Secţiuni » Jurisprudenţă » CJUE
Jurisprudenţă CJUE (Curtea de Justiţie a Uniunii Europene)
DezbateriProfesionişti

Extinderea platformei IADUER prin publicarea textului întrebărilor cuprinse în cereri pentru pronunţarea unei decizii preliminare
19.11.2013 | Daniel-Mihail ȘANDRU, Mihai ȘANDRU, Mihai BANU, Dragoş CĂLIN

Secţiuni: CJUE, Content, Dreptul Uniunii Europene
JURIDICE - In Law We Trust

IADUER.ro este un proiect de cercetare demarat încă din 2008-2009 în cadrul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române – Centrul de Studii de Drept European, proiect căruia i s-au alăturat Asociaţia Română de Drept şi Afaceri Europene (ARDAE) şi Asociaţia Forumul Judecătorilor din România.

Platforma iaduer.ro – unul dintre elementele cercetării, cel care asigură vizibilitatea şi informarea asupra aspectelor esenţiale din domeniul interpretării şi aplicării dreptului Uniunii Europene în România, dedică un loc special trimiterilor preliminare formulate de instanţele din România.

iaduer.ro va face eforturi pentru informarea cât mai rapidă cu privire la trimiterile preliminare şi va publica inclusiv cererile pentru pronunţarea unei decizii preliminare înainte ca acestea să fie înregistrate de Curtea de Justiţie. Utilitatea acestui demers este dată de cunoaşterea de către celelalte instanţe a existenţei unei trimiteri preliminare şi evitarea formulării unor trimiteri asemănătoare/identice.

În primul rând, poate exista o diferenţă mare de timp între pronunţarea actului naţional prin care se formulează trimiterea – încheierea – şi înregistrarea la Curtea de Justiţie. Spre exemplu, Tribunalul Neamţ, Secţia I civilă a suspendat procedura prin încheierea din 16 iulie 2012 şi a formulat trimiterea preliminară, iar până astăzi, aceasta nu a fost înregistrată la Curtea de Justiţie, chiar dacă încheierea instanţei interne a fost motivată la 17 decembrie 2012, aşa cum rezultă din cuprinsul acesteia. În mod obişnuit, trimiterile preliminare formulate înainte de vacanţa judecătorească (mai-iunie) se înregistrează la Curtea de Justiţie în luna septembrie.

În al doilea rând, într-o perioadă scurtă de timp se pot formula – de către instanţe diferite – trimiteri cu obiect asemănător. În acest moment există situaţia formulării a patru trimiteri preliminare identice (dintre care două înregistrate deja la Curtea de Justiţie – C-401/13, Balazs,C-432/13, Balazs).

Cum înregistrăm în platforma iaduer noile trimiteri preliminare? Urmare a regulilor de citare a cauzelor din România, unde nu se citează părţile, din cauza legislaţiei referitoare la datele cu caracter personal, vom face o menţiune de „înregistrare provizorie” urmată de instanţa care a efectuat trimiterea. În dosarul dedicat cauzei, vom publica doar întrebarea preliminară care a formulat obiectul trimiterii. Lista trimiterilor preliminare este disponibilă aici.

Considerăm că organizarea independentă a unui astfel de registru naţional, neoficial, poate fi utilă practicienilor, în primul rând judecătorilor, dar şi avocaţilor. De asemenea, considerăm că şi cercetarea ştiinţifică poate avea de câştigat dacă instanţele ne-ar acorda ajutorul în identificarea şi semnalarea trimiterilor preliminare formulate.

prof. univ. dr. Mihai ȘANDRU
Mihai BANU
Dragoş CĂLIN
Judecător, Curtea de Apel București

* multumim Afaceri juridice europene, nr. 2/2013

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti