Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Europarlamentar român acuzat de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu


29 noiembrie 2013 | Roxana SOARE, Paula VÂRBAN, Roxana SOARE
Secţiuni: Activitate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

PICCJ. Fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei

Ca urmare a numeroaselor solicitări formulate de către jurnalişti în legătură cu aspectele difuzate în mass-media privind cauza în care s-a prezentat astăzi, 29 noiembrie 2013, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, europarlamentarul V.T.C., Biroul de informare publică şi relaţii cu presa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Dosarul s-a constituit ca urmare a plângerii formulate de B.A.M. prin care solicită efectuarea de cercetări şi antrenarea răspunderii penale a europarlamentarului V.T.C., pentru faptul că, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013, ar fi întocmit şi semnat două adrese prin care a comunicat Autorităţii Electorale Permanente date nereale ce au produs efecte juridice.
În cauză, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de V.T.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

În cursul zilei vineri, 29 noiembrie 2013, numitul V.T.C. s-a prezentat la parchet unde i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, acesta solicitând procurorilor un termen pentru pregătirea apărării.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.mpublic.ro

Paula VÂRBAN
Roxana SOARE

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional
JURIDICE Comunicare
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro