BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
4 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Vlad și alții c. România. 20 de ani de ignorare a Convenției Europene a Drepturilor Omului

03.12.2013 | Cosmin Flavius COSTAȘ

În primul rând, Curtea notează că deşi remediul este disponibil de aproape douăzeci de ani, anume de la ratificarea Convenţiei de către România în iunie 1994, niciuna dintre hotărârile furnizate de către Guvernul respondent nu a demonstrat că vreun reclamant s-a bazat cu succes pe dispoziţiile relevante ale Convenţiei pentru a obţine accelerarea acţiunii sale judiciare” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 26 noiembrie 2013, afacerea Vlad şi alţii c. România, par. 116).

1. O hotărâre recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi o radiografie elocventă a jurisprudenţei instanţelor din România cu privire la aplicarea Convenţiei, în ceea ce priveşte garantarea dreptului la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil (art. 6 par. 1 din Convenţie) şi a dreptului la un remediu efectiv (art. 13 din Convenţie). Concluzia a fost formulată în contextul în care:
– Reclamanţii s-au plâns Curţii de faptul că procedurile judiciare în care au fost angrenaţi au fost extrem de lungi şi că nu aveau la dispoziţie, în dreptul intern, niciun remediu efectiv care să le permită să se plângă de durata excesivă a procedurii, să obţină accelerarea procedurii sau să primească despăgubiri pentru încălcarea dreptului la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil.
– Guvernul s-a apărat invocând faptul că orice persoană poate invoca direct în faţa instanţelor naţionale prevederile Convenţiei, pe care instanţele naţionale sunt obligate să le aplice cu prioritate.

2. Concluzia Curţii, raportat la exemplele ce i-au fost prezentate de către Guvern, este însă una radical diferită: deşi România a recunoscut Convenţia de aproape douăzeci de ani, nu există încă nicio situaţie în care reclamantul să fi invocat cu succes dispoziţiile relevante ale Convenţie pentru a obţine accelerarea procedurii sale judiciare. Cu alte cuvinte, Curtea ne spune foarte clar: de două decenii, instanţele din România folosesc cu fervoare butonul Ignore atunci când vine vorba de aplicarea cu prioritate a dreptului european al drepturilor omului.

3. Mi-am amintit automat lecturând hotărârea Curţii în afacerea Vlad şi alţii c. România de episoade mai vechi, relatate în vremea studenţiei de profesorii mei de la Facultatea de Drept din Cluj, cărora le erau respinse automat argumentele fondate pe aplicarea cu prioritate a Convenţiei şi jurisprudenţa relevantă a Curţii, cu motivarea că acestea reprezintă ”drept internaţional”.

4. În fapt, recenta hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului este cea mai recentă dintr-un şir de hotărâri care ar fi trebuit să atragă atât atenţia legislativului, cât şi atenţia magistraţilor din România asupra faptului că infinita răbdare a instanţei europene se apropie de sfârşit. Astfel, cu începere din anul 2009, Curtea a atras atenţia asupra încălcării constante a dreptului la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil şi a inexistenţei unui remediu efectiv pentru a combate durata excesivă a procedurilor, pentru a obţine accelerarea procedurilor şi pentru a câştiga despăgubiri în cazul în care dreptul la judecarea cauzelor în termen rezonabil a fost deja încălcat. Spre pildă, pot fi reţinute următoarele:
a. Prin hotărârea din 16 iunie 2009, în afacerea Soare c. România, Curtea a constatat violarea art. 6 par. 1 şi art. 13 din Convenţie. Astfel, în lipsa oricărei apărări pertinente a Guvernului, s-a reţinut faptul că durata urmăririi penale de 6 ani şi 8 luni este excesivă (par. 29). În egală măsură, Curtea a reţinut că înainte de 1 ianuarie 2004 reclamantul nu avea, în legislaţia penală naţională, niciun remediu efectiv pentru a se plânge împotriva actelor procurorului, sub aspectul duratei procedurii. Prin urmare, chiar în ipoteza în care remediul efectiv ar fi fost instituţionalizat după această dată, el nu mai putea reduce în vreun fel durata deja excesivă a procedurii (par. 35). În aceste împrejurări, au fost stabilite despăgubiri de 4.000 euro în favoarea reclamantului (par. 46).

b. În cauza Abramiuc c. România, prin hotărârea pronunţată la 24 februarie 2009, a fost sancţionat faptul că instanţele naţionale au suspendat judecarea unei opoziţii la executare, cu caracter urgent, timp de 3 ani şi 8 luni (par. 104), până la soluţionarea unei cereri de revizuire dintr-o procedură paralelă. Per ansamblu, Curtea a considerat că durata celor două proceduri civile (5 ani şi 6 luni, respectiv 7 ani) era excesivă. În egală măsură, Curtea a procedat şi la un examen minuţios al reglementărilor naţionale şi al practicii judiciare pentru a determina dacă se poate vorbi despre existenţa unui remediu efectiv pentru a contesta durata excesivă a procedurii, în sensul art. 13 din Convenţie. Concluziile instanţei europene au fost următoarele:
• Posibilitatea reclamantului de a formula o plângere disciplinară împotriva judecătorului cauzei la Consiliul Superior al Magistraturii nu reprezintă un ”remediu efectiv” în sensul art. 13, întrucât această plângere nu are consecinţe directe şi imediate asupra duratei excesive a procedurii, ci are mai degrabă vocaţia de a conduce la angajarea răspunderii disciplinare a magistratului (par. 123-124). De altfel, Curtea a remarcat faptul că Guvernul nu a reuşit să ofere niciun exemplu de situaţie în care formularea unei asemenea plângeri a condus la deblocarea procedurii.
• Curtea a analizat şi celălalt remediu propus de Guvern, respectiv o acţiune fondată direct pe dispoziţiile convenţionale şi constituţionale, având ca obiect repararea prejudiciului cauzat de durata excesivă a procedurii (remediu „probat” de Guvern printr-o singură hotărâre a Tribunalului Iaşi, nedefinitivă). Ea a reţinut însă faptul că Statul Român nu a făcut dovada existenţei unei practici judiciare constante de admitere a unor acţiuni similare (par. 128) şi că oricum acest remediu ar privi doar ipoteza în care procedura a fost deja finalizată, iar nu şi situaţia în care reclamantul pretinde accelerarea procedurii (par. 129).

Pe cale de consecinţă, Curtea a considerat că există o violare a art. 13 din Convenţie. Pentru aceleaşi motive, s-a reţinut încălcarea textului convenţional şi prin hotărârea din 7 aprilie 2009 în afacerea Parohia Greco-Catolică Sfântul Vasile Polonă c. România (par. 99 – 106).

c. Prin hotărârea din 6 aprilie 2010 în cauza Floarea Pop c. România s-a reţinut încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie datorită duratei excesive necesare pentru soluţionarea unei acţiuni civile (7 ani şi 10 luni). Curtea a reţinut că erau imputabile autorităţilor judiciare naţionale casările succesive (datorate survenienţei prescripţiei sau pentru lipsa de motivare) şi a atras atenţia asupra importanţei mizei litigiului pentru reclamantă, în condiţiile în care demersurile judiciare priveau angajarea răspunderii autorităţilor pentru decesul fiului reclamantei şi repararea prejudiciului moral suferit (par. 54). Reluând concluziile din afacerea Abramiuc, Curtea a concluzionat şi în privinţa existenţei unei violări a art. 13 din Convenţie, din moment ce autorităţile naţionale nu au făcut dovada unor modificări legislative sau a unei evoluţii jurisprudenţiale în sensul consacrării unui „remediu efectiv” pentru a contesta durata procedurii (par. 61).

d. În afacerea Csiki c. România, prin hotărârea din 5 iulie 2011, Curtea şi-a reiterat deciziile din afacerile similare anterioare (de pildă, Floarea Pop c. România) şi a stabilit că o durată a procedurii penale cu constituire de parte civilă de 5 ani şi 8 luni, în două grade de jurisdicţie, este nerezonabilă. Instanţa europeană a reţinut expres lipsa de diligenţă a procurorilor însărcinaţi cu supravegherea urmăririi penale, apreciind că aceştia trebuiau să dea dovadă de celeritate tocmai în considerarea criteriului importanţei litigiului pentru reclamant (par. 92). S-au acordat în această cauză despăgubiri de 2.000 euro pentru prejudiciul moral.

Separat, s-a reţinut din nou violarea art. 13 din Convenţie, datorită lipsei unui recurs efectiv la dispoziţia părţii interesante pentru a se plânge de durata procedurii. Sub acest aspect, Curtea a reiterat faptul că remediul propus de Guvern – formularea unei acţiuni civile direct la instanţă, în cadrul căreia să se invoce aplicabilitatea directă a Convenţiei – nu era unul efectiv, din moment ce nu au fost furnizate exemple de jurisprudenţă în acest sens (par. 96 – 98).

5. Aparent, prin modificările introduse prin Legea nr. 202/2010 şi respectiv prin contestaţia privind tergiversarea procesului reglementată de Noul Cod de Procedură Civilă, legislativul ar putea pretinde că şi-a îndeplinit îndatoririle ce-i revin potrivit Convenţiei. Curtea nu s-a lăsat însă impresionată de aceste măsuri şi a constatat în cuprinsul hotărârii pronunţate în afacerea Vlad şi alţii c. România următoarele:
– Legea nr. 202/2010 nu a fost considerată un remediu convingător întrucât a intrat în vigoare la câţiva ani după finalizarea dosarelor în discuţie, iar Guvernul nu a reuşit să ofere, pentru perioada celor trei ani de aplicare a legii, niciun exemplu de accelerare a vreunei proceduri sau de obţinere a vreunei despăgubiri pe acest temei (par. 120 – 121).
– În ceea ce priveşte contestaţia privind tergiversarea procesului, Curtea a considerat că nu suntem în prezenţa unui remediu efectiv din moment ce prevederile Noului Cod de Procedură Civilă nu se aplică procedurilor în curs sau celor finalizate, ci doar procedurilor demarate după data de 15 februarie 2013 (par. 122).

6. Desigur analiza Curţii a fost sumară şi a condus la acest rezultat. Concluziile ar fi putut fi mult mai grave dacă în atenţia instanţei europene ar mai fi fost aduse două elemente suplimentare:
a. Consiliul Superior al Magistraturii şi colegiile de conducere ale majorităţii instanţelor, într-un efort concertat, au blocat aplicarea Noului Cod de Procedură Civilă şi implicit a remediului formal oferit de contestaţia privind tergiversarea procesului, prin stabilirea aşa numitelor „termene de recomandare” la care să înceapă aplicarea Noului Cod (intrat în vigoare desigur doar pentru muritorii de rând la 15 februarie 2013, nu şi pentru unii judecători).

b. La acele instanţe în care s-au judecat totuşi contestaţii privind tergiversarea procesului, jurisprudenţa este divergentă (fapt ce reprezintă per se un factor de instabilitate şi poate conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil) şi în majoritate defavorabilă aplicării cu prioritate a Convenţiei şi aplicării imediate a Noului Cod de Procedură Civilă. Spre pildă, la nivelul Curţii de Apel Cluj – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a spus la un moment dat faptul că exigenţele dreptului la judecarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, consacrat de art. 6 NCPC şi proiectat în art. 200 – 201 NCPC, reclamă începerea de îndată după înregistrarea cererii de chemare în judecată a procedurii de regularizare a cererii (C. Ap. Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 9578 din 10 octombrie 2013). Câteva zile mai târziu însă, un alt complet al aceleiaşi instanţe se pronunţă în sens invers, reţinând faptul că instanţele trebuie să aplice cu prioritate Hotărârea C.S.M. nr. 161/2013 şi Hotărârea C.S.M. nr. 714/2013, respectiv, in concreto, să înceapă procedura de regularizare după un an de la introducerea cererii de chemare în judecată (C. Ap. Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 9957 din 21 octombrie 2013).

7. Pe cale de consecinţă, la momentul de faţă lucrurile se prezintă în felul următor:
– Nu există niciun remediu efectiv care să permită accelerarea procedurilor judiciare în curs, dacă aceste proceduri au fost demarate sub imperiul vechiului Cod de Procedură Civilă.
– Remediul propus de Noul Cod de Procedură Civilă, care teoretic se aplică de la 15 februarie 2013, nu este încă un remediu efectiv, pentru că jurisprudenţa internă nu este cristalizată în sensul aplicării cu prioritate a dispoziţiilor convenţionale, iar poziţia Consiliului Superior al Magistraturii subminează caracterul efectiv al remediului.
– Deşi Noul Cod de Procedură Penală propune un remediu similar celui din procedura civilă, acesta va fi aplicabil doar viitoarelor procese penale, motiv pentru care el nu va putea fi valorizat de Guvern în apărare.
– Celelalte remedii propuse în timp de Guvern – proceduri disciplinare pentru angajarea răspunderii magistraţilor, acţiune fondată pe regulile răspunderii civile delictuale sau acţiune fondată pe aplicabilitatea directă a Convenţiei în dreptul intern – nu sunt efective fie pentru că nu pot conduce la accelerarea duratei procedurii (cazul răspunderii disciplinare), fie pentru că sunt ele însele proceduri obişnuite, de drept comun, ce reclamă plata unor taxe judiciare de timbru consistente pentru introducerea acţiunii şi pot dura o perioadă semnificativă de timp.
– Nu există niciun remediu de factură compensatorie, care să permită achitarea de către Statul Român a unor despăgubiri determinate potrivit exigenţelor convenţionale în acele cazuri în care dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil a fost deja încălcat.

8. În acest context, în afacerea Vlad şi alţii c. România Curtea a făcut aplicarea art. 46 din Convenţie şi, reţinând faptul că a sancţionat până în prezent încălcarea dreptului la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil în aproximativ 200 afaceri şi că încă 500 de afaceri cu probleme similare se află în atenţia Curţii, a concluzionat în sensul că Statul Român încălcă sistematic dispoziţiile Convenţiei şi lansat un avertisment extrem de serios cu privire la necesitatea adoptării de măsuri legislative şi a unei practici administrative care să abordeze această problemă.

9. În ceea ce ne priveşte, apreciem că această hotărâre ar trebui să genereze o schimbare de atitudine şi la nivelul instanţelor judecătoreşti. Aşa cum pretinde chiar Guvernul, aplicarea cu prioritate a Convenţiei este obligatorie pentru magistraţi, inclusiv în ceea ce priveşte art. 6 par. 1 şi art. 13 din Convenţie. Pe cale de consecinţă, atunci când un pensionar în vârstă de 80 de ani invocă faptul că i se încălcă drepturile prevăzute de art. 6 par. 1 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţie prin eşalonarea plăţii despăgubirilor care nu i-au fost acordate în ultimii 8 ani pentru o perioadă de încă 10 ani, soluţia nu trebuie să fie un mare ignore (aşa cum face spre pildă Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia civilă nr. 11793 din 20 noiembrie 2013), ci aplicarea cu prioritate a Convenţiei, înlăturarea de la aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 10/2013 şi obligarea Statului Român la plata imediată a despăgubirilor stabilite. Rămâne însă de văzut dacă, după douăzeci de ani de comoditate intelectuală, servilism judiciar în favoarea Statului Român şi îndepărtare de principiile dreptului european al drepturilor omului, jurisprudenţa naţională poate renaşte precum pasărea Phoenix, din propria cenuşă.

avocat Cosmin Flavius COSTAŞ
COSTAŞ, NEGRU & ASOCIAȚII


Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 4 de comentarii cu privire la articolul “Vlad și alții c. România. 20 de ani de ignorare a Convenției Europene a Drepturilor Omului”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    bun articolul dar stim foarte bine ca noi – avocatii – urlam la luna.

  2. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Pentru mine, aplicarea directă a Convenției nu este un remediu efectiv care să respecte articolul 6 CEDO. Pentru că dispozițiile din Convenție sunt formulate în termeni mult prea generali pentru a permite un nivel ridicat de securitate juridică. Mă întreb chiar dacă articolul 6 CEDO ar fi respectat doar prin simpla aplicare cu efect direct a dispozițiilor din Convenție. Este nevoie de norme concrete de „transpunere” la nivel național a cerințelor Convenției.

    Acest articol mi-a mai adus aminte de o conferință la care am participat și unde doamna Spineanu-Matei, directoarea INM, sugera avocaților să fie înțelegători și să nu se apeleze la nou introdusa plângere cu privire la tergiversarea procesului. Întreg discursul poate fi consultat pe JURIDICE.ro, conferința fiind înregistrată.

  3. Florin-Iulian HRIB spune:

    Citez din hotarirea plenului CSM nr. 161/13.02.2013: „Cat priveste aspectul privind prelungirea intervalului pana la care se acorda primul termen de judecata la nivelul instantelor aglomerate […], aceasta nu este cauzata de aplicarea programului in sine, ci de numarul excesiv de dosare cu care sunt investite instantele si personalul insuficient al acestora […].

    Pe de alta parte, intervalul de timp de la inregistrarea dosarului pana la stabilirea primului termen de judecata nu este cel care determina in mod necesar afectarea termenului rezonabil; dimpotriva, prin toate celelalte aspecte pozitive expuse anterior privind cresterea calitatii actului de justitie, poate contribui chiar la respectarea acestuia”.

    Citez din hotarirea plenului CSM nr. 714/27.06.2013: „chiar daca in intervalul de timp dintre momentul repartizarii si cel al datei recomandate pentru verificarea cererii completul nu primeste efectiv acest dosar, nu exista nici un argument pentru a se interpreta ca judecatorul cauzei nu ar putea realiza verificarea si regularizarea cererii de chemare in judecata inainte de data recomandata din sistemul Ecris.

    Acest lucru depinde numai de vointa judecatorului, care este singurul in masura sa aprecieze daca incarcatura propriei sedinte si a celorlalte activitati pe care le mai are de desfasurat in aceeasi perioada […] ii permit sa efectueze, inainte de data recomandata, verificarea unui numar de cereri noi de chemare in judecata.”

    Comentariu HIF: vasazica, noi, fraierii de justitiabili, nu vrem/putem sa intelegem ca Consiliul SM (cacofonie intentionata) si toti judecatorii lucreaza in favoarea noastra, iar noi trebuie sa dormim linistiti in intervalul stabilit la Sfintu-Asteapta pt primul termen de judecata, deoarece chestia asta va creste calitatea actului de justitie, prin reducerea nr. de dosare per judecator. Dar ce te faci daca dosarul nimereste la un complet (de judecata) idiot, incompetent sau ticalos ori o combinatie din cele 3 insusiri? Ca sa nu mai vorbesc de prescriptia anumitor drepturi…

    Cit despre CEDO, sa nu uitam ca ea insasi tergiverseaza solutionarea cauzelor, constituind astfel un „model” de conduita pt instantele nationale. Mi se pare incorect sa acuzam numai guvernele pt legislatia defectuoasa, ignorind comportamentul judecatorilor.

  4. Daniel UDRESCU spune:

    Ȋntr-o discuţie cu un reputat senator mi s-a explicat pe scurt algoritmul lipsei de decenţă, a lipsei de seriozitate, a ticăloşiei sistemului moştenit de la comunişti:
    Total populatie 100%
    50% merg ȋn instanţă
    50% nu merg ȋn instanţă
    Din cei 50% care merg ȋn ȋnstanţă 1/2 abandonează după fond, 1/4 abandonează după apel. 1/8 se câştigă şi 1/8 se pierd după recurs.
    Cereri la CEDO şi acum mai recent la CJUE mai formulează numai 1/2 din cei 1/8, adică 3,125%
    Contribuabilul câştigă 6,25% după recurs
    La CEDO ajung 3,125%
    Statul are 91,375%. Este o afacere bună pentru stat.
    Nesinţirea prin care mai ales contenciosul fiscal şi revendicările sunt tratate este o lacună de sistem. Contribuabilul nu este respectat de un sistem făcut să apere interesele statului. Procesele şi procedura dosarele de revendicări au sărbătorit 24 de ani. Mulţi inainte este o jignire ȋn acest cauza şi totuşi minciuna lor are picioare solide.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.