Întreruperea termenului prescripţiei prin semnarea extrasului de cont
29 noiembrie 2013 | Cristina SANDUÎn litigiile dintre profesionişti ce au ca obiect recuperarea creanţelor, creditorul trebuie să probeze certitudinea, exigibilitatea şi scadenţa debitului, de regulă prin înscrisuri: facturi, chitanţe, extrase de cont etc.
În practică s-a pus problema dacă semnarea de către debitor a extrasului de cont echivalează cu o confirmare a creanţei, care poate întrerupe termenul prescripţiei.
Natura juridică a extrasului de cont este reglementată de dispoziţiile OMFP nr. 3512/27.11.2008, potrivit cărora: “Serveşte la comunicarea şi solicitarea de la debitor a sumelor pretinse, rămase neachitate, provenite din relaţii economico-finaciare şi ca instrument de conciliere prearbitrală.”
Astfel, instanţele de judecată au reţinut că prin semnarea extrasului de cont debitorul a recunoscut datoria, recunoaştere care a întrerupt termenul prescripţiei, deşi acesta nu a semnat şi ştampilat spre acceptare factura, nu a înregistrat-o în contabilitate şi a returnat-o creditorului în vederea anulării.
Din punctul meu de vedere, semnarea unui extras de cont fără obiecţiuni nu poate fi absolutizată şi ridicată la rangul de recunoaştere expresă a datoriei, pentru a reprezenta un caz de întrerupere a cursului prescripţiei, instantă de judecată trebuind să analizeze întreg materialul probator existent la dosar: corespondenţa purtată între părţi pe marginea acestui aspect, semnarea sau nesemnarea celorlalte documente contabile privind debitul în cauză etc., neputându-şi întemeia soluţia în mod exclusiv pe o singură probă. Recunoaşterea expresă a datoriei trebuie să fie neîndoielnică şi fără rezerve şi să rezulte în mod clar din acţiunile debitorului.
Semnarea extrasului de cont poate fi interpretată ca o recunoaştere tacită a datoriei, însă şi în acest caz practica a statuat: ”Recunoaşterea poate fi şi tacită, însă, în acest caz trebuie dedusă dintr-o acţiune a debitorului, cum ar fi executarea parţială a obligaţiei, cererea de amânare a obligaţiei şi prin adresele de confirmare sold, care nu sunt cauză de întrerupere a prescripţiei, deoarece numai recunoaşterea debitului sau introducerea unei cereri de chemare în judecată pot întrerupe cursul prescripţiei (Decizia Curţii de Apel Bacau nr. 586/2009).”
De altfel, în Noul Cod civil recunoaşterea tacită a datoriei este definită în art. 2538, potrivit căruia:
“(2) Când recunoaşterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia. Constituie acte de recunoaştere tacită plata parţiala a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată şi altele asemenea.
(3) Poate invoca recunoaşterea tacită şi cel îndreptăţit la restituirea unei prestaţii făcute în executarea unui act juridic ce a fost desfiinţat pentru nulitate, rezoluţiune sau orice altă cauză de ineficacitate, atât timp cât bunul individual determinat, primit de la cealaltă parte cu ocazia executării actului desfiinţat, nu este pretins de această din urmă pe cale de acţiune reală ori personală.”
Cristina SANDU
Senior Lawyer, CA RADU COMĂNAC
