Interviu Paul Vasilescu. Despre principiile fundamentale ale dreptului
22 octombrie 2013 | Alina MATEIAlina Matei: Mulțumim că ați acceptat să acordați un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. Cum sunt profesorii de drept în România de azi? Buni sau răi? Domnule profesor, mai sunt tinerii interesați de studiul dreptului sau dreptul este doar o tehnică de a câștiga bani?
Paul Vasilescu: Eu mulţumesc de invitaţie! Cum sunt profesorii? Dacă vă referiţi la note, poate unii sunt mai indulgenţi decât alţii. Evident că suntem diferiţi, de altfel, nimeni nu ar dori o uniformizare. Judecăţile de valoare diferă de… valoarea fiecăruia! Apoi, spiritul critic – în sensul unui discurs care să pună sub semnul întrebării ceea ce este de pus sub acest semn, ar trebui să ne caracterizeze pe toţi, dar poate că depinde şi de viziunea generală pe care o avem fiecare dintre noi. Dreptul nu e decât o fracţiune din realitatea socială, pe care o înţelegi într-un anumit fel; dar, această manieră se va reflecta şi în viziunea juridică. Cea din urmă e doar un reflex, deci, a unei concepţii mai ample asupra socialului şi politicului.
Alina Matei: Scrieți cărți cu adevărat excepționale. Una dintre acestea este cea apărută anul trecut la Editura Hamangiu, Drept civil. Obligații în reglementarea noului Cod civil. O materie destul de grea în facultate. Sunt mai numeroase obligațiile decât drepturile? Ar fi mai de preferat Facultatea de Obligații sau Facultatea de Drept?
Paul Vasilescu: Cărţile se scriu din diferite motive, de la cele mai anoste, la cele mai obscure. O parte din sensul cărţii rămâne în ochii cititorului, deşi nici intentio auctoris nu ar fi de ignorat. Materia zisă ”Obligaţii” e dificilă şi pentru că a rămas pe aliniamente pe care studenţii nu le mai percep. S-a produs undeva o ruptură între eficienţa şi teoria dreptului, care trebuie să rămână şi separate şi împreună. E vorba de o dialectică a contrariilor ce împinge uneori discursul spre o eficienţă imediată, iar aici poate că ruptura e dezirabilă. Pentru că nu întotdeauna pragmatismul trebuie admis ca un criteriu al adevărului. Să păstrăm, deci, tensiunea dintre teorie şi practică, făcând din prima un efort de înţelegere a celei de-a doua, dar care să nu fie încătuşată de cea din urmă.
Alina Matei: Cum vedeți învățământul juridic românesc astăzi? Totuși, sunt peste 40 de facultăți de drept acreditate.
Paul Vasilescu: Învăţământul juridic (sau de alt tip) este exact precum societatea: un produs al acesteia, care însă produce şi el structuri societale. În fond, nu numărul contează aici, ci impactul şcolilor, iar ultimele decenii au demonstrat că tot câteva facultăţi contează. Dar, poate mai important e că orice discuţie despre reforma învăţământului pleacă şi ajunge la oportunităţi imediate, ceea ce nu e foarte sănătos în lipsa unei politici coerente a învăţământului. Apoi, parcă prea multe lucruri au devenit tabu sau sunt puse în cheie greşită. Printre acestea se află şi eşecul şcolar, moda fiind acum să-l asume profesorii; ceea ce e cel puţin bizar.
Alina Matei: Am tot auzit de Școala de drept de la București și Școala de drept de la Cluj. Există rivalități doctrinare? Sau e doar în capul studenților dornici de o controversă?
Paul Vasilescu: Orice prietenie ştiinţifică este cale sigură spre dispută doctrinală. De-a lungul deceniilor, profesori ai ambelor şcoli au păstrat nu numai raporturi personale foarte bune, dar şi unele diferenţe de abordare şi de opinie. Ceea ce e foarte firesc. Dar nu cred că se poate vorbi despre rivalităţi propriu-zise, ci despre spirit critic, care nu ne lipseşte nici nouă, nici colegilor din Bucureşti. Oricum, orice dispută teoretică e de bun augur: suntem vii şi avem nevoie de dialog.
Alina Matei: În 1995, ați făcut un stagiu de pregătire la Universite Sophia Antipolis de Nice. Cum a fost acel stagiu? V-a schimbat perspective, idei?
Paul Vasilescu: Astăzi media studenţilor români care merg la studii în străinătate e de 4000 într-un an universitar; cu timpul se va vedea şi impactul pozitiv pe care îl va avea asupra României acest exod ştiinţific. Nu aş vorbi despre mine, care nu mai eram student când am fost la studii în Franţa, ci aş sublinia un alt aspect. Este esenţial pentru un student să vadă, să cunoască, şi un alt sistem decât în cel care a crescut. Sunt multe de învăţat, iar cel mai important e că acest efort, de a studia în altă limbă, poate contribui la fixarea unor întrebări esenţiale, la care să se încerce un răspuns.
Alina Matei: Așa cum există avocați despre care se spune că sunt maeștri ai barei, despre dumneavoastră se spune că sunteți Maestru al Dreptului. Cum se vede legislația românească prin ochii dumneavoastră?
Paul Vasilescu: Mă limitez la dreptul privat. Poate că ar fi util să amintim că nu prea mai există legislaţie românească. Aceasta fie datorită specificului dreptului UE, fie ca efect al împrumutului străin de texte normative, mai ales cu ocazia întocmirii de noi coduri. Consecinţa: legislaţia românească e mult mai sincronă cu cea occidentală decât suntem dispuşi să admitem. De aceea, poate că o reflexie asupra dreptului privat de astăzi trebuie făcută în regim comparat, iar la întrebarea dumneavoastră se poate răspunde analizând ce se întâmplă în dreptul european. Dacă m-aş referi la acesta, cred că se poate spune că ar fi postmodern, adică relativizant, amoral şi stufos. Nimeni nu poate fi presupus că ignoră legea, dar nici nu există vreo persoană care să cunoască toate legile, deci, poate că dreptul de astăzi e şi paradoxal: renunţă la principii, ca să proclame soluţii fragmentate, care adunate vor da principii. Peisajul juridic actual aduce cu cel medieval: mai multe structuri de putere generatoare de piramide normative multiple.
Alina Matei: Ce este mai importantă, tehnica sau noima legii?
Paul Vasilescu: Ambele. Există o tehnică a noimei, un anumit meşteşug (techné) care permite exprimarea riguroasă a sensului, a raţiunii normei. Apoi, ar trebui distinse, firesc, funcţia de logothet de cea de nomothet. Când primul ţine locul celui de-al doilea, tehnica bate sensul; când cel din urmă îl evinge pe primul, se poate instala confuzia. Pozitivismul e fotografia primului peisaj; administrativizarea excesivă a dreptului privat e înfăţişarea celui de-al doilea.
Alina Matei: Sunt curioasă care este, pentru dumneavoastră, cel mai important principiu de drept.
Paul Vasilescu: Libertatea. În lipsa ei orice discuţie juridică e dureros de inutilă, ori fandoseală criminală. Principiile fundamentale ale dreptului nu cred că sunt juridice, ci altceva, mult mai exact umane: morale şi filosofice. Iar problema juridică cea mai importantă o consider cea a legitimităţii. Când dreptul renunţă să apere libertatea, cum a făcută în comunism ori în nazism, orice soluţie juridică încetează să mai fie legitimă, iar stările de drept se reduc la cele de fapt. Dreptul cred că există exclusiv ca raţiune şi ca efect al libertăţii; în lipsă, e vorba doar de cnut.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru utilizatorii JURIDICE.ro.
Paul Vasilescu: Să urmărească publicaţia electronică! Este una făcută de profesionişti, promptă şi variată. Fapt pentru care vă şi mulţumesc şi vă felicit!
Alina Matei: Vă mulțumesc că ați stat de vorbă cu mine.
Paul Vasilescu: Eu mulţumesc!
