BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Cyberlaw
CărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 
Print Friendly, PDF & Email

Ghid practic anti-SPAM

12.11.2013 | Gabriela ZANFIR FORTUNA
Abonare newsletter

În cazul în care primiţi din ce în ce mai multe e-mail-uri nesolicitate care promovează produse sau servicii şi nu vi se pune la dispoziţie opţiunea automată de dezabonare, dacă vă doriţi acest lucru trebuie să ştiţi că vă puteţi exercita dreptul de opoziţie la prelucrarea datelor personale în scopul marketingului direct, reglementat în art. 15 alin. (2) al Legii nr. 677/2001 a protecţiei persoanelor cu privire la prelucrarea datelor personale. Conform acestuia, „persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nicio justificare, ca datele care o vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui terţ, sau să fie dezvăluite unor terţi într-un asemenea scop”.

În ceea ce priveşte opţiunea automată de dezabonare pe care operatorul de date ar trebui să o pună la dispoziţie, trebuie să vă asiguraţi că aceasta nu vă este oferită sectorial. Mai exact, este posibil ca dezabonarea să fie posibilă doar pentru o anumită listă specializată gestionată de operatorul respectiv, cum ar fi „Restaurante din Bucureşti”, ori „Decoraţiuni interioare”. Dacă vreţi să nu mai primiţi mesajele de promovare ale operatorului în cauză, cel mai sigur este să vă dezabonaţi de la toate listele pe care le gestionează, trimiţând o notificare la adresa acestuia de contact prin care să solicitaţi chiar ştergerea adresei dumneavoastră de e-mail din baza de date.

Astfel, conform art. 15 alin.(2) al Legii nr. 677/2001, vă puteţi opune primirii de mesaje în scopul marketingului direct:
în orice moment, inclusiv dacă v-aţi fi dat iniţial consimţământul pentru a primi astfel de mesaje;
în mod gratuit şi
fără nicio justificare, adică legea vă permite să nu vă argumentaţi în niciun fel opţiunea de a nu mai primi mesaje în scopul marketingului direct.

De ce este aplicabil art. 15 alin.(2) al Legii nr. 677/2001 în această situaţie?

În cazul în care primiţi un e-mail în cadrul unei operaţiuni de marketing direct, sunteţi persoană vizată a unei prelucrări de date personale. Mai exact, conform art. 3 alin. (1) lit. b) al Legii nr. 677/2001, prelucrarea de date personale reprezintă „orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea”.

De asemenea, trebuie avut în vedere că adresa dumneavoastră de e-mail face parte din categoria datelor personale, conform art. 3 alin. (1) lit. a) al Legii nr. 677/2001, întrucât reprezintă o informaţie în legătură cu o persoană identificată sau identificabilă[1].

Cum colectarea adresei dumneavoastră de e-mail, stocarea ei într-o bază de date şi apoi utilizarea în scopul trimiterii mesajelor de marketing direct reprezintă o prelucrare de date personale, puteţi invoca art. 15 alin. (2) al Legii nr. 677/2001 pentru a opri operatorul de date să trimită în viitor astfel de mesaje.

Ce trebuie să conţină notificarea prin care se exercită dreptul la opoziţie?

O simplă cerere din partea dumneavoastră, la adresa de e-mail de pe care v-a fost trimis mesajul, sau la adresa de Contact de pe pagina de internet a operatorului de date, în cazul în care adresa de trimitere a e-mail-ului nu vă permite să răspundeţi, ar trebui să oprească e-mail-urile în scopul marketingului direct. Procedura notificării este prevăzută în art. 15 alin. (3) al Legii nr. 677/2001. Textul unei astfel de notificări poate lua forma unei cereri datate şi semnate, ataşate unui e-mail, sau chiar a unui simplu e-mail, după următorul exemplu:

[Subsemnatul, Nume Prenume], În temeiul art. 15 alin. (2) al Legii nr. 677/2001 a protecţiei persoanelor cu privire la prelucrarea datelor personale, îmi exercit dreptul la opoziţie faţă de prelucrarea datelor personale de către dumneavoastră în calitate de operator de date, în scopul marketingului direct. Mai exact, vă solicit ştergerea adresei mele de e-mail: nume@furnizorservicii.com din baza dumneavoastră de date, întrucât nu doresc să primesc oferte de la NumeleCompaniei. La această adresă îmi puteţi comunica ulterior, dacă este necesar, informaţii cu privire la cererea mea.[1]

În cazul în care voi continua să primesc oferte, îmi rezerv dreptul de a sesiza Autoritatea Naţională de Supraveghere a Protecţiei Datelor cu Caracter Personal cu privire la încălcarea dreptului de a mă opune prelucrării datelor personale în scop de marketing direct.

Cu respect,

Nume Prenume

Data

Ce se întâmplă dacă operatorul de date nu dă curs solicitării dumneavoastră?

În temeiul art. 15 alin. (4) al Legii nr. 677/2001, operatorul de date este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate în temeiul cererii acesteia în termen de 15 zile de la data primirii cererii. Dacă operatorul încetează să vă trimită oferte în scop de marketing direct, şi nu vă răspunde formal în termen de 15 zile, s-ar putea totuşi considera că şi-a îndeplinit obligaţia legală, acţionând conform cererii dumneavoastră. Dacă, în schimb, continuă să vă trimită oferte, puteţi depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Protecţiei Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Art. 32 al Legii nr. 677/2001 prevede o amendă între 1.000 şi 25.000 de lei pentru încălcarea dreptului de opoziţie la prelucrarea datelor, sancţiune pe care o poate aplica ANSPDCP.

O altă informaţie care vă poate fi utilă în acest demers este adresa paginii de internet a ANSPDCP, unde găsiţi informaţii despre activitatea acesteia.

Desigur, exercitarea dreptului de opoziţie faţă de prelucrarea datelor personale în scopul marketingului direct poate fi utilizată nu doar în ceea ce priveşte marketingul online, ci şi marketingul din afara lumii virtuale.

De ce e important să solicitaţi ştergerea adresei de e-mail din baza de date?

Este posibil să fi observat creşterea numărului de mesaje promoţionale din Inboxul dumneavoastră, trimise de surse cu care nu aţi interacţionat niciodată direct. Acest lucru este posibil prin vânzarea/cumpărarea listelor de adrese de e-mail. Încă din 2011 acest fenomen a fost descris în presa din România. Dacă doriţi ca adresa dumneavoastră să nu fie revândută unei alte companii, este importantă ştergerea ei din baza de date, nu doar oprirea trimiterii mesajelor de marketing direct. Legalitatea agregării adreselor de e-mail în astfel de baze de date, fără consimţământul titularului şi fără ca acesta să fie informat, este o discuţie pe care va trebui să o lăsăm pentru un alt material.


[1] Pentru detalii despre categoria juridică a persoanelor identificate sau identificabile, puteţi consulta lucrarea „Persoana vizată, titular al dreptului la protecţia datelor personale: anonimizarea şi pseudoanonimizarea”, AICI.


drd. Gabriela ZANFIR

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate