Conferinţa Naţională a Asociaţiei Magistraţilor din România / 22-23 noiembrie 2013
23.11.2013 | JURIDICE.ro

În zilele de 22-23 noiembrie 2013, a avut loc la Bucureşti, în Aula Academiei României, Conferinţa Naţională a Asociaţiei Magistraţilor din România (A.M.R.).
Lucrările Conferinţei au debutat cu prezentarea poziţiei A.M.R. faţă de modificările privind revizuirea Constituţiei.
În urma dezbaterilor, la care au participat ca invitaţi reprezentanţi ai Parlamentului, cadre universitare, membri ai Uniunii Naţionale a Avocaţilor, ai societăţii civile, magistraţii – judecători şi procurori, au susţinut, printre altele, propuneri semnificative de modificări ale unor instituţii constituţionale, ale aplicării unor principii fundamentale legate de democratizarea justiţiei şi respectarea drepturilor privind cetăţenii şi nu în ultimul rând, magistraţii, ca o garanţie a statului de drept.
S-au validat, între altele, propunerile privind Curtea Constituţională, organizarea şi funcţionarea CSM, statutul magistraţilor, independenţa garantată a procurorului. Totodată au fost puse în discuţie propunerile magistraţilor referitor la modificările legilor organice ale justiţiei.
În data de 23 noiembrie 2013, în continuarea lucrărilor Conferinţei Naţionale a AMR s-a prezentat Raportul de activitate, s-au adoptat modificări ale Statului, s-a votat programul de activitate pe următorii trei ani, respectiv 2013-2016.
S-a luat act, prin vot, cu privire la importante propuneri legate de activităţile reprezentative ale AMR pentru perioada imediat următoare.
În urma votului, s-a ales pe un mandat de 3 ani, preşedinte AMR în persoana doamnei judecător Gabriela BALTAG – judecător la Tribunalul Neamţ.
În Consiliu Director au fost aleşi ca vicepreşedinţi doamna procuror Paula TĂNASE de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, judecător Ştefania ANTON de la Curtea de apel Suceava şi doi membri supleanţi ai Consiliului în persoana doamnei judecător Amelia FARMATHY – Vicepreşedinte Curtea de apel Bucureşti şi doamna judecător Angela TABACU de la Judecătoria Tg. Jiu.