BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

CEDO. Cauza Bobeş c. României. Egalitatea armelor în procesul penal

27.11.2013 | Adelina VRÂNCIANU

În Monitorul Oficial nr. 726 din data de 26 noiembrie 2013, s-a publicat Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 9 iulie 2013 în cauza Bobeş împotriva României.

1. Procedura

La originea cauzei se află Cererea nr. 29.752/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, doamna Florentina Bobeş, a sesizat Curtea la 10 august 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Reclamanta invocă o încălcare a principiului egalităţii armelor în procesul penal, prin faptul că nu a putut să adreseze întrebări persoanei care a depus plângerea penală aflată la originea condamnării sale.

2. Situaţia de fapt

Între 1995 şi 2001, reclamanta a fost contabila unei societăţi comerciale al cărei administrator şi acţionar principal a fost G.V. Începând cu luna noiembrie 2000, timp de un an, reclamanta a fost mandatată să administreze societatea din cauza stării de sănătate a lui G.V., care a necesitat spitalizări repetate.

În ianuarie 2002, G.V. a depus plângere penală în faţa parchetului împotriva reclamantei pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Ea o acuză că a sustras mai multe sume de bani din contabilitatea societăţii şi, astfel, a provocat un prejudiciu societăţii de aproximativ 33 milioane lei (ROL), echivalentul a aproximativ 1000 euro. Ulterior, G.V. a dat două noi declaraţii în faţa parchetului indicând faptul că reclamanta a falsificat mai multe ordine de plată şi a sustras banii astfel obţinuţi. Ea a solicitat o expertiză contabilă pentru a determina întinderea prejudiciului.

Reclamanta a negat în faţa parchetului toate acuzaţiile. A afirmat că i-a remis banii proveniţi din ordinele de plată lui G.V., la domiciliul acesteia din urmă. Reclamanta a precizat că, date fiind încrederea şi prietenia care o legau de G.V. şi luând în considerare starea acesteia de sănătate, nu i-a cerut să semneze ordinele respective. A mai adăugat că o parte din bani i-a dat lui G.I., soţul lui G.V. În final, reclamanta a solicitat o nouă audiere a lui G.V., o confruntare cu aceasta şi ascultarea părinţilor lui G.V. care, potrivit reclamantei, au asistat de mai multe ori la momentul în care a predat sumele în litigiu.

Expertul contabil a concluzionat că, întocmind şi semnând în locul lui G.V. ordinele de plată, reclamanta ar fi cauzat societăţii un prejudiciu de aproximativ 78 milioane de ROL, echivalentul a aproximativ 2000 euro.

Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2002, parchetul a trimis-o în judecată pe reclamantă în faţa Judecătoriei Vâlcea pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Parchetul a respins solicitările de probatorii ale reclamantei, argumentând că, având în vedere probele deja existente în dosar şi declaraţiile părţilor, confruntarea cu G.V., ascultarea sa şi a părinţilor acesteia erau inutile. Parchetul a propus ascultarea unui singur martor, G.I., soţul lui G.V.

În şedinţa din 25 iunie 2003, G.I. a fost audiat în prezenţa reclamantei şi a avocatului acesteia. El a confirmat existenţa unor relaţii de prietenie cu reclamanta şi faptul că, în perioada în care soţia sa a fost bolnavă, reclamanta a remis în mod repetat sume de bani care proveneau de la societate. G.I. a precizat că pentru sumele respective a semnat ordinele de plată întocmite de reclamantă, care, totodată, le-a făcut mai multe vizite la domiciliu pentru a-i da soţiei sale sume de bani. G.V. a fost prezentă la audieri în calitate de reprezentant al societăţii.

La solicitarea reclamantei, s-a dispus o nouă expertiză. Expertul a concluzionat că gestiunea societăţii, în lipsa lui G.V., nu a provocat niciun prejudiciu nici pentru societate, nici pentru asociaţi.

O a treia expertiză dispusă de instanţă a ajuns la concluzia că prejudiciul se ridică la aproximativ 73 milioane lei, adică aproximativ 1900 euro. Unul din experţi a opinat că prejudiciul era mai mic, de aproximativ 30 milioane ROL, adică aproximativ 750 euro.

La  9 iunie 2004, reclamanta a solicitat instanţei ascultarea lui G.V. Reclamanta susţinea că rezultatele celor 3 expertize erau contradictorii şi considera că era necesară ascultarea lui G.V. pentru a se clarifica o serie de elemente factuale privind gestiunea societăţii, inclusiv circumstanţele în care ar fi adus la domiciul acesteia banii care lipseau din conturile societăţii. De asemenea, a adus o serie de critici în privinţa concluziilor celei de a treia expertize şi a solicitat explicaţii cu privire la metoda de calcul a prejudiciului.

Instanţa a respins cererea privind ascultarea lui G.V. fără a oferi vreun motiv. De asemenea, a respins cererea referitoare la a treia expertiză.

Prin hotătârea din 23 iunie 2004, reclamanta a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni pentru înşelăciune, fals în înscrisuri şi gestiune frauduloasă. Instanţa a confirmat acuzaţiile aduse de G.V. împotriva reclamantei şi a concluzionat că aceasta din urmă a întocmit 19 ordine de plată în sumă totală de 78 milioane lei, sumă care nu a fost niciodată remisă asociaţilor societăţii şi pe care şi-a însuşit-o. Reclamanta a fost condamnată să plătească această sumă drept compensaţie pentru prejudiciul material.

Reclamanta a introdus apel împotriva hotărârii, susţinând în special că nu a avut posibilitatea de a-i adresa întrebări lui G.V. pentru a demonstra că ea îi predase sumele în litigiu.  Reclamanta a reamintat că G.V. nu a fost audiată decât de parchet şi acest fapt s-a produs în absenţa sa, fără ca principiul contradictorialităţii să fie respectat. Reclamanta a invocat încălcarea art. 6 alin. (3) lit. d) din Convenţia europeană a drepturilor omului în sprijinul acestei solicitări.

Tribunalul Vâlcea, competent să se pronunţe asupra apelului, a admis cererea de audiere a lui G.V. Deşi a fost citată după procedura obişnuită, aceasta nu s-a prezentat la şedinţa din 10 noiembrie 2004. Ea a depus la dosar un certificat medical şi o scrisoare în atenţia instanţei. Certificatul indica faptul că urmează un tratament hormonal în urma unui cancer la sân şi că i s-a recomandat repausul.

Prin decizia din 24 noiembrie 2004, tribunalul a menţinut condamnarea, dar a diminuat durata pedepsei aplicate reclamantei. Instanţa a reamintit că ascultarea lui G.V. nu a fost posibilă datorită stării de sănătate a acesteia, dar a constatat că afirmaţiile ei în faţa procurorului erau coroborate cu alte probe din dosar şi, în special, cu prima expertiză contabilă.

Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii. Prin decizie definitivă din 15 februarie 2005, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul. Instanţa a constatat că, având în vedere probele la dosar, „nu există nicio îndoială că reclamanta a comis faptele pentru care a fost condamnată”.

3. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) din Convenţie

Reclamanta denunţă o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, invocând imposibilitatea de a obţine interogarea martorului G.V., deşi plângerea şi declaraţia acesteia din urmă au stat la baza condamnării sale. Aceasta invocă art. 6 alin. (1) şi art. 3 lit. d) din convenţie, care  prevede următoarele:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (…) a cauzei sale, de către o instanţă (…) care va hotărî (…) asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (…).
3. Orice acuzat are, în special, dreptul (…):
d) să întrebe sau să solicite ascultarea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi ascultarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării”.

4. Motivarea Curţii

Cerinţele art. 6 alin. (3) lit. d) constituie aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat la paragraful 1 al acestei dispoziţii, de care este necesar să se ţină seamă la aprecierea caracterului echitabil al procedurii.

Art. 6 alin. (3) lit. d) consacră principiul potrivit căruia, înainte ca un acuzat să poată fi declarat vinovat, toate probele acuzării trebuie prezentate în principiu în faţa acestuia în şedinţă publică, în vederea unei dezbaterii contradictorii. Principiul în cauză nu se aplică fără excepţii, acestea putând fi acceptate doar sub rezerva dreptului la apărare; ca regulă generală, acestea impun să i se ofere acuzatului o posibilitate adecvată şi suficientă de a contesta mărturiile acuzării şi de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul depoziţiei acestora sau ulterior.

Din acest principiu general decurg, conform jurisprudenţei Curţii, două cerinţe:
prima – absenţa unui martor trebuie justificată de un motiv serios;
a doua – atunci când o condamnare se bazează în întregime sau într-o proporţie considerabilă pe depoziţiile unei persoane în cazul căreia acuzatul nu i-a putut adresa întrebări sau nu a putut solicita ascultarea acesteia nici în stadiul de instrumentare, nici în cursul dezbaterilor, dreptul la apărare poate fi restrâns în mod incompatibil cu garanţiile prevăzute la art. 6.

În speţă, Curtea constată că G.V. a depus plângere împotriva reclamantei şi a fost interogată de parchet în absenţa reclamantei sau a avocatului acesteia. Deşi reclamanta a solicitat un nou interogatoriu, parchetul şi instanţele interne au respins cererea sa prin argumente lapidare, deşi reclamanta a detaliat motivele şi utilitatea acestei măsuri de administrare a probei. Curtea consideră că nu i se poate imputa reclamantei că nu a solicitat ascultarea lui G.V. în cursul şedinţei din 25 iunie 2003, deoarece, în cursul respectivei şedinţe, G.V. a fost prezentă în calitate de reprezentant al societăţii, şi nu de martor. Tribunalul, singura instanţă care putea solicita ca G.V. să fie audiată, a revenit asupra deciziei sale din cauza stării de sănătate a martorului. Având în vedere certificatul medical furnizat de persoana în cauză, Curtea admite că starea de sănătate a martorului constituia o justificare suficientă pentru absenţa în faţa instanţei şi pentru încuviinţarea declaraţiilor sale.

Curtea subliniază în continuare că instanţele naţionale, pentru a stabili temeiul constatării vinovăţiei reclamantei, s-au bazat în mod hotărâtor pe declaraţiile lui G.V. în faţa organelor de anchetă, acuzând-o pe reclamantă că a falsificat mai multe ordine de plată şi a sustras banii astfel obţinuţi.

Curtea observă că, prin faptul că i-a respins cererile, o parte esenţială a apărării reclamantei – care se baza în principal pe întrebările în contradictoriu adresate lui G.V., pentru a dovedi că i-a predat personal sumele de bani în litigiu  şi că a omis să îi solicite semnarea acestor ordine ca urmare a legăturilor de prietenie şi a stării de sănătate a lui G.V. – s-a dovedit a fi compromisă.

Deşi este adevărat că reclamanta a putut să adreseze întrebări lui G.I., soţul lui G.V., acest martor, care, de altfel a confirmat faptul că reclamanta le-a predat în mod regulat sume de bani provenite de la societate, nu s-a pronunţat cu privire la împrejurările în care o parte din aceste sume au fost predate soţiei sale.

În plus, realizarea a 3 expertize contabile nu poate compensa faptul că G.V. nu a fost ascultată, în măsura în care singurul obiectiv al acestora consta în a preciza numeric eventualul prejudiciu adus societăţii, nu de a se pronunţa cu privire la răspunderea penală a reclamantei.

Totodată, Curtea constată că instanţele interne au acordat depoziţiilor făcute de G.V. aceeaşi greutate ca şi unei declaraţii făcute în faţa instanţei, fără a se face referire la riscul de a se baza pe o mărturie făcută de o persoană care nu a fost interogată în condiţii de contradictorialitate.

În consecinţă, având în vedere caracterul esenţial al depoziţiilor făcute de G.V. şi în lipsa unor probe cu care să poată fi coroborate, Curtea consideră că autorităţile interne nu au furnizat reclamantei elemente de natură să compenseze dezavantajele asociate admiterii ca atare a declaraţiilor date de G.V. Prin urmare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 6 alin. (1) din Convenţie coroborat cu art. 6 alin. (3) lit. d).

Curtea, pronunţându-se în echitate, în temeiul art. 41, acordă reclamantei suma de 2500 euro cu titlu de prejudiciu moral.

Adelina VRÂNCIANU
doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din București


Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.