Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

România la CEDO: cauza pendinte Priplata. Declarațiile Prim-ministrului și prezumția de nevinovăție
04.11.2013 | Teodor PAPUC, Teodor PAPUC

JURIDICE - In Law We Trust

Cererea nr. 42941/05
Frantisek PŘÍPLATA contra României

I. Situaţia de fapt (conform celor susținute de reclamant):

Reclamantul, dl František Příplata, este un cetăţean ceh, născut în 1948 şi care locuieşte în Uherské Hradiště. În 1998, acesta a fost împuternicit de către o companie cehă („compania ZV”) să o reprezinte în procesul de privatizare a companiei S.C. Tepro S.A. („Tepro”) care îşi avea sediul la Iaşi. Compania ZV a câştigat licitaţia organizată de Fondul Proprietatea. Reclamantul nu a dobândit vreun interes economic în cadrul S.C. Tepro.

Transferul controlului asupra S.C. Tepro către compania ZV a întâmpinat opoziţia Sindicatului Liber Tepro („SLT”), condus de dl. S. („liderul SLT”), care a contestat validitatea contractului de privatizare în instanţă şi a organizat greve.

Condiţiile contractuale dintre cele două companii au fost discutate la 10 august 2000, într-un hotel. Reclamantul a fost prezent la cocktail-ul de după conferinţa de presă. Cu toate acestea, el a negat că a luat parte la conversaţia dintre dl Z („managerul ZV”), managerul companiei P şi dl. B. (managerul Tepro), unde se presupune că s-a decis înlăturarea liderului SLT.

În iunie 2000, reclamantul i-a recomandat managerului ceh al companiei ZV serviciile unei companii specializate în pază şi protecţie („compania P”), condusă de dl. C. („managerul companiei P”).
Pe 19 august 2000, încercarea managerului companiei P şi a angajaţilor săi de a prelua posturile de pază din Tepro a fost împiedicată fizic de către  liderul SLT. Potrivit reclamantului, în acea zi, managerul companiei P le-a spus angajaţilor săi că liderul SLT trebuie agresat, pentru a-l împiedica să-i mai monteze pe angajaţii SLT împotriva preluării posturilor de pază ale Tepro.

Potrivit organelor de urmărire penală, managerul companiei P le-a dat lui B, S şi V adresa liderului SLT, astfel încât acesta să fie atacat.

B l-a chemat pe prietenul său T să ia parte la atac. Pe 5 septembrie 2000, acesta şi-ar fi informat şeful că atât el, cât şi T au fost de acord să folosească un cuţit în timpul atacului. Managerul companiei P ar fi consimţit la folosirea cuţitului, spunând că recompensa promisă s-ar fi dublat dacă liderul SLT ar fi fost ucis.

Pe 7 septembrie 2000, B şi T l-au atacat pe liderul SLT în holul casei sale, rănindu-l mortal.

Făptuitorii atacului şi managerul companiei P au fost arestaţi pe 9 septembrie 2000. În primele declaraţii date, ei nu au adus în discuţie implicarea reclamantului în atac. Cu toate acestea, la 11 septembrie 2000, managerul a început să vorbească despre implicarea reclamantului în planuirea atacului.
De asemenea, managerul Tepro a fost arestat pe 10 septembrie 2000, el declarând despre implicarea reclamantului în contextul discuţiilor avute la hotel abia pe 18 septembrie 2000.

Dl P, un prieten de-al managerului companiei P, care ar fi fost prezent la discuţiile compromiţătoare dintre reclamant şi prietenul său, a fost audiat în calitate de martor pe 20, 21, 22 şi 28 septembrie. El nu a menţionat nimic despre implicarea reclamantului în afacere. Cu toate acestea, când a fost audiat pe data de 10 octombrie, şi-a schimbat poziţia, afirmând că a fost prezent la convorbirea dintre managerul companiei P şi reclamant, în care acesta din urmă i-ar fi comunicat că problemele puteau fi soluţionate prin eliminarea fizică a liderului SLT.

Potrivit reclamantului, înainte de iniţierea procedurilor penale împotriva sa, el nu a întâlnit niciodată pe vreunul dintre asasinii liderului SLT.

Cele mai multe dintre declaraţiile date în faza de anchetă privind implicarea reclamantului au fost retrase ulterior în faţa instanţei, pe motiv că acestea i-au fost luate sub presiuni ilegale.

Pe 13 septembrie 2000, procurorul a pornit urmărirea penală împotriva reclamantului şi a cerut organelor de poliţie să-i interzică părăsirea teritoriului ţării.

În seara zilei de 19 septembrie 2000, reclamantul a fost oprit să treacă graniţa română prin localitatea Borş. A fost transportat la Iaşi de către ofiţerii de poliţie, fără vreun ordin oficial de arest. Interogarea sa a început imediat după aducerea acestuia, la 1.30 a.m. pe 21 septembrie 2000, şi a durat până la 2.30 p.m. El şi-a susţinut nevinovăţia, negând orice implicare în omorul liderului SLT.

Pe 21 septembrie 2000, procurorul a organizat o confruntare între reclamant şi managerul companiei P. Avocaţii reclamantului nu au avut voie să-i pună întrebări acestuia din urmă.

În aceeaşi zi, reclamantul a fost plasat în arest preventiv.

Pe 26 octombrie 2000, interpretul care a asigurat traducerea conversaţiei purtate la hotel în august a dat declaraţii în faţa procurorului. Acesta a susţinut că reclamantul nu a fost prezent în timpul conversaţiei şi că managerii companiilor P, ZV şi Tepro au discutat doar conţinutul contractului urmat a fi semnat.

La 2 noiembrie 2000, reclamantul a fost audiat în legătură cu o altă acuzaţie ce i-a fost adusă, acuzaţie privind comiterea infracţiunii de fraudă împotriva avutului obştesc.

Pe 25 November 2000, procurorul l-a trimis pe reclamant în faţa Tribunalului Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de fraudă împotriva avutului obştesc, asocierea în scopul comiterii de infracţiuni şi instigare la omor calificat. Împreună cu acesta, au fost inculpaţi atacatorii liderului SLT şi managerii companiilor P şi Tepro.

Rechizitoriul i-a fost comunicat reclamantului doar în limba română. Acesta a reuşit să obţină o traducere plătită doar după ce prima instanţă a pronunţat hotărârea.

În şedinţa din 5 ianuarie 2000 a Tribunalului Iaşi, managerul Tepro a afirmat că procurorul responsabil de caz l-a forţat să scrie declaraţia dată în timpul urmăririi penale, după un model deja pregătit. Prin urmare, declaraţiile sale nu erau veridice. La 9 ianuarie 2000, ziarul „Monitorul” a publicat o scrisoare trimisă de acesteia. Potrivit textului, confruntarea cu reclamantul a fost o piesă de teatru pregătită şi elaborată de procuror. Acesta a mai susţinut că a acceptat să se comporte de maniera impusă după ce i s-a promis că va fi eliberat din detenţie şi pentru că procurorul l-a ameninţat că „oasele sale vor putrezi în închisoare dacă nu va declara ceea ce i se va spune”.

Printr-o hotărâre din 23 ianuarie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea reclamantului, a Ambasadei Republicii Cehe şi a Ministerului Justiţiei de a strămuta cauza de la Tribunalul Iaşi la o altă instanţă, dată fiind presiunea politică accentuată din Iaşi. Dosarul a fost transmis Tribunalului Satu Mare.

Pe 3 aprilie 2001, alţi doi inculpaţi (T and S) s-au plâns de presiunile exercitate asupra lor de către organele de urmărire penală, în scopul de a face declaraţii false.
În aceeaşi zi, instanţa de judecată a numit un nou interpret, întrucât reclamantul nu înţelegea interpretarea celui dintâi.

R îşi împărţea celula din penitenciarul din Bucureşti cu reclamantul şi cu alţi trei co-inculpaţi. Potrivit declaraţiilor sale scrise, acesta a fost abordat de către un funcţionar al penitenciarului şi de alte patru persoane, cerându-i-se să semneze o declaraţie potrivit căreia l-ar fi auzit pe reclamant recunoscându-şi implicarea în asasinat şi că privatizarea Tepro era una frauduloasă. Pentru aceste servicii i s-ar fi promis şanse de succes pentru cererea sa de liberare condiţionată.

În cadrul şedinţei din 5 iunie 2001, B şi-a negat declaraţia incriminatoare, susţinând că i-a fost dictată de către procuror.

Pe 19 iulie 2001, Curtea de Apel Oradea a admis recursul depus de către reclamant şi de către managerul Tepro împotriva încheierii interlocutorii privind extinderea arestului preventiv în cazul lor. Aceasta a înlocuit măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi domiciliul, dispunând eliberarea lor. S-a statuat că faptele descrise în rechizitoriu nu au fost confirmate în totalitate, urmare a audierii inculpaţilor şi a martorilor de către instanţă.

După ce reclamantul a fost liberat din detenţie, angajaţii Tepro s-a adunat pe strazile din Iaşi, protestând împotriva acestui fapt. Pe 21 iulie 2001, Prim-ministrul de atunci a participat la unul dintre aceste proteste, exprimându-şi sprijinul pentru cauza angajaţilor. Acesta a calificat omorul liderului SLT drept o „crimă politică” şi a promis să-i solicite Procurorului General să le explice locuitorilor din Iaşi de ce persoanele pe care aceştia le consideră vinovate de comiterea unei crime erau judecate în stare de libertate.

La două zile după acest eveniment, încheierea prin care s-a dispus liberarea reclamantului a fost atacată de către Procurorul General ca fiind ilegală, în faţa Curţii Supreme de Justiţie. Acesta a ordonat, de asemenea, arestarea reclamantului. La 24 iulie 2001, Tribunalul Satu Mare a prelungit arestul reclamantului şi al managerului Tepro până la 2 septembrie 2001, având în vedere solicitarea Curţii Supreme de Justiţie de a suspenda încheierea prin care ei erau liberaţi.

Pe 26 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul în anulare depus de către Procurorul General şi, prin urmare, Tribunalul Satu Mare a înlocuit măsura arestării cu obligarea pârâţilor de a nu părăsi domiciliul.

Potrivit reclamantului, autorităţile au reacţionat nepotrivit la încheierea Curţii de Apel Oradea de a-l elibera pe acesta, precum şi pe B din detenţie. Astfel, Ministerul Justiţiei a efectuat o inspecţie în cadrul instanţei de judecată. Cei doi judecători din complet care au votat în favoarea eliberării reclamantului au fost sancţionaţi, de facto, pentru decizia lor. Unul dintre judecători a fost rechemat din funcţia de preşedinte al secţiei penale a instanţei, fiind mutat la secţia civilă, iar celălalt judecător a fost mutat la secţia comercială.

Pe 27 iulie 2001, Ministerul Justiţiei a depus o cerere la Curtea Supremă de Justiţie, cerând strămutarea cauzei de la Tribunalul Satu Mare. Cererea a fost argumentată prin existenţa unei largi mediatizări a cazului şi prin posibilele efecte produse asupra opiniei publice. Ministerul a afirmat că cererea de strămutare a fost înaintată la insistenţele Ambasadei Cehiei. Ambasada Cehiei a participat la şedinţa din faţa Curţii Supreme, contestând această măsură. Cererea a fost respinsă.

La audierile din 2 iulie 2002 şi 3 septembrie 2002 din faţa Tribunalului Satu Mare, nu a fost asigurată interpretarea în limba cehă, pentru aceasta fiind folosit unul dintre martori.

Printr-o hotărâre din 5 noiembrie 2011, reclamantul a fost achitat în privinţa infracţiunii de fraudă împotriva avutului obştesc şi găsit vinovat pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni şi instigare la infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte. Acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii pe o durată de 6 ani.
Instanţa a reţinut că reclamantul, împreună cu managerii companiilor P şi Tepro i-au instruit pe atacatori în vederea provocării unor leziuni liderului SLT, care l-ar fi împiedicat pe acesta din urmă să-şi exercite activităţile în cadrul Tepro vreme de câteva săptămâni. Hotărârea i-a fost comunicată reclamantului în limba română.

Reclamantul, ceilalţi inculpaţi, precum şi procurorul au introdus un apel în faţa Curţii de Apel Oradea.

În cadrul şedinţei din 21 august 2003, instanţa l-a informat pe reclamant că următoarea şedinţă programată pentru 10 septembrie 2003 va avea loc în lipsa vreunui interpret, dacă acesta nu asigură prezenţa unuia. Până la această şedinţă, prezenţa unui interpret nu a fost vreodată asigurată. Ambasada Republicii Cehe a expediat o notă Curţii Supreme de Justiţie, care ulterior a informat Curtea de Apel că prezenţa interpretului trebuie asigurată de către autorităţile judiciare.

În cadrul şedinţei din 24 septembrie 2003, reclamantul i-a solicitat instanţei să permită ascultarea mai multor martori, prezentând o listă cu opt persoane în acest sens. Cererea sa a fost respinsă, pe motiv că ascultarea unor noi martori nu era necesară, fără vreo motivare. La finalul şedinţei, avocatul reclamantului a depus o cerere scrisă prin care sublinia că reclamantul nu deţinea vreun interes economic în legătură cu Tepro şi, prin urmare, nu avea niciun motiv să să dorească eliminarea liderului SLT. De asemenea, acesta s-a plâns şi de faptul că interpretarea din faţa Tribunalului Satu Mare a fost asigurată de către doi interpreţi fără autorizaţie.

Printr-o hotărâre din 8 octombrie 2003, Curtea de Apel Oradea a anulat parţial hotărârea Tribunalului Satu Mare. Aceasta l-a găsit vinovat pe reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de fraudă împotriva avutului obştesc, asociere în săvârşirea de infracţiuni şi instigare la omor calificat.
Reclamantul a fost condamnat la 14 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 5 ani. Acesta a fost obligat, de asemenea, la plata unei indemnizaţii lunare către fiica victimei, până la împlinirea vârstei de 25 de ani, cu condiţia ca ea să-şi continue studiile după atingerea majoratului. A mai fost obligat să suporte costurile în legătură cu asigurarea interpretului.

Apelul introdus de către reclamant a fost respins. Precum prima instanţă, instanţa de apel nu a oferit vreo motivare cu privire la schimbările unor depoziţii de către anumiţi martori şi inculpaţi în faza judecăţii, precum şi cu privire la contradicţiile dintre declaraţiile lor.

Reclamantul a introdus un recurs împotriva hotărârii instanţei de apel, invocând încălcarea art. 6 § 3 (e) din Convenţie. În acest sens, a susţinut că majoritatea actelor procedurale i-au fost communicate în română şi că interpretarea din faţa Tribunalului Satu Mare a fost asigurată de nişte interpreţi fără autorizaţie, care nu au înţeles bine ce spunea acesta.
El s-a mai plâns de încălcarea dreptului său la apărare urmare a faptului că cererea sa de administrare a unor probe suplimentare din faţa instanţei de apel a fost respinsă fără motive suficiente. Acesta a subliniat că mărturiile persoanelor prezente la convorbirea de la hotel au fost esenţiale pentru stabilirea implicării sale în săvârşirea crimei.
Un alt capăt de cerere privea lipsa de imparţialitate a instanţelor, dată fiind puternica presiune politică.

Printr-o hotărâre din data de 2 iunie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat parţial hotărârea Curţii de Apel Oradea. Aceasta a achitat reclamantul în privinţa acuzaţiei de săvârşire a infracţiunii de fraudă împotriva avutului obştesc, menţinând celelalte două capete de acuzare. Reclamantul a fost condamnat la 8 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 5 ani. Instanţa a anulat obligaţia reclamantului de a plăti cheltuielile legate de interpretare.

Din motive medicale, reclamantului i s-a permis să înceapă executarea pedepsei pe 7 septembrie 2005. Cu toate acestea, folosindu-se de lipsa de vigilenţă a autorităţilor de la frontieră, el a părăsit teritoriul României în iulie 2005, plecând în Cehia. În prezent, autorităţile cehe refuză extradarea sa în România.

II. Capete de cerere:

1. Reclamantul se plânge în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie cu privire la lipsa de imparţialitate şi independenţă a instanţelor interne. În acest sens, el invocă intervenţia Prim-ministrului de după liberarea sa din detenţie, precum şi solicitarea Ministerului de Justiţie cu privire la strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Oradea. El se mai plânge de introducerea apelului de către Procurorul General împotriva încheierii prin care a fost liberat. Reclamantul crede că hotărârile instanţelor interne au fost rezultatul unei puternice presiuni politice.

2. În temeiul art. 6 § 3 (b) din Convenţie, reclamantul se plânge cu privire la presupusa lipsă de motivare a hotărârilor date de instanţele interne.

3. Bazându-se pe dispoziţiile art. 6 § 3 (d), acesta susţine că instanţa de apel i-a respins propunerea de a fi administrate noi probe fără vreo motivare. El afirmă că instanţele au ţinut cont de depoziţiile făcute înainte de acuzaţia care a fost ulterior retrasă în faţa acestora.

4. De asemenea, reclamantul se plânge, în temeiul art. 6 § 3 (e), cu privire la încălcarea dreptului său la asistenţa gratuită a unui interpret, pe motiv că interpreţii care l-au asistat în faţa Tribunalului Satu Mare nu erau autorizaţi şi i-au asigurat o traducere care i-a creat dificultăţi în înţelegerea procedurilor. De asemenea, acesta susţine că nu a primit niciun act tradus în limba cehă. În acest sens, el subliniază că, având în vedere gravitatea acuzaţiei şi pedeapsa grea, precum şi multitudinea problemelor de fapt şi de drept, el ar fi trebuit să primească cel puţin actul de inculpare şi hotărârile instanţelor interne traduse în cehă în formă scrisă.

5. Reclamantul se plânge în temeiul art. 6 § 2 din Convenţie că instanţele române şi autorităţile de investigare şi-au îndeplinit atribuţiile pornind de la ideea preconcepută potrivit căreia el ar fi săvârşit infracţiunile. De asemenea, reclamantul se plânge cu privire la declaraţiile făcute de către Prim-ministrul cu referire la presupusa sa vină.

III. Întrebări adresate părţilor:

1. Dacă reclamantul a avut parte de un proces echitabil în privinţa acuzaţiilor ce i s-au adus, aşa cum o cere articolul 6 §§ 1 şi 3 din Convenţie, având în vedere în special refuzul Curţii de Apel de a asculta martorii propuşi de către reclamant, fără a oferi vreo motivare, presiunea exercitată asupra instanţelor interne de către executiv care le-ar fi putut afecta imparţialitatea şi presupusele dificultăţi întâmpinate în înţelegerea aspectelor procedurale?

2. Având în vedere declaraţiile Prim-ministrului publicate în presă, dacă dreptul reclamantului la prezumţia de nevinovăţie garantată de art. 6 § 2 din Convenţie a fost respectat în prezenta cauză?

Teodor PAPUC
Mihaela MAZILU-BABEL (coordonator proiect)
Doctorand, Facultatea de Drept și Ştiințe Administrative, Universitatea din Craiova

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “România la CEDO: cauza pendinte Priplata. Declarațiile Prim-ministrului și prezumția de nevinovăție”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    În 13 mai 2014, CEDO a declarat cererea drept inadmisibilă. Pentru decizia de inadmisibilitate, a se vedea aici : http://hudoc.echr.coe.int/sites/eng/pages/search.aspx?i=001-144783

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.