Sancțiunea perimării în reglementarea NCPC

Sanctiunea procedurala a perimarii reprezinta un mijoc instituit de legiuitor in scopul asigurarii unei bune infaptuiri a justitiei, tradusa prin solutionarea cu celeritate a proceselor civile. In caz contrar, instantele de judecata ar fi supraaglomerate, facand imposibila restabilirea cu promptitudine a ordinii de drept.

Natura juridica mixta a perimarii. S-a retinut in literatura de specialitate ca perimarea reprezinta atat o sanctiune procedurala pentru nerespectarea termenului stabilit de lege dar si o prezumtie de desistare, dedusa din faptul nestaruintei vreme indelungata in judecata.[1]

Observandu-se natura juridica mixta si obiectivul perimarii, aceasta a fost definita ca reprezentand o sanctiune procedurala ce intervine in cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate intre actele de procedura si care consta in stingerea procesului in faza in care se gaseste (judecata in prima instanta, in calea de atac ori in cursul executarii silite).[2]

O alta definitie retinuta este aceea potrivit careia perimarea consta in stingerea/incetarea procesului in faza procesuala in care se gaseste, din cauza ramanerii lui in nelucrare, din culpa partii, in tot timpul prevazut de lege.[3]

Cererile supuse perimarii

Potrivit art. 416, alin. (1) NCPC, orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni.

Din coroborarea textelor art. 416, alin. (1) si art. 416, alin. (3) NCPC sunt desprinse Conditiile ce trebuiesc cumulativ indeplinite pentru perimarea cererii, respectiv:
1. investirea instantei cu o cerere ce a condus la o judecata in prima instanta ori intr-o cale de atac ori existenta unei executari silite incuviintate si pornite;
2. ramanerea pricinii in nelucrare timp de 6 luni;
3. termenul de perimare sa nu fi fost intrerupt ori suspendat, pentru vreuna din cauzele indicate la art. 417 si 418 NCPC;
4. abandonarea cauzei in nelucrare se datoreaza culpei partii.[4]

„Ori de cate ori vina partii lipseste, perimarea nu va opera”.[5]

Au fost identificate si imprejurari procesuale in care perimarea nu opereaza[6], cum sunt:
– ulterior pronuntarii unei hotarari partiale, portivit art. 436 NCPC, cand judecata privind restul pretentiilor (cele nerecunoscute) este lasata in nelucrare. In aceasta situatie, perimarea nu va desfiinta hotararea partiala ci numai actele de procedura efectuate in privinta pretentiilor nerecunoscute. Nu prezinta relevanta momentul la care au fost indeplinite respectivele acte (inainte ori ulterior recunoasterii);
– in mod similar este solutionata si situatia in care, dupa disjungerea unei judecati, una  dintre cereri este solutionata, pe cand cea de-a doua ramane in nelucrare;
– in fine, sanctiunea perimarii nu va putea functiona nici dupa pronuntarea hotararii ce se impune a fi comunicata in scopul uzitarii caii de atac.

Nu constituie cauze de perimare cazurile cand actul de procedura trebuia efectuat din oficiu, precum si cele cand, din motive care nu sunt imputabile partii, cererea nu a ajuns la instanta competenta sau nu se poate fixa termen de judecata (art. 416, alin. 3 NCPC).

Acestea reprezinta ipoteze in care lasarea in nelucrare a cauzei nu este rezultatul culpei partii, cum sunt:
1. procesul a fost suspendat pentru lipsa partilor, fara a se observa ca una dintre acestea solicitase aplicarea dispozitiilor NCPC (judecarea in lipsa);
2. procesul a fost suspendat cu omiterea faptului ca o parte nu era legal citata, astfel incat nu s-a dispus din oficiu refacerea procedurii de citare;
3. procesul a ramas in nelucrare (ipoteza ce de asemenea nu se datyoreaza culpei partii) ulterior admiterii dererii de stramutare, a declinarii de competenta ori dupa inregistrarea in termen a cererilor de apel sau de recurs, in toate aceste cazuri dosarul cauzei trebuind sa fie transmis din oficiu catre instanta competenta.[7]

