Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Ce dobândă acordăm? Natura juridică a dobânzilor datorate de stat pentru sumele percepute cu titlu de taxe auto cu încălcarea dreptului Uniunii Europene
07.11.2013 | Diana Magdalena BULANCEA


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Problema naturii juridice a dobânzilor datorate de stat pentru sumele percepute cu titlu de taxe auto cu încălcarea dreptului Uniunii Europene nu a făcut obiectul unei analize directe a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Irimie[1], întrucât Curtea nu a primit vreo solicitare de interpretare în acest sens.

Din punctul 16 al hotărârii pronunţate rezultă că analiza Curţii s-a circumscris exclusiv stabilirii „dacă dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim naţional, precum cel în discuţie în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.

Atât din considerentele instanţei de trimitere, cât şi din considerentele Curţii rezultă, aşadar, pe de o parte, că nu s-a pus în discuţie natura dobânzii la care persoanele ar avea dreptul, prin prezentarea celor două modalităţi alternative prevăzute de dreptul intern pentru acoperirea prejudiciilor – dobânda în materie fiscală şi dobânda în materie civilă -, iar pe de altă parte, că analiza respectării principiilor echivalenţei şi efectivităţii s-a făcut de către Curte prin raportare exclusivă la procedura reglementată de dispoziţiile art. 124 raportat la art. 70 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Din considerentele hotărârii rezultă, însă, aspecte care pot constitui argumente pentru punerea în aplicare a hotărârii şi sub aspectul stabilirii naturii dobânzii, ca modalitate de acoperire a pierderilor suferite prin perceperea taxei cu încălcarea dreptului Uniunii Europene.

Din ansamblul hotărârii pronunţate în cauza Irimie, precum şi din jurisprudenţa citată în cuprinsul acesteia, rezultă „că nu este de competența Curții să califice din punct de vedere juridic acțiunea formulată de reclamanta din litigiul principal”, astfel încât revine instanţelor naţionale să verifice şi să stabilească „natura și temeiul acțiunii”.[2]

La punctul 23 din hotărâre, Curtea stabileşte că „în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).”

Curtea a statuat[3] că „Pentru a verifica dacă principiul echivalenței este respectat în acțiunea principală, trebuie amintit că respectarea acestui principiu presupune că norma națională în discuție se aplică fără distincție atât acțiunilor întemeiate pe încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor întemeiate pe nerespectarea dreptului intern care au un obiect și o cauză asemănătoare. Cu toate acestea, principiul echivalenței nu poate fi interpretat în sensul că obligă un stat membru să extindă regimul său intern cel mai favorabil la toate acțiunile introduse într‑un anumit domeniu de drept. Pentru a se asigura că acest principiu este respectat, instanța națională, singura care cunoaște direct modalitățile de exercitare a acțiunilor în restituire formulate împotriva statului, are obligația să verifice dacă modalitățile procedurale destinate să asigure în dreptul intern protecția drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii sunt conforme cu acest principiu și să examineze atât obiectul, cât și elementele esențiale ale acțiunilor de natură internă presupuse a fi similare. În acest scop, instanța națională trebuie să verifice similitudinea acțiunilor respective din punctul de vedere al obiectului, al cauzei și al elementelor esențiale.” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 octombrie 2009, Pontin, C‑63/08, Rep., p. I‑10467, punctul 45 și jurisprudența citată)

Din perspectiva principiului efectivităţii, ar trebui analizat care este dobânda legală (cea stabilită în materie fiscală sau cea stabilită în materie civilă şi comercială) care ar răspunde cel mai bine exigenţelor acoperirii efective a pierderilor suferite, fără să dea naştere însă unei îmbogăţiri fără just temei.

Astfel, Curtea a subliniat „că acest principiu impune ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă drept efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată (…)” (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 29).

Din acest punct de vedere deosebit de relevante sunt şi considerentele[4] Curţii prin care s-a subliniat că, „Astfel cum rezultă dintr-o jurisprudență constantă, în situația existenței unei norme de drept incompatibile cu dreptul Uniunii direct aplicabil, instanța națională este obligată să înlăture aplicarea respectivei norme naționale, având în vedere că această obligație nu limitează puterea instanțelor naționale competente de a aplica, dintre diversele procedee din ordinea juridică internă, pe cele care sunt adecvate pentru protecția drepturilor individuale conferite de dreptul Uniunii (în acest sens a se vedea în special Hotărârea din 27 octombrie 1993, van Gemert Derks, C 337/91, Rec., p. I 5435, punctul 33, Hotărârea din 22 octombrie 1998, IN. CO. GE. 90 și alții, C 10/97-C 22/97, Rec., p. I 6307, punctul 21, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Filipiak, C 314/08 Rep., p. I 11049, punctul 83).”

În dreptul intern, cele două categorii de reglementări relevante pentru perioada cuprinsă între momentul în care statul a perceput primele taxe auto pentru care s-a constatat deja neconformitatea cu dreptul Uniunii Europene şi momentul actual (când instanţele naţionale trebuie să decidă asupra naturii dobânzii care se impune a fi recunoscută şi acordată), au avut un conţinut diferit, însă relevant este că de fiecare dată, sub aspect valoric, dobânda fiscală a fost şi este superioară valoric celei stabilite în materie civilă.

Astfel, în materie civilă[5], Ordonanţa nr. 9 din 21 ianuarie 2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti[6], astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 356 din 6 iunie 2002[7], în vigoare din 18 iunie 2002, precum şi prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011[8], în vigoare din 1 octombrie 2011, a prevăzut o dobândă la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României în materie comercială, respectiv la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%, pentru restul raporturilor juridice.

Ordonanţa nr. 13 din 24 august 2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar[9], în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2011, care a venit cu o viziune nouă asupra naturii dobânzii, introducând pentru prima dată diferenţierea de regim juridic între dobânda remuneratorie[10] şi dobânda penalizatoare[11], a reglementat rata dobânzii legale penalizatoare (aplicabile situaţiei în discuţie în prezentul studiu) la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, plus 4 puncte procentuale pentru raporturile juridice care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, iar pentru raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, raportat la cea prevăzută anterior, diminuat cu 20%.[12]

Ordonanţa nr. 13/2011 a fost modificată prin Legea nr. 72 din 28 martie 2013[13], în vigoare începând cu 05 aprilie 2013, în sensul că a fost introdus un nou alineat la art. 3, alin. 21, prin care s-a prevăzut că „În raporturile dintre profesionişti[14] şi între aceştia şi autorităţile contractante, dobânda legală penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 8 puncte procentuale.”

Începând cu data de 2 iulie 2013, nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României este de 5,00% pe an, potrivit Circulara BNR nr. 17/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 397 din 2 iulie 2013.

În materie fiscală, prin OUG nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale[15] a fost modificată Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, modificându-se regimul juridic al penalităţilor şi dobânzilor, astfel încât sa fie mai clară diferenţierea între dobânzi şi penalităţile de întârziere.

„Penalităţile sunt menite sa descurajeze neconformarea, în timp ce dobânda este destinată să protejeze valoarea reală a plăţilor reprezentând impozite, taxe şi alte sume datorate bugetului general consolidat”, se arată în nota de fundamentare a OUG nr. 50/2013.[16]

Potrivit noilor reglementări, dobânzile ar urma sa aibă caracter recuperatoriu, spre deosebire de penalităţi, care vor avea un caracter sanctionatoriu.

„Modificarea privind stabilirea naturii dobânzilor, respectiv faptul că acestea au caracter recuperatoriu, reprezentând pierderea suferită de creditor (statul) ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale, se impune pentru a elimina eventualele confuzii cu privire la natura juridică a dobânzilor, pe de o parte, şi a penalităţilor de întârziere pe de alta parte, în contextul modificării modului de aşezare a penalităţilor, respectiv similar dobânzilor”, se mai arată în nota de fundamentare.

Potrivit art. 120 alin. 7 din  Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, nivelul dobânzii este de 0,04% (14,6% pe an) şi se calculează pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Nivelul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere s-a calculat diferit de-a lungul timpului.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov a realizat un istoric al dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, pe care l-a publicat pe pagina sa de internet.[17] Mai jos este redată evoluţia cadrului normativ în privinţa dobânzilor fiscale:

New Picture (6)

În concluzie, apreciez că le revine sarcina instanţelor naţionale să analizeze comparativ reglementările incidente în materie, pentru a stabili care dintre cele două categorii de dobânzi se impune a fi recunoscut ca fiind de natură să conducă la o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită, în sensul jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.


[1] Hotărârea din 18 aprilie 2013, Mariana Irimie, C‑565/11, nepublicată încă în Repertoriu, publicată în JO C 164 08.06.2013, p.5
[2] Hotărârea din 18 aprilie 2013, Mariana Irimie, C‑565/11, punctul 19
[3] Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 31
[4] Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, punctul 33
[5] Iniţial reglementată ca o dobândă legală de drept comun, în materie civilă şi comercială
[6] Publicată în Monitorul Oficial nr. 26 din 25 ianuarie 2000
[7] „Art. 3 – Dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
Potrivit art. 7 din Codul comercial, sunt comercianţi cei care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale. În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%. Nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de care se stabileşte dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, şi cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs. Dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României se calculează ca medie, ponderată cu volumul tranzacţiilor, între dobânda la depozitele atrase de Banca Naţională a României şi vânzările reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta în luna anterioară celei pentru care se face anunţul. Nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României.”
[8] „Art. 3 – Dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.
    *** Alineatul (2) a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011
În raporturile care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ în sensul prevăzut la art. 3 alin. (3) din Codul civil, dobânda legală se stabileşte la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, diminuat cu 20%. Nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de care se stabileşte dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, şi cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs. Dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României se calculează ca medie, ponderată cu volumul tranzacţiilor, între dobânda la depozitele atrase de Banca Naţională a României şi vânzările reversibile de titluri de stat efectuate de aceasta în luna anterioară celei pentru care se face anunţul. Nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României.”
[9] Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 607 din 29 august 2011
[10] “Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.” (art. 1 alin. 2)
[11] “Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.” (art. 1 alin. 3)
[12] “Art. 3 – (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României
(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale
(3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%
(4) Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.”
[13] Legea nr. 72 din 28 martie 2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, publicată în: Monitorul Oficial nr. 182 din 2 aprilie 2013
[14] Art. 22 prevăzând că “Termenul profesionist prevăzut la art. 3 alin. (21) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările aduse prin prezenta lege, va avea sensul prevăzut la art. 2 pct. 2 din prezenta lege.”, care prevede, la rândul său “2. profesionist – orice persoană fizică sau juridică care exploatează o întreprindere cu scop lucrativ;”
[15] Publicată în: Monitorul Oficial Nr. 320 din 3 iunie 2013
[16] www.discuții.mfinanțe.ro
[17] www.finanțepublice.ro


Diana Magdalena BULANCEA
judecător, Curtea de Apel Bucuresti, detașat la Agentul guvernamental pentru CEDO

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate