Achiziţii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţiiCorporateCyberlawData protectionDrept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silităFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăLITIGIIMedia & publicitateMedierePiaţa de capitalProcedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiTelecom
 
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Scurte consideraţii privitoare la neregularităţile existente în sistemul de salarizare al magistraților

22 noiembrie 2013 | JURIDICE.ro

Asociația Magistraților din România a dat publicității vineri, 22, noiembrie 2013, o informare ce conține considerații cu privire la situațiile anormale înregistrate în sistemul de salarizare al magistraților, precizări pe care le redăm integral în continuare:

1. Supunem atenţiei dumneavoastră o analiză a situaţiilor nefireşti înregistrate în sistemul de salarizare al magistraţilor, începând cu data de 1 ianuarie 2011, urmare a aplicării Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (aplicată parţial) şi a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 285/2010 aprobate prin Ordin comun al MMFPS şi MFP, publicate în M. Of. nr. 48 din 19 ianuarie 2011.

Realitatea a demonstrat că aplicarea acestor acte normative a generat discriminări, respectiv inechităţi salariale  inacceptabile, de durată, fără a se întrezări pe termen scurt sau mediu, remedierea acestora. Astfel, pentru aplicarea în totalitate a Legii nr.284/2010, deci inclusiv a coeficienţilor de ierarhizare şi a valorii de referinţă, dar şi prin calculul separat al sporurilor acordate prin lege (spor risc şi suprasolicitare 25%, spor confidenţialitate 5%), în aşa fel încât venitul rezultat să nu fie mai mic decât cel existent în plată, ar fi necesar ca valoarea de referinţa să se mărească la cel puţin 850 lei. În prezent aceasta este de numai 600 lei.

Efectele arătate sunt fără precedent în istoricul salarial al acestei categorii socio-profesionale, având în vedere cel puţin succesiunea actelor normative în domeniu, din perioada postdecembristă şi până la data de 1 ianuarie 2011.

O analiză sumară din perspectiva interpretării şi aplicării actelor normative vechi speciale de salarizare (Decretul-lege nr. 140/1990, Legea nr. 52/1991, Legea nr. 50/1996, OG nr. 83/2000, OUG nr. 177/2002, OUG nr. 27/2006), dar şi observarea unor state de plată din această perioadă, demonstrează realitatea celor afirmate mai înainte în privinţa efectelor fără precedent referitoare la diferenţele salariale substanţiale apărute sub imperiul legii noi, inacceptabile la nivel de principiu, dar şi în plan practic, având în vedere întinderea şi consecinţele drepturilor la care ne referim.

Astfel, anterior indiferent de filozofia politică ce a stat la baza concepţiei unui sistem de salarizare sau a altuia, indiferent de modul cum au fost concepuţi coeficienţi de multiplicare a valorii de referinţă sectorială (mici/mari/variabili) sau concepute sporurile, rezultatele au fost identice în ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei magistraţilor aflaţi în condiţii identice de vechime şi nivel al instanţei, neînregistrându-se diferenţe, chiar dacă încadrarea s-a produs la momentul intrării în vigoare a legii sau la o dată ulterioară acesteia. În fond, îndeplinirea condiţiei de vechime ca element obiectiv, impune producerea aceloraşi efecte, fiind indiferent momentul îndeplinirii condiţiilor, câtă vreme legea este aceeaşi, iar o vechime identică şi un nivel identic al instanţei, nu pot să producă efecte diferite.

Se poate aprecia că există o similitudine între coeficienţii de multiplicare ce operau anterior şi clasele de salarizare din prezent, deşi acestea din urma conţin vechimea în muncă şi în profesie, iar anterior, sporurile specifice acestor vechimi se acordau separat. În fond, înlocuirea unui algoritm mai complex cu unul mai simplu  în sensul diminuării ponderii sporurilor în total venituri, trebuia conceput în aşa fel încât să nu ducă la rezultate diferite.

Astfel, de exemplu, sub imperiul legii anterioare, un magistrat cu acelaşi coeficient de multiplicare şi aceeaşi vechime în muncă/profesie, avea o indemnizaţie brută şi netă egală cu indemnizaţia altui magistrat aflat într-o situaţie identică, egalitatea juridică  fiind riguros matematică. Sub imperiul noilor legi, doi magistraţi aflaţi într-o situaţie identică din punct de vedere obiectiv: nivel al instanţei şi vechime, au indemnizaţii diferite în funcţie de momentul la care au obţinut ultima clasă de salarizare specifică instanţei, respectiv până la 1 ianuarie 2011, sau ulterior.

Sistemul de salarizare actual are, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în materie, la bază mai multe principii, printre care amintim, potrivit art. 3 lit. c) din Legea-cadru nr. 284/2010 pe cele referitoare la: ,,echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar.”

În baza art. 11 alin. 3 din Legea-cadru nr. 284/2010: „Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
– gradaţia 1- de la 3 la 5 ani – 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;
– gradaţia 2- de la 5 la 10 ani – două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;
– gradaţia 3- de la 10 la 15 ani – două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;
– gradaţia 4- de la 15 la 20 de ani – o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;
– gradaţia 5- peste 20 de ani – o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4.”

Art. 10 alin. 5 din Legea-cadru nr. 284/2010 stabileşte că: ,,Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare”.

Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 285/2010: ,,Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin.(1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010”.

Art. 6 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 285/2010(1) ,,În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art.11 alin. 3 din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare”.

(3) ,,Prevederile alin. 1 se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale ”Justiţie”, respectiv vechime în învăţământ pentru personalul didactic de predare universitar şi preuniversitar”.

În baza art. 16 alin. 1 din Constituţie,,Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi fără discriminări.”

Convenţia Europeană de Apărare a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor, în art. 14 prevede că: „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată pe religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”, enumerarea din acest articol neavând un caracter limitativ.

Începând cu 1 ianuarie 2011 salarizarea personalului plătit din fondurile publice se realizează în baza Legii nr. 285/2010, coroborat cu anumite dispoziţii din Legea-cadru nr. 284/2010, nefiind aplicabile cele referitoare la valoarea de referinţă şi la coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la acest din urmă act normativ, prevederi care nu au fost aplicabile nici ulterior, potrivit art. 4 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/08.09.2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/ 2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar. Astfel, potrivit acestui text de lege: „În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea – cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare.” Aceste prevederi au fost aplicabile şi pentru anul 2013 în baza O.U.G. nr. 84/2012.

Dispoziţiile menţionate mai înainte conduc la concluzia ivirii unei discriminări între magistraţii ce trebuie să beneficieze de recunoaşterea unei noi tranşe de vechime în muncă începând cu data de 1 ianuarie 2011, comparativ cu magistraţii care au îndeplinit condiţia de vechime în muncă până la data de 31 decembrie 2010, în sensul că, pentru cei care anterior au trecut de la gradaţia 3 la 4 sau de la gradaţia 4 la 5, creşterea era de 5% şi nu doar de 2,5%, aşa cum se întâmplă în prezent.

De asemenea şi în ceea ce priveşte vechimea în funcţie sau fidelitatea în profesie există o discriminare salarială între magistraţii care au îndeplinit aceste condiţii începând cu data de 1 ianuarie 2011, faţă de magistraţii ce au îndeplinit aceeaşi vechime în profesie până la data de 31 decembrie 2010. Deşi vechimea în specialitate este majorată, acest aspect nu se găseşte evidenţiat şi în cuantumul drepturilor salariale cuvenite.

Prin urmare, există o discriminare evidentă atât în raport de modalitatea în care este recunoscută vechimea în muncă, dar şi în ceea ce priveşte vechimea în specialitate, între magistraţii care îndeplinesc aceste condiţii după data de 01 ianuarie 2011 comparativ cu magistraţii ce au îndeplinit aceleaşi condiţii până la data de 31 decembrie 2010, întrucât toţi aceşti magistraţi, deşi se găsesc, în prezent, în aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi funcţie, au o salarizare diferenţiată.

Atât Legea nr. 285/2010 cât şi Legea-cadru nr. 284/2010 au instituit o discriminare pe motive de vârstă şi categorii profesionale, discriminare interzisă de art. 16 alin. 1 din Constituţie şi art. 14 din Convenţie, raportat la Directiva 2000/78 (Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă).

Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 aprobate prin Ordinul Ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 42/2011 şi Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 77/2011, în cuprinsul pct. II –Stabilirea salariilor lunare brute în anul 2011, lit. H exemplul nr. 2, se referă la persoana „căreia în anul 2011 i se modifică vechimea în funcţie şi în muncă”(fiind de subliniat distincţia dintre cele două noţiuni), iar în cuprinsul pct. III – Angajarea, promovarea şi avansarea personalului, lit. A, se statuează că: „personalul care, în cursul anului 2011, trece într-o gradaţie superioară beneficiază suplimentar, în conformitate cu art. 11 din Legea-cadru nr. 284/2010, de clasele de salarizare succesive, iar salariul de bază i se majorează cu numărul de clase acordat înmulţit cu valoarea unei clase de salarizare de 2,5% din salariul de bază”.

Ministerul Justiţiei a comunicat tuturor instanţelor din ţară faptul că, din calcul, rezultă că procentele în cazul modificării gradaţiei în anul 2011, sunt în sensul scăderii de la 5% la 2,5% pentru cei cu vechime mare. Existenţa diferenţelor a fost justificată pe principiul consacrat în cadrul lucrărilor Comisiei bipartite în scopul elaborării legii – sugerat si susţinut de Banca Mondială – potrivit cărora creşterile salariale, ca efect al stabilirii tranşelor de vechime în muncă, vor fi mai mari în cazul celor cu vechime mai mică în muncă, pentru a stimula promovarea tinerilor în funcţiile din cadrul familiei ocupaţionale ,,justiţie”, respectiv,,învăţământ preuniversitar şi universitar”. Prin urmare, dispoziţiile discriminatorii nu se aplică tuturor bugetarilor, aşa cum în mod greşit a susţinut Ministerul Justiţiei.

Aceste prevederi se aplică bugetarilor menţionaţi mai sus, adresa confirmând faptul că Legea nr. 285/2010 cuprinde în ceea ce priveşte această categorie de persoane, un tratament diferenţiat, întemeiat în mod direct pe o anumită categorie profesională (ex. justiţie, învăţământ preuniversitar şi universitar, comparativ cu dispoziţiile care-i vizează pe ceilalţi bugetari), dar şi pe vârstă, pentru cei care au îndeplinit condiţiile de vechime în muncă şi în funcţie după 1 ianuarie 2011, comparativ cu acei care au îndeplinit aceleaşi condiţii până la data de 31 decembrie 2010.

Discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislaţiei existente, ci şi din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. Deşi protecţia acordată lucrătorilor cu o vechime mai mică în muncă, ca şi obiectiv urmărit în vederea stimulării promovării tinerilor, poate constitui un obiectiv legitim al politicii în materia încadrării în muncă şi în stimularea pieţei muncii, o asemenea măsură, trebuie să fie în principiu, justificată „în mod obiectiv şi rezonabil”„în cadrul dreptului naţional”, potrivit Directivei 2000/78.

Prin urmare, limitarea drepturilor salariale dispusă în ceea ce priveşte persoanele cu o vechime mai mare în muncă, raportat la cele cu o vechime mai mică, de până la 15 ani, potrivit explicaţiei dată de Ministerul Justiţiei, depăşeşte raportul de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.

Astfel, în timp ce pentru persoanele cu o vechime în muncă de la 3 la 5 ani, li se acordă 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii, celor cu o vechime cuprinsă de la 5 la 10 ani şi respectiv de la 10 la 15 ani li se acordă, de fiecare dată, câte 2 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de gradaţia anterioară, în timp ce persoanelor cu o vechime în muncă mai mare, de la 15 la 20 ani, dar şi celor peste 20 de ani, li se acordă numai câte o clasă de salarizare.

Prin urmare, pentru o vechime în muncă de numai 2 ani (de la 3 ani la 5 ani) se acordă 3 clase de salarizare, în condiţiile în care pentru un interval mai mare, de 5 ani (de la 5 ani la 10 ani, respectiv de la 10 ani la 15 ani), se acordă câte 2 clase de salarizare, pentru ca mai apoi, persoanelor care parcurg acelaşi interval de timp, respectiv 5 ani, dar au o vechime în muncă mai mare (de la 15 ani la 20 ani, respectiv peste 20 de ani) să li se acorde numai o singură clasă de salarizare.

Raportând efectele acestor prevederi legale, respectiv art. 11 alin. 3 din Legea-cadru nr. 284/2010, la definiţia discriminării se constată preferinţa unei anumite categorii socio-profesionale (cea a bugetarilor cu o vechime în muncă între 3-15 ani) în acordarea unui număr mai mare de clase de salarizare, în detrimentul bugetarilor cu o vechime în muncă de peste 15 ani. Acest tratament diferenţiat este de natură a aduce atingere folosinţei drepturilor economice ale bugetarilor cu o vechime în muncă şi în profesie mai mare de peste 15 ani, respectiv peste 20 ani.

Motivarea personalului, în acordarea claselor de salarizare ca urmare a dobândirii unei noi gradaţii, conform teoriei privind protecţia acordată lucrătorilor cu o vechime mai mică în muncă, în vederea stimulării promovării tinerilor, nu poate fi reţinută în cauză. Stimularea personalului tânăr nu este menţionată în niciun mod în cuprinsul legii de salarizare ca şi criteriu în stabilirea drepturilor băneşti cuvenite.

Pe lângă discriminarea ivită în interiorul personalului plătit din fonduri publice, se constată şi apariţia unei alte discriminări ivită între personalul menţionat mai înainte, comparativ cu personalul plătit din fondurile private, căruia i se aplică numai dispoziţiile din codul muncii, tranşele de vechime în muncă şi în funcţie necunoscând reglementarea aplicabilă bugetarilor.

Pe de altă parte, art. 73 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor reţine că, stabilirea drepturilor judecătorilor si procurorilor se face ţinându-se seama de locul si rolul justiţiei în statul de drept, de răspunderea si complexitatea funcţiei de judecător si procuror, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru aceste funcţii, urmărind garantarea independenţei si imparţialităţii acestora.

De asemenea, art. 74 din acelaşi act normativ statuează că: ,,(1) Pentru activitatea desfăşurată, judecătorii si procurorii au dreptul la o remuneraţie stabilită in raport cu nivelul instanţei sau al parchetului, cu funcţia deţinută, cu vechimea în magistratura si cu alte criterii prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât in cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor si procurorilor se stabileşte prin lege specială.”

Niciunul dintre criteriile menţionate mai sus, în legea specială, nu se mai regăseşte în prezent transpus în stabilirea drepturilor salariale cuvenite magistraţilor. Mai mult decât atât, magistraţii care au îndeplinit aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, până la data de 31decembrie 2010, au o altă salarizare, mult superioară celor care au îndeplinit condiţiile menţionate după 1 ianuarie 2011.

Astfel, se poate observa că discriminarea realizată se referă la persoane cu aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie. Toate persoanele care trec peste acelaşi prag de vechime trebuie să fie identic salarizate, în condiţiile în care au aceeaşi profesie, pregătire profesională şi aceeaşi răspundere în exercitarea atribuţiilor de serviciu, etc. Nu putem accepta faptul că magistraţii care au îndeplinit condiţiile de vechime în muncă şi în funcţie până la data de 31 decembrie 2010 desfăşoară o activitate profesională mai „specială”, ca să poată fi salarizaţi superior, comparativ cu magistraţii care au îndeplinit aceleaşi condiţii după 1 ianuarie 2011.

Existenţa mai multor acte normative, adoptate succesiv într-un interval scurt de timp (ex. Legea  nr. 330/2009, Legea –Cadru nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, etc.) în baza cărora s-a realizat salarizarea magistraţilor, alături de alţi bugetari, nu poate constitui un temei pentru instituirea unui tratament discriminatoriu şi astfel, pentru nesocotirea celui mai des principiu invocat şi anume caracterul unitar al salarizării. 

Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2011, vizibilă fiind  data de 1 decembrie 2012, odată cu eliminarea  diminuărilor salariale, magistraţii au fost împărţiţi în trei categorii.

Prin urmare, nu este posibil ca numai simpla trecere într-un alt an să aducă unor categorii de persoane, aflate în situaţii analoage, un tratament diferenţiat. Era obligatoriu ca, odată cu îndeplinirea condiţiilor pentru trecerea  într-o nouă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, începând cu 2011, pentru aceşti magistraţi salarizarea să fie identică salarizării magistraţilor care au îndeplinit aceleaşi condiţii până la data de 31 decembrie 2010.

Distincţia este întărită şi de prevederile art. 2 din Legea nr. 285/2010 care statuează în sensul că: În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat”.

Prin urmare, nu poate fi acceptată o situaţie defavorabilă în ceea ce priveşte personalul care începând cu anul 2011, îndeplineşte condiţiile necesare pentru a trece într-o nouă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, comparativ cu personalul care, în acelaşi an ocupă pentru prima dată o funcţie, ori primeşte un grad, sau o treaptă, şi pentru care salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/ autoritatea publică unde sunt încadraţi.

Astfel, chiar dacă reglementarea drepturilor salariale în cazul celor cu o vechime mai mică în muncă şi în funcţie, a reprezentat o prioritate, o opţiune a legiuitorului, aceasta nu poate fi impusă cu scopul de a discrimina o anumită categorie de persoane fără o justificare raţională şi obiectivă (ex. magistraţii care au o vechime în muncă, de la 15 la 20 de ani şi respectiv, peste 20 de ani).

Situaţia expusă mai înainte, nu este similară cu cea reţinută de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 669/2012 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice. În cuprinsul acestei decizii s-a reţinut că: ,,avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul îndemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar putea fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. ….legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.”

Prin urmare, sistemul propus de Legea nr. 330/2009, dar şi cel prevăzut de Legea nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010 a urmărit un sistem unitar de salarizare, apariţia acestor acte normative fiind o consecinţă a abrogării unor legi speciale de salarizare, existente în diferitele domenii ale sistemului bugetar. Desigur că, legiuitorul poate interveni cu modificări în politica salarială, din raţiuni economice, financiare, dar nu poate face acest lucru decât dacă reglementează criterii de avansare şi o metodologie de calcul exactă pentru acest fapt.

Criteriile de avansare în funcţie şi în muncă sunt aceleaşi atât sub imperiul Legii nr. 330/2009, dar şi sub actele normative aplicabile în prezent, iar metodologia emisă a fost pentru reîncadrare şi nu pentru avansare. Intrând o nouă lege de salarizare în vigoare, întregul personal bugetar a fost reîncadrat, motiv pentru care a fost dată o metodologie de reîncadrare, prin Ordinul nr. 42/77 din 13 ianuarie 2011 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. În consecinţă, dacă criteriile sunt identice, iar metodologia nu-i vizează numai pe cei care avansează în muncă şi în funcţie, în anul 2011, nu înţelegem care este raţiunea pentru care persoanele aflate în situaţii analoage, identice, sunt tratate diferit. Nici justificarea economică şi nici cea financiară nu reprezintă argumente suficiente pentru acceptarea unor diferenţe de tratament.

Pentru sistemul judiciar, aşa cum am arătat şi mai înainte, ceea ce poate să-i diferenţieze pe magistraţi, în materie de drepturi şi fireşte în ceea ce priveşte salarizarea (remunerarea), este stabilit prin art. 73 coroborat cu art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată şi anume: locul, rolul justiţiei în statul de drept, răspunderea şi complexitatea funcţiei, interdicţiile şi incompatibilităţile acesteia, nivelul instanţei ori a parchetului (acolo unde este cazul), funcţia deţinută, vechimea în magistratură şi alte criterii prevăzute de lege.

Potrivit jurisprudenţei constante a instanţei de contencios constituţional, precum şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv.

Art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prevede că, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Tot astfel, potrivit art. 1 alin. 3 din O.G. nr. 137/2000, există discriminare atunci când se aplică un tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile.

Nu este prima dată când judecătorii cu o vechime mai mare în muncă şi în funcţie sunt discriminaţi în raport cu cei cu vechime mai mică în muncă şi în funcţie. În acest sens, în anul 2005, Ministerul Justiţiei a dispus acordarea unor stimulente băneşti numai în favoarea judecătorilor tineri faţă de judecătorii mai în vârstă, iar discriminarea acestora din urmă a fost constatată atât prin Hotărârea nr. 15/2006 pronunţata de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar ulterior şi prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.

Noua legislaţie existentă în materie de salarizare conduce la împărţirea magistraţilor în norocoşi şi ghinionişti, în bătrâni şi tineri, în raport cu data de 1 ianuarie 2011, exemplele fiind nenumărate. Diferenţele salariale înregistrate sunt deosebit de importante, ele sunt lunare, iar anual se acumulează sume foarte mari, care se perpetuează şi se răsfrâng asupra altor drepturi salariale, cum ar fi indemnizaţia de concediu, iar pentru persoanele care înţeleg să se pensioneze, se răsfrâng inclusiv asupra cuantumului pensiei, ceea ce este inadmisibil.

Întrucât în acest moment sunt mai multe tipuri de indemnizaţii, iar acestea reprezintă baza de calcul pentru stabilirea pensiei, rezultă că vor fi şi pensii diferite în privinţa cuantumului. Or, până la actuala legislaţie, baza de calcul era fixă pentru cei de la acelaşi nivel al instanţei şi cu aceeaşi vechime în muncă, variabil fiind doar procentul în funcţie de vechimea în magistratură, diferenţa în privinţa cuantumului drepturilor fiind din acest punct de vedere pe deplin şi obiectiv justificată.

Aplicarea noilor acte normative a condus deci la existenţa unor diferenţe salariale considerabile, care nu pot fi ignorate din punct de vedere economic (cuprinse între 100 – 400 lei/lunar), între indemnizaţiile judecătorilor care îşi desfăşoară activitatea la aceeaşi instanţă (ca nivel) şi care au aceeaşi vechime în muncă şi în profesie.

2. Sistemul judiciar este măcinat de foarte mulţi ani de mai multe inechităţi atât în ceea ce priveşte sistemul de salarizare, dar şi cel de promovare. Aducem din nou în discuţie prevederile referitoare la modalitatea de promovare/numire în funcţie a procurorilor DIICOT şi DNArealizată doar pe baza unui interviu, pentru ambele structuri fiind eludate dispoziţiile legale referitoare la promovarea în funcţie, după cum urmează:

Legea de organizare judiciară, atunci când vorbeşte de promovarea/numirea magistraţilor în funcţii de execuţie sau de numirea lor în funcţii de conducere, cu respectarea anumitor condiţii profesionale şi de vechime, ori nivel al instanţei, dispune că acest lucru se realizează doar prin „… concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente…” (art. 43 alin. 1) sau „…numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar…” (art. 48 alin. 1).

În realitate, regula concursului ori a examenului, este nesocotită prin instituirea unor excepţii nejustificate. În prezenţa unor reguli clare ce pot garanta transparenţa, au apărut situaţii care nu-şi găsesc justificarea şi care nu se doresc rezolvate în niciun mod deşi ele au făcut permanent obiectul mai multor critici.

Prin urmare, în favoarea unor categorii limitate de magistraţi, fără o argumentare care să poată reprezenta un fundament în înlăturarea procedurilor aplicabile majorităţii, a fost inventat interviului, un exemplu fiind numirea în funcţie a procurorilor DIICOT şi DNA.

Mai mult decât atât, în cazul procurorilor din cadrul structurile DIICOT şi DNA a fost eliminat şi criteriul vechimii minime, necesar pentru Parchetul de pe lângă ÎCCJ, în condiţiile în care art. 44 alin. 1 lit. c din Legea nr. 303/2004, stabileşte o vechime minimă, de cel puţin 8 ani pentru accesul la nivelul acestui parchet. Cei care ajung în structurile DIICOT şi DNA, indiferent de gradul profesional dobândit anterior, au nevoie de o vechime în profesie de numai 6 ani, pentru aceştia nefiind valabilă nici dispoziţia obligatorie aplicabilă celorlalţi magistraţi, de a promova din treaptă în treaptă.

Astfel, procurorii din cele două structuri sunt numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, respectiv al procurorului general al DNA (conform art. 75 alin. 3 şi art. 87 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată), în baza unui simplu interviu.

Această inechitate de tratament a condus implicit la apariţia alteia şi anume: salarizarea superioară a procurorilor DIICOT şi DNA comparativ cu magistraţii de la primele trei instanţe, respectiv judecătorii de la judecătorii, tribunale şi curţi de apel, pe de o parte şi, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, pe de altă parte.

Astfel, deşi aceştia nu sunt numiţi în funcţiile de execuţie în condiţiile susţinerii unui examen, aşa cum se întâmplă cu ceilalţi magistraţi, sunt salarizaţi la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Se întâmplă acest lucru în condiţiile în care procurorii DIICOT şi DNA nu funcţionează toţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, majoritatea desfăşurându-şi activitatea în teritoriu, alături de ceilalţi procurori, participând în şedinţele de judecată în vederea soluţionării cauzelor, finalizate prin pronunţarea unor hotărâri de către judecători.

Salarizarea superioară a procurorilor DIICOT şi DNA, discriminatorie în raport cu ceilalţi magistraţi din sistem, înfrânge un principiu de bază, cel al unităţii procesului penal, întrucât urmărirea penală are, în lumina acestor reglementări, o recunoaştere superioară judecăţii, chiar dacă aceasta este guvernată de un alt principiu esenţial şi anume cel al nemijlocirii, prin intermediul căruia întreg probatoriul din faza urmăririi penale este readministrat în instanţă. Mai mult decât atât, nicio măsură preventivă specifică şi cauzelor instrumentate de procurorii DIICOT şi DNA, nu poate fi luată în timpul urmăririi penale, fără a fi încuviinţată de un judecător, care – deşi dispune în sensul arestării preventive, a percheziţiei, a interceptării telefonice, a interzicerii părăsirii unei localităţi ş.a.m.d., verificând corectitudinea şi legalitatea întregii urmăriri penale, în condiţii de competenţă materială identică în administrarea cauzelor – primeşte drepturi salariale mult inferioare unui procuror DIICOT sau DNA.

Chiar dacă la data încetării activităţii în cadrul DIICOT sau DNA, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii şi astfel, îşi redobândeşte gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia, avute anterior sau cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul celor două structuriacest aspect nu este în măsură să înlăture inechităţile existente pentru perioada în care a funcţionat în cadrul  celor două structuri.

În speranţa că aspectele semnalate vor face cât mai repede obiectul unor măsuri adecvate pentru remedierea deficienţelor de reglementare constatate şi că se va proceda la înlăturarea inechităţile existente în salarizare, prin aşezarea categoriilor bugetare pe o scară ierarhică bine dimensionată, vă solicităm să exprimaţi un punct de vedere faţă de aspectele pe care am înţeles să le supunem atenţiei dumneavoastră.

:: sursa: Asociația Magistraților din România


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Scurte consideraţii privitoare la neregularităţile existente în sistemul de salarizare al magistraților”

  1. Gheorghe MIHAI spune:

    Buna ziua,
    Este un material excelent, de un real folos pentru departamentele de resurse umane si economic, din orice institutie din sistemul justitiei.
    Nu am sa pricep, totusi, un lucru: Trecand peste faptul ca este vorba de un drept deja castigat, care au fost considerentele pentru care, personalul de specialitate juridica asimilat judecatorilor si procurorilor, are acelasi nivel de salarizare cu judacatorii si procurorii. Mai mult, pana de curand, personalul de specialitate juridica beneficia de „promovare”, doar in virtutea faptului ca indeplinea conditia de vechime.
    Sunt economist, deci nu pot fi banuit de partinire. Cunosc, tangential, diferentele majore dintre atributiile acestor doua profesii.

    Cu stima,
    Gheorghe MIHAI

Lasă un răspuns

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.