat bunul afectat de garantia creditorului beneficiar al garantiei este, oricum, insolvabil. Si, de altfel, la origini, falimentul era o datio in solutum totala, debitorul falit abandonand in mainile creditorilor toate bunurile din patrimoniul sau. Ramane ca tribunalul, constatand insolvabilitatea debitorului, consecutiva executarii silite sau darii in plata a bunului afectat garantiei, sa dispune si liberarea de datorii a debitorului, oferindu-i sansa unui nou inceput. Desigur ca, de lege ferenda, ar fi indicat ca o astfel de solutie sa primeasca o reglementare expresa, atat pentru a evita solutii de inadmisibilitate ale cererilor de liberare de datorii, cit si pentru a evita potentialele abuzuri. In lipsa unei reglementari, insa, se pot construi solutii jurisprudentiale similare, prin intepretarea sistematica a dispozitiilor relative la darea in plata si la insolvabilitate, precum si prin inlaturarea de la aplicabilitate a dispozitiilor art. 2324 alin. 1 C. civ., ca fiind contrare Dreptului Uniunii Europene sau CEDO[5].

Asadar, in cazul debitorilor insolvabili sau supra-indatorati care cer protectia tribunalului, datio in solutum este mai mult decat darea in plata clasica. Aceasta forma de datio in solutum, specifica situatiei in care debitorul nu mai poate sa isi efectueze platile, presupune ca debitorul se elibereaza de raspunderea nelimitata pentru aceste datorii, dand in plata si remitindu-i creditorului bunul ipotecat sau dat in gaj.

Iertarea de datorii prin datio in solutum, odata ridicata de la rangul de conventie la cel de procedura legala ce poate fi impusa de judecator, poate preveni executarea silita a bunurilor debitorilor, atat timp cat este fezabil si rezonabil, putand implica si moratorii, scheme de re-esalonare, vanzarea bunului ipotecat chiar de catre debitor etc. Un regim legal sau jurisprudential obligatoriu al iertarii de datorii ipotecare ar fi un motiv in plus pentru creditori sa fie mai atenti la risc, sa evalueze corect garantiile si sa nu se grabeasca cu executarea silita, mai ales ca e vorba de persoane fizice si gospodarii (households).

Asa cum s-a putut observa mai sus, oficialii si expertii europeni recomanda nu doar protectia tribunalului, ci si alte metode de tratament al supra-indatorarii sau alte mijloace de liberare de datorie, cum ar fi, spre exemplu, darea in plata (datio in solutum). Solutia, laudabila si sustenabila, ar trebui sa tina cont de imperativul de a nu fi afectata protectia increderii, fundamentul dreptului afacerilor. In definitiv, este vorba aici de un remediu, si nu de o regula. A exagera in acest tip de solutii ar inseamna sa fie facuta inutila ideea de asumare a unui risc si de responsabilitate pentru transformarea riscului in pierdere/prejudiciu. Iar aplicarea prea frecventa a datio in solutum ar insemna sa ne intoarcem la o economie de troc, care obstaculeaza circuitul „sanguin” al banilor. Pe de alta parte, in lipsa unui instrument european efectiv, trebuie vazut in ce masura o astfel de idee poate fi transformata intr-o solutie in dreptul nostru.

In situatia in care debitorul insolvabil sau supra-indatorat are mai mult de un bun ipotecat, de exemplu, o casa si un teren, el va putea beneficia de datio in solutum cu efect liberatoriu doar daca va abandona in mainile creditorilor toate aceste bunuri urmaribile. Altfel, solutia darii in plata ar deveni inechitabila si ar putea favoriza abuzurile. Chiar si in cazul in care bunul dat in plata pentru stergerea totala a datoriilor ar fi casa de locuit a debitorului si familiei sale, solutia ar trebui sa fie aceeasi, intrucat este o solutie voluntara, acceptata de debitor. Este foarte probabil ca, inainte de a oferi creditorului in plata casa de locuit, debitorul isi gaseste o casa cu chirie sau o casa de locuit cu costuri mai usor sustenabile.


[1] Se interzice insa preluarea unilaterala in contul creantei sau actele de dispozitie asupra bunului ipotecat, fara parcurgerea formalitatilor prevazute de lege pentru executarea silita. Interdictia se refera chiar si la pacte sau conventii care ar avea ca scop astfel de actiuni unilaterale. Spre exemplu, sub denumirea marginala de „interdictie a pactului comisoriu”, art. 2433 dispune ca orice clauză potrivit căreia, pentru a garanta executarea obligaţiei debitorului său, creditorul îşi rezervă dreptul să devină proprietarul irevocabil al bunului sau să dispună de acesta fără formalităţile impuse de lege se consideră nescrisă. Din aceasta cauza, viabilitatea unei fiducii constituita cu titlu de garantie este dubitabila. In orice caz, textul din Codul nostru civil este totalmente contrar institutiei prescription din dreptul american, conform caruia creditorul ipotecar poate prelua in proprietate bunul dat in ipoteca, imediat ce debitorul a lasat cele 24 de ore sa treaca si nu a platit intreaga datorie ipotecara la banca.
[2] Conform art. 2445 Cciv, aceasta vinzare silita se face de catre creditor, fara interventia executorului judecatoresc, dar cu incuviintarea instantei de executare. Suntem in prezenta unei derogari de la dispozitiile art. 622 alin.5 Cpciv conform carora executarea silita se efectueaza prin executori judecatoresti.
[3] Ne putem intreba daca aceasta este o dare in plata sau un drept care rezulta din insasi calitatea de creditor ipotecar. In orice caz, regula este complet opusa celei din domeniul ipotecii imobiliare, la care se refera art. 2433 Cciv.
[4] In Spania exista un tip de datio in solutum cu efect de iertare de datorie (cu aplicabilitate foarte limitata la consumatorii care nu au altceva in patrimoniu decat bunul ipotecat; iertarea de datorie opereaza doar cu acordul creditorului). In SUA, prin contract, partile se pot intelege ca, in anumite conditii, bunul ipotecat sa devina proprietatea bancii (ipoteca nu se executa silit, prin prescription, ci este preluata de banca in contul datoriei, printr-o dare in plata anticipata in contract.
[5] De notat ca este vorba de situatia de insolvabilitate sau de supra-indatorare, cind debitorul nu mai poate plati, chiar daca ar putea, si este supus ori este pe cale de a fi supus unei executari silite sau unei cesiuni a creantei catre un colector de creante. O limitare a raspunderii poate fi organizata sub forma fractionarii de patrimoniu, dar aceasta fractionare trebuie sa pre-existe executarii, pentru a putea fi invocata. In cazul discutat nu avem de-a face cu o astfel de fractionare, raminind de aplicat sau de inlaturat de la aplicare art. 2324 alin.1 Cciv, care prevede raspunderea nelimitata a debitorului.


Prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
Managing Partner PIPEREA & ASOCIATII


Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.