Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare nu reprezintă o modalitate de înstrăinare care pentru a fi valabilă ar trebui însoţită de dovada de către vânzător a achitării datoriilor fiscale. În speţă, reclamanta, Municipiul Câmpia Turzii, a solicitat constatarea nulităţii unor antecontracte (promisiuni de vânzare-cumpărare) având ca obiect terenuri şi clădiri, pe motiv că actele juridice atacate au nesocotit dispoziţiile imperative ale art. 254 alin. (7) din C. fisc., referitoare la obligativitatea achitării datoriilor fiscale la bugetul local, anterior înstrăinării imobilelor. Întrucât promitentul vânzător nu şi-a respectat obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, promitenţii cumpărători au obţinut o hotărâre judecătorească ţinând loc de act de vânzare-cumpărare, prin care şi-au intabulat dreptul de proprietate. Înalta Curte a precizat că prin antecontractele încheiate de părţi nu s-a înstrăinat dreptul de proprietate, ci s-au născut obligaţii de a face respectiv de a încheia contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică, acestora nefiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (7) din C. fisc. De asemenea, Înalta Curte a reţinut că prin pronunţarea unei hotărâri care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, instanţa suplineşte condiţiile de formă cerute ad validitatem, condiţii a căror neîndeplinire atrage sancţiunea nulităţii contractului, această hotărâre nefiind o modalitate de înstrăinare căreia să-i fie aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (7) din C. fisc. (Decizia nr. 1857 din 25 aprilie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare nulitate absolută antecontracte de vânzare-cumpărare)
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.