Asigurări pentru avocaţi, Barouri, Citate juridice, Grile juridice, INTERPROFESIONAL, Jurisprudenţă inedită CITR, Legal Days, Legal FUN, Legal Style, NOTARIAT, Revista revistelor juridice, Sistemul judiciar, Studenţi la drept, TOP LEGAL
 
Sistemul judiciar [MJ, CSM, INM, SNG, PÎCCJ, DNA, parchete]
Secţiune dezvoltată în parteneriat cu CSM, Ministerul Public şi DNA
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Curtea de Apel Craiova va găzdui întâlnirea semestrială a judecătorilor din cadrul Programului de Formare Continuă la nivel Descentralizat 2013
18.10.2013 | JURIDICE.ro


Curtea de Apel Craiova va organiza vineri, 18 octombrie 2013, întâlnirea semestrială a judecătorilor din cadrul Programului de Formare Continuă la nivel Descentralizat 2013, potrivit unui comunicat.

În cadrul evenimentului vor avea loc dezbateri privind problemele de drept ce au generat practică neunitară în materie civilă, dar vor fi abordate și aspecte de ordin administrativ și judiciar privind punerea în aplicare a prevederilor Noului Cod de Procedură civilă. La întrunire vor participa Cristina Tarcea, vicepreședintele ÎCCJ, și Lavinia Curelea, președintele Secției I Civilă a ÎCCJ, alături de magistrații din circumscripția Curții de Apel Craiova.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate