Competenţa materială în soluţionarea cererilor de înlocuire a amenzii contravenţionale cu sancţiunea muncii în folosul comunităţii în lumina NCPC

NOTĂ:

Plenitudinea de competenţă materială în soluţionarea cauzelor civile după intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă la 15 februarie 2013 revine tribunalelor, conform art. 95 pct. 1 din textul citat, potrivit căruia, acestea judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Se produce astfel o mutaţie deosebită în ceea ce priveşte situaţia anumitor cauze civile sau de altă natură care se soluţionau de regulă de către judecătorii.

Este cazul, bunăoară, şi al cererilor de înlocuire a amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, întrucât textele dispoziţiilor art. 9 şi 391 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor se referă la instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, iar art. 6 şi 7 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii vizează doar competenţa judecătoriei în cazul contravenţiilor pentru care legea  prevede sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii , iar agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare.

Unele instanţe au apreciat că aceasta ar fi similară regulilor de competenţă teritorială şi materială privind plângerile contravenţionale, altele dimpotrivă, că judecătoriile nu mai dispun de privilegiul de plenitudine de competenţă şi atunci se produce o mutaţie în sensul că sunt lipsite de posibilitatea de a soluţiona ca instanţe de prim grad cererile de un asemenea tip, chiar dacă simplitatea lor în soluţionare ar determina, de regulă, competenţa judecătoriilor, cum este cazul şi al sentinţei civile nr. 4709/10 septembrie 2013 a Judecătoriei Sibiu din care face parte integrantă şi încheierea civilă din 11 octombrie 2013 de îndreptare a erorii materiale, care se va reda în continuare.

Practic, prin incidenţa Noului Cod de Procedură Civilă, hotărârile adoptate de tribunale sau alte instanţe de judecată vor fi puse în aplicare de către judecătoriile (înţelese ca instanţe de executare) în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia prin intermediul serviciilor de executări civile, ceea ce nu ar constitui o noutate în domeniu văzând astfel mutatis mutandis cazul hotărârilor pronunţate de diverse foruri pentru care se cere încuviinţarea de executare civilă prin intermediul executorilor judecătoreşti de la judecătorii potrivit competenţelor prevăzute de art. 650 , 651 , 665 ş.a. din NCPC.

* * *

Dosar nr. 2874/306/2013, România, Judecătoria Sibiu  Secţia Civilă. Şedinţa publică din 10.09.2013

Sentinţa civilă nr. 4709

Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile formulată de petentul IPJ Sibiu în contradictoriu cu intimatul V. T. T. pentru reexaminarea sancţiunii contravenţionale. La apelul nominal făcut în şedinţă publică, a răspuns pentru intimat avocat C. L., petentul lipsind.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care: se constată depus la dosar răspuns de către SEIP. Av. C. L. depune delegaţie la dosar şi arată că nu a găsit pârâtul la adresa indicată, solicitând ca acesta să fie citat în Sibiu, str. Mitropoliei, nr. 22, jud. Sibiu, unde locuieşte în prezent.

Instanţa invocă excepţia necompetenţei materiale în favoarea Tribunalului Sibiu. Avocat C. L. lasă la aprecierea instanţei. Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţia invocată.

Judecătoria, în baza art. 395 din CPC , efect al deliberării;
Date fiind actele şi lucrările dosarului, constată că prin cererea pendinte înregistrată de Judecătoria Sibiu Secţia Civilă la data de 21 februarie 2013, sub dosar civil nr. 2874/306/2013, petentul IPJ Sibiu solicită în contradictoriu cu intimatul V. T. T., cu domiciliul în Municipiul Sibiu, strada Andrei Şaguna, nr. 23/7, jud. Sibiu, înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi emiterea mandatului de executare pentru 30 de ore.

În expunerea de motive se învederează instanţei că intimatul a fost sancţionat contravenţional prin procesele verbale emise de IPJ Sibiu: seria CP, nr. 201138 din 18 decembrie 2012, seria CC, nr. 8429709/4 ianuarie 2012, seria AY, nr. 0170338/6 decembrie 2008. Procesele verbale au fost comunicate și neatacate cu plângere. În vederea executării silite , după expirarea termenului legal de atac, IPJ Sibiu a trimis procesele verbale devenite titluri executorii în original, la administrația financiară din structura  primăriei de domiciliu care a restituit dosarul de executare cu motivația că executarea silită nu este posibilă. Din actele aflate la dosar se dovedește că amenda contravențională nu poate fi executată. Apărările de fond sunt inadmisibile având în vedere faptul că nu a fost formulată plângere contravențională.

Se prevalează în drept de dispozițiile art. 9  alin. 3-6, art. 39 1 din OG nr. 2/2001 completată prin Legea nr. 352/2006, OG nr. 55/2002. Dovada plângerii contravenționale se realizează prin adresă 7662/12 februarie 2013, procese verbale de contravenție, proces verbal de declarare a stării de insolvabilitate, nota de verificare prin adresa nr. 2680/17 ianuarie 2013.

Judecătoria, luând în examinare  excepția de necompetență materială, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, constată că este întemeiată, sens în care se va admite, pentru următoarele motive: în adevăr până la intrarea în vigoare a Codului de Procedură Civilă adoptat prin Legea nr. 134/210, ulterior republicat, cu modificările sale ulterioare, la 15 februarie 2013, în unanimitate doctrinară şi jurisprudenţială cererile de înlocuire a amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii erau soluţionate de judecătorii, mai cu seamă că aceste foruri judiciare aveau plenitudine de competenţă în virtutea dispoziţiilor alin. 1 pct. 1 art. 1 din CPC 1865, care le confereau competenţa în soluţionarea tuturor proceselor şi cererilor, în afară de cele date prin lege în competenţa altor instanţe. Dispoziţiile amintite nu au fost păstrate prin dispoziţiile art. 94 din CPC 2010 intrat în vigoare la 15 februarie 2013 , în sensul că judecătoriilor li se atribuie o competenţă materială redusă, limitativă, după cum urmează:

Judecătoriile judecă:
1. În primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor, dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;
i) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;
j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;

2. Abrogat prin OUG nr. 4/2013
3. Căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
4. Orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Expresia orice alte cereri date prin lege în competenţa lor se interpretează în sens strict acolo unde legea procesuală sau care conţine norme procesuale o prevede expres . În schimb se consacră valenţele de instanţă cu plenitudine de competenţă în favoarea tribunalelor , ceea ce în interpretarea noastră constituie un eventual progres faţă de legislaţia anterioară . În acest sens legiuitorul prin art. 95 prescrie textual că tribunalele judecă:
1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.

Regula de drept comun devine aceea a plenitudinii de competenţă a tribunalului. Pe bună dreptate, doctrina[1] arată că enumerarea competenţelor atribuite tribunalului în anumite materii era de natură să asigure certitudinea juridică şi să înlăture unele dificultăţi de interpretare.

Invocarea acestor dispoziţii legale nu este deloc întâmplătoare în condiţiile în care legiuitorul nu prevede textual în textele invocate de organul de poliţie, petent în cauză, care for judiciar soluţionează rationae materiae cererile de reexaminare cu privire la înlocuirea sancţiunii principale cu amenzii contravenţionale cu cea a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii.

Iată art. 9 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor prevede că:

(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
(4) La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.
(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă numai apelului.

Apoi la art. 391 din acelaşi act normativ se prevede că:
(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.
(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării.

Ca şi la cazul reglementat de art. 9, nu se indică expres vreo instanţă în primele trei aliniate , ceea ce duce la aplicarea art. 95 din CPC 2010, nicidecum la art. anterior acestuia, fiindcă se aplică regula generală. Cu titlu de observaţie legiuitorul este inexact în ce priveşte urmărirea titlului hotărâre judecătorească, deoarece este posibil ca o sentinţă să fie reformată de către decizia instanţei superioare şi atunci ar fi în discuţie urmărirea acesteia din urmă. Cu alte cuvinte, obiectul urmăririi este hotărârea judecătorească în sens holistic, ceea ce excede sferei limitate a sentinţei. Nimic nu împiedică în actualul context legislativ ca titlul urmărit să aparţină tribunalului ori curţii de apel, iar urmărirea să se realizeze de serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării, ceea ce este noutate în materie de execuţie silită în materie contravenţională.

În OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se atribuie competenţă judecătoriei în cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii, alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, iar agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este neîndestulătoare (art. 6 şi 7).

Sunt deci de observat două condiţii care trebuie întrunite cumulativ pentru a intra în discuţie analiza competenţei materiale a judecătoriei şi anume:
a) autorul să comită fapte contravenţionale pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii;
b) agentul constatator să aprecieze că amenda este neîndestulătoare,drept pentru care va încheia procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi îl va înainta, în cel mult 48 de ore, instanţei competente, care este judecătoria.
Potrivit art. 8 alin. (5) instanţa apreciază asupra legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) aplică sancţiunea amenzii;
b) aplică sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, dacă apreciază că aplicarea amenzii contravenţionale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale şi financiare pentru plata acesteia;
c) anulează procesul-verbal.

Competenţa judecătoriei de asemenea revine în acest regim juridic şi în ipoteza reglementată prin art. 23, în faza execuţională, conform căruia împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţii, la condiţiile în care se realizează, precum şi la modul în care se exercită supravegherea contravenientul poate face plângere, care se depune la primar sau, după caz, la unitatea de poliţie de care aparţine agentul însărcinat cu supravegherea activităţii. Plângerea împreună cu actul de verificare a aspectelor sesizate se înaintează, în termen de 5 zile de la înregistrare, judecătoriei în a cărei circumscripţie se execută sancţiunea.

Se observă din examenul întreprins asupra dispoziţiilor din norma specială instituită prin OG nr. 55/2002 că în prezent nu există text de lege intern, precum HG nr. 1391/2006, Legea nr. 61/1991, cum e cazul în speţă, prin care se aplică amenda în cele două procese verbale care stau la baza cererii pendinte (PV seria CP nr. 2011318/18.10. 2012, PV seria AY nr. 0170338/6.12.2008), în care să se prevadă expres sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ce l-ar determina pe agentul constatator să aprecieze că amenda este neîndestulătoare.

De asemenea, anterior acestei proceduri de reexaminare nu a existat în ceea ce priveşte cele două procese verbale de contravenţie cazul ca agentul constatator să considere că amenda este neîndestulătoare şi că prin urmare se impune sesizarea judecătoriei pentru a lua una dintre cele trei măsuri prevăzute de art. 8 alin. (5).

Nici cealaltă ipoteză nu face obiectul prezentei, deoarece se referă la cazul plângerii împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţii, la condiţiile în care se realizează, precum şi la modul în care se exercită supravegherea activităţii. Aşadar, conclusiv reţinem că textul dispoziţiei art. 7 alin. (1) din actul normativ citat (competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia) se referă doar la cazul procedurii de aplicare a sancţiunilor în ipoteza contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternativ cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este îndestulătoare. Un argument simplu dar extrem de eficient este şi acela că se află în cadrul capitolului II Procedura de aplicare a sancţiunilor.

Judecătorului, potrivit art. 10 din Codul civil 2010, îi este interzis să aplice analogia (ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet) decât în măsura în care aceeaşi cauză trebuie să producă acelaşi efect[2], deci să aplice strict textul de lege acolo unde nu este cazul să se completeze lacunele legii, mai cu seamă atunci când este în discuţie stabilirea unei competenţe exclusive, absolute, căci legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiunile civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege. Aşadar, înainte de toate, interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii (idem, art. 9 alin. ultim).

Aceste raţionamente duc la concluzia că judecătoria nu poate apela la analogie prin combinaţia dintre OG nr. 2/2001 şi OG nr. 55/2002 pentru a se considera competentă în soluţionarea prezentului caz dedus judecăţii, dat fiind că textul art. 95 din CPC sus citat indică expres care este instanţa de judecată (tribunalul) care soluţionează în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe. Raţiunea pentru care nu se poate aplica analogia o constituie şi aceea că nicăieri în textele citate legiuitorul nu foloseşte expresii gen: pentru identitate de raţiune, pentru identitate de figură juridică, pentru identitate de motivare.

De altfel, principiul legalităţii este cel care guvernează întregul proces civil aşa cum prevede expres art. 7 din CPC 2010 , procesul civil urmând a se desfăşura în conformitate cu dispoziţiile legii. Ne însuşim punctul de vedere doctrinar, dătător de ton în această privinţă potrivit căruia, legea procesual civilă nu prevede posibilitatea ca judecătorul învestit de stat cu puterea de a judeca să soluţioneze litigiul şi în echitate[3], ceea ce în speţă s-ar traduce prin expresia conform căruia dacă judecătoriile au soluţionat în primă instanţă până acum cererile de reexaminare şi în continuare ar fi ţinute să le soluţioneze în virtutea interpretării tradiţionaliste, fiind considerate cauze cu complexitate redusă, în spiritul echităţii. Spiritul tradiţional aici este spart, dată fiind noutatea revoluţionară adusă de legiuitor prin implementarea NCPC din 2010 privind plenitudinea de competenţă care conferă competenţă cu caracter general tribunalului în detrimentul judecătoriilor .

Doctrina clasică procesuală civilă actuală nu determină în analiza competenţei materiale a judecătoriilor sub imperiul noii legi cazul reexaminărilor în ipoteza înlocuirii amenzii cu muncă în folosul comunităţii[4].
Cererea de faţă are două petite: primo, privind înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi secondo, privind emiterea mandatului de executare. Trecând peste cazul oportunităţii introducerii cererii secunde în sfera execuţională, este de observat că pe de o parte această cerere ar fi de competenţa instanţei similare serviciului de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării, posibil judecătoriei doar în măsura în care nu este însoţită de cererea principală legată de aplicarea unei sancţiuni principale privind munca în folosul comunităţii, în lumina prevederilor art. 39 1 alin. final din OG nr. 2/2001.

În cazul însoţirii sale de celălalt petit se aplică expres dispoziţia art. 99 alin. (2) din CPC 2010 care atribuie competenţă instanţei de grad mai înalt. Potrivit textului: În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Analizând textul deducem că în ipoteza pluralităţii de petite principale având originea în acelaşi titlu comun ori bazate pe aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, însă aflate în strânsă legătură, deci într-o indisolubilă interdependenţă care au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, determinarea competenţei se face ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt. Adică ceea ce este şi cazul în speţă.

Ar mai fi şi de observat că prin această soluţie se armonizează practic competenţa de prim grad a tribunalelor în sfera contenciosului administrativ , mai cu seamă că procesul verbal de constatare şi contravenţie nu este altceva decât un act administrativ, iar plenitudinea de competenţă în soluţionarea litigiilor de contencios administrativ nu poate reveni în primă instanţă decât tribunalelor ( for de specialitate ), altfel spus în sens larg, acestea, ca instanţe de prim grad, sunt ţinute să soluţioneze atât litigiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi fiscal cât şi din alte legi speciale acolo unde nu se prevede expres o altă instanţă, gen judecătorie, curte de apel etc.

Reexaminarea se constituie ca efect al păstrării procesului verbal de contravenţie prin necontestare sau prin respingerea în tot sau în parte a plângerii contravenţionale sau de perimare a plângerii contravenţionale. Îndeobşte, judecătoriile soluţionează doar plângeri în diverse ramuri ( exempli gratia fond funciar, publicitate imobiliară, cazul prevăzut prin art. 23  din OG nr. 55/2002) sau reexaminări acolo unde legiuitorul prevede expres, cum este cazul amenzilor judiciare prevăzute prin CPC 2010. Aceasta este limita judecătoriilor, celelalte acţiuni fiind de resortul altor instanţe, pornind şi de la premisa că în substanţa sa reexaminarea ( cu conotaţia de reanalizare) se constituie ca act procesual civil născut într-o etapă care succede fazei plângerii, care nu trebuie să fie neapărat de resortul aceluiaşi for judiciar.

Pentru raţiunile evocate văzând că sunt incidente prevederile art. 130 alin. secund din CPC 2010 care consacră imperativ că necompetenţa materială sau teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, urmează ca în baza art. 132 din CPC să se decline competenţa de soluţionare a cererii de înlocuire a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii formulată de petentul IPJ Sibiu în contradictoriu cu intimatul V. T. T., cu domiciliul în Municipiul Sibiu, strada Andrei Şaguna, nr. 23/7, jud. Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu Secţia Civilă II.

Pentru aceste motive, în Numele Legii, hotărăşte:

Admite excepţia de necompetenţă materială, sens în care în baza art. 132 din CPC se  declină competenţa de soluţionare a cererii de înlocuire a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii formulată de petentul IPJ Sibiu în contradictoriu cu intimatul V. T. T., cu domiciliul în Municipiul Sibiu, strada Andrei Şaguna, nr. 23/7, jud. Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu Secţia Civilă I.

Fără cale de atac.

***

Dosar nr. 2874/306/2013, România
Judecătoria Sibiu, Secţia Civilă
Şedinţa Camerei de Consiliu de la 11.10.2013
Completul compus din: Preşedinte: V.F. – judecător, Grefier: M.V.

Încheiere Civilă

Pe rol fiind judecarea îndreptării erorii materiale dispusă din oficiu de instanţă. Cererea se soluţionează fără citarea părţilor. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care: Instanţa, în baza actelor de la dosar, găseşte cauza în stare de judecată şi o reţine spre soluţionare.

JUDECĂTORIA, deliberând asupra îndreptării erorii materiale; În baza actelor şi lucrărilor dosarului:

Constată că prin dispoziţia de îndreptare a erorii materiale din data de 11octombrie 2013, din dosar nr. 2874/306/2013, se modifică expresia „cererii de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi emiterea mandatului de executare pentru 30 de ore”, deoarece în sentinţa civilă nr. 4709/10 septembrie 2013 se vorbeşte de „cererii de înlocuire a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii formulată de petentul IPJ Sibiu în contradictoriu cu intimata V.T.T., cu domiciliul în Municipiul Sibiu, strada Andrei Şaguna, nr. 23/7 , jud. Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu Secţia Civilă I”.

Se prevalează în drept de dispoziţiile art. 442 NCPC.

Judecătoria, prin prisma probatoriului administrat în cauză, constată ca fiind întemeiată prezenta, sens în care se va admite, pentru următoarele motive:

În adevăr, în  sentinţa civilă nr. 4709/10 septembrie 2013 Judecătoria Sibiu dintr-o eroare materială a consemnat expresia „cererii de înlocuire a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii formulată de petentul IPJ Sibiu în contradictoriu cu intimata Vrînceanu Tudor Toma , cu domiciliul în Municipiul Sibiu , strada Andrei Şaguna, nr. 23/7, jud. Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu Secţia Civilă I”.

Aceste erori se circumscriu sferei dispoziţiilor art. 442 NCPC:
– erorile sau omisiunile cu privire la  numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri  pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere;
– instanţa se pronunţă prin încheiere dată în camera de consiliu. Părţile vor fi citate numai dacă instanţa socoteşte că este necesar ca ele să dea anumite lămuriri;
–  în cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii;

Se va dispune aşadar îndreptarea sentinţei civile nr. 4709/10 septembrie 2013 expuse.

Pentru aceste motive, în numele legii, decide,

În baza art. 442 din CPC 2010 din oficiu dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cadrul sentinţei civile nr. 4709/10 septembrie 2013 a Judecătoriei Sibiu Secţia Civilă dată în dosarul civil nr. 2874/306/2013 în sensul că în locul expresiei „cererii de înlocuire a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii formulată de petentul IPJ Sibiu în contradictoriu cu intimata V.T.T. , cu domiciliul în Municipiul Sibiu, strada Andrei Şaguna, nr. 23/7, jud. Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu Secţia Civilă I ”se trece” cererii de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi emiterea mandatului de executare pentru 30 de ore” formulată de petentul IPJ Sibiu în contradictoriu cu intimata V.T.T., cu domiciliul în Municipiul Sibiu, strada Andrei Şaguna, nr. 23/7, jud. Sibiu în favoarea Tribunalului Sibiu Secţia Civilă II”.

Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Prezenta face parte integrantă din hotărârea judecătorească amintită.

Fără cale de atac.

[1] Noul Cod de Procedură civilă comentat şi adnotat  vol. I art. 1 – 526 , Coord. V.M. Ciobanu , M. Nicolae , Bucureşti , 2013, pag. 278
[2] Gabriel Boroi , Carla Alexandra Anghelescu , Curs de drept civil . Partea Generală , 2011 , Editura Hamangiu , pag. 49
[3] M. Tăbârcă , Drept procesual civil , vol. I Teoria Generală conform NCPC , 2013 ,pag. 63
[4]  Noul Cod de Procedură civilă comentat şi adnotat  vol. I art. 1 – 526 V.M. Ciobanu ş.a. ; NCPC comentariu pe articole , coord. Gabriel  Boroi , vol. I ,2013 ,  pag. 278 şi urm.; I. Leş , NCPC comentariu pe articole , vol. I , Bucureşti , 2011, pag. 162 şi urm. ; M. Tăbârcă , idem, pag. 541 şi urm. – o abordare cvasi-exhaustivă asupra competenţelor speciale materiale ale instanţelor de judecată.

dr. Florin VĂDEANU
judecător, Judecătoria Sibiu

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?