Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Avocat trimis în judecată pentru trafic de influenţă
29.11.2013 | Roxana SOARE, Paula VÂRBAN, Roxana SOARE

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DNA-Oradea. Trafic de influenţă. Trimitere în judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a inculpatei A.A.C.M, avocat în cadrul Baroului Satu Mare, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de trafic de influenţă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
La data de 1 noiembrie 2013, prevalându-se de influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra magistraţilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, inculpata A.A.C.M. a pretins de la două persoane (denunțătoare) suma totală de 17.000 euro, din care a primit efectiv suma de 5.000 euro, pentru a-i determina pe procurori să menţină soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv pentru ca prim procurorul parchetului să nu infirme soluţia de netrimitere în judecată dispusă în dosarul penal şi, ulterior, procurorul de caz să nu dispună trimiterea în judecată a celor două persoane.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Oradea.

Facem precizarea că această o etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.pna.ro

Paula VÂRBAN
Roxana SOARE

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti