« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Provocările guvernării Arctice – Studiu, Partea I
15.11.2013 | Diana STOICA

Secţiuni: Internațional, Opinii | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

Cu toții am simțit, mai mult sau mai puțin, efectele încălzirii globale, însă, în mod cert, suntem conștienți de impactul la nivel mondial și schimbarile ce vor veni odată cu acesta.

O situație nu foarte adesea discutată, dar care nu poate fi încadrată la categoria „irelevantă”, este guvernarea zonei Arctice. Asemănările cu zona Antarctică nu sunt limitate, însă deosebirile sunt de o importanță majoră deoarece cea din urmă este considerată a fi continent, pentru că sub muntele de ghețari se află stânci, pe când Arcticul este doar o formațiune de ghețari înconjurată de ape. Pentru a efectua o incursiune în materia geografiei, menționăm faptul că Arcticul este polul de Nord al Terrei, iar Antarctica cel de Sud. În timp ce în Arctic cresc plante, în Antarctica nu se întamplă acest lucru.

Fauna Polului Nord este formată din mamifere precum urși polari, foci, balene, vulpi, reni, etc. Nu multe din acestea preferă însă polul Sud ca și habitat, unde în afară de balene și foci se mai găsesc și pinguini. Nici la capitolul populație nu stă foarte bine Polul Sud, deoarece în zona Arctică își au „domiciliul” diverse populații indigene.

Din punct de vedere al resurselor naturale puteți ghici cine este dominant? Dacă ați spus Arctic, ați răspuns corect. Studiile geologice efectuate relevă existența unei rezerve enorme de hidrocarburi, care reprezintă aprox. 25% din masa totală a resurselor nedescoperite, dar exploatabile ale Terrei. Mai mult de jumătate din rezerva petrolieră este concentrată în 3 provincii geologice, Alaska Arctică, Bazinul Amerasia și Groenlanda de Est iar mai mult de 70% din gazele naturale se află în bazinul Siberian de Vest, bazinul de Est al Barents și Alaska Arctică.

Cui credeți că au stârnit interesul aceste numere? Întregii planete, însă, conform dreptului mării și altor norme de drept internațional, doar opt state au potențialul drept de exploatare. Din aceste opt state, denumite „The 8 Arctics”, de fapt doar cinci sunt îndreptățite. Însă, deoarece încălzirea globală a afectat ghețarii, navigația în această zonă a devenit mult mai frecventă, fiind mult mai facilă în momentul de față. Pe viitor, se prevede ca aceasta să devină din ce în ce mai utilizată și de către Japonia și SUA, din pricina culoarului creat ce va permite reducerea costurilor transporturilor.

Revenind la cei opt, bănuiesc ca o anexă vizuală ar fi utilă.

arctic-boundries-and-disputes

După cum puteți observa, cele  opt state sunt: Canada, Danemarca (Groenlanda), Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia, Suedia și Statele Unite ale Americii. Această combinație interesantă de state a decis formarea unui cadru de discuție a problemelor ivite din „împărțeala Arcticului” și au format astfel Consiliul Arctic, unde n-au omis să includă populațiile indigene ale Arcticului, că doar sunt si ei oameni, nu? Spun cadru de discuții deoarece Consiliul nu are încă atribuții de sancționare.

Bineînțeles că fiecare dintre aceste state dorește să aibă drepturi exclusive asupra Polului Nord, dar având în vedere actorii de pe scena Nordului, rolul principal nu va fi ușor de obținut. De altfel, nu ar fi nici echitabil, nici conform principiilor de drept internațional.

Rusia proclamă creasta Lomonosov (zonă cu o concentrație record de resurse) drept parte a platoului continental rusesc, văzând-o ca pe o continuare a platoului continental Siberian, iar Danemarca susține că indubitabil această creastă face parte din Groenlanda, prin urmare îi aparține. Canada spune că Polul Nord este casa popoarelor indigene canadiene, care locuiesc pe ghețarele plutitoare, prin urmare aparține poporului Canadian. SUA, care de altfel nu a ratificat integral Convenția ONU cu privire la Dreptul Mării, este oarecum reținută, însă continuă să dezvolte tehnologii de exploatare a resurselor.

Având în vedere regimul juridic al apelor, mării teritoriale, zonei contigue, zonei economic exclusivă și platoului continental, cine nu ar vrea să anexeze creasta Lomonosov la statul său?

Diana STOICA

 
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD