Contractul de antrepriză în NCC. Delimitarea de contractul de vânzare
28 noiembrie 2013 | Paula CATANĂ
Potrivit Noului Cod civil (NCC), prin contractul de antrepriză una din părţi, antreprenorul, se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru cealaltă parte, beneficiarul, în schimbul unui preţ.
Întrucât se face vorbire despre o lucrare materială sau intelectuală, precum şi de prestarea unui serviciu, obiectul unui astfel de contract este foarte larg, încluzând practic orice prestare de servicii sau execuţia unor lucrări de orice natură care nu sunt reglementate în mod expres ca fiind alt tip de contracte.
Pentru acest motiv, este recomandată încheierea unui contract de antrepriză de servicii şi nu a unui contract de prestări servicii, tinând cont şi de faptul că legile care reglementau expres ultimul tip de contract au fost abrogate, dând în acest fel caracterul de contract nenumit unei astfel de convenţii de prestări servicii, cu toate consecinţele ce decurg de aici. În practică, de foarte multe ori contractul de antrepriză este asociat contractului de antrepriză pentru lucrări de construcţii, dar NCC a extins cu mult aria sa de aplicare, făcând şi mai evident acest lucru prin reglementarea separată a contractului de antrepriză pentru lucrări de construcţii, în secţiunea a II-a a capitolului referitor la contractul de antrepriză.
Prestarea serviciului sau a lucrării materiale sau intelectuale se face în schimbul unui preţ, care poate consta în bani sau oricare altă prestaţie. Aceasta este diferenţa majoră dintre preţul antreprizei şi preţul vânzării, însă cele două contracte au şi câteva trăsături comune: ambele preţuri trebuie să fie serioase şi determinate sau cel putin determinabile la data semnării contractului.
O altă asemănare între cele două contracte o reprezintă faptul că antreprenorul datorează garanţie contra viciilor lucrării şi pentru calităţile convenite, potrivit dispoziţiilor privind garanţia contra viciilor lucrului vândut, care se aplică în mod corespunzător. Trebuie, de asemenea, menţionat că în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, şi antreprenorul şi vânzătorul beneficiază de o ipotecă legală pentru garantarea plăţii preţului datorat de cumpărător, respectiv de beneficiar.
NNC prevede în art. 1.855 cea mai importantă delimitare între contractul de vânzare şi contractul de antrepriză, respectiv: „contractul este de vânzare, iar nu de antrepriză, atunci când, potrivit intenţiei părţilor, executarea lucrării nu constituie scopul principal al contractului, avându-se în vedere şi valoarea bunurilor furnizate”. Iată de ce într-un contract de antrepriză trebuie precizat cât mai exact şi mai detaliat obiectul acestuia, precum şi obligaţiile asumate de fiecare dintre părţi, pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la intenţia şi scopul urmărit de părţi la momentul semnării contractului şi pe cale de consecinţă a calificării juridice a acestuia.
Pentru a da doar un exemplu pentru care este necesară delimitarea între contractul de vânzare şi cel de antrepriză de lucrări, vom menţiona faptul că momentul plăţii preţului este diferit, art. 1.720 din NNC prevăzând că în lipsa unei stipulaţii contrare, cumpărătorul trebuie să plătească preţul la locul în care bunul se află în momentul încheierii contractului şi de îndată ce proprietatea este transmisă, chiar dacă nu s-a făcut predarea bunului, în vreme ce art. 1864 prevede că beneficiarul este obligat să îi plătească antreprenorului preţul la data şi locul recepţiei întregii lucrări, dacă prin lege sau contract nu se prevede altfel.
Paula CATANĂ
Avocat Jr. în cadrul Cabinetului de Avocatură Radu Comănac
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
