Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că stingerea obligaţiei de plată ca efect al prescripţiei extinctive atrage în mod firesc şi stingerea dreptului de retenţie accesoriu, fiind un drept accesoriu obligaţiei pe care o garantează. În acest sens, Înalta Curte a precizat că dreptul de retenţie, ca garanţie reală imperfectă, are scopul de a garanta creanţa şi a-l sancţiona pe debitorul rău platnic. De la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti privind instituirea dreptului de retenţie, proprietarul bunului imobil închiriat nu mai poate beneficia de fructele lucrului reţinut şi nu mai are dreptul de a primi despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a bunului până la achitarea creanţei stabilită în sarcina sa, iar retentorii bunului pot cere înlăuntrul termenului legal de prescripţie, de 3 ani, executarea silită a titlului, în scopul recuperării creanţei lor. În speţă, retentorii bunului nu au cerut acest lucru, astfel că, după împlinirea termenului legal de prescripţie de 3 ani, dreptul de retenţie asupra imobilului încetează să mai existe, moment de la care aceştia datorează chirie, proprietarul imobilului fiind îndreptăţit să o ceară. (Decizia nr. 3088 din 3 iunie 2013 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii)

Corina CIOROABĂ