CJUE. Validarea obligaţiei de identificare individuală electronică pentru ovine şi caprine
18 octombrie 2013 | JURIDICE.roCurtea de Justiție a Uniunii Europene a dat publicității joi, 17 octombrie 2013, un comunicat privind hotărârea în cauza C-101/12.
Comunicat CJUE: Prin adoptarea acestei măsuri menite să prevină mai eficient epizootiile, legiuitorul nu a încălcat nici libertatea crescătorilor de animale de a desfăşura o activitate comercială, nici principiul egalităţii de tratament.
Până la importanta epizootie de febră aftoasă produsă în cursul anului 2001, crescătorii de ovine şi de caprine trebuiau să îşi marcheze animalele numai cu ajutorul unei crotalii sau al unui tatuaj care să permită asocierea acestora exploataţiei lor. În plus, aceşti crescători trebuiau să ţină un registru în care era înscris numărul total de ovine şi de caprine prezente în fiecare an[1]. Or, în timpul acestei epizootii, a fost necesară sacrificarea sistematică a mai multor milioane de animale, din cauza unor ovine neidentificate și a lipsei trasabilităţii, pentru a descoperi ulterior că un mare număr dintre acestea nu erau infectate. În plus, a fost nevoie să se recurgă la diverse restricții în cadrul Uniunii și la o interdicție la scară mondială a tuturor exporturilor de vite, de carne și de produse de origine animală provenind din Regatul Unit.
Pentru a preveni mai eficient astfel de epidemii şi pentru a ameliora funcţionarea comerţului cu ovine şi cu caprine între statele membre, legiuitorul Uniunii a introdus un nou sistem[2], potrivit căruia fiecare animal trebuie identificat individual cu ajutorul a două mijloace de identificare, şi anume printr-o crotalie tradiţională, precum şi printr-un aparat electronic. Acesta din urmă poate lua forma unei crotalii electronice, a unui transponder tip bolus, a unui transponder electronic sau a unei mărci electronice pe copită. Identitatea fiecărui animal trebuie înregistrată într-un registru de exploataţie. În plus, în cazul în care animalele părăsesc exploatația, circulația acestora trebuie înregistrată într-un document însoțitor. Mai mult decât atât, fiecare stat membru este obligat să înființeze un registru central sau o bază de date electronică în care se înregistrează toate exploatațiile situate pe teritoriul său, precum și să întreprindă cu regularitate recensământul animalelor deținute în exploatațiile respective.
Domnul Schaible, un crescător de ovine german care deține 450 de oi, a introdus o acțiune la Verwaltungsgericht Stuttgart (Tribunalul Administrativ Stuttgart, Germania) căruia i-a solicitat să constate faptul că nu face obiectul obligațiilor de identificare individuală a animalelor sale și de identificare electronică individuală a acestora și nici al obligației de a ține un registru al exploatației. În acest context, Tribunalul Administrativ a solicitat Curţii de Justiţie să verifice dacă aceste obligaţii sunt valide sau dacă încalcă libertatea de a desfăşura o activitate comercială şi principiul egalităţii de tratament.
Prin hotărârea pronunţată astăzi, Curtea constată că obligaţiile crescătorilor de ovine şi de caprine de a-şi identifica animalele individual şi electronic, precum şi de a ţine la zi un registru de exploataţie nu încalcă nici libertatea de a desfăşura o activitate comercială, nici principiul egalităţii de tratament.
Deşi aceste obligaţii pot limita exercitarea libertății de a desfășura o activitate comercială, acestea sunt totuşi justificate de obiective de interes general legitime, şi anume protecția sanitară, combaterea epizootiilor și bunăstarea animalelor, precum şi finalizarea pieţei interne în sectorul acestor animale.Într-adevăr, facilitând trasabilitatea fiecărui animal şi permiţând astfel, în caz de epizootie, autorităţilor competente să ia măsurile necesare pentru evitarea propagării unor boli contagioase la ovine şi caprine, aceste obligaţii sunt corespunzătoare şi necesare pentru atingerea obiectivelor menţionate.
