« Selected
Flux noutăţi
AnunţuriSistemul judiciarUNBR BarouriNotariatExecutoriUniversitariaInternaţionalJURIDICE.ro

Revista Romana de Drept Privat nr. 2/2007. Rezumatele articolelor
29.06.2007 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice


Editura UNIVERSUL JURIDIC ne-a pus la dispozitie rezumatele articolelor din nr. 2/2007 al Revistei Romane de Drept Privat:

Mecanismul si valentele functiilor clauzei penale in cadrul dispozitiilor Legii nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractuale

Prof. univ. dr. Smaranda Angheni

Problematica clauzei penale stipulata atat in contractele civile dar mai cu seama in cele comerciale este in permanenta de actualitate prezentand importanta atat teoretica cat si practica.
Reglementarile cuprinse in Legea nr. 469/2002 determina reflectii, discutii, in legatura cu mecanismul de functionare a clauzei penale si mai cu seama, a valentelor functiilor acesteia in contextul masurilor de intarire a disciplinei contractuale.
Ca remarca generala, esentiala pentru evidentierea functiilor clauzei penale in cadrul masurilor de intarire a disciplinei contractuale este faptul ca, principiul libertatii contractuale in privinta stabilirii cuantumului penalitatilor se manifesta in mod specific, particular sub doua aspecte.
Pe de o parte, raspunderea contractuala sub forma penalitatilor intervine numai in masura in care exista in contract o clauza penala, iar pe de alta parte, penalitatile prevazute nu pot depasi valoarea debitului restant, decat daca s-a prevazut in mod expres in contract acest lucru.
Prin urmare, cu exceptia cazului cand in contract s-a prevazut contrariul, se poate vorbi despre o functie limitativa de raspundere a clauzei penale.
Intrebarea fireasca care apare este urmatoarea: aceasta functie limitativa de raspundere, raspunde titlului actului normativ, respectiv unele masuri de intarire a disciplinei contractuale?…
Pornind de la aceste considerente, studiul de fata analizeaza aspectele generale privind functiile clauzei penale, cu speciala privire asupra functiei sanctionatorie si a celei compensatorie, pentru ca apoi, prin prisma acestora, sa se aprofundeze mecanismele aplicarii clauzei penale, potrivit dispozitiilor Legii nr. 469/2002, modificata precum si functiile clauzei penale, care se desprind din acest act normativ controversat in doctrina de specialitate si in practica judiciara.

O alta problema relevanta din punct de vedere practic este problema reductibilitatii clauzei penale, in conditiile in care, de lege lata judecatorul nu poate diminua cuantumul penalitatilor.
Intrebarea fireasca este urmatoarea: exista compatibilitate intre dispozitiile legii nr. 469/2002 si cele din codul civil (art. 1066 si urm C. civ.)?
Evident, raspunsul este negativ, asa incat, in prezentul studiu ne exprimam opinia cu privire la eventualele propuneri de lege ferenda.
In concluzie, in opinia noastra, dispozitiile Legii nr. 469/2002, care vizeaza unele masuri de intarire a disciplinei contractuale nu corespund, cel putin in privinta clauzei penale, intentiei legiuitorului de a crea un cadru juridic adecvat raporturilor comerciale in care „actori” sunt agentii economici si care trebuie sa raspunda pentru obligatiile asumate.
Pe de o parte, raspunderea contractuala sub forma penalitatilor si eventual a despagubirilor in completare, plafonate la valoarea debitului, nu acopera toate abaterile de la disciplina contractuala iar, pe de alta parte, in acest cadru normativ nu se pot realiza functiile clauzei penale, in principal, functia compensatorie si cea sanctionatorie.


Aspecte ale exigentelor procesului de armonizare privind asigurare respectarii drepturilor de proprietate intelectuala, o prioritate a legiuitorului roman

Dr. Otilia Calmuschi

Autorul examineaza reglementarile promovate de Ordonanta de urgenta nr. 100/2005, privind asigurarea respectarii drepturilor de proprietate industriala, astfel cum a fost aprobata si modificata prin Legea nr. 280/2005. Rezultatul analizei subliniaza faptul ca masurile legale continute de Ordonanta de urgenta nr. 10/2005 sunt generale din punct de vedere al scopului urmarit dat fiind faptul ca nu depasesc restul sanctiunilor legale civile si penale, stabilite prin legile generale or speciale privind proprietatea intelectuala. Considerand toate acestea, concluzia care se impune este aceea ca reglementarile analizate mai degraba faciliteaza aplicarea sanctiunilor si masurilor legale deja existente, constituind in acelasi timp si o reglementare speciala din punctul de vedere al celorlalte legi privind proprietatea intelectuala.


Transferul propriettii si al riscurilor de vanzare

Dan Chirica
Profesor – Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca

De la transferul proprietatii conditionat in mod necesar de indeplinirea unor solemnitati in dreptul Romei antice, in dreptul nostru contemporan, ca si in alte sisteme de drept, s-a ajuns la consacrarea regulii transferului solo consensu.
Discutiile asupra existentei sau inexistentei unei obligatii de a da (de a transfera proprietatea) sunt inca departe de a se fi incheiat.
Plecand de la ideea ca transferul proprietatii in cazul vanzarii este un efect automat al contractului, este analizata mai intai regula transmiterii solo consensu a proprietatii si efectele ei intre partile contractante, iar apoi exceptiile legale de la aceasta regula (cazul bunurilor de gen; cazul bunurilor viitoare; cazul vanzarii alternative). Prin conventia lor partile pot si ele muta transferul proprietatii la un alt moment decat acela al acordului de vointe.
In raporturile cu tertii efectele translative de proprietate ale vanzarii sunt conditionate de indeplinirea formelor de publicitate (opozabilitate), care difera dupa cum este vorba de imobile sau de mobile.
In privinta riscurilor pieirii fortuite a lucrului vandut intre momentul acordului de vointe si cel al preluarii lui de catre cumparator, acestea, ca regula, sunt suportate de cel care este proprietar al lucrului la data survenirii evenimentului (res perit domino). Prin exceptie, riscurile sunt suportate de vanzator atunci cand pieirea fortuita survine dupa ce a fost pus in intarziere in privinta predarii lucrului vandut, afara de cazul in care dovedeste ca lucrul ar fi pierit si la cumparator.
In vanzarile internationale exista reguli speciale care sunt cuprinse in Conventia de la Viena cu privire la vanzarea internationala de marfuri si in Regulile INCOTERMS.


Ajutoarele de stat – limitari ale liberei concurente in piata interna comunitara

Cornelia Lefter

Ceea ce caracterizeaza cel mai bine dreptul Uniunii Europene (comunitar) este actualitatea conceptelor pe care le introduce si care suscita permanente dezbateri doctrinale. Astfel, printre cele mai actuale concepte care incita doctrina de specialitate este cel al „ajutoarelor de stat”.
Prezentul studiu organizeaza prezentarea problematicii „ajutoarelor de stat” pornind de la determinarea conceptului – art. 87 alin. 1 din TCE – pe baza unor situatii practice intalnite in tari ale UE si de la analiza criteriilor folosite de jurisprudenta si doctrina comunitara pentru configurarea acestei notiuni (I).

Sunt analizate mai apoi diferite categorii de situatii ce au fost considerate de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene si de Comisia Europeana drept ajutoare de stat incompatibile cu functionarea pietei comunitare. Totodata aceasta parte a studiului subliniaza diferenta de caracterizare dintre termenul de „ajutoare de stat incompatibile” si respectiv, „ajutoare interzise” (II).
La sfarsitul acestui studiu, sunt analizate succint derogarile prevazute de art. 87 alin. 2 si 3 din TCE conform carora unele ajutoare de stat pot fi declarate compatibile cu functionarea pietei interne comunitare sau sunt susceptibile de a fi declarate astfel deoarece sunt justificate de masuri de politica sociala sau fiscala (III).


Repere evolutive privind art. 480 C. civ.

