litigii, achiziţii publice, afaceri transfrontaliere, arbitraj, asigurări, banking, concurenţă, construcţii, contencios administrativ, contravenţii, drept civil, drept comercial, drept constituţional, drept penal, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul sportului, dreptul UE, energie, executare silită, fiscalitate, fuziuni & achiziţii, health & pharma, infrastructură, insolvenţă, Internet, jocuri de noroc, media & publicitate, mediere, piaţa de capital, procedură civilă, proprietate intelectuală, protecţia consumatorilorprotecţia mediului, societăţi, telecom, varia
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
JURIDICE
21.838 citiri
Print Friendly

Infracţiunea de spălare a banilor. Autonomie. Subiect activ

27 noiembrie 2013 | Camelia BOGDAN

Drept civil
Toate conferinţele şi dezbaterile organizate de JURIDICE.ro, inclusiv întreaga arhivă: 49 euro/an.

Prin decizia  nr. 836 din 13 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, s-a reţinut că dobândirea, deţinerea şi folosirea banilor obţinuţi prin săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, de către subiectul activ al acestei infracţiuni, care a încercat prin tranzacţii bancare succesive să ascundă atât sursa, cât şi destinaţia banilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, subiectul activ al infracţiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 putând fi şi subiect activ al infracţiunii prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000. Fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor şi se încadrează în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, chiar dacă pentru infracţiunea principală, prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a intervenit prescripţia răspunderii penale[1].

Precizăm că decizia Înaltei Curţi a fost adoptată cu opinie separată în ceea ce priveşte dispoziţia de luare a măsurii sechestrului asigurător şi confiscării speciale.

Prezenta decizie a Înaltei Curţi ne oferă prilejul să argumentăm posibilitatea ca însuşi autorul infracţiunii principale să săvârşească şi infracţiunea de spălarea a banilor, chiar dacă, în sistemul nostru de drept, auto-favorizarea nu este incriminată, după cum nu poate fi nici subiect activ al infracţiunii de tăinuire cel ce a săvârşit fapta prevăzută de legea penală din care provine bunul[2]. De asemenea, considerăm că este pertinent să revenim cu precizări pentru a facilita înţelegerea corectă a autonomiei spălării banilor.

1. În legătură cu posibilitatea ca subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor să fie însuşi autorul infracţiunii predicat din care provin bunurile supuse spălării, am evidenţiat împrejurarea că nici în Legea nr. 656/2002, nici în Convenţia Naţiunilor Unite nu există consacrată obligaţia de sancţionare a autorului infracţiunii principale pentru fapta de spălarea banilor dacă potrivit legislaţiei interne a statului actele autorului se absorb în infracţiunea de spălare a banilor[3].

Am arătat că o atare controversă asupra subiectului activ al infracţiunii de spălare de bani proveniţi din infracţiune are loc şi în legislaţiile străine[4].

Circumstanţiind punctul de vedere anterior exprimat pe marginea legalităţii deciziei penale nr. 1386 din 11 martie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [5], am arătat că, deşi în mod tradiţional, opiniile exprimate în doctrină şi în jurisprudenţă converg în sensul că, ţinând cont de valenţele principiului non bis in idem, autorul infracţiunii de origine şi tăinuitorul trebuie să fie persoane distincte[6], această soluţie nu a fost transpusă însă în materia reprimării faptelor de spălare a banilor, unde spălătorul poate răspunde pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor provenind dintr-o infracţiune pe care el însuşi a comis-o.

Şi în jurisprudenţa franceză, acest principiu, degajat dintr-o soluţie jurisprudenţială pronunţată de secţia penală a Curţii de Casaţie franceze în cauza Sedik şi reconfirmată ulterior permite reţinerea în concurs real în sarcina aceleiaşi persoane a infracţiunii de spălare a banilor şi a infracţiunii predicat, cu condiţia ca pentru aceasta din urma să nu fi intervenit o condamnare definitivă[7]. În jurisprudenţa franceză[8] soluţiile instanţei supreme sunt în sensul că infracţiunea de spălare a banilor – infracţiune subsecventă – există şi poate, pe cale de consecinţă, antrena răspunderea penală a făptuitorului chiar şi atunci când se probează existenţa şi a infracţiunii principale săvârşită de acesta[9]. Jurisprudenţa recentă a instanţei supreme franceze a reafirmat principiul aplicării incriminării spălării banilor autorului infracţiunii predicat[10].

În ceea ce ne priveşte, am apreciat că posibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunilor generatoare de bani murdari şi a infracţiunii de spălare a banilor trebuie analizată de la caz la caz, cu respectarea regulii de interpretare strictă a legii penale.[11]

Însuşi legiuitorul a creionat imposibilitatea reţinerii în concurs a infracţiunii de spălare a banilor şi a infracţiunii din care provin bunurile în varianta normativă prevăzută la art. 29 alin. 1 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 656/2002 (exempli gratia,  transferul în scopul de a ajuta pe autorul infracţiunii principale ).

Pe de altă parte, în ceea ce ne priveşte, apreciem că se încalcă principiul ne bis in idem prin reţinerea în concurs ideal a infracţiunii din care rezultă banii supuşi spălării şi a infracţiunii de spălare a banilor în varianta normativă prevăzută la art. 29 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002 atunci când autorul spălării banilor dobândeşte bunuri provenind din săvârşirea de infracţiuni, dacă dobândirea de bunuri nu este urmată de un act subsecvent în scopul disimulării originii ilicite a bunurilor[13].

Acesta este de altfel şi sensul avut în vedere când am afirmat că, în opinia noastră, se încalcă principiul ne bis in idem prin reţinerea în concurs ideal a infracţiunii din care rezultă banii supuşi spălării şi a infracţiunii de spălare a banilor în varianta normativă prevăzută în art. 23 alin. 1 lit. c din  Legea nr. 656/2002 atunci când autorul spălării banilor dobândeşte bunuri provenind din săvârşirea de infracţiuni[13]. În această situaţie, noi am arătat că apreciem că poate fi urmărit pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor doar cel care dobândeşte bunuri provenind din săvârşirea de infracţiuni comise de alte persoane[14].

Exemplificând, am arătat că furtul unei sume de bani, primirea unei sume de bani cu titlu de mită sunt acte materiale ce implică o dobândire[15]. Dacă nu se încearcă reintroducerea acestor sume de bani în circuitul financiar, prin orice act de natura a facilita disimularea provenienţei, nu suntem în prezenţa infracţiunii de spălare a banilor. Nu s-ar putea spune că sustragerea unei sume de bani care are drept consecinţă o împosedare, altfel spus o dobândire a unei sume de bani din săvârşirea infracţiunii de furt întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, în varianta normativă prevăzută în art. 29 alin. 1 lit. c din  Legea nr. 656/2002.

Dacă se dobândeşte cu titlu de mită un apartament, un autohevicul, nu suntem în prezenţa infracţiunii de spălare a banilor dacă beneficiarul le înregistrează pe numele său, plăteşte taxe, impozite, etc. Fireşte, produsul infracţiunii este supus confiscării speciale. Dacă cel ce dobândeşte aceste bunuri cu titlu de mită, cerând, în prealabil mituitorului să le deghizeze sub forma unei donaţii pe numele altei persoane, obiectul mitei aflându-se, însă, la dispoziţia mituitorului, suntem în prezenţa unei infracţiuni de spălare a banilor în variantele normative prevăzute în art. 29 alin. 1 lit. b), c) din  Legea nr. 656/2002.

Noi am mai arătat că numerarul poate fi plasat cu ocazia încheierii unor contracte de leasing financiar, spălătorii de bani putând obţine dreptul de a folosi o proprietate cu eliminarea riscului sechestrării sau confiscării acesteia, în caz că activităţile lor infracţionale sunt descoperite de autorităţi. În plus, infractorii încasează la încetarea efectelor contractului de leasing cec-uri cu titlu de rambursare a sumelor de bani cuvenite oferind tranzacţiei o aparenţă de legitimitate[16]. Nu trebuie să excludem ab initio necesitatea investigării infracţiunii de spălare a banilor sau eluda obligaţia luării măsurilor asigurătorii.

Reiterăm sugestia noastră de a nu face, în nici un caz, confuzie între obiectul material şi produsul infracţiunii, mai ales când avem în vedere sume de bani[17].

Dacă însă se încearcă pierderea urmei provenienţei criminale de către autorul infracţiunii predicat printr-un act ulterior, manifestare a atributului de dispoziţie asupra produsului infracţiunii, este întrunit conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor.

Reţinem, aşadar, că subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor poate fi orice persoană fizică care îndeplineşte condiţiile generale pentru angajarea răspunderii penale; nu se cere a fi îndeplinită nicio calitate specială.  Poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 656/2002 şi persoana juridică, dacă sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea penală a acesteia[18].

De altfel, şi observăm că potrivit art. 9 alin. 2 lit. b) din Convenţia Consiliului Europei de la Varşovia din 16/05/2005 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului[19] se poate prevedea că infracţiunile enunţate în acest paragraf nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiunea predicat. Ratificând Convenţia, România nu a formulat nicio rezervă în acest sens.

Proiectul noului Cod penal punea capăt acestor discuţii şi prevedea la art. 269 alin. (2) că fapta de spălare de bani constituie infracţiune şi atunci când aceasta a fost săvârşită de autor sau de un participant la fapta prevăzută de legea penală din care provine bunul[20]. Prin art. 111 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal,   Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 12 octombrie 2012, care îşi va schimba denumirea marginală în  „Legea pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului”, s-au adus modificări normei de incriminare, însă nu şi în ceea ce priveşte descrierea faptei sau alte particularizări privind calitatea subiectului activ[21]. Formularea textului incriminator permite în continuare observaţia că unele variante ale elementului material exclud posibilitatea ca autorul infracţiunii principale să fie subiectul activ al infracţiunii de spălarea banilor.

Nu este deloc lipsit de interes să precizăm că, în calitate de practicieni ai dreptului, lecturând Expunerile de motive ale Legilor de aplicare ale viitoarelor Coduri, atunci când întâlnim sintagme precum „consfinţi” sau „soluţia adoptată de jurisprudenţă” trebuie să putem avea încredere că legiuitorul face trimitere la soluţiile corecte adoptate în practica judiciară, iar diferitele modificări legislative sunt fundamente ştiinţific, ca rezultat al unor activităţi de documentare şi de analiză aprofundate şi, mai ales, adaptate realităţilor româneşti.

Precizăm că  noi am atras atenţia că nu trebuie să oferim legiuitorului vreun pretext care să-l determine în viitor să mai propună dezincriminarea auto-spălării, demonstrând o înţelegere precară a  distincţiei  dintre infracţiunea de spălare a banilor şi infracţiunea de tăinuire. Apreciem că legiuitorul ar trebui el însuşi să fie  preocupat de asigurarea unei practici judiciare corecte, iar diferitele modificări legislative ar trebui fundamente ştiinţific, ca rezultat al unor activităţi de documentare şi de analiză aprofundate şi, mai ales, adaptate realităţilor româneşti. În caz contar, apreciem că nu s-ar impune utilizarea unor sintagme precum „consfinţi” sau „soluţia adoptată de jurisprudenţă” în Expunerile de motive ale Legilor de aplicare ale viitoarelor Coduri, ca pretext pentru inserarea unor modificări pentru dezincriminarea celei mai uzitate modalităţi de spălare a banilor din peisajul intern[22].

În acest context, noi am trecut prin filtrul analizei noastre critice dispoziţiile Proiectului propus de Ministerul Justiţiei în materia incriminării spălării banilor care prevedeau o astfel de opţiune.

Justificăm pertinenţa demersului nu atât pentru evidenţierea înţelegerii deficitare de către Iniţiatorul Proiectului a incriminării spălării banilor, cu privire specială asupra subiectului activ al infracţiunii, ci prin aceea că analizând Expunerea de motive a  proiectului de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale[23] am observat că aceste încercări erau fundamentate de Iniţiatorul Proiectului făcându-se referire la necesitatea asigurării unei practici unitare, impunându-se, în acest scop, „reformularea unor texte pentru asigurarea respectării cerinţelor de previzibilitate a legii penale, potrivit jurisprudenţei europene în materie”. Ne-am întrebat, în mod firesc, câte decizii pronunţate de instanţele române  în materie au fost analizate de Iniţiator şi care au fost argumentele care i-au conferit convingerea că oferă soluţii corecte problemelor pe care le ridică aplicarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Ab initio, atragem atenţia asupra necesităţii cunoaşterii de către practicienii dreptului a anumitor standarde internaţionale în lumina cărora trebuie aplicate dispoziţiile Legii spălării banilor.

În prezent, statul roman a transpus reglementările internaţionale în materia prevenirii şi sancţionării spălării banilor (am putea încerca o grupare  a acestora în funcţie de emitent şi sfera destinatarilor,  trecând în revistă Recomandările Grupului de Acţiune Financiară Internaţională[24], organism internaţional de referinţă în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, care cuprind standardele internaţionale în materia spălării banilor, convenţii internaţionale incidente materiei prevenirii şi sancţionării spălării banilor, finanţării terorismului, luării măsurilor asiguratorii şi confiscării, respectiv Convenţiile internaţionale adoptate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, ratificate, exempli gratia, de România prin Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002, publicată în Monitorul Oficial Nr. 813 din 8 noiembrie 2002, Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, a Protocolului privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, precum şi a Protocolului împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptate la New York la 15 noiembrie 2000, dar şi prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 903 din 05/10/2004, pentru ratificarea Convenţiei  Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei din 09/12/2003; Convenţii internaţionale adoptate sub egida Consiliului Europei ratificate, exempli gratia, de România, prin Legea nr. 263 din 2002 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 353 din 28/05/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene din 08/11/1990 privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, Legea nr. 420 din 22 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 968 din 4 decembrie 2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei la 27 ianuarie 1999, la Strasbourg, ratificată de România prin Legea nr. 27 din 16 ianuarie 2002 pentru ratificarea Convenţiei penale asupra corupţiei, publicată în Monitorul Oficial nr. 65 din 30 ianuarie 2002, Convenţia civilă asupra corupţiei, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 4 noiembrie 1999 ratificată de România prin Legea nr. 147 din 1 aprilie 2002 pentru ratificarea Convenţiei civile asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 18 aprilie 2002 sau alte  Reglementări europene, cu referire la decizii-cadru, având aici în vedere Decizia-cadru 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 a Consiliului privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de îngheţare a bunurilor sau a probelor, transpusa de România prin Legea nr. 302/2004 din 28/06/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31/05/2011, Decizia-cadru 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare, transpusa de România prin Legea nr. 302/2004 din 28/06/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31/05/2011, Decizia-cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 a Consiliului privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor de confiscare, transpusa de România prin Legea nr. 302/2004 din 28/06/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 377 din 31/05/2011, Decizia cadru 2005/212/JAI privind confiscarea produselor, a instrumentelor şi a bunurilor având legătură cu infracţiunea, prin Codul penal, transpusa de prin Legea 63/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a Legii nr. 286/2009 privind Noul Cod penal, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 258 din 19 aprilie 2012 , Decizia 2007/845/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2007 privind cooperarea dintre oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre în domeniul urmăririi şi identificării produselor provenite din săvârşirea de infracţiuni sau a altor bunuri având legătură cu infracţiunile, transpusa de România prin Hotărârea Guvernului nr. 32/2011, dar şi la directivele relevante, având aici în vedere Directiva CEE (91/308/CEE) privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor 10.6.1991, transpusă de România prin Legea nr. 21/1999  pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în M. Of. nr. 18 din 21 ianuarie 1999 (abrogată conform art. 31 din Legea nr. 656 din 07.12.2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicată în M. Of. nr. 904 din 12.12.2002), Directiva CE de modificare a Directivei 91/308/CEE privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor din 4.12.2001, transpusă de România prin Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial nr. 904 din 12 decembrie 2002 cât mai ales  Directiva UE (2005/60/CE) privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, 26.10.2005, transpusă de România prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 53/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism publicată în Monitorul Oficial nr. 333 din 30/04/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 238/2011.

Reamintim că unele din aceste reglementări internaţionale, exempli gratia,  Convenţia de la Varşovia, sunt însoţite de note de fundamentare (Explanatory Reports) a căror cunoaştere ar putea înlătura ridicarea unor false probleme în interpretarea Legii nr 656/2002, cauzate în principal de ignorarea valenţelor autonomiei spălării banilor.

În opinia noastră, s-ar fi cuvenit ca Iniţiatorul Proiectului să reflecteze asupra necesităţii  asumării obligaţiilor ce incumbă statului român prin adoptarea reglementărilor internaţionale la care am făcut referire mai sus, mai ales că România este monitorizată în vederea asigurării respectării standardelor internaţionale în materie.

De altfel, tocmai adoptarea cu ocazia celei de-a 4-a intâlniri a C198-COP, Strasbourg, 12-14 iunie 2012, a celui de-al doilea raport de evaluare a României al Conferinţei Părţilor la Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului  (CETS 198)[25] a avut drept consecinţă eliminarea dispoziţiei din Proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale care prevedea  că art. 23 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost modificat, printre altele, prin introducerea unui alin.(2), care prevedea că fapta prevăzută în alin.(1) lit.c), respectiv dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni nu constituie infracţiune atunci când aceasta a fost săvârşită de către autor sau de către un participant la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul.

Astfel, evaluatorii au observat că, aşa cum este indicat în al doilea raport de progres al celei de-a treia runde de evaluare a MONEYVAL, din data de 16 decembrie 2011 (paragraful 9), că noul Cod Penal (CP) a fost adoptat în iulie 2009 şi se preconizează să intre în vigoare în 2013, potrivit autorităţilor române. Evaluatorii au observat că, totodată că art. 121 din proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale oferă anumite modificări art. 23 din Legea nr. 656/2002: a) limita superioară a pedepsei aplicabile este uşor coborâtă (de la 12 ani la 10 ani); b) auto-spălarea este abrogată în ceea ce priveşte dobândirea, deţinerea sau folosirea (dar nu cu privire la celelalte elemente); evaluatorii nu s-au clarificat integral cu privire la scopul acestui amendament, dar au exprimat o anumită îngrijorare cu privire la suprimarea unui element material al infracţiunii care poate limita sfera de acţiune a procurorului în cazuri de spălare de bani; c) latura subiectivă încă poate fi dedusă din circumstanţe de fapt obiective, dar nu sub forma “intenţiei”, cum este în prezent reglementată de art. 23 alin. 5 din Legea CSB/CFT; d) prevederile alin. 4 referitoare la răspunderea persoanei juridice vor fi eliminate (aplicabilitatea generală a normelor privind instituţia răspunderii persoanei juridice este avută în vedere de CP şi se aplică în legătură cu toate normele penale disparate) şi vor fi înlocuite cu o reglementare care să incrimineze spălarea de bani şi atunci când infracţiunea premisă este săvârşită în străinătate. Autorităţile române au explicat că doctrina şi jurisprudenţa recunosc că intenţia poate fi dedusă din circumstanţe de fapt obiective şi că menţionarea expresă a unei astfel de referiri cu privire la spălarea de bani ar fi redundantă. Totodată, acestea au arătat că principala raţiune pentru abrogarea auto-spălării cu privire la dobândire, deţinere sau folosire rezidă în necesitatea (conform opiniei practicienilor) de a evita confuzia cu infracţiunea de tăinuire (a bunurilor furate)[26].

În raport se mai arată că dată fiind îngrijorarea exprimată mai sus cu privire la posibila eliminare a anumitor elemente materiale ale infracţiunii sub forma auto-spălării de bani, este necesar ca experţii trebuie să fie informaţi cu privire la evoluţiile discuţiilor pe marginea acestui subiect.

În ceea ce ne priveşte, am apreciat că în mod eronat a considerat Iniţiatorul proiectului în Expunerea de motive că această soluţie consfinţeşte implicit soluţia adoptată de jurisprudenţă în ceea ce priveşte sancţionarea autorului sau a altui participant la comiterea faptei din care provine bunul, pentru a evita o jurisprudenţă neunitară sub acest aspect.

În calitate de practicieni ai dreptului ne-am exprima surprinderea dacă în practică ar mai exista instanţe care  să nu fi depăşit aceasta dificultate a de interpretare a textului de lege.

În doctrină, am arătat de ce nu putem accepta nici ca la mai bine de şase  ani după intrarea în vigoare a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţând Decizia  nr. 3164 din 8 octombrie 2008[27], apreciind corecta soluţia Curţii de Apel Craiova prin care s-a ridicat sechestrul legal instituit(sublinierea noastră) asupra unui autoturism aflat în posesia concubinei inculpatului si s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de spălare de bani, si-a motivat soluţia astfel: “Cu privire la sfera subiecţilor activi ai infracţiunii de spălare de bani este de menţionat că, în doctrina şi practica judiciară există opinii diferite, Înalta Curte apreciază că participantul la infracţiunea principală (din care provine bunul albit) nu poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare a banilor dacă are calitatea de subiect activ al primei infracţiuni deoarece el a devenit deţinător al bunului prin comiterea faptei principale. În acest sens, art. 8 din Legea nr. 656/2002 prevede expres cine poate fi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani. În consecinţă, faţă de toate aceste considerente rezultă că, în cauză, soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de spălare de bani este corectă”.

Dacă infracţiunea de spălare a banilor este dedusă judecăţii în concurs cu infracţiunea predicat din care provine bunul supus spălării, este lipsită de relevanţă, sub aspectul soluţiei ce se va pronunţa cu privire la infracţiunea de spălare a banilor, împrejurarea că pentru infracţiunea predicat se pronunţă o soluţie de achitare sau de încetare a procesului penal, cu excepţia situaţiei în care soluţia de achitare ar fi întemeiată pe disp.art.10 alin.1 lit.a) C.pr.pen – fapta nu există sau pe disp.art.10 alin.1 lit.b) C.pr.pen – fapta nu este prevăzută de legea penală.

2. În decizia supusă analizei noastre, Înalta Curte a reafirmat şi principiul autonomiei infracţiunii de spălare a banilor, reţinând că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor şi se încadrează în art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, chiar dacă pentru infracţiunea principală, prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, a intervenit prescripţia răspunderii penale.    

Reamintim  şi unele din concluziile noatre cu privire la situaţia premisă a infracţiunii de spălare a banilor, al cărei caracter de consecinţă nu îi ştirbeşte defel autonomia[28].

Noi am subliniat caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor, arătând că constatarea de către organul judiciar a elementelor constitutive ale infracţiunii generatoare de bani murdari constituie o condiţie necesară şi suficientă[29]. Este lipsită de importanţă împrejurarea că infracţiunea predicat a fost comisă în străinătate, că circumstanţele săvârşirii acesteia nu au fost elucidate, că nu s-a început urmărirea penală ori că nu s-a putut pronunţa o sentinţă definitivă de condamnare deoarece făptuitorul a decedat, este incidentă o cauză de înlăturare a vinovăţiei a acestuia ori beneficiază de imunitate.

În opinia noastră, se cuvine să observăm că faptele de spălare a banilor ar trebui pedepsite chiar dacă autorul infracţiunii principale nu va fi tras la răspundere penală pentru fapta sa (fie pentru că nu are vârsta minimă prevăzută de lege pentru a răspunde penal, fie pentru că este iresponsabil, fie că a fost constrâns să săvârşească respectiva faptă penală generatoare de fonduri supuse spălării). De asemenea, elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor ar trebui să fie reţinute chiar dacă nu se cunoaşte autorul infracţiunii predicat, infracţiunea de spălare a banilor având un caracter autonom în raport cu infracţiunea de origine. Ţinând cont de caracterul autonom al infracţiunii de spălare a banilor, considerăm că nici prescrierea răspunderii penale pentru infracţiunea principală şi nici amnistia nu afectează existenţa infracţiunii de spălare a produsului infracţiunii principale.

Apreciem şi noi justeţea punctului de vedere exprimat în doctrină potrivit cu care nici graţierea executării pedepsei pentru infracţiunea principală nu afectează existenţa infracţiunii de spălare a produsului infracţiunii principale[30].

În doctrina franceză, se apreciază că nici măcar achitarea printr-o decizie penală rămasă definitivă privind pe autorul faptei principale generatoare de bani murdari nu trebuie să constituie un obstacol pentru tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, cu condiţia ca decizia de achitare să nu fi avut drept cauză lipsa faptei sau lipsa caracterului penal al acesteia[31].

În lumina acestor consideraţii, noi am criticat abrogarea prin pct.10 al articolului 79 din Legea nr. 187/2012 a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul considerând ca prevederea unor cauze de agravare atunci când faptele de spălare provin din infracţiuni de corupţie „este superfluă, deoarece în cazul în care asemenea fapte se săvârşesc în legătură cu cele de corupţie, vor fi aplicabile regulile concursului de infracţiuni, cazurile  de indivizibilitate sau conexitate atrăgând competenţa specială în efectuarea urmăririi penale; aplicarea sporului în caz de concurs fiind obligatorie, un regim sancţionator mai aspru prin prevederea unor astfel de infracţiuni în legea specială nu se justifică. De asemenea, prin inserarea prevederii de la articolul 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorul rămâne competent să efectueze urmărirea penală în cazul unor astfel de fapte şi atunci când procedează la disjungerea lor în raport cu faptele de corupţie”.[32]

Ne mărginim să reiterăm concluzia fireasca potrivit căreia natura şi gravitatea infracţiunii originare imprimă anumite particularităţi procesului în care sunt urmărite faptele de spălare[33].

Pe de altă parte, conform standardelor internaţionale în materie, am arătat că România este încurajată să investigheze infracţiunea de spălare a banilor ca o infracţiune de sine-stătătoare. Astfel, în cel de-al doilea raport de evaluare a României al Conferinţei Părţilor la Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului  (CETS 198)[34], se exprimă îngrijorarea evaluatorilor cu privire la cerinţele art. 9 paragraful 5 din Convenţia, criticandu-se  România pentru că nu a luat măsuri legislative explicite pentru a implementa aceste prevederi, deşi Convenţia a fost ratificată încă din anul 2006. Potrivit acestor prevederi, legislaţia românească nu solicită nici o altă condamnare anterioară sau concomitentă pentru infracţiunea premisă pentru a obţine o condamnare pentru spălare de bani (ceea ce reflectă caracterul “autonom” al infracţiunii). Acest aspect era deja subliniat în raportul celei de-a treia runde de evaluare a MONEYVAL din iulie 2008.

Raportul a evidenţiat totodată că practica judiciară demonstrează, totuşi, că majoritatea trimiterilor în judecată pentru spălare de bani au ca obiect atât fapta de spălare de bani cât şi infracţiunea premisă, generatoare de fonduri. Autorităţile române au confirmat în timpul pregătirii acestui raport că posibilitatea de a trata spălarea de bani ca pe o infracţiune autonomă este încă un subiect controversat pentru practicieni, din cauza unei interpretări restrictive a prevederilor legale, aspect confirmat de jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale. Se pare, totuşi, că “un pionierat” în această materie s-a înregistrat în anul 2010, când o faptă de spălare de bani a fost tratată veritabil ca o infracţiune autonomă; cauza este încă în fază de judecată. Cazul priveşte diverşi membri ai unui grup criminal organizat, constând într-o reţea de hoţi  care au acţionat în străinătate şi au transferat produsele infracţiunii şefilor din România ai grupului. Procurorii au stabilit că o parte a transferurilor de fonduri operate de acest grup constituie acte de spălare de bani, pentru care membri ai grupului au fost trimişi în judecată. Totodată, evaluatorii au luat notă cu interes că Procurorul General, pentru a schimba jurisprudenţa, a emis recent o opinie, pe care a distribuit-o tuturor procurorilor, în care se concluzionează că legislaţia românească permite condamnarea unei persoane pentru spălare de bani ca infracţiune autonomă (adică în absenţa unei condamnări anterioare sau simultane pentru infracţiunea premisă şi fără o determinare precisă a infracţiunii premisă sau a autorului acesteia). Opinia recomandă ca provenienţa ilicită a bunurilor implicate într-o schemă de spălare de bani să fie stabilită pe bază de probe indirecte (inculpatul a fost implicat într-o activitate infracţională sau a avut legături cu persoane implicate în astfel de activităţi, a derulat activităţi economice cu bunuri care depăşesc în mod semnificativ venitul său legitim, s-a implicat în operaţiuni atipice şi/sau care au vizat ocultarea provenienţei, absenţa justificării legale pentru cuantumul tranzacţiei). S-a explicat că, deşi această opinie nu este obligatorie pentru procurori, aceştia sunt încurajaţi să instrumenteze dosare bine fundamentate, ceea ce este susţinut de pregătirea profesională continuă care a fost organizată pentru procurori în cooperare cu autorităţi străine începând cu anul 2010. Evaluatorii consideră binevenite aceste dezvoltări şi încurajează creşterea numărului de cauze tratate conform acestei opinii[35].

Evaluatorii au conchis în sensul că România nu a profitat pe deplin de prevederile art. 9 din Convenţie. În procesul de elaborare a prezentului raport, autorităţile române au explicat că motivul pentru care proiectul  de Lege pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale nu a inclus o referire explicită la natura autonomă a infracţiunii de spălare de bani a fost de a evita o interpretare jurisprudenţială contradictorie, rezultă că, per a contrario, în prezent infracţiunea nu are un caracter autonom. Din punctul de vedere al evaluatorilor, dacă speţa “pionierat” descrisă anterior nu va fi confirmată printr-o hotărâre definitivă, autorităţile române ar trebui să ia în considerare includerea în legislaţie a referirii explicite la prevederile art. 9 paragraful 5 din Convenţie[36]. Conform recomandărilor evaluatorilor, este recomandat: ca autorităţile române să ia în considerare – în lumina deznodământului cazului pendinte de tratare autonomă a spălării de bani prezentat mai sus, reglementarea explicită a lipsei necesităţii unei condamnări anterioare sau simultane pentru infracţiunea premisă şi să dispună trimiterea în judecată în cauze grave în care nu s-a pronunţat anterior sau simultan nici o condamnare pentru infracţiunea premisă; să continuă să emită, dacă va fi cazul, instrucţiuni pentru procurori în cauze de spălare de bani, să familiarizeze procurorii şi investigatorii cu prevederile obligatorii ale art. 9 paragrafele 5 şi 6 din Convenţie, şi să dezvolte în rândul procurorilor o practică bazată pe aceste prevederi ale Convenţiei.

Or, aceste recomandări nu vor putea fi aduse niciodată la îndeplinire dacă în Expunerea de motive a Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale vor continua să persiste aprecieri care susţin, implicit, doar teza urmăririi concomitente a infracţiunii predicat şi a infracţiunii de spălare a banilor.

Apreciem, aşadar ca opinia potrivit căreia ca prevederea unor cauze de agravare atunci când faptele de spălare provin din infracţiuni de corupţie „este superfluă, deoarece în cazul în care asemenea fapte se săvârşesc în legătură cu cele de corupţie, vor fi aplicabile regulile concursului de infracţiuni, cazurile  de indivizibilitate sau conexitate atrăgând competenţa specială în efectuarea urmăririi penale; aplicarea sporului în caz de concurs fiind obligatorie, un regim sancţionator mai aspru prin prevederea unor astfel de infracţiuni în legea specială nu se justifică” este de natură să încalce obligaţiile internaţionale asumate de România prin ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, prin Legea nr. 420 din 22 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 968 din 4 decembrie 2006.

3. O problemă care se pune în legătură cu vinovăţia este aceea de a stabili în ce măsură şi cât de detaliat trebuie autorul faptei subsecvente să cunoască infracţiunea din care provin bunurile spălate, oferind câteva explicaţii sintagmei „cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni”, comună celor trei variante normative ale textului incriminator[37], precizând că nu este necesar ca făptuitorul (când nu este el însuşi autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate infracţiunea principală din care provin fondurile supuse spălării şi cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu pentru infracţiunea săvârşită, fiind suficient ca în momentul operaţiunii de spălarea banilor să aibă reprezentarea că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni[38].

Am arătat că întrebarea dacă persoana urmărită pentru spălare de bani trebuie să aibă cunoştinţă de infracţiunea principală cu exactitate sau este suficient să-i cunoască caracterul fraudulos s-a ridicat şi în doctrina franceză[39]. Răspunsul dat de doctrină şi jurisprudenţă susţine argumentat teza autonomiei spălării banilor[40], în sensul că nu este necesar ca autorul infracţiunii de spălare să fi cunoscut natura exactă, circumstanţele temporale, locul, şi nici măcar identitatea persoanei, a victimei sau a autorului infracţiunii principale, aşa cum aminteşte şi Secţia Penală a Curţii de Casaţie în decizia din 3 decembrie 2003[41].

Totodată, am expus şi alte argumente care ne îndreptăţesc să reţinem că elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă şi chiar din prezumţiile deduse din circumstanţele faptice poate fi stabilită împrejurarea că autorul faptelor de spălare a banilor nu putea să nu cunoască originea frauduloasă a fondurilor[42].


[1] Precizăm că  în urma republicării Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism în M. Of. nr. 702 din 12 octombrie 2012, prevederile art. 23 se regăsesc în art. 29. Potrivit Legii nr. 2/2013, publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. se abrogă.
[2] Camelia Bogdan, Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, în R.D.P. nr. 1/2007, p. 71-77.
[3] Camelia Bogdan, Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, R.D.P. nr. 1/2007, p. 73;.
[4] Camelia Bogdan, Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, R.D.P. nr. 1/2007, p. 70.
[5] Camelia Bogdan, Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, R.D.P. nr. 1/2007, p. 70: astfel, în legislaţia italiană, spălarea banilor şi a altor bunuri de provenienţă infracţională, considerată la origine, ca o formă specială de tăinuire, este incriminată distinct în două aricole din Codul penal: art. 648/bis şi 648/tertius (art. 648 sancţionând infracţiunea de tăinuire) (A se vedea şi George Antoniu, Reflecţii asupra crimei organizate, în R.D.P. nr. 3 1997, p. 40/50); se consideră că nu comite aceste infracţiuni persoana care a participat la săvârşirea infracţiunii de origine a banilor sau bunurilor ulterior reciclate. Logica acestei incriminări este aceeaşi ca în cazul tăinuirii sau favorizării, şi anume de a sancţiona numai persoana care îl ajută pe infractor să profite de folosul infracţiunii, autorul infracţiunii principale rămânând să fie pedepsit numai pentru infracţiunea de bază. Potrivit art. 301 din Codul penal spaniol comite infracţiunea de spălarea banilor acela care dobândeşte, converteşte, transferă bunuri ştiind că provin dintr-o infracţiune gravă sau comite orice alt act pentru a ascunde originea lor ilegală sau ajută persoana care a participat la infracţiune de a eluda consecinţele legale ale actelor sale. Pedeapsa este închisoarea între 6 luni şi 6 ani şi amenda de 3 ori valoarea bunurilor spălate. În doctrina spaniolă s-a ridicat întrebarea dacă poate fi tras la răspundere penală chiar autorul infracţiunii din care provin valorile spălate. S-a răspuns afirmativ, cu motivarea că obiectul de spălare a banilor are caracter autonom şi va exista, pe cale de consecinţă, un concurs real de infracţiuni dacă autorul infracţiunii principale este şi autor al actelor de spălare a fondurilor de provenienţă infracţională (A se vedea Jaqueline Riffault, Le blanchiment de capitaux en droit comparé, Revue de sciences criminelles et de droit pénal comparé, n. 2 1999, p. 246). A fost exprimată, însă şi opinia contrară, în sensul că infracţiunea de spălare a banilor are un caracter subsecvent infracţiunii principale, similar celei de favorizare; cum autofavorizarea nu constituie infracţiune, nici autospălarea banilor n-ar trebui să fie incriminată. (A se vedea Vivaldes Rodriguez Zaragoza ş.a. autori citaţi de Tudorel Dragomirescu în lucrarea Infracţiunea de spălarea banilor (teza de doctorat),, Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” (Facultatea de Drept), Bucureşti, 2005, p. 51). În dreptul penal belgian, fapta de spălare a banilor a fost incriminată, pentru prima dată, printr-o lege din 17 iulie 1990, care a modificat dispoziţiile Codului penal referitoare la confiscarea specială (art. 42, 43, 43 bis şi 505) (A se vedea Jean-Francois Tossens & Phillippe Lambrecht Législation et practique judiciare et bancaire Rapport présenté à l’occasion du XIV Congrès international de droit comparé, Athènes, 1994, publié par Paolo Bernasconi, oeuvre précité, Hague, 1996, p. 51) Caracterul autonom al infracţiunii a fost recunoscut odată cu adoptarea legii din 7 aprilie 1995: cu această ocazie, a fost modificat textul art. 505 alin. 2 din Codul penal, prevăzându-se că autorii, coautorii sau complicii infracţiunilor generatoare de fonduri ilicite pot fi traşi la răspundere pentru infracţiunea de spălare a banilor, prevăzută în art. 505, alin. 1, 3 şi 4. Această lege a consacrat şi orientarea jurisprudenţei Curţii de Casaţie a Belgiei (a se vedea Cass. Crim., 31 octobre 1995, cite dans Ie2eme rapport d’activités de CTIF, 1994-1995, p. 68) care a statuat în sensul că infracţiunea principală reţinută în sarcina autorului nu împiedică comiterea unor acte succesive pedepsibile. (Jaqueline Riffault. Le blanchiment de capitaux en droit comparé, Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, n. 2, 1999, p. 245). Legea penală germană incriminează în art. 261 spălarea de bani şi de valori dobândite în mod ilegal; este incriminată şi fapta persoanei care ascunde un obiect care provine din săvârşirea uneia din faptele penale prevăzute de lege (toate crimele şi anumite delicte) disimulează provenienţa ori zădărniceşte sau periclitează aflarea provenienţei, găsirea, confiscarea, sechestrarea unui asemenea bun. Cu aceeaşi pedeapsă va fi sancţionat şi cel care procură pentru sine ori pentru altul sau deţine ori foloseşte pentru sine ori pentru altul bunuri cunoscând provenienţa lor din infracţiune în momentul dobândirii.
[6] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p.170
[7] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară” ,Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p.171
[8] Reynald Ottenhof, Chronique de jurisprudence – Infractions contre les biens, în Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, n. 2 2004, p. 350-552.
[9] Cass. Crim. 14 janv 2004, Bull. crim., nr. 12, D.2004. (Curtea de Casaţie franceză a casat o decizie a Curţii de Apel Montpellier prin care inculpatul a fost achitat în raport de săvârşirea infracţiunii de spălare de bani pentru că şi-a dat concursul la o operaţiune de plasare, disimulare sau transformare a produsului direct sau indirect al unei infracţiuni de evaziune fiscală, instanţa din urmă statuând că autorul infracţiunii principale nu poate fi urmărit pentru spălarea sumelor produse prin propria activitate ilicită şi că în cazul de faţă, nu s-a dovedit că fondurile proveneau din infracţiuni comise de alte persoane), commenté par Michel Veron, Droit pénal spécial, 9e édition, Ed. Armand Colin, 2002; Philippe Conte, Droit pénal spécial, Ed. Litec, 2003, p. 623; Autorii achiesează la justeţea soluţiei pronunţate de instanţa supremă, reţinând caracterul subsecvent al infracţiunii de spălare a banilor; în doctrina franceză a fost evidenţiată şi opinia contrară, care nu considera necesară dovada caracterului fraudulos sau a infracţiunilor de origine. În acest sens. R. Bernardini, Droit penal special, Ed. Gualino, 2000, p. 210; J. Pradel et M. Dantijuan, Droit pénal spécial, edit. Cujas, 1995, p. 870.
[10] Haritini Matsopoulou Précisions jurisprudentielles sur le délit de blanchiment de fraude fiscale în Revue de science criminelle et de droit pénal comparé 2008 p. 607, consultat pe website-ul www.dalloz.fr.
[11] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 171
[12] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară”; Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 171
[13] Camelia Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p.182; Camelia Bogdan, Subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, R.D.P. nr. 1/2007, p. 73; am observat şi noi că una dintre problemele pe care le ridică această infracţiune este şi aceea dacă poate fi autor al infracţiunii de spălare a banilor însuşi autorul infracţiunii principale de vreme ce, în sistemul nostru de drept, auto-favorizarea nu este incriminată. Am arătat că o atare controversă asupra subiectului activ al infracţiunii de spălare de bani proveniţi din infracţiune are loc şi în legislaţiile străine.
[14] Camelia Bogdan, Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 182
[15] Camelia Bogdan, Reflecţii asupra incriminării spălării banilor în concepţia Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale,  în Teorie şi Practică Judiciară  nr.1-2/2013, editată de Asociaţia Procurorilor din România, p.87
[16] FATF, Money Laundering & Terrorist Financing Through the Real Estate Sector, publicat pe site-ul www.fatf-gafi.org pe 29 iunie 2007, p. 19.
[17] Camelia Bogdan, Reflecţii asupra incriminării spălării banilor în concepţia Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale,  în Teorie şi Practică Judiciară  nr.1-2/2013, editată de Asociaţia Procurorilor din România, p.87
[18] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară” ,  Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010,  p. 184
[19] Ratificată de România prin Legea nr. 420 din 22.11.2006, publicată în M. Of. nr. 968 din 04.12.2006.
[20] Proiectul Codului Penal forma transmisă Parlamentului este publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei
[21] Potrivit art. 111 din Legea nr. 187/2012, articolul 29 va avea următorul cuprins:
(1) Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
(2) Tentativa se pedepseşte.
(3) Dacă fapta a fost săvârşită de o persoană juridică, pe lângă pedeapsa amenzii, instanţa aplică, după caz, una sau mai multe dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 136 alin. (3) lit. a) – c) din Codul penal.
(4) Cunoaşterea provenienţei bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanţele faptice obiective.
(5) Dispoziţiile alin. (1) – (4) se aplică indiferent dacă infracţiunea din care provine bunul a fost comisă pe teritoriul României sau în străinătate.”
[22] Camelia Bogdan,  Reflecţii asupra incriminării spălării banilor în concepţia Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale”, publicat în volumul cu lucrările conferinţei „Noua legislaţie penală: tradiţie, recodificare, reformă, progres juridic”, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.251-268
[23]  Expunere de motive, www.just.ro.
[24] Financial Action Task Force (FATF) – Groupe d’Action financière (GAFI),  http://www.fatf-gafi.org.
[25] Raportul este disponibil pe site-ul Consiliului Europei, la adresa http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/cop198/Reports/C198COP%282012%29RASS2%20Romania_en.pdf
[26] Conform celui de-al doilea raport de evaluare a României al Conferinţei Părţilor la Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului  (CETS 198), http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/cop198/Reports/C198COP%282012%29RASS2%20Romania_en.pdf
[27] a se vedea Î.C.C.J., S. pen., Dec. nr. 3164 din 8 Octombrie 2008, consultata  în baza de date www.legalis.ro.
[28] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară” ,  Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010,  p. 189-190
[29] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară” ; Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 188
[30] Valerică Dabu, Remus Borza, Infracţiunea de spălare a banilor în lumina noilor acte legislative (II), publicată în R.D.P., nr. 2/2008, p. 70.
[31] Jérôme Lasserre Capdeville, La lutte contre le blanchiment d’argent, Ed. L’Harmattan, Paris, 2006, p. 50.
[32] Camelia Bogdan,  Reflecţii asupra incriminării spălării banilor în concepţia Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii penale”, publicat în volumul cu lucrările conferinţei „Noua legislaţie penală: tradiţie, recodificare, reformă, progres juridic”, vol. II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p.251-268
[33] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară” ,  Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010,  p.247
[34] Raportul este disponibil pe site-ul Consiliului Europei, la adresa http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/cop198/Reports/C198COP%282012%29RASS2%20Romania_en.pdf
[35] Conform cel de-al doilea raport de evaluare a României al Conferinţei Părţilor la Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului  (CETS 198), disponibil pe site-ul Consiliului Europei, la adresa http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/cop198/Reports/C198COP%282012%29RASS2%20Romania_en.pdf
[36] Prin Legea nr. 420 din 22 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 968 din 4 decembrie 2006, statul român a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005. Conform art. 9 paragrafele 5 şi 6 din Convenţie, „Punctul 5. Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani”. Punctul 6: „Fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracţiune predicat fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune.”
[37] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 239
[38] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 237
[39] Ch. Cutajar, „Commet un blanchiment le conseiller financier qui, connaissant l’origine illicite des fonds qui lui sont confiés, accepte de les convertir en bons anonymes, nonobstant la déclaration de soupçon auprès de TRACFIN”, în La Semaine Juridique nr. 18/2004, p. 792
[40] Crim. 7 octobre 2009, pourvoi n° 08-84.348, D. 2010. 1663, comentată de Haritini Matsopoulou, „Blanchiment : Facilitation de la justification mensongère de l’origine des biens ou des revenus”, publicat în  Revue de science criminelle 2011 p. 631
[41] Decizia Curţii de Casaţie, Secţia Penală., 3 decembrie 2003, n° 02-84.646 ; Bull. crim. 2003, n° 234; JCP ed. G 2004, II, 10066, note Ch. Cutajar. Aşa cum subliniază autorul în comentariul său, „cerinţa ca  autorul spălării de bani să cunoască infracţiunea principală ar genera dificultăţi insurmontabile în dovedirea elementului moral al infracţiunii de spălare, autorii infracţiunii de spălare de bani fiind foarte rar informaţi asupra originii exacte a fondurilor. În plus, această cerinţă ar paraliza incriminarea referitoare la spălarea de bani a cărei eficacitate este deja redusă din cauza necesităţii ca Ministerul Public să demonstreze existenţa infracţiunii principale. În realitate, ratio legis impune circumscrierea dovezii elementului moral al infracţiuniii generale de spălare de bani cunoaşterii de către inculpat a faptului că bunurile spălate provin dintr-o infracţiune sau dintr-un delict fără a fi necesar să se demonstreze care dintre infracţiunile grave sau delictul specific stau la originea acestor bunuri”.
[42] a se vedea, în acest sens, Camelia Bogdan, „Spălarea banilor. Aspecte teoretice şi de practică judiciară”, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010, p. 237.


dr. Camelia BOGDAN
judecător, Tribunalul Bucureşti, Secţia a II-a, penală

* Mulțumim Revistei Române de Jurisprudență, articolul integral în Revista Română de Jurisprudentă nr. 6/ 2013


Aflaţi mai mult despre , , , ,

conferinte.juridice.ro [gratuit pentru membrii PLATINUM]

20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). Conferinţa Valeriu Stoica
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). Conferinţa Stanciu Cărpenaru
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ateliere.juridice.ro [reducere 50% pentru membrii PREMIUM, GOLD şi PLATINUM]

30 iunie 2017: Retorica şi logica juridică în activitatea juristului | Mihai Hotca
4 iulie 2017: Cum folosim în mod eficient PUBLICITATEA MOBILIARĂ. Reglementări, metode juridice şi procedee tehnice | Irina Oglindă
5 iulie 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire | Elena Hach
6 iulie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică | Florentina Drăgan
7 septembrie 2017: Arbitrajul comercial: noua procedură şi examen comprehensiv al soluţiilor pe fond | Cornel Popa
11 septembrie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial al posibilităţilor şi rezultatelor | Teodor Manea
18 septembrie 2017: Acordul de recunoaştere a vinovăţiei | Cristian Bălan
20 septembrie 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz | Daniel Udrescu
22 septembrie 2017: Ordine şi răspundere în dreptul muncii | Marilena Balabuti
4 octombrie 2017: Interpretarea normelor şi actelor juridice | Valentin Constantin
9 octombrie 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă | Sonia Florea
13 octombrie 2017: Contestaţia la executare între DA şi NU. Examen de practică judiciară | Roxana Stanciu
16 octombrie 2017: CYBERCRIME | Maxim Dobrinoiu
25 octombrie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal | Alexandra Șinc
26 octombrie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT | Cristian Jura

dezbateri.juridice.ro [gratuit pentru membri]

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