În plus aceste obligaţii nu sunt disproporţionate. În ceea ce priveşte sarcinile financiare care rezultă pentru crescătorii de animale, Curtea evidenţiază mai multe elemente de care trebuie să se ţină seama, în special (i) că aceste sarcini pot fi mai reduse decât costurile unor măsuri neselective precum interdicţia exporturilor sau sacrificarea preventivă a şeptelului în cazul apariţiei unei boli, (ii) că noul sistem prevede mai multe excepţii, (iii) că obligaţia de identificare electronică nu a fost introdusă decât progresiv şi (iv) că există posibilitatea pentru crescătorii de animale de a obţine un ajutor financiar destinat compensării unei părţi a costurilor suplimentare legate de instituirea sistemului. În ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, Curtea observă faptul că trebuie aplicate animalelor două mijloace de identificare în loc de unul și împrejurarea potrivit căreia noile mijloace de identificare provoacă în mod statistic mai multe leziuni și complicații decât dispozitivele tradiționale, nu sunt de natură să demonstreze că evaluarea legiuitorului Uniunii cu privire la avantajele introducerii obligației de identificare electronică era eronată. În plus, Curtea arată că, facilitând combaterea epizootiilor şi permiţând astfel să se evite înregistrarea de animale infectate, noul sistem contribuie în mod pozitiv la protejarea bunăstării animalelor.
Noul sistem respectă de asemenea principiul egalităţii de tratament.
Astfel, derogarea care autorizează statele membre cu un şeptel ovin sau caprin redus[3] să facă facultativ sistemul de identificare electronică nu discriminează crescătorii de animale stabiliţi într-un stat membru în care această identificare este obligatorie. În această privinţă, Curtea arată în special că pragurile prevăzute sunt rezonabile şi proporţionale cu obiectivele urmărite de noul sistem şi că această derogare nu se aplică decât animalelor care nu fac obiectul unor schimburi intracomunitare.
În sfârşit, acest sistem nu discriminează nici crescătorii de ovine şi de caprine în raport cu crescătorii de bovine şi de porcine, care nu sunt supuşi aceloraşi obligaţii. Astfel, în pofida anumitor similitudini între aceste diverse tipuri de mamifere, există diferențe care justifică un cadru de reglementare propriu pentru fiecare specie animală. Ținând seama de contextul istoric al crizei de febră aftoasă din anul 2001, legiuitorul Uniunii putea introduce în mod legitim o legislație specifică prevăzând identificarea electronică a ovinelor şi a caprinelor care erau deosebit de afectate de această criză. Cu toate acestea, Curtea arată că, deși legiuitorul putea să se bazeze în mod legitim pe o abordare progresivă pentru introducerea identificării electronice, acesta trebuie, în lumina obiectivelor reglementării contestate, să ia în considerare necesitatea de a proceda la o reexaminare a măsurilor instituite, în special în ceea ce privește caracterul facultativ sau obligatoriu al identificării electronice.
MENȚIUNE: Trimiterea preliminară permite instanțelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze Curții întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu soluționează litigiul național. Instanța națională are obligația de a soluționa cauza conform deciziei Curții. Această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară.
[1] Directiva 92/102/CEE a Consiliului din 27 noiembrie 1992 privind identificarea și înregistrarea animalelor (JO L 355, p. 32, Ediţie specială, 03/vol. 11, p. 210).
[2] Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovină și caprină și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 și a Directivelor 92/102/CEE și 64/432/CEE (JO 2004, L 5, p. 8, Ediție specială, 03/vol. 52, p. 146), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 933/2008 al Comisiei din 23 septembrie 2008 (JO L 256, p. 5).
[3] Maximum 600 000 de animale, în total, pentru ovine şi caprine, şi 160 000 numai pentru caprine.