Lect. univ. drd. Cornelia Munteanu

Acest studiu nu este dedicat unei istorii complete a proprietatii, el prezentand doar evolutia acesteia din punct de vedere tehnic, juridic.

Putem observa ca oamenii din Antichitate, ale caror civilizatii au existat anterior civilizatiei romanilor, au exercitat dreptul de proprietate, insa ceea ce le era deopotriva caracteristic era faptul ca aveau despre aceasta notiune o conceptie vaga, confuza; se vorbea despre lucruri si nu despre dreptul asupra unor lucruri, despre aspectele economice si nu despre cele juridice. Dimpotriva, romanii au conceput dreptul de proprietate cu o claritate speciala, distingandu-l de celelalte drepturi, chiar reale, si chiar de posesie, ca stare de fapt.

Dreptul cutumiar din Evul Mediu revine la un stadiu anterior celui care era la Roma pe vremea celor XII Table. Mai mult, odata cu feudalitatea, dreptul abandoneaza dreptul roman evoluat incepand cu epoca clasica. Pe cale de consecinta, renasterea dreptului roman si-a facut simtita influenta in ceea ce priveste restabilirea notiunii proprietatii, dreptul modern chiar depasind conceptiile romane.
In zilele noastre proprietatea reprezinta, din punct de vedere tehnic, ceea ce reprezenta in 1864, caracterele sale juridice ramanand aceleasi. Totusi, acest lucru nu a impiedicat evolutia dincolo de termenii articolului 480 Cod civil, evolutie rezultand din legislatia insasi.


Aspecte privind efectele substantiale ale hotararii judecatoresti

Adina Nicolae
Judecator – Inalta Curte de Casatie si Justitie

Hotararea judecatoreasca stinge litigiile aparute intre parti, transand raporturi juridice substantiale.
In acest sens, actul jurisdictional vine in principiu, sa recunoasca drepturi subiective preexistente (care capata o alta dimensiune, prin confirmarea lor, in urma unei judecati si a sanctiunii juridice care le este astfel asigurata), in cadrul asa-numitelor hotarari declarative sau dimpotriva, cu titlu de exceptie, hotararea poate sa reprezinte chiar izvorul dreptului sau al unei situatii juridice noi (atunci cand se spune ca are valoare constitutiva).
Hotararea poate de asemenea, sa marcheze momentul de la care drepturi existente anterior, intr-o forma latenta, imprecise, insuficient determinate, capata continut (de ex., hotararile prin care se stabileste intinderea creantei, ca urmare a prejudiciului produs prin savarsirea unui fapt ilicit).
Sub aspectele mentionate, urmeaza a se distinge intre doua mari categorii de hotarari: declarative si constitutive, criteriul de demarcatie folosit fiind acela al existentei sau inexistentei dreptului inaintea sesizarii instantei.
Exista insa situatii, in care acest criteriu nu este acoperitor pentru ca de ex., hotararea nu creeaza, ci stinge drepturi (cum ar fi hotararile prin care se pronunta nulitatea, rezolutiunea unui act juridic).
Tot astfel, desi uneori hotararea se fundamenteaza pe drepturi, situatii preexistente, ea vine sa le sanctioneze de o asemenea maniera incat, fara aceasta recunoastere ori sanctiune, nu s-ar putea considera ca ar avea o existenta proprie (de ex., hotararea in constatarea uzucapiunii).
De aceea, apreciem ca din punct de vedere al producerii efectelor substantiale, incadrarea in hotarari declarative si constitutive, nu acopera sfera actelor jurisdictionale pronuntate de instante.
Se pot identifica de asemenea, hotarari cu efecte mixte si hotarari care produc efecte extinctive.
In prima categorie urmeaza a fi incluse hotarari ce au deopotriva, caractere declarative si constitutive – ca in cazul celor in constatarea uzucapiunii, cand anterior sesizarii instantei exista doar o stare de fapt, de care legea leaga anumite consecinte juridice, care nu se vor produce insa, decat pe baza hotararii judecatoresti, dupa verificarea existentei posesiei utile.
Doar in temeiul hotararii judecatoresti se poate spune ca in patrimoniul posesorului s-a nascut un drept de proprietate, corelativ stingerii acestuia in patrimoniul adevaratului proprietar, chiar daca, printr-o fictiune juridica, aceasta recunoastere a dreptului de proprietate se va face cu efect retroactiv.
In cea de-a doua categorie enuntata urmeaza a fi incluse hotarari prin care se obtine aplicarea unei sanctiuni (datorita nerespectarii unei dispozitii legale sau neindeplinirii unei obligatii). Este cazul, de ex., al actiunii in anularea (nulitatea) unui act juridic, in rezolutiune sau reziliere, in revocarea donatiei pentru ingratitudine sau neexecutare de sarcini, in reductiunea liberalitatilor excesive.
Nici in astfel de situatii nu se poate spune ca a preexistat sesizarii instantei, un drept subiectiv (in a obliga la desfiintarea, ineficacitatea actului), ci doar o putere pe care o persoana o are, sub ocrotirea legii, fie de a modifica sau desfiinta unele situatiuni si drepturi existente, fie chiar de a face sa se nasca drepturi noi, situatiuni juridice noi, consecinte juridice noi.
Studiul de fata isi propune o trecere in revista a acestor categorii de hotarari, cu prezentarea caracteristicilor lor, ce le plaseaza in sfere diferite din punct de vedere al eficacitatii lor substantiale.


