ICCJ. Necesitatea respectării principiului „non reformatio in pejus”
04.11.2013 | Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care cererea de dizolvare a societaţii are ca temei juridic dispoziţiile art. 237 din Legea 31/1990, legea stabileşte calea de atac a recursului, iar în cazul în care sunt invocate cazurile de dizolvare prevăzute de art. 227 din Legea 31/1990, legea specială nu prevede calea de atac, astfel că se aplică dreptul comun în materie, calea de atac fiind apelul. În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au invocat drept motive de dizolvare a societăţii, atât dispoziţiile art. 227, cât şi dispoziţiile art. 237 din Legea nr. 31/1990. Înalta Curte a statuat că, întrucât calea de atac este unică, în considerarea caracterului mai favorabil al dispoziţiilor dreptului comun, este corectă aplicarea acestor dispoziţii şi cazurilor de dizolvare prevăzute de art. 237 din Legea 31/1990. În acest fel, nu se încalcă principiul non reformatio in pejus, care consacră garanţia pentru cel care formulează calea de atac de a nu i se crea o situaţie mai grea în propria cale de atac. (Decizia nr. 2581 din 27 iunie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect dizolvarea societăţii)