Termenul de perimare

Termenul de perimare a fost definit in doctrina ca fiind un termen peremptiv, „care desfiinteaza efectele unor acte in urma carora partile n-au facut diligentele trebuitoare”, ce se inscrie in categoria termenelor imperative, deoarece durata lui este destinata indeplinirii formelor prescrise de lege.[8]

Cat priveste perimarea cererii, termenul de perimare de 6 luni este un termen imperativ si unic, neinfluentat de obiectul procesului. (A se vedea si aut. Mihail C. Barbu, „Cartea de termene in procedura civila”, ed. 3, edit. C.H. Beck, 2013, pag. 192-193)

Art. 416, alin. (2) NCPC reglementeaza modul de calcul al termenului de perimare, stabilind ca acesta curge de la ultimul act de procedura indeplinit de parti sau de instanta. Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculeaza potrivit dispozitiilor art. 181, alin. (1) NCPC.

Astfel, data la care s-a dispus suspendarea judecatii in baza dispozitiilor art. 411, art. 221, alin. (2) sau art. 242 NCPC va constitui momentul de referinta, de la care va incepe calculul termenului de perimare.

S-a aratat ca necomunicarea catre parti a incheierii de suspendare a judecatii nu poate fi invocata pentru a justifica dezinteresul privind continuarea judecatii, aceasta procedura fiind reclamata exclusiv in vederea motivarii recursului exercitat potrivit art. 414 NCPC.[9]

Intreruperea cursului perimarii

Fiind un termen procedural legal preremptoriu, termenul de perimare ar trebui sa curga continuu, fara posibilitatea de a fi intrerupt sau suspendat. In privinta sanctiunii perimarii legiuitorul deroga de la aceasta regula.
Perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii procesului de catre partea care justifica un interes (art. 417 NCPC).

Asadar, numai partea poate intocmi un act de procedura de natura sa intrerupa termenul de perimare. Dat fiind natura juridica a perimarii, de sanctiune aplicata pentru pasivitatea partii, actul de procedura nu poate fi indeplinit din oficiu, de catre instanta de judecata.

Respectivul act trebuie sa fie valabil intocmit, pentru ca un act nul nu isi produce efectele.

Actul de procedura intreruptiv al al cursului termenului de perimare trebuie inregistrat la instanta investita cu solutionarea procesului a carei judecata a fost suspendata si trebuie sa provina de la partea care justifica un interes, ceea ce reprezinta o chestiune lasata la aprecierea instantei.

Aceste reguli isi gasesc aplicare si in privinta executarii silite.Termenul de perimare se intrerupe, dupa caz, prin formularea mai inainte de implinirea termenului de 6 luni (calculat de la indeplinirea celui din urma act de executare) fie a unei noi cereri privind staruirea in executare (de catre creditor), fie a unei contestatii la executare (de catre debitor, creditor, tert care justifica un interes-de pilda, adevaratul proprietar al bunului mobil executat silit).

Suspendarea cursului perimarii
Cursul perimarii este suspendat cat timp dureaza suspendarea judecatii, pronuntata de instanta in cazurile prevazute la art. 413, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este determinata de lipsa de staruinta a partilor in judecata (art. 418, alin. 1 NCPC).

S-a observat ca suspendarea cursului perimarii este exclusa in intervalul cat cauza este suspendat voluntar (potrivit art. 411 NCPC), fiind evidenta lipsa de staruinta a partilor in judecata (pasivitate procesuala), ca de altfel si in cazurile de suspendare reglementate de art. 413 ori in alte situatii prevazute de lege, in care intervine suspendarea facultativa sau judecatoreasca.

In cazurile prevazute la art. 412, cursul perimarii este suspendat timp de o luna de la data cand s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecatii, daca aceste fapte s-au petrecut in cele din urma 3 luni ale termenului de perimare (art. 418, alin. 2 NCPC).

Aceasta reglementare se fundamenteaza pe situatia premisa, existenta unei masuri de suspendare deja dispusa de instanta (suspendare legala ori voluntara, de drept sau facultativa) care determina curgerea termenului de perimare si pe durata careia devine incidenta una dintre situatiile enumerate la art. 412, alin. (1), pct. 1-8 NCPC. Acest noul pretext de suspendare a cursului perimarii isi produce efectele numai daca termenul de perimare diriguit de art. 418, alin. (1) NCPC incepuse sa curga.

Asadar, cele doua intervale de suspendare (suspendarea de drept a judecatii cu suspendarea cursului perimarii) nu se vor suprapune perfect, intrucat motivele care conduc la suspendarea judecatii genereaza si inghetarea termenului perimarii pentru o luna, sub conditia ca aceste motive sa fi aparut in ultimele 3 luni ale termenului de perimare.

Perimarea se suspenda, de asemenea, pe timpul cat partea este impiedicata de a starui in judecata din cauza unor motive temeinic justificate, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege (alin. 3 al art. 418 NCPC).

Cu titlu de exemplu, cazuri „expres prevazut de lege” constituie cele prevazute la art. 62, alin.(1) si (2) din Legea nr. 192/2006 privind procedura medierii.[10]

Efectele cererii/ actului de intrerupere a/al perimarii asupra coparticipantilor procesuali

In situatia in care in cauza sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna, cererea de perimare sau actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si celorlalti (art. 419 NCPC).

S-a argumentat ca perimarea afecteaza toti participantii in proces, indiferent de calitatea procesuala a acestora in virtutea principiului indivizibilitatii procesului civil. Imposibilitatea ca perimarea sa intervina numai pentru unele parti din proces constituie ratiunea pentru care:
– orice act indeplinit de una dintre parti pentru intreruperea termenului de perimare profita tuturor si, corelativ,
– invocarea perimarii de catre o parte profita, respectiv, dauneaza tuturor.[11]

Constatarea perimarii

Perimarea este constata fie din oficiu, fie la cererea partii interesate. Judecatorul va cita de urgenta partile si va dispune grefierului sa intocmeasca un referat asupra actelor de procedura in legatura cu perimarea (art. 420, alin. 1 NCPC).
Desi perimarea ope legis, in vederea producerii efectelor sale aceasta trebuie constatata de catre instanta de judecata, care va proceda la verificarea indeplinirii conditiilor ce trebuiesc indeplinite pentru perimarea cererii (enumerate mai sus). Aceasta verificare se face cu asigurarea principiului contradictorialitatii.[12]
Perimarea poate fi invocata si pe cale de exceptie in camera de consiliu sau in sedinta publica (art. 420, alin. 2 NCPC).
Exceptia perimarii este o exceptie de procedura, intrucat priveste respectarea regulilor privind procedura de judecata. Este o exceptie peremptorie, dirimanta, stingerea procesului in faza in care se gaseste fiind scopul admiterii acesteia. In fine, este o exceptie absoluta (putand fi invocata din oficiu) intrucat ea este reglementate prin norme imperative, motivat prin aceea ca nu serveste exclusiv interesului partilor ci si celui general, care priveste buna administrare a justitiei.
Perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata pentru prima oara in instanta de apel (art. 420, alin. 3 NCPC).
Constituind un incident procedura ce apare in cursul judecatii, competenta de solutionare a exceptiei perimarii revine instanta investita cu solutionarea cererii principale ori, dupa caz, calea de atac in legatura cu care a fost exceptia ridicata. Compunerea completului este similara cu cea pentru solutionarea procesului respectiv.[13]
In ipoteza in care in aceeasi zi se inregistreaza atat o cerere privind constatarea perimarii cat si un act procedural ce intrerupe curgerea termenului respectiv, fara a putea fi stabilita ordinea in care au fost acestea inregistrate, indoiala va profita partii ce urma a fi sanctionate, prevaland actul cu efect intrerupator.
Daca instanta constata ca perimarea nu a intervenit, pronunta o hotarare ce poate fi atacata odata cu fondul procesului (art. 421, alin. 1 NCPC).
Hotararea care constata perimarea este supusa recursului, la instanta ierarhic superioara, in termen de 5 zile de la pronuntare. Cand perimarea se constata de o sectie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judeca de Completul de 5 judecatori (art. 421, alin. 2 NCPC).
Hotararea prin care se constata perimarea dezinvesteste instanta de judecata si are ca efect stingerea procesului civil.
Stingerea procesului este rezultatul lipsirii de eficacitate a tuturor actelor de procedura intreprinse in respectiva cauza. S-a afirmat ca nu doar cererea de chemare in judecata se perima ci toate actele de procedura, incheierile, cererile in probatiune, etc. Potrivit unor autori insasi judecata se perima.[14]

Efectele constatarii perimarii

Potrivit art. 422, alin. 1 NCPC, Perimarea lipseste de efect toate actele de procedura facute la acea instanta.

Au fost identificate cinci ipoteze distincte in care opereaza efectele sanctiunii in discutie:

a) In situatia perimarii cererii de chemare in judecata, se considera ca procesul nu a existat, partile fiind repuse in situatia anterioara declansarii acestuia. Consecinta imediata este aceea a inlaturarii efectului de intrerupere a prescriptiei extinctive. Neputand fi retinuta autoritatea de lucru judecat, partea care justifica un interes va putea sa introduca o noua actiune avand acelasi obiect si indreptata impotriva aceluiasi parat, sub conditia de a nu fi intervenit prescriptia dreptului sau la actiune.

In cazul in care se formuleaza o noua cerere introductiva, partile pot folosi dovezile administrate in cursul judecarii cererii perimate, in masura in care noua instanta socoteste ca nu este necesara refacerea lor (art. 422, alin. 2 NCPC).

Permisiunea reglementata de art. 422, alin. 2, privind posibilitatea folosirii intr-un proces a probelor administrate in cursul altei judecati, a fost calificata ca o exceptie de la principiul nemijlocirii. De asemenea, s-a retinut ca, in lipsa reglementarii, pot fi refacute toate sau numai in parte probele administrate anterior.

S-a retinut ca derogarea referita priveste numai probele administrate iar nu si actele de procedura incheiate in cursul procesului perimat si numai in situatia in care instanta investita ulterior nu dispune refacerea probelor. Pornindu-se de la regula privind administrarea probelor inaintea instantei care le va aprecia, s-a concluzionat ca instanta nu are obligatia de a motiva masura refacerii probelor.

In fine, sanctiunea perimarii determina lipsirea de efecte a actelor de procedura numai in ceea ce priveste functia lor procedurala. Daca insa aceste acte contin declaratii, manifestari de vointa, constatari de fapt, atunci isi vor produce efectele.

b) Atunci cand s-a perimat apelul, sentinta nu mai poate fi atacata cu un nou apel. Avand in vedere ca apelul se considera a nu fi declarat, rezulta ca impotriva sentintei nu mai poate fi declarat, omisso medio, nici recurs. Pe cale de consecinta, la data constatarii (data pronuntarii hotararii) perimarii apelului sentinta devine definitiva;

c) Cand se constata perimarea cererii de recurs, efectul este similar: exercitarea unui nou recurs este imposibila, hotararea recurata devenind definitiva pe data pronuntarii perimarii;

d) Perimarea contestatiei in anulare ori a revizuirii conduce la imposibilitatea utilizarii unei noi astfel de cale extraordinara de atac, pentru aceleasi motive ca si cea perimata.[15]

e) Perimarea executarii silite se constata de catre instanta de executare numai la solicitarea oricarei parti interesate ori a executorului judecatoresc, conform art. 697 NCPC. Constatarea perimarii conduce la desfiintarea tuturor actelor de executare indeplinite, dar nu afecteaza titlul executoriu astfel ca, in situatia in care nu a intervenit prescriptia dreptului de a cere executarea silita, creditorul va putea initia din nou acest demers.

Art. 697, alin. (2) NCPC aduce elemente de noutate in reglementarea efectelor perimarii, dispunand ca  nu va purta asupra acelor acte de executare ce au dus la realizarea, in parte, a creantei cuprinse in titlul executoriu si a accesoriilor. In acest context, debitorul nu are posibilitatea de a solicita intoarcerea executarii, motivand ca a intervenit perimarea.

Constatarea perimarii nu conduce nici la desfiuintarea masurilor asiguratorii instituite inainte de incuviintarea executarii silite. [16]

Despre perimarea instantei

Desi institutia perimarii instantei nu se regasea in reglementarea C.proc.civ.1865, aceasta nu reprezinta un element de noutate absoluta, art. 1891 C.civ. 1864 aratand ca „instantele incepute si delasate se vor prescrie, in lipsa de cerere de preemptiune, prin 30 de ani socotiti de la cel din urma act de procedura efectuat in cauza”. Aceasta reglementare a fost inlaturata prin efectul Legii nr. 394/1943, pentru accelerarea judecatilor in materie civila si comerciala, care instituia perimarea de drept.

Doctrina a retinut insa ca art. 1891 C.civ. 1864 nu era lipsit de functionalitate intrucat s-au inregistrat situatii exceptionale in care perimarea nu putea opera ope legis, astfel incat singura solutie ar fi putut-o constitui vechea reglementare.

Pentru a asigura reglementarea unor asemenea ipoteze, in cuprinsul NCPC a fost inserat art. 423, potrivit caruia orice cerere adresata unei instante si care a ramas in nelucrare timp de 10 ani se perima de drept, chiar in lipsa unor motive imputabile partii. Dispozitiile art. 420 se aplica in mod corespunzator.

Sanctiunea perimarii instantei asigura inchiderea definitiva a cererilor cu care au fost investite instantele de judecata si care in mod nejustificat au ramas in evidenta celor din urma pentru perioade mari de timp, fara ca reclamantul sa mai indeplineasca vreun demers (act de procedura) in vederea solutionarii cauzei ori sa mai manifeste interes fata de stadiul acestora.

Intre perimarea instantei si perimarea cererii au fost retinute urmatoarele diferente:
a) Perimarea instantei intervine independent de motivele ce au determinat ramanerea procesului in nelucrare si fara legatura cu vreo culpa retinuta partii;
b) Perimarea instantei vizeaza toate cererile adresate instantei iar nu doar pe cele contencioase;
c) Termenul de perimare este mai indelungat (10 ani) tocmai datorita regimului sanctionator mai permisiv;
d) Dupa implinirea termenului de 10 ani, intervine chiar si in situatiile in care nu si-a putut produce efecte perimarea cererii.

Institutia perimarii instantei este guvernata de aceleasi reguli procedurale privind invocarea, solutionarea si producerea efectelor ca si cea a perimarii cererii.[17]

[1] Gabriel Boroi, Codul de procedura civila, comentat si adnotat, vol. I, edit. All Beck, 2001, pag.434;
[2] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, Drept Procesual Civil, curs selectiv, ed.5,  edit. C.H.Beck, 2011,  pag.311;
[3] Mihaela Tabarca, Drept procesual civil, vol. II, edit. Hamangiu, 2013, pag. 504;
[4] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, Op.cit., pag. 313;
[5] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil, arbitraj, drept notarial, ed. National, 2013, pag. 325-326;
[6] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, Op.cit., pag. 315;
[7] Mihaela Tabarca, Op.cit., pag.506-507;
[8] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, Op.cit., pag. 325;
[9] Mihaela Tabarca, op.cit, pag. 506-507;
[10] Gabriel Boroi – coordonator, Carmen Negrila si altii, Noul cod de procedura civila – comentariu pe articole, vol. I, edit. Hamangiu, 2013, pag. 781-784;
[11] Alexandru Suciu, Exceptiile procesuale in noul cod de procedura civila, edit. Universul Juridic, 2012, pag. 373;
[12] Viorel Mihai Ciobanu, Traian Cornel Briciu, Claudiu Constantin Dinu, op.cit., pag. 326;
[13] Mihaela Tabarca, Exceptiile procesuale in procesul civil, ed. Rosetti, 2001, pag. 220;
[14] Alexandru Suciu, Op.cit., pag. 370-371;
[15] Mihaela Tabarca, Op.cit., pag. 515-517;
[16] Alexandru Suciu, Op.cit., pag. 377-378;
[17] Alexandru Suciu, Op.cit., pag. 374-375.

Tiberiu PATANCIUS
avocat, Baroul Bucuresti

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?