Competenta jurisdictionala in materie de delicte savarsite pe Internet

Alina Oprea
Doctorand, Universitatea Pantheon-Assas

Chiar daca fenomenul Internetului nu mai poate fi caracterizat drept o „noutate”, rezultatele interactiunii sale cu dreptul nu sunt intotdeauna percepute, astfel cum ar trebui. In incercarea de a aduce cateva clarificari, noi am ales sa abordam in acest studiu, dedicat profesorului Octavian Capatina, o problema care risca sa se ridice din ce in ce mai mult in viitor, si anume problema determinarii jurisdictiei competente in cazul litigiilor cu privire la delicte comise in urma utilizarii Internetului.
Dreptul nu a asteptat aparitia Internetului pentru a gandi la nivel international, astfel incat prezentarea interactiunii intre regulile de drept international privat existente si noua tehnologie pare sa fie primul demers care se impune. Ea confirma vocatia dreptului de a guverna Internetul, dar subliniaza si anumite neajunsuri care ar trebui corectate in vederea oferirii certitudinii atat de mult dorita operatorilor de retea. Cel de al doilea demers din studiul nostru a fost analiza solutiilor alternative in vederea unei reglementari mult mai adecvate, capabila sa raspunda provocarilor mondializarii comunicatiilor si caracterului global al retelelor.


Efectele acceptarii executarii obligatiei. Agrearea conformitatii in cadrul vanzarii

Asist. univ. Ionut-Florin POPA
Univ. Babes-Bolyai
Facultatea de drept

1. In ultimii ani am asistat la aparitia unor concepte aflate dincolo de frontiera traditionala a dreptului national. Noutatea lor se datoreaza dreptului comunitar si mai ales comertului international care a dezvoltat un summum de reguli a caror performanta este remarcabila.
Un asemenea intrus in linistea dreptului romanesc este notiunea de „conformitate”, imprumutata si ea din semantica relatiilor comerciale. Desi in doctrina juridica straina conceptul este prezent de mult timp, in dreptul autohton el a patruns relativ recent prin filiera Conventiei Natiunilor Unite de la Viena privind vanzarea internationala de marfuri din anul 1980 (la care Romania a aderat prin Legea nr. 24 din 6 martie 1991) si apoi prin aceea a reglementarii vanzarilor de consum (ne referim, in principal, la Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora).

Intelesul primar, dedus din economia textelor normative mentionate, al obligatiei de conformitate este acela de indatorire a vanzatorului de a pune la dispozitia consumatorului bunul/bunurile pe care acesta le doreste, tinand seama de diverse circumstante (descrierea contractuala a bunului, prezentarea acestuia, asteptarile rezonabile ale cumparatorului etc.).
Ulterior, Legea nr. 244/2004 privind securitatea generala a produselor a utilizat din nou conceptul de conformitate, insa dintr-o alta perspectiva – aceea a corespondentei caracteristicilor produsului pus in circulatie, cu calitatile cerute de normele legale in materie de securitate (capitolul II din acest act normativ, fiind intitulat „Obligatia generala de securitate – criterii de evaluare a conformitatii”).
Cele doua perspective ale conformitatii, desi diferite (una referindu-se la conformitatea propriu-zisa, cealalta la securitatea produselor), au o radacina comuna care este ideea satisfacerii exigentelor subiective si obiective referitoare la un produs destinat consumului. In acest mod, nu este insa epuizata intinderea notiunii comentate. Ea se bucura de o extensie care depaseste conturul ideii de obligatie, beneficiind de aplicabilitate in sfera oricarei executari a obligatiilor.

2. In cadrul oricarui raport obligational, fara excese terminologice, se poate utiliza notiunea de conformitate a executarii obligatiei, ca si criteriu de apreciere a stingerii raportului juridic. De exemplu, fara a comite un abuz, putem afirma ca obligatia de plata a unei sume de bani este executata „conform” daca indeplinirea datoriei intruneste conditiile cerute de contract sau lege (din prisma cantitatii/valorii, timpului, locului etc.).
In acest mod, conformitatea poate fi desprinsa de notiunea de obligatie si atasata celei de executare a obligatiei, adica implicit platii, ca modalitate de stingere a raportului obligational.

3. In cadrul conformitatii ca si criteriu de apreciere a stingerii obligatiei, vointa creditorului obligatiei, are o semnificatie aparte. Acceptarea unei executari, chiar defectuoase, poate avea ca efect considerarea executarii ca fiind conforma si ducand la stingerea obligatiei. La fel de bine, neacceptarea unei executari poate sa permita creditorului invocarea mijloacelor juridice de garantare a conformitatii executarii (ne referim la diversele actiuni aflate la dispozitia creditorului si menite sa repare prejudiciul cauzat prin neexecutare sau executare necorespunzatoare sau, mai precis, la „remediile” neexecutarii). Raportul executare – acceptare a executarii, prin semnificatiile pe care le poate genera, se prezinta astfel ca un mecanism juridic bogat in efecte.
Pentru importanta pe care o prezinta acest raport si pentru ca, din cunostintele noastre, nu a facut obiectul vreunui studiu in literatura noastra de specialitate, ne propunem sa abordam conceptul de conformitate numai pentru a demonstra generalitatea sa (I), pentru ca apoi sa stabilim raporturile pe care conformitatea le are cu acceptarea executarii de catre creditor (II) si, in cele din urma, utilizand un rationament deductiv, sa ne oprim la semnificatia acestui raport in cadrul contractelor de vanzare-cumparare – domeniul bazilar de aplicare (III), caruia de altfel, ii vom rezerva locul preeminent in studiul de fata.


Unele aspecte particulare ale garantiilor reale mobiliare constituite asupra conturilor deschise la institutii bancare

Radu Rizoiu

Avocat

Articolul analizeaza problemele juridice cu privire la posibilitatea dar si la capcanele in ceea ce priveste crearea si aplicarea unor garantii reale mobiliare constituite asupra unui cont atunci cand soldul acestuia variaza intr-o maniera obisnuita, datorita depozitelor si retragerilor cu caracter de continuitate. Articolul se axeaza mai degraba pe banii pusi intr-un cont bancar decat pe valorile mobiliare existand in soldul acelui cont. Dupa ce s-a decis ca acel tip de cont poate fi folosit in calitate de garantie, este mentionat faptul ca obiectul garantiei nu il constituie contul insusi, ci suma de bani care exista in soldul pozitiv al acestuia la momentul executarii fortate a garantiei. Mai mult, nu este vorba despre lichiditati ci despre un drept de creanta pe care il are clientul (cesionarul) contra bancii (debitor cedat) de a fi platit pornind de la fondurile care se gasesc in contul sau.

Cea de a doua parte a articolului trateaza posibilitatea si regulile de identificare a fondurilor din aceste tipuri de conturi. Aceste reguli isi dovedesc importanta atunci cand garantiile reale asupra (soldului pozitiv al) contului intra in concurs cu garantiile reale asupra sumelor de bani din acel cont. In mod general, cea de a doua garantie reala urmareste banii in calitate de „produs” al garantiei originale. Dupa analizarea regulilor propuse in jurisprudenta nord – americana si cea franceza, regula care pare cea mai potrivita pentru aceasta analiza este regula minimului soldurilor intermediare. Rezulta ca garantia care intervine acopera doar partea din fonduri care se gaseste in contul curent care este minimul (i) sumei depuse initial si (ii) soldul cel mai scazut al contului in timpul perioadei care incepe la momentul in care suma de bani initiala a fost depusa si se termina la momentul in care garantia va fi executata fortat.


Uzurparea si utilizarea abuziva a numelui

Prof. univ. dr. Ovidiu Ungureanu

Identificarea persoanelor este o necesitate imperioasa a vietii juridice si sociale. Aceasta identificare este cel mai adesea asigurata in zilele noastre prin procedee tehnice (de ex.: coduri confidentiale) sau stiintifice (de ex.: amprente genetice). Intr-o maniera mai clasica si mai putin dezumanizata, alaturi de domiciliu si alte diverse elemente care compun starea persoanelor, numele constituie un element juridic principal de individualizare a persoanelor fizice.

In acest studiu autorul s-a concentrat pe protejarea numelui, problema cu atat mai delicata cu cat analizele relative la natura juridica si, pe cale de consecinta, la fundamentul juridic al protectiei numelui, nu satisfac pe deplin.

Astazi suntem de acord ca vedem in nume un atribut al personalitatii, dar el este, de asemenea si un drept de familie. Aceste prerogative care apartin oricarui individ ii permit acestuia sa actioneze in apararea numelui sau fie in caz de uzurpare fie in caz de utilizare abuziva.


Instituirea contractuala – un nautilus juridic?

Paul Vasilescu

Construit dupa exemplul Codului lui Napoleon, Codul civil roman a preluat de la acesta esentialul, inclusiv o traditie juridica in totalitate straina de vechiul drept roman. In acest fel se poate explica prezenta in codul roman a unei parti esentiale din Ordonanta Aguesseau, reluata prin intermediul codului francez. Ceea ce intereseaza aici este soarta donatiei mortis causa, inlaturata din Codul civil francez, care devine litera articolului 800 Codul civil roman. Fortandu-se sa separe succesiunea donatiilor intre vii, punand o bariera intre ordinea succesorala si cea contractuala, respectiva Ordonanta a fost in final partial contrazisa de Codul civil francez, care consacra institutia contractuala.

Codul civil roman reia ideea, insa sistemul care ia nastere, intermediar din punct de vedere al efectelor sale si confuz, din punct de vedere al naturii sale juridice, se dovedeste a fi o adevarata bataie de cap pentru juristii romani; salvarea vine dintr-o directie neasteptata: inaplicarea practica a institutiei contractuale.
Mai mult, incepand cu 1954, odata cu intrarea in vigoare a unui nou Cod al familiei, orice problema privind aceasta institutie pare caduca, din cauza ca in dreptul roman, pana in zilele noastre, conventiile matrimoniale sunt interzise din punct de vedere legal. Astfel, principala intrebare din dreptul roman care ramane este daca astazi se mai poate admite institutia conventionala, sora vitrega a donatiei obisnuite, care ameninta sa-si transforme fata, aratandu-ne un al profil de nedorit: donatia mortis causa… Este oare acesta pretul care trebuie platit pentru a restabili libertatea conventionala a liberalitatilor, in lipsa unei reforme a regimurilor matrimoniale romane, sau mai bine asteptam aceasta reforma?

 
Secţiuni: Content, Protecția consumatorilor | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD