Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul familiei
Dreptul familiei
DezbateriCărţiProfesionişti

Vatican. Lansarea chestionarului cu privire la familia modernă


8 noiembrie 2013 | Irina RIMARU

UNBR Caut avocat
JURIDICE gratuit pentru studenti

Secţiuni: Afaceri transfrontaliere, Familie

Odată cu venirea Papei Francisc pe Scaunul Pontifical, acesta a demonstrat un stil deschis, arătând dorința ca Biserica să fie mai mult în contact cu oamenii obișnuiți. Acum, Vaticanul a lansat o campanie fără precedent la nivel mondial, de consultare referitoare la familiile moderne. Chestionarul a fost trimis de Vatican episcopilor din întreaga lume, el cerându-le informații detaliate despre mai multe situații nou apărute care necesită atenția și grija pastorală a bisericii, potrivit Yahoo News.

„Preocupările care nu au mai fost auzite până acum câțiva ani, au apărut astăzi ca un rezultat al diverselor situații, de la practica uzitată pe scară largă, de coabitare, până la uniunile de același sex”, se menționează în chestionar.

Analiștii religioși au afirmat că cele 39 de întrebări sunt neobișnuite, ca de exemplu cea referitoare la cuplurile de homosexuali: „Ce atenție pastorală poate fi dată persoanelor care au ales să trăiască în aceste tipuri de uniune?”

Despre persoanele divorțate și recăsătorite, care, în conformitate cu normele actuale, nu au voie să primească Sfânta Împărtășanie într-o biserică catolică, chestionarul întreabă: „Nu se simt marginalizați sau nu suferă de imposibilitatea de a primi împărtășania?”

Peter Erdo, preşedintele Consiliului conferinţelor episcopale din Europa: „Această inițiativă a Vaticanului este o parte a pregătirilor pentru un sinod al episcopilor programat anul viitor și altul în 2015, în care Vaticanul va formula un ghid de lucru privind grija pastorală a persoanei și a familiei. Consulatarea arată faptul că Papa Francisc, care a spus că Biserica Catolică este prea mult centrată Vaticanului, doreşte mai multă colegialitate. Se observă o creştere a concubinajului în cuplurile catolice, care nu doresc să se căsătorească, fenomenul necesită o reflecţie aprofundată”.

Bruno Forte, secretarul special al sinodului: „Biserica trebuie să aibă o mai bună înțelegere a ei, ea nu este un organism static. Nu avem răspunsurile gata, dar nu ne putem comporta ca un struț, cu capul în nisip”.

Irina RÎMARU

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică